BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul munciiCyberlaw
 
Drept comercial
CRAZNIC
 
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Cum contestăm facturile emise de furnizorii de energie electrică?
09.07.2015 | Andreea DUMITRESCU


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

A devenit de notorietate faptul că în ultimii ani facturile emise de către furnizorii de energie electrică sunt întocmite pe baza unui consum stabilit prin modalităţi de calcul mai mult decât îndoielnice, ceea ce determină în mod constant sesizarea instanţelor de judecată cu acţiuni prin care se contestă creanţele stabilite de operatorii sus-menţionaţi. Este de prisos să menţionăm că, în unele situaţii, intervenţia instanţei de judecată constituie singura modalitate prin care consumatorul, ignorat de furnizorul de energie electrică uneori chiar în mod voit, poate obţine o factură al cărui cuantum exprimă consumul real de energie şi care a fost întocmită în mod corect.

În acest context, un număr mare de cereri în justiţie formulate de către justitiţiabili au ca obiect anularea, ca nelegale, a facturilor emise de către furnizor şi eventual a notelor de constatare întocmite cu ocazia diverselor controale, note care aparent stau la originea emiterii celor dintâi.

În situaţia în care facturile în speţă au o valoare exagerat de mare şi se constată că acestea nu respectă cerinţele de formă şi fond conţinute de Legea nr. 123/2012 a energiei şi de Ordinul nr. 64/2014 emis de către A.N.R.E., la o primă analiză, demersul de a solicita instanţei de judecată anularea acestora apare ca legal şi îndreptăţit. Astfel, există o serie de acţiuni în justiţie cu petitul anulare facturi întocmite de furnizorul de energie, care au fost admise de instanţele de judecată.

În pofida acestui raţionament, raportându-ne la jurisprudenţa în materie, identificăm şi un număr semnificativ de acţiuni cu acelaşi obiect – în contextul existenţei unor facturi într-adevăr întocmite cu eludarea dispoziţiilor legale în materie şi care, având o valoare foarte ridicată, prejudiciază în mod vădit consumatorul – respinse ca inadmisibile.

Ceea ce a condus la respingerea acestor acţiuni ca inadmisibile a fost aprecierea instanţelor de judecată în sensul că o factură fiscală nu poate constitui obiectul unei cereri în anulare, aceasta nereprezentând un act juridic în accepţiunea reclamată de art. 1324 C. civ., ci, în raport de Legea nr. 82/1991 a contabilităţii, ea având valoarea exclusivă a unui document justificativ, care stă la baza înregistrărilor în contabilitatea furnizorului sau prestatorului şi a cumpărătorului, respectiv beneficiarului.

Din aceeaşi perspectivă s-a apreciat şi că, deşi, uneori, pot exprima o conduită unilaterală a furnizorului de energie electrică, factura fiscală sau nota de constatare emise de acesta nu au nici valoarea unui act administrativ, astfel cum este descris de prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, întrucât acestea nu emană de la o autoritate a statului în regim de putere publică, ci sunt emise de către un operator economic.

Reţinând considerentele expuse, unele instanţe au concluzionat că, deoarece documentele sus-menţionate nu constituie ”un act juridic reprezentat de manifestarea de voinţă a uneia dintre părţi (act juridic unilateral) sau a ambelor părţi (act juridic bilateral), nu pot fi anulate într-o acţiune având ca obiect ”anulare act”, întrucât o asemenea acţiune vizează doar acte juridice nu şi stări de fapt”[1].

Raportându-ne la raţionamentul enunţat mai sus, conform căruia, în situaţia în care se solicită instanţei de judecată anularea facturilor emise de furnizorii de energie, există riscul respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, în mod justificat, se naşte următoarea întrebare: Exceptând acţiunea în anulare, mai există vreun alt mijloc legal prin care consumatorul deţinător al unei facturi de energie electrică de o valoare nejustificat de mare, calculată pe baza unui consum posibil nereal, se poate adresa instanţei de judecată în vederea remedierii situaţiei?.

Pornind de la ipoteza că problema expusă nu îşi găseşte soluţia într-o acţiune în anulare a facturilor respective, starea de fapt reprezentată de existenţa unor documente fiscale care consfinţesc un debit nereal al consumatorului faţă de furnizor reclamă, per se, intervenţia instanţei de judecată, cu finalitatea obţinerii unor documente întocmite corect, conţinând obligaţii de plată într-un cuantum just stabilit.

În acest context, contrar accepţiunii unor instanţe de judecată în sensul că nelegalitatea facturilor întocmite de furnizorul de electricitate şi incorectitudinea acestora nu pot fi invocate pe cale de acţiune principală, ci exclusiv în mod incidental în cadrul apărărilor formulate de consumator împotriva demersurilor în justiţie ale furnizorului, opinăm că, pe lângă acţiunea în anulare, legislaţia în materie oferă justiţiabililor şi alte instrumente legale în vederea iniţierii de cereri de chemare în judecată împotriva operatorilor sus-menţionaţi.

Astfel, reţinem că legislaţia specifică (Legea nr. 123/2012 a energiei, Ordinele nr. 64/2014 şi, respectiv, nr. 18/2005 emise de către A.N.R.E.) impune furnizorilor de electricitate respectarea anumitor cerinţe imperative cu privire la întocmirea documentelor de plată şi la modalitatea de calcul şi stabilire a consumului de energie care a stat la originea emiterii celor dintâi şi că, de cele mai multe ori, valorile exagerat de mari ale unor facturi emise de aceşti operatori reprezintă consecinţa vădită a încălcării normelor sus-menţionate.

Or, în ipoteza enunţată mai sus, apreciem că orice consumator nemulţumit de cuantumul exagerat al facturii emise de către furnizorul de electricitate şi care constată că aceasta nu îndepineşte cerinţele legale minime de formă sau conţinut, fiind întocmită şi pe baza unui consum stabilit empiric de către operatorul economic, se poate adresa instanţei de judecată cu o acţiune împotriva acestuia din urmă, având ca obiect obligaţia de a face, demers susţinut în dreptul comun de dispoziţiile art. 1516 C. civ.

Punctual, pe cale de acţiune, se poate solicita pronunţarea unei sentinţe prin care instanţa de judecată să oblige furnizorul la întocmirea unor facturi în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 64/2014 al A.N.R.E., cu consecinţa ştornării facturilor incorecte şi nelegale, şi la calcularea unui consum în conformitate cu modalităţile reglementate de acelaşi act normativ, pentru consumul uzual sau, în situaţia defectării grupului de măsurare, uzând de procedura regăsită în Ordinul nr. 18/2005 al A.N.R.E..

Din analiza textelor legale menţionate, reţinem că furnizorii de energie electrică au obligaţia emiterii unor facturi fiscale care să îndeplinească anumite cerinţe minime din punct de vedere al conţinutului, cerinţe care, în situaţia în care nu sunt îndeplinite, lipsesc de efecte documentele fiscale amintite.

Din această perspectivă, dispoziţiile art. 83 din Ordinul nr. 64/2014 al A.N.R.E. stabilesc în mod imperativ că facturile emise de furnizori trebuie să aibă o formă clară şi uşor de înţeles şi să cuprindă următoarele informaţii minimale:
”a) datele de identificare şi de contact ale furnizorului şi ale clientului final;
b) numărul şi data emiterii facturii;
c) termenul de plată scadent;
d) perioada pentru care s-a facturat energia consumată;
e) modul în care a fost stabilită cantitatea de energie electrică facturată, respectiv măsurare, estimare sau autocitire, în cazul clienţilor finali la care intervalul de citire este mai mare decât cel de facturare;
f) semnificaţia fiecărei obligaţii de plată cuprinse în factură, respectiv energie activă facturată, energie reactivă facturată, corecţii de energie activă/reactivă, taxă pentru putere, penalităţi pentru depăşirea puterilor contractate, penalităţi pentru abateri de la prognoza de consum, penalităţi pentru întârziere la plata facturilor etc.;
g) mărimile de facturat, cu precizarea dacă reprezintă valori măsurate, estimate sau contractate;
h) unităţile de măsură şi preţurile aplicate pentru fiecare mărime de facturat;
i) tarifele reglementate pentru serviciile de transport şi de sistem şi/sau de distribuţie, care intră în componenţa preţului/tarifului de vânzare, dacă este cazul;
j) temeiul legal de preţ, respectiv documentul prin care au fost aprobate/avizate preţurile reglementate şi taxele aplicate în factură;
k) sumele rezultate pentru fiecare mărime facturată;
l) certificatele verzi, contribuţia pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, TVA, acciza şi alte taxe prevăzute de legislaţia în vigoare;
m) valoarea totală de plată, cu specificarea cantităţilor totale de energie electrică facturate pe intervalul de facturare;
n) informaţii privind sumele de plată pentru care termenul scadent a fost depăşit la momentul emiterii facturii;
o) codul de identificare a locului de consum;
p) codul unic de identificare a punctului de măsurare;
q) modalităţi de plată a facturilor;
r) informaţii privind drepturile şi căile de atac de care dispun clienţii finali în caz de litigiu.”

Aşadar, observăm că, cel puţin la nivel teoretic, în conţinutul facturii de energie electrică trebuie regăsite o serie de informaţii cu privire la furnizor, consumator şi mai ales referitoare la descrierea obligaţiei de plată, la cantitatea de energie facturată, la modalitatea de stabilire a consumului de energie care a stat la baza facturării, la preţul unitar pentru energia facturată, la factorii care intră în componenţa fiecărei obligaţii de plată etc.

Aceste detalii trebuie exprimate de către furnizor într-un limbaj clar şi inteligibil, astfel încât orice consumator fără pregătire de specialitate să le poată înţelege fără dificultăţi, cu scopul de a avea o imagine exactă a obligaţiei sale de plată şi a ceea ce reprezintă aceasta.

Din perspectiva protecţiei drepturilor consumatorului, cerinţele enunţate mai sus comportă şi finalitatea eliminării unui anumit dezechilibru care ar putea interveni între consumatorii de electricitate şi furnizori, prin evitarea plasării celor dintâi într-o poziţie de inferioritate faţă de operatorii economici, prin simplul fapt că sunt obligaţi să îşi însuşească o anumită obligaţie, fără a şti ce reprezintă şi cum a fost calculată.

Deşi reglementarea oferită de Ordinul nr. 64/2014 este foarte punctuală şi detaliată, în practică, de multe ori, lucrurile stau diferit, fiind întâlnite frecvent situaţii în care facturile emise de furnizorii de electricitate nu cuprind toate detaliile reclamate imperativ de norma citată.

Astfel, nu de puţine ori, din conţinutul facturilor în speţă, facturi care consfinţesc o obligaţie de plată în sarcina consumatorului, lipsesc informaţii esenţiale cu privire la descrierea obligaţiei de plată, la modalitatea de stabilire a consumului de energie, la preţul unitar al energiei etc., situaţie care constituie o încălcare flagrantă a prevederilor legale în materie de către furnizor.

Or, în ipoteza expusă, în condiţiile în care documentul de plată nu îndeplineşte cerinţele minime legale, iar obligaţia de plată nu este însoţită de o descriere clară a sa şi de detalii clare cu privire la modalitatea de calcul, sine die, consumatorul nu este obligat să şi-o însuşească şi nici să o plătească, furnizorul având obligaţia de a emite o nouă factură, conformă cu legislaţia în vigoare, cu consecinţa ştornării celei dintâi.

Trecând peste neregularităţile de formă ale facturilor emise de furnizorii de energie, reţinem că o componentă importantă a acestora o reprezintă consumul de energie electrică care a stat la originea emiterii documentelor respective.

Din această perspectivă, opinăm că, în numeroase situaţii, stabilirea de către furnizor a unui consum de energie nereal a determinat emiterea unor facturi de o valoare nejustificat de mare, facturi care au instituit în sarcina consumatorilor obligaţii de plată, care, de fapt, nu existau.

În acest context, este esenţial să cunoaştem care sunt normele care trebuie respectate de către furnizor atunci când stabileşte valoarea consumului de energie electrică care stă la originea emiterii facturilor.

Dispoziţiile art. 74 al Ordinului nr. 64/2014 stabilesc, ca regulă pentru determinarea consumului de energie, autocitirea prin transmiterea indexului de consum de către client la termenul stabilit, operaţiune urmată de emiterea facturii.

În situaţia în care nu se procedează la autocitire şi la transmiterea datelor în termenul stabilit, prevederile aceluiaşi text de lege statuează că stabilirea consumului de energie se poate realiza şi prin următoarele modalităţi:
”a) pe baza unui consum lunar estimat de energie electrică, stabilit de comun acord cu clientul final printr-o convenţie de consum, convenţie care poate fi modificată oricând la iniţiativa clientului final, sau la iniţiativa furnizorului, în situaţia în care furnizorul constată diferenţe semnificative între consumul lunar estimat şi consumul realizat;
b) pe baza unui consum estimat de către furnizor, având în vedere consumul determinat pe baza celor mai recente citiri;
c) pe baza unui consum estimat de către furnizor, având în vedere consumul din perioada similară a anului precedent.”

O ultimă modalitate de stabilire a consumului de energie electrică prevăzută de Ordinul nr. 64/2014 o reprezintă calcularea acestuia în sistem pauşal, exclusiv în următoarele situaţii: pentru clienţii finali temporari cu o durată de existenţă mai scurtă de 6 luni, pentru locuri de consum cu o putere de absorbţie mai mică de 100 W, în cazul defectării grupurilor de măsurare conform procedurii specifice şi în cazul substragerii de energie electrică.

Constatăm aşadar că Ordinul nr. 64/2014 instituie modalităţi clare şi suficient de exacte cu privire la stabilirea consumului de energie electrică care stă la originea facturilor emise de către furnizori, modalităţi care prevăd o serie de atribuţii atât în sarcina consumatorului, cât şi în sarcina operatorilor economici, într-un context controlat şi care nu permite celor din urmă stabilirea unor valori empirice şi discreţionare.

Cu toate acestea, nu sunt puţine situaţiile în care stabilirea consumului facturat de către furnizor s-a realizat cu încălcarea regulilor sus-menţionate, obţinându-se o cantitate de energie consumată/estimată care nu corespunde situaţiei reale, ceea ce permite sesizarea instanţei de judecată în vederea obligării operatorului economic la calcularea valorii cu respectarea normelor de mai sus.

Un caz care necesită o atenţie specială o reprezintă ipoteza în care este necesară recalcularea consumului de energie electrică, datorită defectării aparatului de măsurare pe o anumită perioadă. Menţionăm că în această situaţie sunt aplicabile prevederile Ordinului nr. 18/2005 al A.N.R.E., care, la art. 12, stabileşte următoarele modalităţi de calcul, aplicabile în această ordine:
”a) pe baza înregistrărilor unui contor martor, cu acordul părţilor implicate în tranzacţia de energie electrică; 
b) pe baza unui istoric de consum, stabilit pentru o perioadă de timp egală ca durată şi similară (din punct de vedere al condiţiilor de consum, determinate, de exemplu de anotimp etc.) cu cea în care grupul de măsurare nu a funcţionat; 
c) pe baza măsurării energiei electrice active efectuate pentru o perioadă caracteristică, de cel puţin 7 zile, din momentul remedierii situaţiei care a condus la nefuncţionarea grupului de măsurare; 
d) pe baza unei estimări a consumului, ţinând seama de numărul şi de puterea receptoarelor din dotarea consumatorului şi de durata de utilizare a fiecărui receptor (sistem pauşal), conform reglementărilor”.

Reţinem că în ipoteza defectării aparatului de măsurare, orice altă modalitate de stabilire a consumului în afară de cele menţionate mai sus contravine dispoziţiilor Ordinului nr. 18/2005 şi nu poate conduce la emiterea unei facturi legale. De asemenea, prin raportare la acelaşi text legal, conchidem că nu este admisă nici schimbarea ordinii în care se pot aplica modalităţile de calcul, succesiunea prevăzută de art. 12 al textului legal menţionat având caracter imperativ.

În concluzie, notăm că emiterea facturilor de către furnizorii de energie electrică şi stabilirea valorii consumurilor care au stat la baza acestora constituie nişte operaţiuni minuţios reglementate de legiuitor, dar care, în practică, sunt duse la îndeplinire de către societăţile sus-menţionate în mod defectuos şi cu eludarea prevederilor legale, cu consecinţe nefaste asupra consumatorilor.

Este de înţeles că existenţa unor erori în conţinutul facturilor în speţă – erori de formă sau uneori şi de calcul care de cele mai multe ori sunt în favoarea furnizorilor – se explică datorită reglementărilor din materie care, deşi detaliate şi punctuale, au un caracter mult prea specializat, ceea ce creează oarecare dificultăţi de înţelegere şi interpretare consumatorului neavizat.

Pe acest fundal, opinăm că buna credinţă recomandată profesioniştilor în raporturile cu consumatorii ar trebui cu atât mai mult să îi determine pe furnizorii din domeniu să aibă o atitudine cât mai diligentă şi echitabilă în stabilirea obligaţiilor de plată şi cu atât mai puţin să urmărească beneficii nejustificate, generate practic de lipsa de informare a diverşilor clienţi.

Altfel, consumatorul care consideră că documentul fiscal emis pe numele său nu exprimă consumul real de energie electrică, impunându-i-se o obligaţie de plată exagerat de mare, are la îndemână posibilitatea sesizării instanţei de judecată, în vederea constrângerii furnizorului de energie la întocmirea actelor sus-menţionate, cu respectarea cerinţelor legale.


[1] Judecătoria Filiaşi, Dosar nr. 1019/230/2010.


Avocat Andreea Dumitrescu
Baroul Argeş

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Cum contestăm facturile emise de furnizorii de energie electrică?”

  1. Vasile BLOJ spune:

    Frumos si documentat articol.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate