Secţiuni » Arii de practică » Business » Banking
Banking
DezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
Masterclass US Litigators
Banking Contencios administrativ Jurisprudența ÎCCJ-DCD

ICCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Înţelesul sintagmei ”societăţi financiar-bancare”

9 iulie 2015 | Andrei PAP

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din data de 8 iulie 2015 a fost publicată Decizia nr. 17/2015 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 15 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 7.570/63/2013.

I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 15 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 7.570/63/2013, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept:
Conform art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008), raportat la prevederile art. 1 şi art. 2 din Actul constitutiv al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii – S.A. – IFN, prevăzut în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.211/2001 privind înfiinţarea Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii – S.A. – IFN, republicată, cu modificările ulterioare (Actul constitutiv al FNGCIMM), raportat la art. 5 lit. c), art. 6 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare (Legea nr. 93/2009) şi la art. 3, art. 7 pct. 10 şi pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006), în forma în vigoare în perioada 2009-2011, prin noţiunea de societăţi financiar-bancare legiuitorul a înţeles şi instituţiile financiar-nebancare constituite ca societăţi comerciale pe acţiuni, la care statul este acţionar unic sau majoritar?”.

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:

(i) Dispoziţiile relevante pentru soluţionarea chestiunii de drept supuse dezlegării pe calea prezentei sesizări, respectiv:
– art. 1 şi 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008:
”Art. 1. –
Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care statul sau o unitate administrativ- teritorială este acţionar unic sau majoritar, precum şi filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici.”
”Art. 8. –
Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică societăţilor financiar-bancare şi de asigurări, precum şi societăţii comerciale Fondul Proprietatea – S.A.”;

– art. 5 lit. c), art. 6 alin. (1) şi (3) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 93/2009:
”Art. 5. –
În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: […]
c) instituţii financiare nebancare – entităţi ce desfăşoară activitate de creditare cu titlu profesional în condiţiile stabilite de prezenta lege;”;

Arbitraj comercial

Servicii JURIDICE.ro

Evenimente juridice

Interviuri JURIDICE.ro

”Art. 6. –
(1) Instituţiile financiare nebancare au obligaţia de a se constitui ca societăţi comerciale pe acţiuni. […]
(3) Organizarea şi funcţionarea instituţiilor financiare nebancare sunt reglementate de prevederile prezentei legi, completate, după caz, cu cele ale Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările ulterioare, sau/şi cu cele ale legilor speciale aplicabile în materie.”
”Art. 7. –
(1) Denumirea unei entităţi care desfăşoară activitate de creditare, în condiţiile prezentei legi, va include sintagma instituţie financiară nebancară sau abrevierea acesteia, I.F.N. În cazul instituţiilor financiare nebancare ce fac obiectul înscrierii în Registrul de evidenţă, includerea în denumire a sintagmei instituţie financiară nebancară sau a abrevierii acesteia, I.F.N., este opţională.”;

– art. 3, art. 7 alin. (1) pct. 10 şi 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 (forma în vigoare în perioada 2009-2011 corespunzătoare controlului efectuat de Curtea de Conturi în urma căruia au fost emise actele contestate în litigiul de fond):
”Art. 3. –
Instituţiile de credit, persoane juridice române, se pot constitui şi funcţiona cu respectarea dispoziţiilor generale aplicabile instituţiilor de credit şi a cerinţelor specifice prevăzute în partea a II-a a prezentei ordonanţe de urgenţă, în una din următoarele categorii:
a) bănci;
b) organizaţii cooperatiste de credit;
c) bănci de economisire şi creditare în domeniul locativ;
d) bănci de credit ipotecar;
e) instituţii emitente de monedă electronică.”;
”Art. 7. –
(1) În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: […]
10. instituţie de credit înseamnă:
a) o entitate a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public şi în acordarea de credite în cont propriu;
b) o entitate, alta decât cea prevăzută la lit. a), care emite mijloace de plată în formă de monedă electronică, denumită în continuare instituţie emitentă de monedă electronică; […]
14. instituţie financiară – o entitate, alta decât o instituţie de credit, a cărei activitate principală constă în dobândirea de participaţii în alte entităţi sau în desfăşurarea uneia sau mai multora dintre activităţile prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. b) – l)”;

– art. 3 şi art. 7 alin. (1) pct. 10 şi 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 au fost modificate în perioada 2009-2011, după cum urmează:

– începând cu 1 aprilie 2010, lit. e) a art. 3 a fost abrogată prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi a altor acte normative;
– începând cu 1 aprilie 2010, pct. 10 şi 14 ale alin. (1) al art. 7 au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2010, având următorul conţinut:
”10. instituţie de credit – o entitate a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public şi în acordarea de credite în cont propriu;
14. instituţie financiară – o entitate, alta decât o instituţie de credit, a cărei activitate principală constă în achiziţionarea de participaţii sau în desfăşurarea uneia sau mai multora dintre activităţile prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. b)-l) şi n1);”;
– începând cu 1 ianuarie 2014, pct. 10 şi 14 ale alin. (1) al art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 au fost abrogate prin art. VIII pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2013 privind unele măsuri bugetare şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

Interpretarea gramaticală a normei cuprinse în art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 ar conduce la concluzia că prin sintagma ”societăţi financiar-bancare”, luând în considerare sensul cuvintelor şi semnele de punctuaţie (cratima), s-ar înţelege societăţi care îndeplinesc cumulativ condiţiile de a fi financiare şi bancare.

O astfel de concluzie este însă inacceptabilă din punct de vedere juridic, interpretarea sistematică a aceleiaşi norme, respectiv analizarea acesteia în strânsă legătură cu întregul conţinut al actului normativ, precum şi compararea cuprinsului acestei dispoziţii în raport cu reguli şi prevederi care se află în alte acte normative din aceeaşi materie demonstrând că, în legislaţia în vigoare în perioada incidenţei Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, nu este reglementată o categorie de instituţii denumite ”financiar-bancare”, ci – dimpotrivă – se stabilesc regimuri juridice distincte pentru instituţiile financiare şi, respectiv, pentru cele bancare.

Astfel, potrivit reglementării date de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, societăţile bancare (băncile) constituie o categorie de instituţii de credit [art. 3 lit. a)], în timp ce instituţia financiară este [prin definiţie dată la art. 7 alin. (1) pct. 14] nebancară, constituind ”o entitate, alta decât o instituţie de credit, a cărei activitate principală constă în dobândirea de participaţii în alte entităţi sau în desfăşurarea uneia sau mai multora dintre activităţile prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. b)-l)”.

La rândul său, Legea nr. 93/2009 stabilea, la art. 5 lit. c), faptul că prin ”instituţii financiare nebancare” se înţeleg entităţi ce desfăşoară activitate de creditare cu titlu profesional în condiţiile stabilite de lege, ulterior textul fiind corelat cu cel din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, în sensul că este vorba de ”entităţi, altele decât instituţiile de credit, ce desfăşoară activitate de creditare cu titlu profesional în condiţiile stabilite de prezenta lege”.

Şi art. 4 pct. 5 din Directiva 2006/48/CE, care reglementează activitatea bancară la nivel comunitar, defineşte similar instituţia financiară în sens larg ca fiind o entitate care poate presta activităţi de creditare, servicii de investiţii şi de plată etc., cu excluderea activităţii specifice băncilor (acceptare de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public).

Or, în condiţiile în care nu poate fi identificată în legislaţia de referinţă o categorie de entităţi „financiar-bancare” şi ţinând seama de o regulă de bază a interpretării logice, în conformitate cu care o normă trebuie interpretată într-un sens care să permită aplicarea ei, iar nu într-un sens care să o înlăture de la aplicare, singura concluzie ce se poate desprinde este aceea că sintagma ”societăţi financiar-bancare” în sensul art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 se referă la instituţiile financiare şi la cele bancare.

Această interpretare este confirmată de altfel de evoluţia ulterioară a legislaţiei, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 fiind abrogată de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013.

Această din urmă ordonanţă a Guvernului a prevăzut expres la art. 2 că măsurile de disciplină financiară la care se referă nu se aplică:
a) instituţiilor de credit, instituţiilor financiare şi societăţilor definite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, cu excepţia fondurilor de garantare şi contragarantare care îndeplinesc condiţiile de la art. 1;
b) societăţilor de asigurare reglementate de Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare;
c) operatorilor economici care îndeplinesc condiţiile art. 1, care prin legi speciale sunt exceptaţi de la aplicarea prevederilor legale privind fundamentarea şi aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli aplicabile operatorilor economici la care statul este acţionar unic, majoritar sau deţine o participaţie direct ori indirect majoritară;
d) unităţilor de cercetare-dezvoltare definite potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia celor care îndeplinesc condiţiile de la art. 1.

(ii) Chestiunea de drept ridicată de instanţa de trimitere se referă şi la aspectul dacă – pornind de la interpretarea potrivit căreia art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 se referă şi la instituţiile financiare – în această categorie se includ şi acele instituţii financiare nebancare constituite ca societăţi comerciale pe acţiuni, la care statul este acţionar unic sau majoritar.

Pentru lămurirea acestei chestiuni este necesară aplicarea altor două reguli ale interpretării logice a normei juridice, respectiv: ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, în conformitate cu care nu ne este îngăduit să distingem acolo unde legea nu distinge, şi exceptio est strictissimae interpretationis (excepţiile sunt de strictă interpretare).

Astfel, se constată că, prin conţinutul său, art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 nu face nicio distincţie după forma de constituire sau după eventuala participaţie a statului la constituirea societăţii (instituţiei) financiare, deci acest text legal trebuie privit ca referindu-se la instituţiile financiare în general.

De altfel, din conţinutul art. 8 reiese că au fost exceptate de la regimul instituit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 acele societăţi care beneficiau deja de supravegherea şi controlul activităţii din partea unor autorităţi autonome specializate (instituţiile financiare nebancare şi băncile se aflau sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României, societăţile de asigurări erau sub controlul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, iar Fondul ”Proprietatea” se afla sub autoritatea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare).

Este adevărat că art. 1 stipulează expres faptul că prevederile acestei ordonanţe de urgenţă ”se aplică regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic sau majoritar, precum şi filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici”.

De asemenea nu poate fi ignorat faptul că art. 6 alin. (1) din Legea nr. 93/2009 impune obligaţia acestor instituţii de a se constitui ca societăţi comerciale pe acţiuni.

Însă, din structurarea actului normativ, respectiv faţă de situarea textelor legale în discuţie în conţinutul acestuia, raportul dintre art. 1 şi 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 apare ca fiind un raport de la regulă la excepţie.

În această ordine de idei urmează ca aria de aplicare a art. 1 să fie privită ca acoperind situaţia acelor societăţi comerciale la care statul este acţionar unic sau deţine o participaţie majoritară, dar care nu intră într-o categorie exceptată de la aplicarea ordonanţei, în timp ce societăţile la care statul este acţionar unic sau deţine o participaţie majoritară şi care au statut de instituţie financiară ori bancară vor intra sub incidenţa excepţiei reglementate de art. 8.

Pentru considerentele expuse, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:

“Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 15 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 7.570/63/2013, şi stabileşte că: Sintagma ”societăţi financiar-bancare” din cuprinsul art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare, se referă şi la instituţiile financiare, inclusiv la instituţiile financiare nebancare constituite ca societăţi comerciale pe acţiuni la care statul este acţionar unic sau majoritar”.

:: sursa: www.scj.ro

Andrei Pap

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

Arii de practică
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Business
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Litigation
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protective
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică  Specialişti


JURIDICE.ro
Main page
Cariere
Evenimente ⁞ 
Dezbateri
Profesionişti
Lawyers Week
WinLaw.ro
VIDEO
Servicii
Flux noutăţi
Selected ⁞ 
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi / JURIDICE NEXT
RSS  Publicare comunicate profesionale
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note, studii şi opinii juridice
ISSN 2066-0944
       Studii şi note de studiu
Revista revistelor
Autori  Condiţii de publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
       Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
       Dezlegarea unor chestiuni de drept
       Recurs în interesul legii
Curţi de apel ⁞ 
Tribunale ⁞ 
Judecătorii

Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Proiecte speciale
Cărţi
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Mesaje de condoleanţe
Povestim cărţi
Războiul din Ucraina
Wisdom stories

Servicii J   Cont profesional [membership]   Catalog   Documentare   Comunicare   Revealing   Vizual   Website   Logo   Foto   Video   Talent Search   Recrutare   Evenimente   Directoare internaţionale