« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Contencios administrativ
DezbateriCărţiProfesionişti
2 comentarii

Hotararea Katz vs. Romania. Implicatii cu privire la actiunea in revendicarea imobilelor nationalizate
25.01.2009 | JURIDICE.ro, jud. Bogdan Cristea

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) s-a pronuntat marti, 20 ianuarie 2009 in cauza Katz impotriva Romaniei.
Textul hotararii (FR)

In fapt, la data de 16 decembrie 1966, parintii reclamantului Yesaiahu Jonatan Katz au donat statului roman un bun imobil compus din constructie si teren, situat in Satu Mare. La data de 27 noiembrie 1973, statul roman a vandut bunul respectiv persoanei care il ocupa in calitate de chirias. In 2002, reclamantul a sesizat Judecatoria Satu Mare cu o actiune introdusa in contradictoriu cu Consiliul Local Satu Mare si mostenitorul chiriasului-cumparator, solicitand constatarea nulitatii contractului de donatie incheiat in 1966 pentru vicierea consimtamantului, anularea contractului de vanzare-cumparare incheiat la 27 noiembrie 1973 si restituirea bunului. Prin sentinta din data de 25 iunie 2002, inrevocabila, Judecatoria Satu Mare a admis in parte actiunea si a constatat nulitatea contractului de donatie, dar a respins ca neintemeiate capetele de cerere vizand anularea contractului de vanzare-cumparare si restituirea bunului intrucat chiriasul-cumparator fusese de buna-credinta la momentul dobandirii imobilului. La data de 13 august 2001, reclamantul a notificat Primaria Satu Mare, solicitand restituirea bunului litigios, cerere nesolutionata pana in prezent.

In drept, Curtea a apreciat ca in cauza a intervenit incalcarea de catre statul roman a dispozitiilor art. 1 din Primul Protocol Aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, respectiv dreptul la respectarea bunurilor. In argumentare, Curtea a reluat jurisprudenta dezvoltata anterior in cauzele Strain, Porteanu, Voda si Bob impotriva Romaniei. Astfel, Curtea arata ca „in contextul legislatiei romanesti ce guverneaza actiunile in revendicare imobiliara si restituirea bunurilor nationalizate de regimul comunist, vanzarea de catre stat a bunului altuia catre cumparatori de buna-credinta, chiar anterioara confirmarii irevocabile in justitie a dreptului de proprietate al acestuia [fostul proprietar al bunului nationalizat], reprezinta o lipsire de bun. O astfel de lipsire de bun coroborata cu absenta totala a despagubirii, este contrara articolului 1 din Protocoul nr. 1”. Totodata, Curtea a reiterat aprecierile sale anterioare privind ineficienta mecanismului de despagubiri instituit prin Fondul Proprietatea raportat la absenta unui fundament legislativ care sa aiba in vedere prejudiciul suferit de cel interesat, aflat in imposibilitate de a se bucura de bunurile restituite printr-o hotarare judecatoreasca irevocabila.

Daca sub aspectul analizei incidentei art. 1 din Primul Protocol Aditional la Conventie, Curtea isi reitereaza propria jurisprudenta, lamuritoare sunt argumentele Curtii relative la pretinsa violare invocata de reclamant cu privire la art. 6 par. 1 si 13 din Convenntei. Astfel, reclamantul ridicase in plangerea sa problema incalcarii de catre instantele interne a celor doua articole amintite anterior, sustinand gresita apreciere a probelor si aplicare a normelor de drept.

Or, Curtea arata: „Avand in vedere informatiile de care ea dispune si apreciind ca nu poate decat de o maniera limitata sa cenzureze erorile de fapt si de drept pretins a fi fost savarsite de jurisdictiile interne, carora le revine in primul rand sarcina de a analiza situatia de fapt si de a interpreta si de a aplica dreptul intern (Brualla Gomez de la Torre impotriva Spaniei, 19 decembrie 1997, par. 31, Recueil des arrets et decisions 1997 – VIII si Garcia Ruiz impotriva Spaniei (MC), nr. 30544/96, par. 28, CEDO 1999-I), Curtea nu observa nicio aparenta de arbitrar in modul in care instantele interne au solutionat actiunea. Nu se pune nicio problema distincta cu privire la art. 13 precitat, cerintele acestuia fiind, in orice caz, mai putin stricte decat cele impuse de art.6 si absorbite de acesta. Rezulta astfel ca acest capat de cerere est nefondat si trebuie sa fie respins (…)”.

In consecinta, data fiind situatia de fapt retinuta de Curte, rezulta in mod evident ca nu contravine dispozitiilor art. 6 par. 1 din Conventie, respectiv dreptului la un proces echitabil, respingerea ca neintemeiata de catre instanta interna a unei actiuni in revendicare introdusa de fostul proprietarul in contradictoriu cu chiriasul-cumparator al bunului, argumentata de instanta prin acordarea de preferinta titlului de proprietate al chiriasului-cumparator, consolidat prin buna sa credinta si de eroarea comuna si invincibila in care s-a aflat cu privire la calitatea statului de proprietar al bunului litigios. Astfel, chiar daca in speta concreta dedusa judecatii, instanta constata nevalabilitatea titlului prin care statul a dobandit bunul litigios, faptul ca nu procedeaza la o comparare de titluri, ci alege sa eficientizeze teoria aparentei in drept, nu atrage incalcarea art. 6 din Conventie.

In ce priveste art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, va exista o violare a dreptului garantat de acest articol, urmata de obligarea de catre Curte a statului roman fie la restituirea bunului litigios, fie la plata unei sume echivalente valorii de piata a bunului litigios, in masura in care exista cel putin o constatare din partea instantei de judecata a nevalabilitatii titlului statului (inclusa generic in formula „confirmare irevocabila in justitie a dreptului de proprietate” al fostului proprietar), indiferent ca aceasta va fi inclusa formal in dispozitivul hotararii judecatoresti sau doar in considerente, coroborat cu absenta oricarei despagubiri efective din partea statului in conditiile unui sistem de reparatie prin echivalent apreciat de Curte ca lipsit de caracter efectiv.

In schimb, daca autoritatile au achitat in mod efectiv proprietarului originar o despagubire apropiata de valoarea de piata din acel moment a bunului, nu va exista in optica CEDO nicio violare a art. 1 a Primului Protocol Aditional la Conventie, astfel incat admiterea unei actiuni in revendicare introdusa in contradictoriu cu chiriasul-cumparator nu va mai avea o acoperire conventionala, ci, eventual, va putea contraveni principiului sigurantei circuitului juridic. O astfel de ipoteza poate fi intalnita, de exemplu, in cazul Decretului nr. 273/1974 in masura in care fostul proprietar al bunului a beneficiat de plata unei despagubiri. Exista insa, in acest din urma caz, posibilitatea unei controverse cu privire la titularul sarcinii probei caracterului adecvat al despagubirii, preferinta noastra indreptandu-se in conditiile art. 1169 C.civ., catre o obligatie care sa incumbe reclamantului, persoana care desi a acceptat indemnizatia, ii contesta echivalenta cu valoarea bunului.

In final, semnalam si invocarea de catre CEDO a dispozitiilor art. 46 din Conventie, reprezentativ fiind paragraful 35 din hotarare in care se arata: „Curtea apreciaza ca statul ar trebui, inainte de toate, sa adopte masurile legislative necesare in scopul de a impiedica aparitia ipotezei coexistentei a doua titluri de proprietate cu privire la acelasi bun, situatie care, in speta, a fost generata de recunoasterea implicita a dreptului de proprietate al reclamantului fara a fi armonizata cu anularea titlului tertului. Statul trebuie sa vegheze de asemenea la eliminarea obstacolelor juridice de natura a-i impiedica pe fostii proprietari sa obtina restituirea bunurilor lor, fie ca este vorba despre restituirea in natura, fie de plata unei despagubiri rapide si adecvate pentru prejudiciul suferit, mai ales prin adoptarea de masuri legislative, administrative si bugetare corespunzatoare”.

jud. Bogdan Cristea
Magistrat detasat Ministerul Afacerilor Externe
Directia Agentul Guvernamental pentru CEDO

* aceasta nota nu reprezinta punctul de vedere oficial al Ministerului Afacerilor Externe – Directia Agent Guvernamental

 
Secţiuni: C. administrativ, CEDO | Toate secţiunile
Cuvinte cheie:
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Hotararea Katz vs. Romania. Implicatii cu privire la actiunea in revendicarea imobilelor nationalizate”

  1. Raducanu Mihai spune:

    Ca de obicei, apare aceeasi problema de interpretare, pe care si dl. judecator detasat o face: o hotarare CEDO e data impotriva STATULUI, urmarindu-se respectarea de catre STAT (evident e vorba de masurile luate de acesta) a drepturilor aparate prin Conventie.
    CEDO nu face aprecieri cu privire la modul in care instantele romane sau autoritatile administrative competente solutioneaza un raport dintre doi sau mai multi cetateni ai statului.
    O asemenea interpretare a hotararii CEDO din partea Agentului Guvernamental va avea in continuare aceeasi consecinta negativa in ochii CEDO.
    Pentru ca CEDO spune explicit ca masurile legislative, administrative sau bugetare care trebuie luate in cel mai scurt timp trebuie sa duca la solutionarea in cel mai scurt timp si proportional pierderii reale suferite a cererilor de RESTITUIRE sau de acordare a unor despagubiri ADECVATE.
    Asa ca, nu va mai chinuiti sa interpretati hotararile CEDO daca urmariti in esenta raporturile dintre adevaratul proprietar (deposedat prin abuz) si un chirias care in niciun caz nu e de buna-credinta atata vreme cat insasi legea care l-a transformat din chirias in "proprietar" vorbeste de faptul ca statul ii vinde bunul proprietatea altuia, iar el a astptat 6 luni ca statul sa-si "incheie socotelile" cu "fostul" ca el sa speculeze prevedei legale si sa cumpere.
    Iar pentru stiinta celor care fac parte din chestia numita Agentul Guvernamental, art. 2 din Legea 112/1995 (lege ulterioara Legii 30/1994, prin care a fost ratificata Conventia) se prevede expres ca RESTITUIREA IN NATURA se face NUMAI DACA fostul proprietar LOCUIESTE EFECTIV in imobilul care i s-a nationalizat.
    Iar eu va-ntreb: care era proportia restituirilor?
    Cand o sa gasiti raspunsul poate ca nu veti mai fi atat de preocupati sa va dati cu pararea atat de usor si veti intelege de ce CEDO s-a saturat de Romania.
    Altfel, cum ar trebui intelese expresiile: "Curtea constata cu ingrijorare…", "Curtea s-a mai pronuntat in peste 100 de cauze similare…", "Curtea apreciaza acest esec al Statului Roman nu doar un facor agravant al respomsabilitatii sale, ci chiar o amenintare la sistemul drepturilor instituite si aparate prin Conventie…", "Statul trebuie sa adopte masuri necesare…"?
    PS
    Intelegeti o data pentru TOTDEAUNA: un bun furat, tot un bun furat ramane, iar pentru el ne vom bate pana la capat!
    Aveti de ales: ori il dati inapoi, ori riscati sa nu mai primiti niciun ban de la UE!

  2. Aici e vorba de sistemul legislativ din Romania, care, a cata oara, se vede de la o posta ca nu functioneaza efectiv. Asa se face ca multitudinea de legi edictate de legiuitor nu se aplica efectiv. Daca legile restituirii proprietatilor se aplicau in textul normei, nu se ajungea aici, respectiv ori se restituia bunul in natura, ori se acordau despagubiri banesti; si astfel problema era incheiata. Dar nu, statul nostru, a edictat o Lege, in speta nr. 247, prin care a infiintat un fond – Proprietatea – care, nefiind efectiv in functionare, a dus la tergiversarea solutionarii cererilor formulate de fostii proprietari, in beneficiul chiriasilor si al celor cu functii de conducere al fondului, care dispun de fonduri pt buzunarul propriu – si ce sume! -, fara a face nimic in schimb, intrucat menirea acestuia este de a inmulti banii din portofoliu si a-l distribui actionarilor, recte fostii proprietari.
    Stat comunist prin definitie si conducatori nesimtiti, care au facut ca in anul 2009 – dupa mine cam tarziu – sa ajungem in aceasta situatie. Acum tot justitia e de vina, domnilor? Bineinteles ca nu. Se vede unde este puroiul, nu? Legiferarea in tara noastra nu-si produce efectul fundamental, adica efectivitatea normei, in sensul de a reglementa relatiile sociale.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD