Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Contencios administrativ
DezbateriCărţiProfesionişti
 1 comentariu

Consilieri juridici. Inscriere in barou fara examen. Divergenta de jurisprudenta. Incalcarea articolului 6. Hotararea CEDO Stefan si Stef vs. Romania
02.02.2009 | JURIDICE.ro, Dragos Bogdan, Mihai Selegean

JURIDICE - In Law We Trust

Stefan si Stef vs. Romania, 24428/03 si 26977/03, 27 ianuarie 2009

1. Procesul

In 2001, cei doi reclamanti formulasera cereri de inscriere fara examen in baroul Maramures aratand ca sunt consilieri juridici de peste 10 ani. Au fost supusi unui test scris si, considerand ca rezultatele nu erau multumitoare, consiliul Baroului Maramures a trimis cererile cu aviz negativ la Uniunea Avocatilor. In decembrie 2001 Uniunea le-a respins cererile. Reclamantii au atacat in instanta deciziile de respingere aratand ca legea 51/1995 le conferea dreptul de a intra in profesie fara examen. Curtea de Apel Cluj a admis cererile considerand ca reclamantii indeplineau toate conditiile legale pentru a fi admisi fara examen; ea a notat de asemenea ca reclamantii raspunsesera corect intrebarilor de la testul respectiv si ca Baroul Maramures, fara sa dea note la testele respective, daduse totusi un aviz negativ. In consecinta, avizul era lipsit de orice baza obiectiva si adusese atingere dreptului reclamantilor de a fi inscrisi in Barou. Uniunea si Baroul Maramures au atacat deciziile Curtii de Apel Cluj. Prin doua decizii din 30 ianuarie 2003 Curtea Suprema de Justitie a admis recursurile retinand, in esenta, ca legea 51/1995 nu conferea un drept de intrare in profesie fara examen pentru persoanele cu o vechime mai mare de 10 ani, ci doar o posibilitate pe care o avea Uniunea de a-i primi sau nu. Persoanele respective aveau doar o vocatie de a intra in profesie iar conversia acestei vocatii in drept nu se putea realiza decat pe baza unui examen.

2. Dezvoltari ulterioare

Pe 12 ianuarie 2004 primul reclamant, dupa ce a primit toate avizele necesare de la Barou si Uniune, si-a deschis cabinet individual la Targu Mures. Cel de-al doilea reclamant a reluat procedura la Baroul Satu Mare si, dupa ce a parcurs toate etapele, a castigat la Curtea Suprema pe 1 noiembrie 2005, aceasta considerand ca indeplinea toate conditiile legale pentru a intra in profesie fara examen.

3. Jurisprudenta divergenta a Curtii Supreme

Pe 25 februarie 2003 Curtea Suprema de Justitie a judecat o cauza similara cu cea a celor doi reclamanti, a admis recursul altui justitiabil care dorea sa devina avocat in acelasi Barou Maramures. Curtea Suprema a considerat ca, daca un candidat are experienta profesionala ceruta de lege si nu se afla intr-o situatie de incompatibilitate, dreptul sau de a fi inscris in profesie rezulta din lege si nu putea fi limitat sau restrictionat de Uniune. In alte hotarari, din 22 noiembrie 1996, 6 martie 1998, 23 mai 2000, 10 decembrie 2002, 29 ianuarie 2003, 16 septembrie 2004, 27 ianuarie, 25 februarie si 23 martie 2005, Curtea Suprema a considerat ca inscrierea in profesie fara examen a unei persoane ce indeplinea conditiile cerute de lege era un drept si nu o posibilitate lasata la aprecierea discretionara a Uniunii.

4. Motivarea Curtii

Curtea a reamintit ca divergentele de jurisprudenta constituie, prin natura lor, consecinta inerenta oricarui sistem judiciar compus dintr-un ansamblu de instante de fond, fiecare avand competenta sa teritoriala. Totusi, rolul unei instante supreme este tocmai acela de a solutiona aceste contradictii. In consecinta, daca o jurisprudenta divergenta se dezvolta in cadrul instantei supreme a tarii, aceasta devine ea insasi o sursa de insecuritate juridica, aducand astfel atingere principiului securitatii juridice si reducand increderea publicului in sistemul judiciar.

In cauza de fata, Curtea a notat ca, intr-o serie de hotarari Curtea Suprema de Justitie a interpretat dispozitiile legii 51/1995 ca dand consilierilor juridici cu peste 10 ani vechime dreptul de a fi primisi in profesia de avocat fara examen de intrare. Totusi, contrar jurisprudentei sale constante ce confirma acest drept, Curtea Suprema a adoptat o solutie diametral opusa in cauzele reclamantilor. Cele doua hotarari din 30 ianuarie 2003 nu ar putea fi calificate ca un reviriment de jurisprudenta in baza unei noi interpretari a legii. Curtea Suprema nu a explicat in nici un fel motivele schimbarii pozitiei sale si ulterior a revenit la jurisprudenta sa constanta anterioara. In acest context, cele doua hotarari ce nu recunosteau celor doi reclamanti dreptul de a beneficia de dispozitiile legii 51/1995 apar ca singulare si arbitrare.

Rezulta ca aceasta incertitudine jurisprudentiala ce a antrenat respingerea actiunilor reclamantilor, la care se adauga lipsa unui mecanism apt sa asigure coerenta practicii chiar in cadrul instantei supreme a avut ca efect lipsirea reclamantilor de dreptul de a se inscrie in profesie fara examen desi altor persoane, ce se gaseau intr-o situatie similara, le fusese recunoscut acest drept.

In consecinta, articolul 6 al Conventiei a fost incalcat.

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Consilieri juridici. Inscriere in barou fara examen. Divergenta de jurisprudenta. Incalcarea articolului 6. Hotararea CEDO Stefan si Stef vs. Romania”

  1. Vasile Vasile spune:

    Este o palma data atat instantei supreme cat si Baroului Maramures. Acest barou, ii determina nu numai pe cei care au vrut sa intre in avocatura fara examen ci si pe cei care vor sa se inscrie pe baza de examen, sa mearga in alte judete sau la Bucuresti. Se spune ca doar cine e "agreat" de conducerea baroului reuseste sa intre. Sigur ca aceste informatii nu pot fi verificate. Singura solutie care ar putea aduce o rezolvare, este un examen national de admitere in barou, cu lucrari unice si teste grila.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.