Cornel Popa: Stabilirea și ajustarea prețului contractual de către un terț
14 iulie 2015 | Ioana-Bianca TOFAN
Avocat Cornel Popa a publicat, în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 4/2015, articolul intitulat ”Stabilirea și ajustarea prețului contractual de către un terț”.
Prețul contractual trebuie să fie, ca regulă, determinat sau determinabil, sub sancțiunea aspră, reglementată de art. 1226 alin. (2) C. civ., a nulității absolute.
Acordul asupra unui preț determinat sau cel puțin asupra unor criterii de determinare ulterioară a prețului ar putea părea un aspect elementar care urmează să fie avut în vedere de către oricare părți, odată cu formarea unui contract. Dar pot exista anumite prevederi speciale care, în scopul ocrotirii intereselor uneia sau chiar ale ambelor părți, stabilesc obligația ca prețul ce urmează a fi aplicat să fie rezultatul unei evaluări din partea unui terț independent.
Atunci când prețul contractual nu este determinat, ne putem afla în prezența a trei situații. Prima situație este aceea în care pot exista criterii convenționale de determinare a prețului. În al doilea caz, în tăcerea părților, pot exista texte legale care să le suplinească voința și care joacă astfel rolul de criterii de determinare legale ale prețului. Ultima ipoteză prevede situația în care nu există nici criterii convenționale și nici criterii legale, caz în care se aplică nulitatea absolută a contractului.
Prețul poate fi stabilit de către un terț sau de către instanță ori de un tribunal arbitral.
Dacă instanța sau tribunalul arbitral ar putea fi sesizate doar de către una dintre părțile contractului, puterea terțului de a interveni pentru stabilirea prețului rezultă, de regulă, dintr-un acord de voință al părților contractante.
Legea nu cere părților ca terțul prețuitor să fie nominalizat în mod expres, ci este suficient să existe criterii contractuale pentru identificarea acestuia.
Potrivit legii, dacă terțul nu poate sau nu dorește să acționeze ori aprecierea sa este în mod manifest nerezonabilă, instanța, la cererea părții interesate, va stabili, după caz, prețul sau elementul nedeterminat de către părți.
În ceea ce privește diferențe procedurale între art. 1232 alin. (2) și art. 1662 alin. (2) și alin. (3) C. civ., primul text prezintă caracter de normă generală, aplicabilă tuturor contractelor, în timp ce al doilea acționează în sfera contractului de vânzare. Astfel, din perspectivă procedurală, atribuția insistenței de a numi un expert, potrivit art. 1662 alin. (2) C. civ., se va exercita în conformitate cu regulile procedurii necontencioase, în timp ce procedura de stabilire a prețului de către instanță, conform art. 1232 alin. (2) C. civ., va fi mai degrabă contencioasă și va necesita administrarea unui probatoriu care, de cele mai multe ori, va include și procedura unui raport de expertiză.
Din punct de vedere al poziției juridice a terțului prețuitor, în lipsa unei calificări exprese în acest sens, acesta nu poate fi asimilat unui arbitru. Scopul său nu va fi, de regulă, să soluționeze o dispută între părți, ci să suplinească acordul de voință al acestora.
De asemenea, terțul nu poate fi asimilat unui expert judiciar, întrucât, în mod tradițional, se consideră că terțul prețuitor ar avea poziția juridică a unui mandatar comun al părților.
Prețul stabilit de terț trebuie să respecte și cerințele legale care sunt aplicabile în genere prețurilor contractuale. Texte din Codul civil stabilesc regulile generale care trebuie avute în vedere de către terț, respectiv că acesta să acționeze corect, diligent și echidistant.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
