Claudiu Constantin Dinu: Aspecte teoretice și practice cu privire la procedura divorțului în noul Cod de Procedură Civilă
15.07.2015 | Raluca-Andreea TRÎNCĂ-GĂVAN
Lector univ. dr. Claudiu Constantin Dinu a publicat în Revista Română de Drept Privat nr. 2/2012 articolul intitulat: “Aspecte teoretice și practice cu privire la procedura divorțului în noul Cod de Procedură Civilă”.
Studiul constituie o prezentare amplă și minuțioasă a prevederilor din materia procedurii divorțului, urmărind să analizeze eventualele probleme ce pot suscita deopotrivă elementele de noutate aduse de Noul Cod de Procedură Civilă, precum și dispozițiile preluate din vechea legislație.
Tratând regulile de procedură, autorul remarcă, printre altele, o flexibilizare a condițiilor de formă și de fond în privința cererii de divorț, prin renunțarea la obligativitatea depunerii acesteia personal de către reclamant. Sunt subliniate normele ce guvernează divorțul, derogatorii de la dreptul comun, cum ar fi: prezența personală a părților în fața instanțelor de fond (cu excepțiile prevăzute la art. 920 alin. (1) C. proc. civ.), posibilitatea conferită reclamantului de a renunța la judecată în tot cursul judecății, independent de consimțământul pârâtului, posibilitatea soților de a se împăca în tot cursul judecății.
Caracteristica de procedură specială a divorțului se evidențiază și în ceea ce privește hotărârea judecătorească de divorț. Astfel, hotărârea nu se va motiva dacă ambele părți solicită instanței aceasta. Totodată, se ilustrează o noutate legislativă în domeniu, și anume obligația instanței de a trimite hotărârea de divorț serviciului de stare civilă unde a fost încheiată căsătoria, Registrului Național al Regimurilor Matrimoniale și Registrului Comerțului, dacă unul dintre soți a fost întreprinzător.
Articolul nu omite prezentării modalitățile de divorț, autorul semnalând o diversificare a acestora în Noul Cod de Procedură Civilă. Prin urmare, sunt ilustrate într-o manieră detaliată atât modalitățile divorțului „remediu” (prin acordul soților sau datorat unui motiv de sănătate), cât și divorțul „sancțiune” (datorat culpei unuia sau ambilor soți, precum și divorțul ca urmare a intervenirii separației în fapt de cel puțin 5 ani).
În concluzie, autorul consideră noua reglementare din materia divorțului ca fiind flexibilă și actualizată, ce realizează o îmbinare a vechilor dispoziții cu elemente de noutate aflate în concordanță cu legislația europeană, precum și cu soluțiile oferite de practică și de doctrină.
