ICCJ. Suspendarea judecății cauzei ca urmare a nesoluționării procedurii administrative. Nelegalitate
15 iulie 2015 | Corina CIOROABĂÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că art. 244 alin. (1) pct. 1 vechiul C. proc. civ. reglementează unul dintre cazurile suspendării legale facultative şi se referă la chestiunile prealabile, care pot avea o influenţă hotărâtoare asupra dreptului dedus în justiţie (când dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi). Înalta Curte a statuat că, pentru ca acest text de lege să aibă aplicare, este necesar ca problema de a cărei dezlegare depinde soluţia din proces „să facă obiectul unei alte judecăţi”, adică să fie pendinte pe rolul unei instanţe. Or, în speță, derularea procedurii administrative reglementată de Legea nr. 10/2001 nu poate fi asimilată cu activitatea de judecată, deoarece nu este vorba despre o instanţă judecătorească, astfel că, prin suspendarea judecății cauzei, fără a fi îndeplinită condiţia altei judecăți, instanţa a dat o hotărâre cu încălcarea legii. Pe de altă parte, Înalta Curte a reținut și că hotărârea curţii de apel nu este motivată, deoarece nu cuprinde considerentele pentru care instanţa a apreciat că procedura administrativă pe Legea nr. 10/2001, ca şi chestiune prealabilă, poate avea o influenţă hotărâtoare asupra dreptului dedus în justiţie. (Decizia nr. 69 din 15 ianurie 2015 pronunţată în recurs de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect recurs la încheierea de suspendare pronunțată în apel)