Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

DIICOT-Maramureș. Trafic droguri de mare risc. Cercetări
16.07.2015 | Camelia ENACHE, Georgiana-Camelia LUCIU, Camelia ENACHE

Secţiuni: Comunicate parchete, Drept penal
JURIDICE - In Law We Trust

DIICOT-Maramureș. Trafic droguri de mare risc. Cercetări.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Maramureş efectuează cercetări faţă de suspecţii P. G. C. şi B. C. V. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc şi faţă de suspecţii B. V. C., B. A. M. şi O. D. R., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc în forma introducerii ilegale în ţară.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada martie-iulie 2015, suspecţii P. G. C. şi B. C. V., prin intermediul suspecţilor B. V. C., B. A. M. şi O. D. R., în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au procurat din străinătate diverse cantităţi de cocaină şi pastile MDMA (Ecstasy) pe care aceştia le-au introdus în România şi le-au distribuit fie direct, fie prin intermediari unor cercuri extinse de consumatori de pe raza judeţelor Maramureş, Cluj, Bihor, Satu Mare, Suceava.
S-a reţinut că inculpaţii B. V. C. şi B. A. M. au creat legături bine structurate în mai multe state din spaţiul U. E. cât şi din America Latină, aderând la activitatea de criminalitate organizată a unor reţele transfrontaliere de trafic internaţional de droguri cu potenţial ridicat de periculozitate (cocaină şi comprimate MDMA).
În mod regulat, suspecţii B. V. C. şi B. A. M., precum şi suspectul O. D. R. s-au deplasat în străinătate, de unde au procurat cantităţi importante de droguri de mare risc, introducându-le în România fie direct, fie prin diferite persoane interpuse.
S-a reţinut că suspecţii au oferit spre vânzare cantităţi importante la o singură tranzacţie, respectiv minimum 10 grame de cocaină cu sume variind între 80-100 euro/gram.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Maramureş împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca – Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş, au efectuat, la data de 15 iulie 2015, 14 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Maramureş, Suceava, Bihor,Vaslui şi Satu Mare.

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost depistate şi ridicate 964 pastile de ecstasy şi un gram de cannabis.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, Satu Mare, Suceava şi Vaslui.

Suportul de specialitate tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Maramureş.

Pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

:: sursa: www.diicot.ro

Georgiana-Camelia Luciu
Camelia Enache

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti