Alex Kis: Restituiri anormale. Nulități
21 iulie 2015 | Ioana-Bianca TOFAN
Avocat Alex Kis a publicat, în revista Pandectele Române nr. 6/2015, articolul intitulat ”Restituiri anormale. Nulități”.
Un act juridic este nul când se găsește privat de efectele legii sau când un obstacol în natură îl face inutil. În toate aceste cazuri de nulitate se poate naște ceea ce se numește obligația de restituire, care face parte din marea clasă numită restituiri anormale.
Restituirile anormale sunt acelea care nu rezultă din finalitatea executării unui act juridic.
Indiferent că este vorba despre o restituire în natură sau prin echivalent, nulitatea va da actului juridic posibilitatea existenței acestora în mâinile creditorului.
Instanța poate, în mod excepțional, să refuze restituirea atunci când ar avea ca efect acordarea uneia dintre părți unui avantaj necuvenit, cu excepția cazului în care s-ar modifica întinderea sau modalitățile restituirii, în acest caz avantajul fiind considerat unul cuvenit.
Dacă contractul nu a fost încă executat la momentul la care anularea este pronunțată, părțile nu mai sunt ținute la a-l executa. Dacă, din contră, acestea l-au executat, ele sunt obligate la restituiri reciproce.
Nulitatea unui act juridic nu va activa rezerva obligației de restituire în măsura în care nu s-a executat nimic de pe urma actului.
În ceea ce privește excepțiile de la cursul normal al restituirilor, acestea presupun ipoteza în care anularea intervine pentru incapacitate, dispensa de restituire care se ivește în virtutea contractului anulat se naște când avem o îmbogățire. Codul civil înglobează și principiul latin “nemo auditur propriam generalibus allegans” tot la materia dreptului obligațional, prin dispozițiile art. 1.517.
Restituirea se face în principiu în natură și numai în caz excepțional prin echivalent.
În ceea ce privește acțiunea în declararea nulității, dacă o acțiune în constatarea nulității absolute a unui act juridic este admisă, părțile trebuie să-și restituie integral și reciproc prestațiile făcute.
În legătură cu fructele produse de lucru, și în cazul anulării unei convenții, lucrul obiect al contractului poate să producă fructe civile și naturale. Astfel, dacă acesta a fost de bună-credință, necunoscător al viciului convenției care s-a ivit, el poate conserva fructele. În celelalte cazuri, el trebuie să le restituie.
Textele legale arată că obligația de restituire nu este afectată de vreo excepție în cazul în care bunul piere parțial sau total sau chiar nu continuă să mai existe în patrimoniul obligației. Excepțiile limitative intervin numai în cazul în care dispariția materială sau juridică a bunului se datorează unui eveniment exterior voinței debitorului, iar acesta să nu fi fost de rea-credință, sau dacă a fost de rea-credință, atunci mai are totuși posibilitatea să dovedească faptul că bunul ar fi pierit și dacă ar fi fost deja predat creditorului.
În ceea ce privește prescripția, dispozițiile art. 2.525 C. civ. prevăd o regulă ce operează, în principiu, cu efect retractiv, astfel încât prestațiile executate în temeiul acestuia devin lipsite de obiectul și cauza actului, în temeiul căruia se credeau că au fost executate, fiind supuse restituirii, în natură sau prin echivalent.
