Întrebare preliminară cu privire la consimțământul exprimat într-un contract și competența teritorială. UPDATE: decizia CJUE
08.07.2016 | Mihaela MAZILU-BABEL
7 iulie 2016: Curtea declară:
Articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie să fie interpretat în sensul că o clauză atributivă de competență precum cea în discuție în litigiul principal, care, pe de o parte, este stipulată în condițiile generale de furnizare ale contractantului, menționate în înscrisurile doveditoare ale contractelor dintre părți și transmise cu ocazia încheierii lor, și care, pe de altă parte, desemnează ca instanțe competente instanțele unui oraș al unui stat membru, îndeplinește cerințele acestei dispoziții referitoare la consimțământul părților și la precizia conținutului clauzei menționate. (s.n.-M.M.-B.)
:: decizia
*
22 iulie 2015: Judecătorul maghiar se întreabă cu privire la consimțământul exprimat într-un contract și competența teritorială. (C-222/15)
Situația de fapt:
1. cooperarea juridică în materie civilă;
2. Regulamentul Roma I și Regulamentul Bruxelles I;
3. maniera în care trebuie interpretată expresia „din circumstanțele respective reiese” prevăzută la articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul Roma I;
4. posibilitatea ca o astfel de expresie să fie interpretată de o instanță a unui stat membru în sensul că examinarea „circumstanțelor care trebuie luate în considerare” pentru a stabili dacă este rezonabil să se considere că consimțământul nu a fost exprimat, în conformitate cu legea țării în care partea are reședința obișnuită, trebuie să se raporteze la circumstanțele încheierii contractului, la obiectul contractului și la executarea acestuia;
5. posibilitatea ca instanța să fie obligată să aprecieze existența și validitatea clauzei contractuale în conformitate cu legea țării în care își are reședința obișnuită partea care a făcut referirea respectivă;
6. discreția instanței și posibilitatea de a aprecia – având în vedere ansamblul împrejurările cauzei – dacă, ţinând seama de circumstanțele care trebuie luate în considerare, exprimarea consimţământului cu privire la legea aplicabilă nu era un efect rezonabil al comportamentului părții respective;
7. o parte face referire la legea țării în care își are reşedinţa obișnuită pentru a stabili că nu şi-a dat consimțământul;
8. posibila obligație a instanței dintr-un stat membru de a lua în considerare legea țării în care își are reşedinţa obișnuită partea respectivă, în sensul că, în temeiul acestei legi, având în vedere „circumstanțele” menționate, consimțământul părții în cauză cu privire la legea desemnată în contract nu era un comportament rezonabil;
9. conformitatea cu dreptul UE a unei interpretări conferite de o instanță;
10. examinarea „circumstanțelor” pentru a stabili dacă este rezonabil să se considere că consimțământul nu a fost exprimat se raportează la circumstanțele încheierii contractului, la obiectul contractului și la executarea acestuia;
11. interpretarea unei dispoziții din regulament în lumina considerentelor acestuia;
12. posibilitatea ca o instanță să deducă din modul de redactare a unui contract, în mod neechivoc, voința sau intenția părților;
13. clauză atributivă de competență inclusă în condițiile contractuale generale de una dintre părți, în temeiul căreia părțile au stipulat că litigiile care decurg din sau sunt legate de validitatea, de executarea sau de încetarea comenzii care nu pot fi soluționate pe cale amiabilă între părți vor fi supuse jurisdicției exclusive și definitive a instanțelor dintr-un oraș al unui anumit stat membru – în concret, instanțele din Paris;
14. caracterul suficient de precis al clauzei contractuale mai sus-menționate.
Dispoziții incidente:
1. articolul 10 alineatul (1) și (2) din Regulamentul nr. 593/2008 (cu rectificare aici)
Articolul 10
Consimțământul și validitatea de fond
(1) Existența și validitatea contractului sau a oricărei clauze contractuale sunt determinate de legea care l-ar reglementa în temeiul prezentului regulament, dacă contractul sau clauza respectivă ar fi valabile.
(2) Cu toate acestea, pentru a stabili faptul că nu și-a dat consimțământul, o parte poate să invoce legea țării în care își are reședința obișnuită, dacă din circumstanțele respective reiese faptul că nu ar fi rezonabil să se stabilească efectul comportamentului său în conformitate cu legea menționată la alineatul (1).
2. articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 citit în lumina considerentului 14.
Considerentul (14)
Autonomia părților într-un contract, altul decât un contract de asigurare, contract încheiat cu consumatorii sau contract de muncă în cazul căruia este permisă numai o autonomie limitată de stabilire a instanței competente, trebuie să fie respectată, sub rezerva competenței exclusive a instanțelor prevăzute în prezentul regulament.
Secțiunea 7
Prorogare de competență
Articolul 23
(1) Dacă prin convenția părților, dintre care una sau mai multe au domiciliul pe teritoriul unui stat membru, competența în soluționarea litigiului ce a survenit sau poate surveni în legătură cu un raport juridic determinat revine instanței sau instanțelor dintr-un stat membru, competența revine acelei instanțe sau instanțelor respective. Această competență este exclusivă, cu excepția unei convenții contrare a părților. Convenția atributivă de competență se încheie:
(a) în scris ori verbal cu confirmare scrisă sau
(b) într-o formă conformă cu obiceiurile statornicite între părți sau
(c) în comerțul internațional, într-o formă conformă cu uzanța cu care părțile sunt sau ar trebui să fie la curent și care, în cadrul acestui tip de comerț, este cunoscută pe larg și respectată cu regularitate de către părțile la contractele de tipul pe care îl implică domeniul comercial respectiv.
(2) Orice comunicare sub formă electronică ce permite consemnarea durabilă a convenției este considerată ca fiind „în scris”.
(3) Dacă o astfel de convenție a fost încheiată între părți, dintre care nici una nu are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, instanțele din alte state membre nu au competență în privința litigiilor lor dacă instanța sau instanțele desemnate nu și-au declinat competența.
(4) Instanța sau instanțele dintr-un stat membru cărora printr-un act constitutiv al unui trust li s-a atribuit competență au competență exclusivă în orice acțiune introdusă împotriva unui fondator, trustee sau beneficiar al unui trust dacă în cauză sunt relațiile dintre aceste persoane sau drepturile ori obligațiile acestora în cadrul trustului.
(5) Convențiile atributive de competență, precum și stipulațiile similare din actele constitutive ale unui trust nu au efect juridic dacă sunt contrare dispozițiilor articolelor 13, 17 sau 21 ori dacă instanțele de la competența cărora acestea derogă au competență exclusivă în temeiul articolului 22.
