Secţiuni » Arii de practică » Business » Banking
Banking
DezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
Citeşte mai mult în legătură cu Afaceri transfrontaliere, Banking, Corporate

Analiză PWC. Rezerva Federală SUA (FED), pregătită să mărească dobânzile – care va fi impactul asupra economiei Statelor Unite şi la nivel global?

23 iulie 2015 | JURIDICE.ro

Unul dintre evenimentele economice majore ale anului 2015 va fi cel mai probabil majorarea dobânzii de referință de către Rezerva Federală Americană, către sfârșitul acestui an, potrivit economiștilor PwC.

Presupunând că acest lucru se va întâmpla, importanța acestei decizii constă nu numai în impactul pentru economia SUA şi cea globală, însă va reprezenta totodată un act simbolic, de vreme ce dobânda de politică monetară nu a mai fost majorată de mai bine de un deceniu.

Analiza PwC pleacă de la premisa că rata dobânzii FED va atinge pragul de 3,75% până la sfârşitul anului 2020 (fig. 1).

figura 1

Figura 1

Dar care va fi impactul asupra consumatorilor, companiilor şi asupra piețelor emergente?

Pentru consumatori: În anii ce au urmat crizei financiare, consumatorii americani şi-au diminuat gradul de îndatorare (fig. 5), analiza PwC sugerând că aceștia vor fi în general la adăpost de creșterile de dobânzi decise de FED. Marea majoritate a proprietarilor s-au protejat împotriva creșterii ratelor dobânzilor prin intermediul unor contracte de credit cu rată fixă. Plecând de la premisa că salariul real va continua să crească, venitul total disponibil al fiecărei gospodării va rămâne în mare parte neafectat de politica monetară mai strictă.

Figura 5

Figura 5

Servicii JURIDICE.ro

Jurisprudenta

Evenimente juridice

Arbitraj comercial

Pentru companii: Există dovezi care sugerează că structura capitalului companiilor a fost modificată de criză. De exemplu, figura 5 arată că îndatorarea companiilor a scăzut de la 73% din PIB la sfârșitul anului 2008, la 69% în prezent. Acest lucru arată că activitatea companiilor este mai puțin sensibilă în prezent la deciziile FED. Este de așteptat ca aprecierea dolarului să aibă un impact mai puternic asupra companiilor, ceea ce va face bunurile şi serviciile americane mai scumpe pe piețele internaționale.

Pentru piețele emergente: Perspectiva creșterii dobânzii de referință în SUA a avut deja un impact asupra valorii dolarului, care s-a apreciat cu aproximativ 19% în termeni reali din iulie 2014 şi până în prezent. Acesta este un semn îngrijorător pentru unele economii emergente care au profitat de un dolar american ieftin în scopul finanțării de proiecte investiții masive sau pentru consum. Turcia este în mod special vulnerabilă la aprecierea dolarului, în timp ce alte piețe emergente, cum ar fi Brazilia sau Indonezia, sunt de asemenea expuse riscului valutar.

Considerăm că decizia FED de creştere a ratei dobânzii de politică monetară va avea un impact mai mare pe plan global decât în Statele Unite, şi în principal pe pieţele emergente”, a declarat Richard Boxshall, economist senior al PwC.

Despre PwC

Firmele din reţeaua PwC ajută organizaţiile şi indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o reţea de firme prezentă în 157 de ţări cu mai mult de 195.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri.

Citeşte mai mult despre , , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

Login | Pentru a putea posta comentarii trebuie să fiţi abonat. Dacă încă nu sunteţi, click aici pentru a afla despre avantaje!

Lasă un răspuns

Arii de practică
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Business
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Litigation
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protective
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică  Specialişti


JURIDICE.ro
Main page
Cariere
Evenimente ⁞ 
Dezbateri
Profesionişti
Lawyers Week
WinLaw.ro
VIDEO
Servicii
Flux noutăţi
Selected ⁞ 
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi / JURIDICE NEXT
RSS  Publicare comunicate profesionale
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note, studii şi opinii juridice
ISSN 2066-0944
       Studii şi note de studiu
Revista revistelor
Autori  Condiţii de publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
       Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
       Dezlegarea unor chestiuni de drept
       Recurs în interesul legii
Curţi de apel ⁞ 
Tribunale ⁞ 
Judecătorii

Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Proiecte speciale
Cărţi
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Mesaje de condoleanţe
Povestim cărţi
Războiul din Ucraina
Wisdom stories