Secţiuni » Arii de practică » Business » Banking
Banking
DezbateriCărţiProfesionişti

FX Loans = financial instruments/derivatives?
23.07.2015 | Gheorghe PIPEREA

Secţiuni: Banking, Dreptul Uniunii Europene, Piața de capital, Selected, Studii
JURIDICE - In Law We Trust

A se vedea dezbaterea Clauze abuzive, franci elvețieni și altele asemenea, din 16 februarie 2015, respectiv Clauzele abuzive, un teren pe care consumatorii câștigă (încă prea puțin?) teren, din 10 noiembrie 2014


La inceptul lunii aprilie, atrageam atentia asupra unui set de intrebari preliminare relative la creditele in franci elvetieni ridicate de o judecatorie din Ungaria si trimise spre examinare CJUE de la Louxembourg. Cauza este inregistrata sub numarul C-312/14, fiind denumita Banif Plus Bank Zrt./Lantos Márton si Lantos Mártonne. Instanta de trimitere este Judecatoria din Ráckevei, Ungaria. Dupa consultarea jurnalelor oficiale ale CJUE imi rezulta ca inca nu s-a raspuns acestor intrebari, nici macar sub forma unor concluzii preliminare ale avocatului general la Curte.

E bine de reamintit ca instanta din Luxembourg este solicitata de instanta nationala din Ungaria sa interpreteze legislatia europeana si sa spuna daca aceste credite, in care se speculeaza pe cursul de schimb, sunt sau nu sunt instrumente financiare derivate si, daca raspunsul este afirmativ, in ce masura aceste instrumente sunt contracte valabile, in conditiile in care consumatorul nu a fost informat ca semneaza un asemenea instrument. Pentru claritate, precizez ca instanta de trimitere intreaba daca acest instrument financiar derivat este un contract nul absolut, in considerarea incalcarii de catre banca a obligatiei de informare pe care art. 19 alin. 4-5 din Directiva 2004/39/EC (Directiva pietelor financiare, prescurtat MiFID) o stabileste in sarcina vanzatorului instrumentului. Chestiunea cruciala la care trebuie sa raspunda CJUE este daca un contract de credit, esentialmente comutativ (in care obligatiile partilor sunt determinate inca de la momentul incheierii contractului), poate fi alterat si transformat intr-un contract aleatoriu (in care obligatiile uneia dintre parti, consumatorul, depinde de hazard). Poate fi obligat consumatorul, fara voia lui, sa se descurce in zona pietelor financiare si de capital, unde se comercializeaza riscuri, si nu bunuri sau produse sigure, si unde este necesar un grad inalt de sofisticare a cunostintelor sau curajul de a face pariuri in fiecare zi? In practica de afaceri a bancilor si in apararile pe care acestea si le fac, prin avocati alesi sau prin aparatori din oficiu (de genul bancilor centrale, al guvernelor si al analistilor hiper-priceputi chemati sau nu sa spuna ceva), contracte de credit pe 10-35 de ani, care sunt esentialmente comutative, sunt transformate in contracte aleatorii, ceea ce este interzis in Dreptul Uniunii Europene. Consumatorul, care ar trebui sa beneficieze de un inalt nivel de protectie fata de riscurile pe care i le vinde profesionistul, devine, fara voia lui, parte intr-un contract de speculatie asupra unui risc.

Sunt convins ca i-ati auzit peste tot pe acesti aparatori si analisti, mai ales pe cei care si-au terminat “analiza” cu concluzia ca prostia si naivitatea se platesc, ca debitorii in contractele in franci elvetieni si-au asumat un risc atunci cind au contractat si, deci, trebuie sa suporte acest risc. Dar daca aceste contracte presupun asumarea unui risc din care o parte sa piarda ori sa se ruineze, iar cealalta parte sa cistige enorm ori sa se asigure ca nu pierde nimic, niciodata, inseamna ca o a doua chestiune de esenta se poate ridica dintr-o astfel de recalificare. Contractual de credit nu ar mai fi decit un contract in care se comercializeaza riscuri, iar aceste contracte si operatiuni (denumite hedging in jargon bursier) sunt o specie de instrumente financiare derivate. Pentru a pune pe piata instrumente financiare derivate, este nevoie de o autorizatie prealabila pentru astfel de business, autorizatie emisa de ASF (anterior, in momentul contractarii acestor credite, autoritatea echivalenta era CNVM). Bancile nu doar ca nu au avut niciodata asemenea autorizatii de la ASF (CNVM), dar nici nu au intentionat sa le aiba, considerind, sub obladuirea BNR, ca este suficienta notificarea catre BNR a punerii pe piata a creditelor in CHF. Vinzarea de instrumente financiare derivate fara autorizatie nu doar ca este interzisa, dar contractele respective sunt nule absolut pentru frauda la lege, fiind si fapte penale continuate de inselaciune cu privire la calitatea marfurilor si serviciilor.

Nu as fi reluat deocamdata aceasta discutie daca nu ar fi aparut deja solutii in unele state importante ale UE (ma refer la Spania si la Franta) in care judecatorii fie au sugerat similitudini cu instrumentele financiare derivate (Franta, Tribunalul de mare instanta din Nanterre), fie au calificat ferm aceste contracte de credit in CHF ca fiind instrumente financiare derivate (Spania, Tribunalul din Madrid).

Citeva detalii interesante ale spetei din Franta va sunt oferite mai jos, dar, mai intii, sa analizam o scrisoare trimisa, in august 2013, de Deutsche Bank catre Autoritatea Bancara Europeana, in demersul acesteia din urma de a stabili ghiduri de buna practica pentru stapinirea si controlul riscurilor la care se expun bancile cind acorda credite in valuta straina (FX Loans)[1].

Mai intii, DB isi propune sa defineasca corect notiunea de credit in valuta straina (FX Loans). In opinia DB, nu ar trebui ca sub aceasta sintagma sa fie reunite: (i) acele credite in valuta straina care sunt natural acoperite cu veniturile in acea valuta pe care le obtine pe toata perioada creditului imprumutatul; (ii) creditele in valuta straina care sunt accesate cu intentia imprumutatului de a face investitii sau de a se lansa in speculatii. Intrucit nu sunt natural acoperite contra riscului, doar creditele in valuta straina acordate persoanelor care nu obtin venituri in acea valuta ar trebui sa poarte aceasta denumire de FX Loans. In scrisoarea celor de la DB se utilizeaza termeni din jargonul bursier care, pentru o mai buna intelegere, ar merita o traducere. Hedged borrower inseamna imprumutat “in mod natural ingradit/acoperit/protejat de riscuri” si vine de la hedge = gard viu. Cel care obtine venituri in CHF sau in yeni este natural protejat de riscul deprecierii monedei sale nationale in contractele de credite in CHF sau in yeni. In schimb, unhedged borrower este un imprumutat neacoperit natural fata de riscurile de devalorizare/valorizare, intrucit nu obtine venituri in acea moneda in care s-a imprumutat. Asa-numitul unheged borrower este nu numai subiectul protectiei legale in calitate de consumator, ci si subiectul protectiei speciale a legislatiei pietei de capital (MiFID). Cei de la DB considera ca nu este deloc prudent ca acesti imprumutati sa fie tratati ca orice alti debitori, alaturi de cei care speculeaza imprumutindu-se ori alaturi de imprumutatii profesionisti. DB sustine ca acesti unhedged borrowers ar trebui sa fie tratati distinct din perspectiva riscului, tocmai pentru ca gradul lor de sofisticare este redus. Eu adaug ca acest tratament distinct este necesar si pentru ca bancile au facut din acesti debitori care nu sunt natural protejati contra riscului de devalorizare a monedei nationale o nisa din care s-au facut profituri enorme, iar unui profit mare trebuie sa ii corespunda si un risc pe masura. Nu mi-e clar care a fost traiectoria acestui ghid de buna conduita si nici ce atitudine oficiala are European Bank Authority, dar e cert ca problema recalificarii contractelor de credit in valuta in instrumente financiare derivate este pregnanta si presanta pentru “actorii” pietei.

Si, intr-adevar, problema are de ce sa fie preocupanta pentru sistemul bancar.

Tribunalul de Mare Instanta din Nanterre (n.n.: pt francofili, Nanterre e un fel de Paris new-york-ez; este districtul denumit Cartier de la Defense din nord vestul Parisului) a emis o decizie in 25 iunie 2015 in care sugereaza ca creditul structurat in CHF este un instrument financiar derivat si ca acesta ar putea fi supus MiFID, cu conditia ca legea franceza sa il includa in lista limitativa de astfel de instrumente[2]. Solutia este pronuntata in prima instanta, dupa un parcurs judiciar de peste 4 ani (n.n.: se intimpla si la case mai mari…). Speta are ca reclamant un oras francez care se imprumutase si se re-finantase de la Dexia (falimentara Dexia si de doua ori salvata prin bail-out Dexia) de vreo 6 ori la rind. Imprumutul initial multi-refinantat era de cca 3 milioane euro si fusese luat prin 2006 pentru a se construi un port in acel oras. Dupa refinantarile repetate, toate facute cu scopul “optimizarii” costurilor si fluxurilor financiare, s-a ajuns ca oraselul sa plateasca in jur de 7 mil euro, raminind dator cu inca cca 4 milioane euro. Creditul era unul de tip “structurat” (ceva similar cu hedgingul, adica speculatia pe riscuri) si denominat in CHF. Desi nivelul CHF fata de euro din data contractarii creditului initial era considerat foarte stabil si reprezentantii orasului cam asta intelesesera cind au semnat contract dupa contract, de la 1,44 CHF pentru euro in 2006, s-a ajuns, in noiembrie 2011, la 1,2 CHF pentru un euro (curs fix, impus de banca centrala elvetiana timp de mai mult de 3 ani), iar acum, in 2015, sa se ajunga la 1 CHF pentru un euro (in urma deciziei administrative a aceleiasi banci centrale elvetiene de a renunta la paritatea de 1,2 CHF/euro). Ati putea crede ca a fost foarte, foarte bine pentru oraselul francez. Mai ginditi-va, pentru ca in contract era introdus un efect de levier, care spunea ca, daca acel nivel considerat de referinta, de 1,44 CHF/euro, va scadea, dobinda (initial: 3,9%) va creste exponential, proportional cu valorizarea euro fata de CHF. Acum oraselul francez reclamant plateste o dobinda de 15%, adica de aproape 5 ori mai mare decit cea initiala.

In mod evident, astfel de leviere sunt si in contractele noastre de retail in CHF, intrucit banca, desigur, nu poate pierde, ca doar nu este o organizatie de caritate. Asa ca, in caz de reducere a cursului sub cel prognozat de banca, sub nicio forma consumatorul nu va cistiga, intrucit o scadere a cursului leu/CHF va fi insotita automat de o crestere exponentiala a dobinzii. De aici concluzia ca, atunci cind a respins actiunea colectiva contra Bancii Romanesti, judecatorul cazului a fost foarte atent, foarte drept si, in general, foarte bine ancorat in realitatea dosarului, numai ca nu am putut noi dovedi rautatea bietei banci. Cu un minim de efort de analiza a contractelor, s-ar fi putut observa ca, datorita clauzelor manifest abusive din contract, banca nu va pierde niciodata din scaderea cursului, dat fiind acest levier din contract. Asadar: nici vorba de impartire a riscului intre banca si consumator. In fine, asa cum zicea Toma Caragiu, asa-i in tenis.

Judecatorii francezi au considerat ca rapoartele de avertizare ale agentiilor de rating, ale comisiilor parlamentare franceze si chiar ale asociatiilor bancilor din Franta, unele dintre cu mult ulterioare incheierii contractului, au fost suficiente pentru a fi considerate probe ale incalcarii de catre Dexia a obligatiei de informare a debitorului, precum si ale faptului ca banca a exploatat naivitatea si ignoranta debitorului, facind din el, fara voia lui, un actor al pietei financiare. Nota bene: nu e vorba de un biet consumator neinformat, ci de un oras in toata firea. Cu toate acestea, judecatorii francezi nu s-au sfiit sa spuna ca banca s-a folosit de naivitatea si ingoranta celor care reprezentau orasul.

In final, se impune o precizare importanta, inclusiv pentru teoria dreptului “consumerismului” (cum, in deridere si cu sens periorativ, unii praticieni obsinuiesc sa denumeasca legislatia protectiei consumatorilor). O persoana juridica de drept public, respectiv, orasul care are calitatea de reclamant in acest dosar, a fost considerat a fi pe o pozitie similara cu cea a consumatorilor – simpli particulari, din moment ce intre banca si oras exista atit asimetria de informatii, cit si inegalitatea flagranta de putere economica. Asa ca, celor care clameaza “constienta” deplina a consumatorilor cind au semnat contracte cu bancile, le adresez aceasta intrebare, retorica, desigur: daca o persoana juridica de drept public poate fi, prin mecanismul legislatiei “cunsumeriste”, protejata contra malversatiunilor sau a simplelor omisiuni ale unei banci care ii vinde riscuri, de ce nu ar fi protejat consumatorul de aceleasi malversatiuni sau omisiuni, cind acesta este, indiferent de gradul de pregatire in domeniul bancar, tinta principala a protectiei?


[1] Scrisoarea Deutsche Bank către European Banking Authority.
[2] Commune de Saint Cast Le Guildo vs. Societe dexia Credit Local si Societe Caisse Francaise de Financement Local, nr. R. G.: 11/07236, sentinta din 26 iunie 2015, enuntata pe site-ul societatii de avocati SCP Lecoq Vallon & Feron-Polini.


Prof. Gheorghe Piperea
Partener fondator PIPEREA SI ASOCIATII

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti