Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Contencios administrativ
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Unele consideraţii privind competenţa de soluţionare a cauzelor având ca obiect acţiuni în pretenţii prin care se solicită de către o direcţie generală de asistenţă şi protecţie a copilului obligarea unui consiliu judeţean sau local ori a unei alte direcţii de asistenţă şi protecţie a copilului la suportarea cheltuielilor de întreţinere pentru persoane care beneficiază de măsuri de protecţie prevăzute de Legea nr. 448/2006 şi Legea nr. 272/2004
27.07.2015 | Viorel Mihai CIOBANU, Traian Cornel BRICIU, Liviu Gheorghe ZIDARU


În exercitarea rolului constituţional de interpretare şi aplicare unitară a legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată de către Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Constanţa cu soluţionarea unui recurs în interesul legii având ca obiect: interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. f) şi art. 10 din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 94 şi 95 în referire la stabilirea naturii competenţei de soluţionare a cauzelor având ca obiect acţiuni în pretenţii prin care se solicită de către o direcţie generală de asistenţă şi protecţie a copilului obligarea unui consiliu judeţean sau local ori a unei alte direcţii de asistenţă şi protecţie a copilului la suportarea cheltuielilor de întreţinere pentru persoane care beneficiază de măsuri de protecţie prevăzute de Legea nr. 448/2006 şi Legea nr. 272/2004. Cauza a fost înregistrată sub nr. 8/2015.

Potrivit sesizării formulate de Colegiul Curţii de Apel Constanţa, cu privire la problema de drept prezentată, în practică s-au conturat două opinii:
într-o primă opinie, s-a considerat că aceste cauze au o natură civilă (unele instanţe au stabilit competenţa materială în funcţie de valoarea obiectului litigiului);
într-o a doua opinie, s-a considerat că aceste cauze au natura unor litigii de contencios administrativ, competenţa aparţinând tribunalelor în primă instanţă.

În aplicarea art. 516 alin. (6) NCPC, fiind solicitaţi de Conducerea Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti, după ce am examinat cele două opinii înfăţişate în cadrul recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa, am înţeles să exprimăm următorul punct de vedere, pe care, după discutarea în cadrul Centrului de Drept procesual civil din cadrul Facultății de Drept a Universității din București, l-am comunicat şi instanţei supreme:

I. În cauză este corectă cea de-a doua opinie, cererile la care se referă recursul în interesul legii fiind de competența instanțelor de contencios administrativ, respectiv tribunalelor, în raport de rangul autorităților publice implicate în conflict (autorități locale), față de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Potrivit art. 54 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap:
(1) Persoana cu handicap are dreptul să fie îngrijită şi protejată într-un centru din localitatea/judeţul în a cărei/cărui rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa.
(2) Finanţarea centrelor publice se face din bugetele proprii ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, pe teritoriul cărora funcţionează acestea.
(3) În cazul în care nevoile individuale ale persoanei cu handicap nu pot fi asigurate în condiţiile prevăzute la alin. (1), persoana cu handicap poate fi îngrijită şi protejată într-un centru aflat în altă unitate administrativ-teritorială.
(4) Decontarea cheltuielilor dintre autorităţile administraţiei publice locale se face în baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită şi protejată.

Potrivit art. 34 din HG nr. 269/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap:
(1) De la data publicării prezentelor norme metodologice, admiterea persoanelor cu handicap în centrele rezidenţiale publice din alt judeţ decât cel de domiciliu se face numai la solicitarea conducătorului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap îşi are domiciliul.
(2) Solicitarea cuprinde acordul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de a achita costul mediu lunar de cheltuieli stabilit pentru respectivul centru rezidenţial în care urmează să fie admisă persoana cu handicap.
(3) Costul mediu lunar de cheltuieli pentru persoana cu handicap se datorează de la data admiterii efective în centru.
(4) Costul mediu lunar al cheltuielilor pentru persoanele cu handicap asistate şi care au domiciliul în alte judeţe/sectoare ale municipiului Bucureşti decât cel pe raza căruia se află centrul rezidenţial va fi suportat, pe bază de convenţii, din bugetul consiliului judeţean/local în care persoana cu handicap asistată are domiciliul.

Se observă o discordanță între dispozițiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, care se referă la dreptul persoanei cu handicap de a fi îngrijită la centrul din localitatea sa de domiciliu sau de reședință și dispozițiile art. 34 din Normele metodologice, din care rezultă că dacă persoana cu handicap este îngrijită într-un centru aflat în alt loc decât cel de domiciliu (care poate fi, însă, cel de reședință), cheltuielile aferente trebuie decontate de bugetul consiliului judeţean/local în care persoana cu handicap asistată are domiciliul.

Litigiile astfel generate, având ca obiect recuperarea cheltuielilor aferente îngrijirii persoanelor cu handicap, nu sunt litigii de drept privat, simple pretenții civile, iar dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. k) NCPC, care se referă la competența judecătoriei de a soluționa „orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, sunt inaplicabile, întrucât aceste dispoziții au în vedere raporturi de drept privat, iar nu orice litigiu patrimonial având ca obiect plata unei sume de până la 200.000 lei, indiferent de natura sa juridică.

Așa fiind, sunt aplicabile dispozițiile de drept comun ale art. 95 pct. 1 NCPC, care conferă competența de soluționare a cauzei tribunalului, ca primă instanță de drept comun, chiar dacă am admite teoretic (ceea ce nu este cazul) că nu există altă normă de competență, distinctă, care ar putea fundamenta competența acestei instanțe, reglementarea actuală fiind în mod evident diferită față de Codul de procedură civilă din 1865, care conferea plenitudinea de competență judecătoriilor, în cuprinsul fostului art. 1.

Mecanismul de decontare a cheltuielilor instituit de art. 54 din Legea nr. 448/2006 reprezintă, în mod evident, un raport de putere publică, de drept administrativ, între autoritățile implicate. Raportul juridic litigios este unul de drept public, părțile acestuia fiind două autorități publice: autoritatea publică reclamantă reclamă un drept corelativ obligațiilor ce incumbă, potrivit legii, autorității publice pârâte, în exercitarea atribuțiilor care îi sunt conferite de norme juridice cu caracter administrativ.

Faptul că HG nr. 269/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap prevede expres competenţa instanţelor de contencios doar în alte situații nu are nicio relevanță juridică, normele de competență fiind stabilite numai prin lege, conform art. 126 alin. (2) din Constituție, iar competența instanțelor de contencios administrativ rezultă din dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Așa fiind, apreciem că suntem în prezența contenciosului administrativ, astfel cum este definit de art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit căruia contenciosul administrativ reprezintă activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Împrejurarea că în astfel de cauze inclusiv reclamanta are calitatea de autoritate publică nu este de natură să excludă incidența Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, chiar dacă definiția persoanei vătămate, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. a) din lege (orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate şi grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum şi organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate) are un caracter mai restrictiv, legiuitorul având în vedere doar situația tipică, în care persoana vătămată este o altă persoană fizică ori o persoană juridică de drept privat, iar nu și situația în care entitatea care reclamă nerespectarea unui drept conferit de lege este chiar o altă autoritate publică.

Apreciem însă că, față de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f), ca și ale art. 8 din lege, referitor la obiectul acțiunii în contencios administrativ, litigii de acest gen sunt litigii de contencios administrativ, întrucât conflictul juridic „s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”, astfel cum prevede legea organică în materie.

Astfel, în mod necesar, cererea în fața instanței de contencios administrativ este precedată de o cerere de restituire a sumelor de bani despre care se consideră că fac obiectul obligației de decontare, cerere pe care autoritatea publică solicitată fie o respinge, fie o lasă nesoluționată, în ambele cazuri fiind în prezența unui act administrativ (tipic, respectiv asimilat) supus cenzurii instanței de contencios administrativ, potrivit art. 2 alin. (2) și art. 8 alin.(1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Chiar dacă, în mod atipic, în practică se formulează, uneori, direct o acţiune în pretenții, fără a se cere explicit anularea actului administrativ (tipic – de refuz al restituirii sumei) sau asimilat (tăcerea față de o eventuală solicitare anterioară, extrajudiciară), suntem în prezenţa atacării cel puțin implicite a respectivului act administrativ (tipic ori asimilat), iar cum s-a arătat foarte bine într-una din deciziile reproduse în cuprinsul recursului în interesul legii, existența sau nu a unui astfel de capăt de cerere constituie o chestiune de admisibilitate, de stabilit de către instanța de contencios administrativ competentă în raport de natura raportului litigios (de drept public) şi de obiectul acestei acțiuni (obligarea la emiterea unui act de autoritate prin care să se dispună plata unei sume de bani, întrucât executarea obligației de plată ar avea loc în temeiul unei hotărâri formale a consiliului local sau județean, date în executarea hotărârii judecătorești), neavând relevanță eventuala calificare contrară dată de reclamant, întrucât instanța judecătorească este datoare să pună în discuția părților și să stabilească în mod corect calificarea juridică a raportului juridic dedus judecății [art. 22 alin. (4) NCPC].

Cu alte cuvinte, numai instanța de contencios administrativ competentă, potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, poate verifica admisibilitatea cererii în contencios administrativ, prin raportare la existența sau inexistența unei cereri prealabile de restituire și a unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, însă neparcurgerea acestei etape obligatorii nu imprimă cererii o natură juridică civilă, întrucât, în caz contrar, reclamanta și-ar putea alege în mod arbitrar natura acțiunii în justiție la care recurge.

II. Potrivit minutei din data de 22 iunie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat următoarea soluţie:
Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa și, în consecință, stabilește că:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. f) şi art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 94 şi art. 95 din Codul de procedură civilă, litigiile având ca obiect acţiuni prin care se solicită de către o direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului obligarea unui consiliu judeţean sau local ori a unei alte direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului la suportarea cheltuielilor de întreţinere pentru persoane care beneficiază de măsuri de protecţie prevăzute de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ.’

Prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu
Conf. univ. dr. Traian Cornel Briciu
Asist. univ. dr. Liviu Gheorghe Zidaru
Centrul de Drept procesual civil, Facultatea de Drept a Universității din București

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate