Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
 
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Ioan Lazăr: Înțelegerile anticoncurențiale între întreprinderi în dreptul european al concurenței. Partea I
29.07.2015 | Alexandra-Adriana DOBRIȘAN

JURIDICE - In Law We Trust

Conf. univ. dr. av. Ioan Lazăr a publicat în revista Pandectele Române nr. 5/2015 articolul intitulat „Înțelegerile anticoncurențiale între întreprinderi în dreptul european al concurenței. Partea I”.

Cele mai importante reglementări care vizează practicile anticoncurențiale manifestate la nivelul continentului european sunt cele cuprinse în art. 101 și 102 din TFUE. Aceste două articole au rolul de a prezenta, într-un mod sintetic, principalele modalități prin care relațiile concurențiale normale pot fi afectate. Practic, aceste prevederi se constituie într-un ghid util, atât pentru Comisie, cât și pentru autoritățile și instanțele naționale de concurență. Prin urmare, în vederea realizării unei analize cât mai complete și corecte a potențialelor comportamente neloiale, este necesar a se înțelege termenii cu care dispozițiile menționate anterior operează. Lămurirea acestor noțiuni constituie obiectul de studiu al articolului citat.

Art. 101 alin. (1) TFUE menționează expres tipurile de practici anticoncurențiale care nu sunt permise de legislația Uniunii, fiind sancționate cu nulitatea absolută. Astfel, primul alineat al acestui articol aduce în discuție condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca o acțiune întreprinsă de către întreprinderi să intre sub incidența prevederilor unionale. Prima dintre acestea se referă la încadrarea comportamentului respectiv într-una dintre următoarele categorii: acord, decizie a unei asociații de întreprinderi sau practică concertată încheiată între întreprinderi.

Următoarea condiție despre care se vorbește este reprezentată de apariția unei împiedicări, restrângeri sau denaturări a concurenței, fie ca obiect, fie ca efect al înțelegerii anticoncurențiale. În primul rând, manifestarea acestor anomalii în cadrul relațiilor concurențiale trebuie analizată în concret, pe piața relevantă, în funcție de impactul acordului asupra concurenței între mărci, precum și asupra celei intramarcă, respectiv asupra concurenței actuale sau potențiale. În continuarea, trebuie ținut cont de distincția existentă între acordurile care au ca obiect restrângerea concurenței și cele care au ca efect restrângerea concurenței. A treia condiție vizează chiar producerea unor efecte negative asupra relațiilor concurențiale, însă trebuie atins un anumit nivel așa-zis semnificativ.

Afectarea comerțului între statele membre este a patra și cea din urmă condiție impusă de Tratat. Practic, este vorba despre înregistrarea unor efecte transfrontaliere minimale, în spațiul european. Curtea de Justiție a Uniunii Europene recomandă utilizarea unui test din care să rezulte gradul de probabilitate ca respectivul acord să aibă influență asupra relațiilor comerciale dintre statele membre ale Uniunii, și nu numai la nivel local. În Tratat, se specifică faptul că este suficient ca aceste practici neloiale să fie susceptibile de a produce efecte negative în cadrul pieței interne a Uniunii.

În ciuda celor expuse anterior, este posibil ca o înțelegere survenită între diverse întreprinderi, deși îndeplinește condițiile amintite, să nu fie sancționată în acest sens. Astfel, art. 101 alin. (3) TFUE aduce în discuție anumite situații de excepție: exceptări individuale și exceptări pe categorii.

În concluzie, din cuprinsul articolului citat rezultă faptul că atât Comisia, cât și autoritățile naționale de concurență sau instanțele interne sunt chemate să analizeze îndeplinirea cumulativă a condițiilor impuse de art. 101 TFUE, pentru a putea da o decizie valabilă în ceea ce privește existența sau nu a unui comportament anticoncurențial.

Alexandra-Adriana Dobrișan

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.