ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
 
 
Opinii
23 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Replică la protestul magistraților

29.07.2015 | Maria CRISTEA

Activitatea comisiei de specialitate a CSM-ului apare foarte rar in atentia publicului, fiind de obicei prezentate sedintele de Plen. Propunerea de modificare legislativa referitoare la intrarea in magistratura a fost dezbatuta in Comisie, atat in cursul acestui an, cat si in anii precedenti. La acest moment, cineva a considerat oportun prezentarea la stiri a acestui subiect, scontand parca pe efectul garantat asupra opiniei publice.

Surpriza de proportii vine insa de la magistratii in functie, care au dat publicitatii un memoriu de protest fata de modificarea legislativa propusa. Argumentele cuprinse in memoriul de protest sunt adevarate ghilotine – nimeni si nimic nu este mai valoros decat magistratii existenti in functie – probabil in mare majoritate intrati in sistem prin formula actuala de examinare.

Cu tot respectul pentru magistratura, pe care o consider cea mai nobila dintre profesiile juridice, in calitate de fost magistrat, indraznesc cu modestie sa combat aceste argumente.

Inainte de toate, trebuie sa mentionez ca sunt de acord cu critica fata de prevederea privind accesul in profesie a avocatilor cu 18 ani vechime, insa, din perspectiva discriminarii fata de celelalte profesii juridice si fata de acest numar de ani, a carui justificare nu o gasesc. In procesul de accedere in functia de magistrat, nu regasesc dispozitia legala ce face diferenta dintre avocat, consilier juridic si notar, astfel incat sa se acorde un privilegiu celor dintai. Tinand cont ca propunerea de modificare legislativa provine de la profesionisti in domeniul justitiei, refuz sa cred ca tot ei creeaza pentru unii privilegii de accedere in profesie, iar pentru altii o discriminare.

Nu exista o expunere de motive care sa justifice (sa ne lumineze) care este algoritmul folosit pentru a stabili vechimea de 18 ani.

De asemenea, gasesc exagerata si nejustificata, fata de probleme reale de functionare in cadrul instantelor superioare, marirea perioadelor de vechime pentru promovare.

In alta ordine de idei:

1. „Din perspectiva propunerii referitoare la primirea in profesia de magistrat exclusiv pe baza de interviu, atragem atentia ca reintoarcerea la prevederile anilor 2004-2008 va conduce in mod cert la consecinte pe care le apreciem ca fiind extrem de grave, iar daca exista opinii contrare, in combaterea acestora, precizam inca o data cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca un magistrat pentru a corespunde profilului de magistrat actual: cunostinte temeinice de drept intern, de drept al Uniunii Europene si familiarizarea cu jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene si a Curtii Europene a Drepturilor Omului, valorificarea corecta a acestora, deprinderea unor tehnici corecte de intocmire a actelor procedurale, cunoasterea a cel putin doua limbi de circulatie internationala, cunostinte de operare PC, familiarizarea cu regulile de deontologie profesionala, motivatie puternica pentru a desfasura o cariera si nu pentru a considera profesia de magistrat o trecere pasagera cu finalizarea unor avantaje materiale (un anumit cuantum al pensiei speciale, spre exemplu, dupa 1-2 ani in profesie, asa cum s-a intamplat si in anii 2007-2009)”, subliniaza magistratii protestatari.

Cu tot respectul datorat colegilor mei, ma intreb retoric in ce mod sunt verificate aceste competente in cadrul examenului actual de intrare directa in magistratura. Prin comparatie cu varianta examenului de pana in vara anului 2012, cand se verificau aceste competente, in prezent, examenul este pur teoretic, strict pe dreptul intern si promoveaza acest examen cu precadere cei care reusesc sa invete pe de rost tratatele si codurile.

Din iunie 2012, examenul nu mai reprezinta o evaluare corecta si judicioasa a celor doua categorii de candidati, absolventii facultatilor si candidatii din practica, cei cu experienta.

In timp ce pentru absolventii de facultate este corecta maniera de evaluare, nu este corect si nici nu este eficient sa ceri acelasi volum de cunostinte pur teoretice, fara sa evaluezi competentele formate ca si practician al dreptului, in cazul celei de a doua categorii. Eliminarea grilelor pe spete, a materiei practicii CEDO, a legislatiei specifice profesiei nu este o decat o asigurare a uniformizarii candidatilor carora li se adreseaza cele doua examene, cand de fapt aceste doua categorii au un parcurs diferit si competente diferite.

Este deja, in umila mea opinie, deplasat si arhaic modul de a examina memorarea mecanica a codurilor, cand in mai toate sistemele performante de drept din alte tari nu exista examen, atat in facultate, cat si ulterior, fara coduri pe masa. Problema noastra este ca nu avem din start persoanele competente sa organizeze un examen eficient care sa asigure corecta si judicioasa selectare a candidatilor, care sa formuleze intrebari la fel de eficiente si dificile si pentru cel care are legislatia in fata sa, la examinare.

Ne este teama de selectia pe baza de interviu? Din cauza coruptiei? Din cauza ca nu avem „garantii” ca vor fi selectati cei care merita si nu cei pentru care se fac interventii? Nu ar trebui sa dovedim ca se fac si s-au facut eforturi de a inlatura acest fenomen? Cu alte cuvinte, ne acceptam soarta – daca nu suntem tinuti din scurt, nu putem sa functionam corect.

Mentalitatea noastra ne impiedica sa evoluam si din acest punct de vedere, insa nu trebuie pierdut din vedere ca cei alesi in forurile responsabile de selectia magistratilor trebuie sa fie reprezentativi si de o probitate profesionala fara repros.

Punand problema „unor consecinte extrem de grave” ale selectarii magistratilor pe baza de interviu, este din start foarte grav, magistratii nu au nici cea mai mica incredere in cei care ii selecteaza, care i-au selectat si pe ei in cea mai mare parte.

Ignoram partea cea simpla si eficienta: stabilirea unei proceduri clare, trasparente si relevante de selectie a magistratilor pe baza de interviu, inclusiv cu inregistrarea video a procesului de selectie. Nu in ultimul rand, adoptarea unei modalitati moderne, relevante de examinare a celor care se prezinta la examenul de admitere in magistratura. Demonstrarea calitatilor de memorare a codurilor nu reprezinta garantia selectarii unui candidat apt sa desfasoare profesia de magistrat la un inalt nivel calitativ.

2. Prin propunerile inaintate de Comisia nr. 1 catre Plenul CSM privind reinstituirea modalitatii de intrare in profesia de magistrat exclusiv prin interviu pentru avocatii si magistratii-asistenti cu vechime in profesia respectiva de 18 ani, se nesocotesc masurile luate ca urmare a monitorizarii sistemului judiciar in cadrul MCV pana in prezent. Practic, se urmareste intoarcerea la procedurile ad-hoc de recrutare, cu incalcarea grava a tuturor principiilor pe care Romania s-a angajat sa le respecte.”

De ce trebuie inca sa ne supunem orbeste „recomandarilor europene” si celor care ne-au monitorizat la un moment dat. Chiar nu am castigat maturitatea necesara sa demonstram acestor foruri internationale ca aceste recomandari sunt cazute in desuetudine?

In dreptul anglo-saxon, recrutarea pe baza de interviu reprezinta modalitatea principala de acces in magistratura a profesionistilor cu experienta. Evident, procedura este clara si transparenta.

Cel mai grav este insa, in opinia mea, ca modalitatea de selectare actuala si, inclusiv opinia magistratilor in functie, „repudiaza” experienta juridica. In orice alt domeniu de activitate si in toate statele civilizate din lume, experienta este atuul cel mai de pret al unui candidat la orice post sau pozitie. In domeniul juridic, cu atat mai mult, aceasta trebuie sa joace un rol important, pentru ca responsabilitatile asumate zi de zi de un magistrat sunt foarte mari. Afirm cu tarie acest lucru, intrucat am fost numita magistrat mult prea tanara si fara sa am macar experienta de viata necesara pentru a judeca unele situatii din cauzele ce s-au perindat in fata mea in sala de judecata.

Este necesara, totodata, eliminarea posibilitatii reprimirii formale in sistem a magistratilor pensionati sau celor care si-au dat demisia, prin excluderea variantei reintoarcerii acestora la instanta de unde s-au pensionat sau de unde au plecat de buna voie. Posturile de la instantele superioare trebuie asigurate pentru promovare in urma organizarii concursurilor. Nu trebuie inchisa calea promovarilor prin aceasta metoda. Aceste posturi sunt mai putine comparativ cu judecatoriile, se cere un personal energic, care sa posede cunostinte actuale si moderne, nu reintoarcerea unor persoane cu privire la care exista riscul sa tina sistemul in loc si chiar sa nu faca fata. Cumulul unei pensii substantiale cu indemnizatia de magistrat este un avantaj individual, care nu trebuie generalizat.”

Cu privire la acest aspect, tin sa reamintesc colegilor ca in ceea ce priveste categoria magistratilor pensionati, Legea nr. 303/2004, in forma actuala, permite, in conditiile art. 83 alin. 1 si 3, mentinerea acestora in functie sau reincadrarea pe posturile avute anterior, deci este o falsa problema si un fals pericol creat prin modificarile atat de intens mediatizate.

Am lasat la sfarsit categoria fostilor magistrati care au parasit de buna voie magistratura, pentru ca inevitabil voi fi criticata de subiectivism, pentru ca fac parte din aceasta categorie.

Dragi colegi, fiecare a avut motivatia sa in momentul in care a luat aceasta decizie, poate pentru a raspunde unor noi provocari, poate pentru ca la acel moment au fost dezamagiti in asteptarile lor, poate ca la acel moment nu mai faceau fata responsabilitatilor etc.

Un lucru e cert, nici unul din acestia nu a stat acasa intr-un dulce farniente, fara sa profeseze, fara sa isi desavarseasca pregatirea, fara sa evolueze odata cu evolutia legislatiei si a practicii judiciare din sistemul nostru de drept. Altii, poate au studiat si profesat in alte sisteme de drept in tari in care lucrurile stau mai bine ca acasa, exista mai multa stabilitate si evolutie in sfera dreptului.

Nu consider un pericol un astfel de candidat, care are deja competentele unui magistrat, formate in ani de practica si studiu si, in plus, are competente noi acumulate si experiente ce pot fi benefice si revigorante sistemului. Reintoarcerea acestui candidat la o instanta superioara nu ingradeste cu nimic posibilitatile celorlalti de a promova, dar mai ales nu ignorati faptul ca acel candidat a sustinut la randul lui un examen de promovare in cea mai mare parte a cazurilor.

Nu in ultimul rand, dupa experienta pe care o am in prezent, afirm cu toata convingerea ca toti magistratii ar trebui sa pledeze in fata instantelor un numar minim de ani inainte de a putea accede in magistratura, ca aceasta este o competenta imperios necesara si care ar mai inlatura din aroganta si automultumirea manifestata de o parte dintre cei ce constituie corpul magistratilor din Romania.

Maria Cristea
Fost judecător


Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Au fost scrise până acum 23 de comentarii cu privire la articolul “Replică la protestul magistraților”

  1. Constantin STANCU spune:

    Verificarea activităţii unui magistrat pe o perioadă de trei ani, este o decizie înţeleaptă! Efectul cunoştinţelor în serviciul social este important. Este inutil să fi doctor în drept dacă nu se văd efectele. Se pot urmari hotărârile, dacă au fost menţinute sau nu, dacă au fost schimbate, numărul de dosare rezolvate,etc. Important este ce face magistratul, nu doar ce ştie el. Cunoştinţele sunt o premiză pentru o activitate corectă. Pe de altă parte, la numărul de dosare şi la activitatea din instanţe, magistratul are timp puţin pentru asimilarea legislaţiei nou apărute, a practicii efective, ca atare magistraţii care muncesc sunt defavorizaţi de cei care au dosare mai puţine şi pot asimila noutăţile. Practic, magistraţii se sufocă, timp puţin, cauze multe. O enigmă care trebuie rezolvată. Din alt punct de vedere, este un loc „îngust” pentru accederea în magistratură, iar pe de altă parte sistemul obligă la eliminarea unor magistraţi, astfel numărul lor se diminuează în raport cu numărul celor care doresc să acceadă în magistratură, sistemul suferă de lipsă de magistraţi. Pe viitor, DNA va intra şi mai mult în pătura magistraţilor, ar putea interveni un fenomen de reducerea lor ca număr. Din alte considerente, se pare că există o elită care doreşte controlul asupra sistemului, ori elitele pot trage calitativ sistemul în sus, dar cineva mai trebuie să şi muncească, sunt multe dosare, populaţia are nevoie de rezolvarea problemelor, statul e mereu în urmă cu deciziile pentru că instituţiile nu ştiu ce practică va adopta puterea judecătorească. Aş fi curios cum s-ar descurca un magistat care ar fi obligat să facă practică timp de trei ani într-un cabinet de avocat, să fie notar, consilier juridic, să lupte pentru venitul său, nu să i se repartizeze bani de la buget. E în joc atitudinea unui om în faţa necesităţilor oamenilor. Un articol bine gândit şi dureros de real. Sistemul văzut din interior în toatp nuditatea sa!

  2. Dana DUMITRESCU spune:

    Sa intelegem ca doriti sa reintrati in nobila magistratura? Se va modifica si legea avocaturii cu privire la accederea in avocatura a magistratilor cu vechime care doresc sa intre in avocatura?

  3. Marius COLONEZE spune:

    Aveti dreptate cu selectia largita, nu doar avocati, ci si consilierii juridici, notarii, cadrele didactice, politistii judiciari (aici as include si agentii de politie, deoarece si ei fac munca de cercetare. Nu trebuie discriminati nici sefii de post sau sectoristii. Toate categoriile de la art. 34 din lege.

  4. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    Nu cred că înțeleg. Adică deși ai 18 ani de experiență și informații foarte multe cu privire la acei 18 ani de experiență, totuși diferența o poate face un interviu?

    Ce poți răspunde greșit la un interviu încât să șteargă 18 ani de experiență?

  5. Maricica GRIGORE spune:

    1. Magistratura nu este cea mai nobila dintre profesiile juridice. E o profesie juridica si atat. Maxim o demnitate publica prin efectul legii. Orice profesie juridica poate fi atinsa de noblete sau de josnicie in functie de caracterul celui care o practica, de daruirea lui sau lipsa acesteia, de nivelul intelectual si cultural pe care il are si de o serie de alti factori intrinseci persoanei angajate sa infaptuiasca intr-o forma sau alta actul de justitie.
    2. „Cu alte cuvinte, ne acceptam soarta – daca nu suntem tinuti din scurt, nu putem sa functionam corect.” Da! Asa este. In sistemul judiciar din Romania, avand in vedere cat de dorita este aceasta profesie (marturie sta numarul urias de candidati la INM an de an) singura examinare viabila si care la acest moment ofera cat de cat garantia corectitudinii este examenul de tip grila. Ca incurajeaza toceala sau nu, chiar nu importa momentan cata vreme in Romania omul nu stie decat de băț. Sa inceapa iar interviuri fantasmagorice de genul cate picioare are pisica va duce la medievalizarea sistemului judiciar, pe care incet incet paream ca o parasim.
    3. Daca cineva a fost numit in functia de magistrat si a constatat ca nu are competentele necesare sau experienta de viata (mai bine zis lipsa ei) il impiedica sa ia bunele decizii in interesul justitiabilului putea foarte bine sa plece onorabil. Acesta nu este un bun motiv sa nu nu le fie iertata celor tineri… tineretea. Experienta nu tine decat partial de varsta si sa mai comentam inca o data ca o judesa fara copii acasa nu ar trebui sa judece cauze de minori si familile inseamna sa mestecam niste clisee in care nu mai cred nici chiar parte din justitiabili.
    4. „Punand problema „unor consecinte extrem de grave” ale selectarii magistratilor pe baza de interviu, este din start foarte grav, magistratii nu au nici cea mai mica incredere in cei care ii selecteaza, care i-au selectat si pe ei in cea mai mare parte.” Ar fi chiar hilar sa mai aiba incredere in cei care incearca sa schimbe pe furis cum bine s-a spus, legea care ii guverneaza. Increderea se castiga (nu se cerseste) dar increderea se si pierde. Problema e a celui care a pierdut-o in mod imputabil nu a celui care nu o mai acorda.
    5. Pentru un avocat cu 18 ani vechime care s-a sustinut financiar din aceasta profesie atata amar de vreme (stiut fiind ca exista totusi multi avocati in Romania) nu ar trebui sa aiba probleme in a rezolva niste amarate de grile, nu?
    6. Un examen, chiar si unul de tip grila, nu repudiaza experienta juridica, dimpotriva. Pe baza experientei juridice, conjugata cu pregatirea teoretica se pot rezolva grilele. Daca insa valorifcarea experientei juridice inseamna eseuri cu vorbe care mai de care mai mestesugite, ma tem ca nu se urmareste intrarea in cenaclul literar si cred sunt destui care populeaza sistemul judiciar gravitand in motivari in jurul vorbelor frumoase si nu in jurul normelor legale, deci mai bine nu.
    7. Imperios necesar este intr-adevar o formulare pleonastica…

  6. Florin-Iulian HRIB spune:

    Dezavuez replica autoarei la protestul magistraţilor împotriva propunerilor unor membri ai CSM privind admiterea în magistratură, pentru următoarele motive:

    1) am fost, sînt şi voi fi mereu de părere că metodele alternative de intrare în sistem (pe uşa din dos, cum îmi place mie să spun) sînt discriminatorii şi chiar dispreţuitoare la adresa celor care sînt obligaţi prin lege să dea admitere la INM, să urmeze timp de doi ani cursurile INM, să dea o mulţime de examene în timpul şi la sfîrşitul cursurilor INM, apoi să mai facă un an de stagiu (iniţial, Legea 303/2004 sti-pula TREI ani de stagiu, după cei doi petrecuţi în INM!!!), să mai dea un examen de capacitate şi să fie obligaţi să stea 6 ani în funcţia de judecător sau procuror. Pur şi simplu este o sfidare la adresa inteligenţei şi capacităţii tinerilor absolvenţi!

    2) protestul nu se referă la discriminarea altor profesii juridice, deşi e corectă observaţia autoarei că: „In procesul de accedere in functia de magistrat, nu regasesc dispozitia legala ce face diferenta dintre avocat, consilier juridic si notar, astfel incat sa se acorde un privilegiu celor dintai.” În esenţă, protestul se referă la posibilitatea accederii FĂRĂ EXAMEN în magistratură şi la LIPSA CONSULTĂRII celor afectaţi de această măsură. Chiar CSM recunoaşte într-un comunicat din 28.07.2015 că nu a consultat pe nimeni, citez: „Comisia a apreciat că se impune consultarea instanţelor şi parchetelor şi cu privire la propunerile de modificare şi completare a Legii nr. 303/2004 care au rezultat din şedinţa Comisiei nr. 1 din data de 21 iulie 2015 şi care nu au fost anterior transmise spre consultare.”

    3) vechimea sau experienţa nu are nicio relevanţă, în opinia mea. Cel puţin, în România nu avem acelaşi sistem şi aceleaşi valori ca în ţările civilizate. Oare experienţa juridică i-a recomandat pe conducătorii DNA şi DIICOT, pe miniştrii Justiţiei, pe membrii CCR, pe unii judecători promovaţi la ÎCCJ sau pe unii procurori transformaţi direct în judecători la ÎCCJ? Eu zic că tinerii sînt mult mai bine pregătiţi, mai proaspeţi, mai motivaţi, mai „curaţi” (adică nu au apucat să-şi mînjească spiritul cu mizeriile pe care le-au experimentat, inevitabil, avocaţii/judecătorii/procurorii cu 18 ani vechime; vă daţi seama că asta presupune că respectivii şi-au „îmbogăţit” experienţa şi în perioada Iliescu-Năstase-Stănoiu?!). În plus, un creier de 25 de ani funcţionează, indiscutabil, mult mai bine decît unul de 40 de ani. Simpla degradare biologică, deşi este asociată cu experienţa sau înţelepciunea, nu garantează o mai mare eficienţă în activitatea profesională.

    4) dacă vă place atît de mult interviul ca metodă unică de selecţie, vă recomand să mergeţi „in toate statele civilizate din lume, [unde] experienta este atuul cel mai de pret al unui candidat la orice post sau pozitie.” Sic! Oricum, probabil ştiţi că şi la concursul de admitere la INM este o probă numită interviu şi nu este deloc uşoară.

    5) mă întreb ce fel de competenţe aveau judecătorii sau procurorii numiţi în funcţie direct din facultate (gen V.C. Danileţ)? Oare de ce s-a simţit nevoia să fie schimbat un sistem care a funcţionat zeci de ani?! Eu am dat un concurs de admitere la facultate mai dificil decît au dat cei numiţi în sistem pînă în 1999 şi am terminat facultatea cu un examen de admitere de două ori mai greu decît promoţiile anterioare (fiindcă s-au introdus şi procedurile de penal şi civil în examen), dar mi s-a părut şi cred în continuare că este bine ca viitorii judecători/procurori să urmeze cursurile INM timp de 2 ani, în care să se pună accent pe practică, mai puţin pe teorie.

    6) vă sperie cumva testul de logică ori testul psihologic? Cît despre testul de drept, mi se pare o condiţie sine qua non pt. recrutarea oricărui judecător sau procuror. Am întîlnit, din păcate, judecători de curte de apel care nu ştiau (ceea ce era grav) sau nu doreau (ceea ce era şi mai grav) să aplice noţiuni elementare de drept, pe care orice student la studiază în anul I de facultate! Pe de-altă parte, ştiţi că d-l Dumbravă a picat la examenul de admitere în avocatură, după ce a fost ditamai preşedintele CSM? Fac pariu că majoritatea membrilor CSM (ca să nu spun chiar TOŢI) ar pica la concursul de admitere la INM…

    7) este uşor de înţeles de ce granzii din CSM (care nu au absolvit INM-ul, fără excepţie) vor să revină la metodele antice. Pe lîngă satisfacţia puterii de a numi ei înşişi direct pe cine le convine, vor mai avea şi satisfacţia perpetuării unui sistem păgubos şi retrograd, care le întăreşte convingerea/autoamăgirea că nu vor rămîne singurii recrutaţi fără concurs la INM, deci nu vor fi catalogaţi ca nişte reminiscenţe ale unor vremuri demult apuse, cum ar trebui să fie, de fapt.

    8) mi se pare inadmisibil ca factorii de decizie din justiţie să nu fie în stare – nici după 25 de ani de la asasinarea ceauşeştilor – să realizeze un standard de calitate în ceea ce priveşte recrutarea magistraţilor! Mai mult, în loc de progres, actualii decidenţi ne propun regres. În antiteză cu propunerea CSM-iştilor, eu propun revocarea acestora. După atîtea scandaluri în care s-a văzut limpede că membrii CSM-ului nu mai reprezintă vocea procurorilor şi judecătorilor din România, ci portavocea altor jucători sus-puşi, chiar nu înţeleg ce rost mai are CSM-ul. Vi se pare că independenţa justiţiei a fost garantată în vreun fel de CSM? Iar dacă membrii CSM-ului vor să ne întoarcem în trecut, atunci să ne întoarcem la vremurile în care nu exista deloc acest organism; cred că unora le-ar conveni chestia asta, mai ales că au performat din greu şi în epocile Ceauşescu şi Iliescu…

    • Nadia ZLATE spune:

      FELICITARI PENTRU RASPUNS!

    • Valentin BULIGA spune:

      Domnule Florin Iulian, n-aș dori să vă aduc vreun bănat, mai cu seamă cunoscând verbul agresiv al replicilor domniei voastre atunci când vi se aduce vreun oarecare reproș, dar nu-mi pot înfrânge impulsul de a vă aduce contrazice sub unele aspecte punctuale.

      Poate și pentru că mă aflu în eșantionul de comparație la categoria ”ramolit cerebral” țin să vă reamintesc că, înafara situației când râvnești după o petrecere la murături cu gogonele, pătlăgica-i gustoasă și dă savoare salatei ori bulionului când e coaptă, roșie și zemoasă.
      Pornind de la aserțiunea domniei voastre ar însemna, spre exemplu, că cei mai însemnați profesori universitari ar fi cei de 20-25 de ani, cei de 50-60-70 de ani beneficiind doar de o nemeritată asistență academică și aceasta, doar pentru că mentalul colectiv e mânat de neînțelese porniri umaniste, refuzând să conducă indivizii de peste 25 de ani la abatorul societății.

      Mai apoi, subliniind că doar în coșmaruri dl.Dănileț mi-ar putea fi amic, din câte cunosc domnia sa a intrat în magistratură după anul 1995 care a fost cel din urmă când se făceau repartizări în funcție de jude/procuror/avocat/notar/consilier juridic doar prin prisma rezultatelor din facultate, ceea ce mă face să cred că accesul domniei sale s-a făcut, totuşi, în urma unui examen de admitere în profesie.

      Cât despre examenul de admitere la facultatea de drept (personal 1992) îmi amintesc că presupunea o concurență acerbă de 15-20/loc, la acea vreme accesul la facultatea de drept fiind, alături de cel la facultatea de medicină, arhitectură, silvicultură și poate psihologie, cel mai dificil. Examenul consta în două probe scrise (olograf, iar nu cu bife, bulinuțe, cerculețe ori icsulețe) teoretice la limba română și la istoria românilor (aceasta din urmă înlocuind filozofia, cred că mult mai oportună în considerarea științelor juridice), fiecare dintre acestea urmărind a verifica nu doar cunoștințele teoretice, ci și puterea de sitenză a candidatului. Adică, în niciun caz ca o selecție de oferte prin concurs de dosare.
      Cât despre examenul de licență (trec cu ușurință peste neglijența exprimării cu terminarea facultății cu un examen de admitere, fiind fără greș o eroare inocentă), chiar dacă avea în structura sa doar două probe, subiectele priveau deopotrivă teme de drept material, cât și cele de drept procesual civil/penal.

      Cât privește exercitarea profesiei de judecător în epoci marcate de influențele nefaste ale unor personaje politice țin să vă întăresc convingerea potrivit căreia existau ingerințe nepotrivite vădite, independența judecătorului nefiind nici pe de parte protejată în chipul actual, dar tocmai din această cauză păstrarea verticalității profesionale devenea aproape un joc al hazardului. Aceasta nu înseamnă că toţi judecătorii acelor epoci se lăsau pradă compromisului, ci, dimpotrivă, mulţi dintre ei dezvoltau adevărate strategii pentru a se pune la un cât de cât adăpost faţă de acele ingerinţe. Dacă unii au acceptat concesii şi compromisuri pentru a accesa diferite poziţii în sistem (îndeosebi dintre cei care au ajuns la un moment dat chiar să se laude că or fost toată viaţa lor şefi), anatema nu o socotesc vrednică pentru toţi judecătorii, unii acceptând poate sacrificii personale pentru a-şi păstra demnitatea şi verticalitatea profesională. Caracterele puternice se verifică în vremi de restrişte, nicidecum în moliciunea vremilor cu bunătate.

      Nu vă pot contrazice în ce priveşte reuşita la un examen intempestiv de admitere la INM. Mâine de aş fi nevoit să susţin un astfel de examen l-aş pica negreşit şi poate chiar ruşinos.

      Dar un astfel de examen nu va fi nicicând intempestiv, necesitând o prealabilă pregătire de reîmprospătare a unor informaţii care, nefiind nevoit a le utiliza, au căzut poate în uitare, de sintetizare a celor utilizate în grade diferite, toate aceste procese fiind consumtive de timp şi resurse intelectuale.
      Atunci când însă timpul şi resursele fizice şi intelectuale trebuie să le partajezi pentru activitatea curentă, devine plauzibil că cele pe care le-ai putea aloca pregătirii pentru susţinerea unui astfel de examen se diminuează corespunzător.
      Deşi din satul învecinat, nu mă bucur de o relaţie prietenoasă cu dl. Dumbravă pe care nici nu o urmăresc, dar aceasta nu mă împiedică să nu consider ruşinoasă nereuşita dumnealui la pomenitul examen. Pe de o parte, cred că participarea dumnealui la acel examen a avut o oarecare măsură sublimă – posibil să fi urmărit să îşi susţină un prieten aflat într-o situaţie deosebit de delicată, într-o formă mai mult decât aparentă şi care s-a înscris la acelaşi examen. Mai mult, nereuşita a fost determinată strict de neadjudecarea unui punctaj suficient la proba scrisă din disciplina procedură civilă, celelalte probe trecându-le cu uşurinţă. Cum dumnealui a acces iniţial în profesie ca procuror, doar la un oarecare moment profesional decizând să migreze din sfera penală în cea civil(izat)ă, la scurt timp şi activitatea jurisdicţională diminuându-se pe seama sarcinilor administrative asumate, e oarecum explicabil că în scurtul răgaz nu şi-a însuşit rutina necesară pentru a complini lipsa celorlalte resurse pentru a depăşi acea probă.

      Cât despre tema principală a dezbaterilor, deşi am cugetat asupra ei, nu mi-am desluşit îndeajunsă măsură toate iţele pentru a mă exprima într-un fel sau în altul în chip cuvenit, motiv pentru care voi păstra tăcerea.

      Cu sinceră amiciţie virtuală, Valentin B.

      • Florin-Iulian HRIB spune:

        Stimate d-le Valentin B., nu mă deranjează nicio critică argumentată – şi mai ales decentă ca a dvs. – la adresa panseurilor mele (de pildă, d-na M.M. Babel mi-a devenit chiar foarte simpatică, deşi m-a contrazis de nenumărate ori, însă a făcut-o într-un stil elegant, nicidecum grobian, ca alţii). Iar pt. că v-aţi făcut timp să-mi daţi o replică atît de amplă, vă mulţumesc! Totuşi, ţin să vă contrazic în unele puncte şi, totodată, să-mi lămuresc ideile exprimate în primul comentariu, pt. a nu fi percepute greşit. Astfel:

        1) Empiric vorbind (atît din proprie experienţă, cît şi din experienţa altora), pot să spun cu maximă convingere că inteligenţa este o însuşire nativă, ce se degradează odată cu recipientul (creierul) care o generează, dacă nu este stimulată corespunzător. Fără supărare, dar toţi profesorii din lume nu au ajuns profesori (doar) pt. că erau mai inteligenţi ca alţii, ci fiindcă au citit/scris mai mult decît alţii care nu au avut plăcerea sau/şi ambiţia de a face acest lucru. Oricît ai fi de inteligent, vei fi tratat şi vei muri ca un nimeni, dacă nu îţi cultivi acest dar/har înnăscut. Din păcate, în societatea noastră se pune preţ mai mult pe realizări concrete, nu pe însuşiri abstracte, oricît ar fi acestea de dezvoltate. Pînă şi un trup de fotomodel este mai apreciat/admirat decît o inteligenţă sclipitoare, dar care nu este pusă deloc în valoare, deoarece fotomodelul se vede cu ochiul liber, pe cînd inteligenţa nu se vede, dacă nu este valorificată în vreun fel (la noi în şcoală nici nu se testează coeficientul de inteligenţă). Şi fac pariu că mulţi copii/puberi/adolescenţi/tineri s-au pierdut pe drumul vieţii, apucînd-o pe cărări greşite doar pt. că părinţii sau/şi profesorii nu au fost capabili să-i instruiască la momentul potrivit, să le stimuleze potenţialul şi să-i sprijine în direcţiile pe care intelectul lor i-a îndemnat. Apropo de profesori, să ştiţi că mulţi cunoscuţi m-au întrebat de ce nu am ales această carieră şi invariabil le-am răspuns că nu mă atrage acest drum şi nici nu cred că aş fi un bun profesor. În opinia mea, un profesor adevărat trebuie să întrunească minimum trei condiţii: să fie foarte bine pregătit în domeniul pe care îl predă, să predea cu pasiune (astfel încît să insufle şi altora plăcerea de a studia materia predată) şi să trateze elevii/studenţii cu respect, bucurîndu-se (nicidecum ofticîndu-se) atunci cînd vreunul dintre aceştia îl depăşeşte, deoarece asta înseamnă că şi-a făcut datoria cum se cuvine. Din păcate, eu n-am întîlnit în şcoala generală nici măcar un singur profesor adevărat, în liceu – doar unul, iar în facultate, ei bine, pot să-i număr pe degetele de la o mînă şi mi-ar rămîne multe degete libere… 🙁

        2) Eu am spus că unii judecători (ca d-l Danileţ) au fost numiţi în funcţie direct din facultate, în sensul că nu au fost nevoiţi să dea admitere la INM. Atît examenul de licenţă, cît şi examenul la nivel naţional, pe baza cărora au fost repartizaţi în sistem mulţi judecători şi procurori, nu se compară cu concursul de admitere la INM, mai ales aşa cum a fost organizat după 2002. Ideea era că s-a intrat în sistem fără o pregătire prealabilă şi, mai ales, fără un statut intermediar, numit pompos „auditor de justiţie”.

        3) Concursul susţinut în 1996 la Facultatea de Drept din Bucureşti – cu examene de tip „olograf, iar nu cu bife, bulinuțe, cerculețe ori icsulețe” – a fost atît de fraudat, încît mi-e silă să mai vorbesc despre el (pt. detalii, a se vedea linkul: https://www.juridice.ro/149145/promotia-2001.html)! La fel de silă mi-e să vorbesc despre concursul organizat de CSM în 2006 pt. 11 jurişti asimilaţi magistraţilor, unde examenul de drept „olograf” a fost sub orice critică.

        Deocamdată, aşa cum bine comenta mai sus Maricica Grigore (pseudonim ales, cred, de redacţie, nu de comentator), „singura examinare viabila si care la acest moment ofera cat de cat garantia corectitudinii este examenul de tip grila”. Consider că testul grilă este mai transparent şi obiectiv decît clasicul examen scris.

        4) Mea culpa pt. expresia „am terminat facultatea cu un examen de admitere”. Evident, este vorba despre examenul de licenţă. Nici nu mi-am dat seama de eroare, pînă nu mi-aţi atras dvs. atenţia! Asta demonstrează că şi eu sînt om, iar vîrsta îşi produce efectele… 🙂

        5) Apreciez sinceritatea dvs. în legătură cu posibilitatea de a nu reuşi la un concurs „intempestiv” de admitere la INM, dar asta îmi confirmă aserţiunea de la paragraful 1), atît din primul comentariu, cît şi din prezentul comentariu. Cu atît mai mult, un judecător de curte de apel specializat, de pildă, în litigii de muncă şi asigurări sociale sau în litigii de contencios administrativ nu va reuşi să promoveze nici măcar grila de drept, dacă nu pune serios burta pe cărţile de penal şi procedură penală (şi nu mă refer doar la coduri, ci şi la manualele unor doctrinari). Însă eu sînt convins că şi mai mulţi ar pica ruşinos la testul de logică. Pînă în 2009, chiar şi cei admişi la INM au intrat cu note de 3 şi 4 la examenul de logică.

        6) Chiar dacă nu comentaţi „tema principală a dezbaterilor”, aţi ales în mod explicit să vă abţineţi, ceea ce constituie per se un răspuns edificator. Eu nu am mai votat cu niciun partid/politician de mult timp, tocmai pt. că nu m-a convins nici măcar unul. Însă în problema recrutării magistraţilor, cu siguranţă am decis să urmez o anumită direcţie.

        • Valentin BULIGA spune:

          Florine – asta doar dacă mi s-ar îngădui o astfel de adresare neprotocolară, dacă nu, cu scuzele de rigoare augmentate exponențial – domnule Florin Iulian H., m-am exprimat în sensul că voi păstra tăcerea până ce îmi voi desluși toate ițele, ceea ce nu înseamnă indecizie ori abstinență în exprimare, ci doar opțiunea rezonabilă de a-mi oferi un oarece răgaz.

          Chezășie mi-ar putea sta comentariul ce mintenaș îl voi posta. Dimensiunea excesivă vi se datorează într-o bună măsură, tocmai pentru a vă dovedi oarecum că tema de dezbatere m-a preocupat intens.

          Cu amiciție, Valentin.

          • Florin-Iulian HRIB spune:

            Am detestat formalismele încă din copilărie, cînd părinţii mi-au impus să le vorbesc cu „dumneavoastră”, ceea ce constituie din start o barieră inutilă în calea comunicării şi a dezvoltării unor relaţii amicale. Consider că respectul nu se impune cu forţa fizică (bătaia generează doar frică şi ură, nicidecum simpatie şi încredere), ci se cîştigă prin meritele individuale, demne de admirat şi urmat.

            Aşa că nu mă deranjează tutuirea şi adresarea pe numele mic, dacă sînt făcute cu bună-credinţă şi „amiciţie virtuală” explicit declarată. 🙂

            În plus, mie îmi place tot numele meu, întreg sau prescurtat, în ordinea din buletin sau inversat, mai ales că poate avea diverse semnificaţii, în funcţie de varianta utilizată. De pildă, HIF, cum mă semnez eu olograf sau virtual, nu înseamnă doar inversarea iniţialelor numelui meu, ci şi varianta masculină a hifei, din care se dezvoltă ciupercile (iar hribul se numără printre cele mai gustoase ciuperci, fiind considerat chiar o delicatesă; desigur, unele specii de hrib pot fi şi teribil de otrăvitoare…).

            Revenind la tema discuţiei, am dedus că nu vreţi să o comentaţi, fiindcă aţi scris, citez: „voi păstra tăcerea”, fără niciun adverb sau locuţiune adverbială („deocamdată”, „încă”, „pe moment” etc.) care să circumstanţieze verbul folosit la timpul viitor. Dacă şi CSM ar fi dat un răgaz colegilor să reflecteze asupra propunerilor lansate pe şest, poate că nu mai protesta nimeni şi s-ar fi convenit asupra variantei finale fără niciun tam-tam. E trist că actualul CSM îşi va încheia mandatul numai cu scandaluri, din moment ce nu a ieşit în evidenţă cu altceva mai bun sau mai util pentru justiţia pe care, cică, o garantează.

        • Maricica GRIGORE spune:

          Pseudonimul l-am ales eu. Cu aluzie la prima carte scrisa de Valerian Cioclei, ai cărei protagonisti, fie ca si ucideau pruncul sau casapeau vecinii, se numeau Maricica si Grigore. N-am decât sa constat din mica dezbatere cate s-a născut aici ca răspuns la replica doamnei magistrat ca până la proba contrarie propunerile au fost mai dezbătute de magistrati intre ei sau de magistrati cu avocati sau chiar de simpli cititori ai articolelor decât de CSM cu corpul magistratilor… E bine. Spune multe.

    • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

      Cred că ideea ar trebui să fie dacă printr-o astfel de numire se avansează situația prezentă, obținându-se astfel in sistem magistrați mai bine pregătiți decât cei din prezent.

      Adică dacă avansăm și noi nițel, fiind irelevant dacă au dat sau nu examene și ce fel de examene au dat și deci este irelevant nevoia de a arăta cum unii care dau examene sunt musai mai bine pregătiți decât cei care nu au dat examene – și asta pentru că, oricum:
      1. șansele ca să iei examenul sunt strâns legate și de cine te-a pregătit pentru acele examene, și dacă respectivele persoane au făcut apoi parte din comisiile ce au pregătit subiectele – sau dacă respectivele persoane au scos cărți ce au stat la baza realizării subiectelor de examen
      2. contează dacă între timp realitatea juridică s-a schimbat atât de tare încât și dacă erai cel mai bine pregătit atunci când ai dat examenul, e posibil ca acum să nu mai fii la fel de bine pregătit – adică nu avem un sine qua non (examene la dreptul UE și CEDO de admitere nu s-au dat – iar acum, fără drept UE și CEDO nu prea mai reușești să faci treabă bună în magistratură/avocatură – plus că riști să te plângi că nu pricepi ce a avut CEDO cu tine (:D – cu prietenie am dat replica, sper să nu fiu iar discriminată în funcție de gen)) -> APOI
      3. contează cum a fost realizat baremul, dacă ai dat examenul
      4. contează dacă ai avut acces la cărți și legislație când ai dat examenul, sau doar la memoria ta ( pentru că memoria e precum frumusețea și nasul drept – o ai sau nu o ai din naștere. Cu greu o poți spori atât de tare încât să nu mai conteze cum te-ai născut, adică dacă la naștere avuseși memorie sau nu. Iar cercetătorii au descoperit că cei care au făcut mari descoperiri și au primit premii și au făcut performanță în variate domenii științifice au stat cam prost cu memoria pentru că cică al tău creier trebuie să fie în stare să uite perspective vechi, ca să poți privi problema dintr-un alt unghi, cu totul nou – și astfel să o rezolvi, avansând în acel domeniu).
      Oare o perspectivă tradițională mai servește dreptului – drept ce fu inventat pentru a plana conflicte sociale ce ar fi fost altfel rezolvate prin forță fizică și prăpăd – în condițiile actuale în care avem o dezvoltare a societății într-un mod accelerat și perpetuu?

      Deci întrebarea la care ar trebui să se afle răspuns este dacă un avocat cu 18 ani de vechime ar putea produce mici schimbări în sistem, avansând astfel înfăptuirea justiției în România. Răspunsul ar putea fi și da, și nu, dar nu ar depinde de ce examene a dat acel avocat sau de ce examene ar da în prezent – și asta comparat cu ce examene au dat magistrații.

      Cred că un CV detaliat cu privire la ultimii 18 ani vorbește mai mult decât orice examen, sau orice rezultat de la interviu. Puncte s-ar acorda în funcție de:
      1. cauzele în care a pledat avocatul și a obținut revirimente jurisprudențiale
      2. cauze în care a pledat la CEDO avocatul și a obținut revirimente jurisprudențiale și acolo – sau a ajuns cu respectiva cauza pe rolul Marii Camere
      3. câte cauze a pierdut avocatul la CEDO pentru că pur și simplu au fost declarate inadmisibile pe motiv de neconsumarea căilor de atac interne
      4. câte cauze a cerut avocatul să fie trimise la CJUE și acelea au fost rezolvate printr-o ordonanță de inadmisibilitate (sunt N cauze cu privire la Carta DFUE invocată în cauze care nu se află în mod vădit în domeniul dreptului UE
      5. în câte cauze a câștigat avocatul în recurs, deși pierduse în apel.

      Astfel de avocați ar ajuta sistemul justiției din România. Așa s-ar avansa.
      Deci comparația asta între: ba eu sunt mai deștept că am dat examen! ba eu sunt mai deștept că am experiență! – este irelevantă și riscă să conducă în eroare.

      • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

        Dacă făcui vreo greșeală în limba română, îmi cer scuze. De câteva săptămâni citesc numai în engleză și franceză și lucrez să public un articol în limba engleză. Deci vă asigur că nu are nimic de a face cu faptul că nu aș cunoaște destul de bine limba română, și prin urmare nu aș fi meritat poate nici să intru la facultatea de drept.

      • Florin-Iulian HRIB spune:

        1) Mihaela, propunerile CSM-ului nu aduc nimic nou sau benefic, ci reciclează idei vechi într-un ambalaj prost.

        2) Nu cred că magistraţii protestează deoarece se simt mai deştepţi decît alţii recrutaţi prin metode mai uşoare, ci din cauza schimbării modului de evaluare a competenţelor şi din cauza felului ermetic în care aşa-zişii reprezentanţi ai lor în CSM au înţeles să propună schimbarea modului de evaluare. Şi tu, şi eu ne-am axat pe chestiunea mai fierbinte (avocaţi cu 18 ani vechime transformaţi peste noapte, în urma unui interviu, în ditamai judecătorii sau procurorii), însă protestul magistraţilor este mai amplu, cuprinzînd şi alte chestiuni importante, care nu ne preocupă pe noi doi în acest moment. Vezi bine că există şi judecători care se abţin, tacit sau explicit (ca d-l V. Buliga), să susţină o tabără sau alta. Ba chiar am observat că mulţi dintre foştii mei colegi de facultate, ajunşi acum ditamai judecători de tribunal sau curte de apel, nu s-au obosit (încă) să semneze memoriul, deşi au trecut prin INM.

        3) Aşa cum d-l C.L. Popescu a cerut CSM-ului să pună semnul egal între avocaţi şi magistraţi în privinţa recrutării (cu sau fără examen), tot aşa eu cer să fie egalitate între juriştii care vor să intre în magistratură. Adică ori îi obligăm pe toţi să treacă prin INM, ori le permitem tuturor să intre în sistem printr-un singur interviu/examen, condiţionat eventual şi de o experienţă de 5-10-18 ani în avocatură. Altminteri, repet, propunerea CSM-ului e doar o sfidare la adresa tinerilor absolvenţi sau a celor care nu s-au putut angaja în domeniul juridic, din varii motive.

        4) Avînd în vedere cît de mari sînt pensiile magistraţilor, dar şi faptul că membrii CCR le-au declarat intangibile, pot să presupun că unii avocaţi cu 18 ani vechime vor dori să intre în magistratură doar pt. a obţine un venit gras la bătrîneţe, aşa cum s-a mai întîmplat în anii precedenţi, cînd legea permitea recrutarea avocaţilor cu min. 10 ani vechime pe baza unui simplu interviu la CSM.

        5) Sînt de acord cu ce ai scris la pct. 1, 3 şi 4, dar dezaprob ideea expusă la pct. 2 din comentariul tău. Ca judecător/procuror trebuie să aplici legea, iar pt. asta trebuie să fii mereu în pas cu legislaţia şi să te informezi constant în legătură cu tot ceea ce îţi afectează domeniul de lucru, inclusiv jurisprudenţa ÎCCJ, CCR, CEDO şi CJUE. Dacă unii magistraţi nu sînt preocupaţi de actualizarea cunoştinţelor dobîndite, asta-i altceva şi nu constituie o scuză pt. reintegrarea în funcţie fără niciun examen minimal.

        Autoarea articolului de mai sus susţine că „reincadrarea pe posturile avute anterior este o falsa problema”, deoarece art. 83 alin. 3 din Legea 303/2004 permite şi în prezent acest lucru. Oare nu cumva protestul magistraţilor se referă şi la această situaţie permisă de lege, care ar trebui eliminată definitiv? Citez din memoriul de protest, la care însăşi autoarea face trimitere: „Este necesară, totodată, eliminarea posibilităţii reprimirii formale în sistem a magistraţilor pensionaţi sau celor care şi-au dat demisia, prin excluderea variantei reîntoarcerii acestora la instanţa de unde s-au pensionat sau de unde au plecat de bună voie.”

        Cum ar fi ca şi eu să mă întorc la primăria HD sau la ANRP şi să fiu angajat fără niciun concurs/examen, doar pt. că am lucrat cîndva acolo?!

        6) Cît despre punctarea CV-ului, să fim serioşi! Cîţi avocaţi reuşesc să schimbe jurisprudenţa instanţelor şi cîţi avocaţi (mai) cîştigă la CEDO?! Iar cei care, totuşi, reuşesc aceste lucruri nu cred că ar vrea să devină judecători sau procurori. Ce rost are să schimbi o profesie liberală de succes, care îţi oferă satisfacţii depline, cu alta care nu îţi garantează aceleaşi realizări şi te supune unor restricţii majore?! În plus, cunosc avocaţi care nu pledează decît la o anumită instanţă, fie din comoditate, fie pt. că se bazează pe anumite relaţii de „succes”, care îi ajută să cîştige procesele. Nu mai vorbesc despre avocaţii care îşi cîştigă existenţa doar din consultanţă juridică, fără a oferi deloc asistenţă sau/şi reprezentare prin instanţe şi parchete…

        • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

          Cum ar fi ca şi eu să mă întorc la primăria HD sau la ANRP şi să fiu angajat fără niciun concurs/examen, doar pt. că am lucrat cîndva acolo?!

          În baza celor comentate de mine, nu înseamnă că ați fi angajat doar pentru că, cândva, ați lucrat acolo. Ați fi reangajat dacă o comisie, uitându-se la CV-ul dumneavoastră, și la ce ați făcut după ce nu ați mai lucrat acolo, și dându-vă puncte în baza unor criterii obiective și cunoascute dinainte, va considera că îndepliniți condițiile să lucrați iar acolo.

          Adică ce ați făcut în mod concret după ce nu ați mai lucrat acolo va vorbi de la sine. În alte cuvinte, un comportament pe mai mulți ani spune mai multe despre un om decât un examen teoretic. La fel cum niște hotărâri ale unui judecător anulate de facto apoi la CEDO vorbesc mai mult decât nota ce o poate lua acel judecător când dă un examen de avansare de la o instanță la alta.

          Prin urmarea, întrebarea retorică o consider eronată deoarece nu privește situația aflată în discuție.

          Apoi, pe noi nu trebuie să ne intereseze această egalitate formală dintre avocați și restul juriștilor vis a vis de accederea în magistratură – și asta înainte să discutăm dacă o astfel de egalitate nu ar aduce totuși atingere scopului general pe care îl urmărim, respectiv avansarea sistemului de înfăptuire a justiției în România.

          Adică nu să discutăm mai întâi despre egalitate, și apoi despre rezultatele concrete. Ci invers. Mai întâi să stabilim dacă faptul că un avocat cu 18 ani vechime, și evaluat în baza unor criterii – și aici iar trebuie avută o discuție – va putea îmbunătăți sistemul, și dacă da, în ce sens.

          Apoi, după ce aflăm în ce sens va putea îmbunătăți sistemul, vom putea discuta dacă aceeași îmbunătățire s-ar întâmpla și dacă în locul avocatului ar fi lăsat să acceadă restul juriștilor. Personal nu prea îmi dau seama cum îți poți da seama dacă un notar, în ultimii 18 ani, a respectat și a cunoscut dreptul CEDO și dreptul UE astfel încât aducerea lui în magistratură clar va îmbunătăți înfăptuirea justiției în România și propășirea drepturilor omului pe pământul românesc. Iar dacă nu reușim să ne dăm seama, atunci acest lucru as fi un factor care ne-ar putea determina să nu stabilim un semn de egal între cele două situații. Deci discuția trebuie să pornească de la o altă idee, nu de la chestiuni formale sau teoretice, fără să observăm că în practică, efectele ar fi contrare dezvoltării sistemului de înfăptuire a justiției.

          MMB

          • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

            În alte cuvinte, pledez pentru o egalitate între categorii de persoane/profesii care în practică, ar asigura același rezultat urmărit. Dacă însă în practică, șansele sunt foarte mari ca rezultatul să nu se poată atinge decât de una dintre categorii, atunci nu înseamnă că s-ar discrimina față de celelalte categorii.

            În alte cuvinte, și eu și mama știm să facem prăjituri (‘juriști’). Dar pentru că eu știu limba engleză și îl citesc pe Jamie Oliver (‘avocații ce ajung pe la CEDO și UE sau care știu că dreptul nu este doar format din legile date de Parlament – și chiar contestă legile contrare dreptului/i.e. Constituției), șansele ca prăjitura mea de morcovi să fie mai delicioasă decât eclerele lu mama, sunt foarte, dar foarte mari – mai ales că eu știu, la nevoie, să fac și eclere pentru că știu să citesc rețete în limba română. Dar mama, dacă i-ar cere soțul (UE/CEDO) să facă prăjitură de morcovi, clar nu ar ști. Ar însemna că este discriminată pentru că soțul nu ar dori să îi ceară și ei să facă prăjitură de morcovi? Mă îndoiesc,

  7. Iulia VUCMANOVICI spune:

    Va inteleg si va sustin integral punctul de vedere. De fapt, nu vad articolul neaparat legat de protestul magistratilor, cat de viziunea critica (si corecta) asupra sistemului, asa cum este acesta alcatuit, actualmente, prin aplicarea diverselor metode de selectie.

  8. Valentin BULIGA spune:

    Cred că sfertul meu de neuron a intrat în „sleep mode” pentru că, de când s-a ivit chestiunea antamată, nu am deslușit ce și cum, deși lumea se ciomagește cu vorbe aspre mai ceva ca Chuck Norris&Co.
    Într-un prim rând m-am trudit să deslușesc ce i-o pălit pe cei din CSM să aducă în discuție modificările respective. Nu, nu m-am dumirit defel, însă punctual am găsit oareșce explicații, chiar dacă în privința unora am avut o doză ridicată de generozitate.

    1. Cu privire la reciprocitatea accesului în profesie, mi-am amintit că acum ceva vreme a avut loc o inițiativă de inițiere a unor punți de dialog profesional între profesioniști din rândul sistemului judecătoresc și cei din rândul avocaturii (da, din păcate, cred că există o formă ciudată de autism, nu doar între diferitele profesii juridice, ci chiar în interiorul fiecăreia dintre acestea, formele dezbaterii pendinte stându-mi chezășie).

    ”Autismul” ăsta profesional e însă boală grea generată de croiala societății contemporane înseși – antagonică, conflictuală şi convulsivă, teribil de suspicioasă – cu peticeli și cusături pripite ce însăilează anapoda stofe de preț cu vechituri.
    A socoti că boala se va risipi trăgând câș o nouă cusătură e dovada fie a unei stângăcii infantile, fie a unei aroganțe dolosive. Tratamentul, fără greș, nu poate fi stabilit decât numai după o anamneză riguroasă, urmată de investigații minuțioase și un diagnostic precis și, socotesc, că va cuprinde nu doar o prescripție medicamentoasă, ci și una ambulatorie aplicată vreme mai îndelungată.
    Mai mult, chibzuiesc că va fi nevoie de o terapie de grup profesional, cuprinzând toate profesiile juridice, musai cu implicarea consistentă a mediului academic juridic.

    Măsura reciprocităţii accesului cu aplicarea unui termen suspensiv de 18 ani o socotesc inaceptabilă, dincolo de un gest de curtoazie, fiindu-mi de neînţeles care ar fi funcţia sa concretă, neidentificând acel beneficiu de netăgăduit pentru actul de justiţie.
    Este drept că un coleg avocat ar putea aduce în activitatea desfăşurată ca judecător perspectiva profesiei iniţiale, aidoma petrecându-se şi în celălalt sens, însă doar dacă ambele sisteme ar fi deplin compatibile.

    Deşi cu regret, cred că în prezent cele două profesii sunt la un stadiu redus de compatibilitate.
    Sistemul judecătoresc, cu toate reformele pe care le-a cunoscut în timp, în mod cert mai cu seamă după anul 2004 (fără însă a minimaliza primele încercări de reformare din mandatul d-lui V.Stoica ca ministru al Justiţiei), nu a ajuns încă la deplina maturitate şi nici nu o s-o cunoască până ce ICCJ nu va ajunge o veritabilă Curte de casație și nu își va asuma fără nicio rezervă poziția de unic comitent/titular al puterii judecătorești.

    De cealaltă parte, breasla avocaților cred că se confruntă cu o lipsă de conștientizare a scopului peren – prezervarea garanțiilor procesuale și râvna atingerii idealului dreptății, mulțumindu-se a urmări cu precădere, parcă, interesul profesional individual, ceea ce îmi și dă percepția atomizării într-o perpetuă haotică mișcare browniană. Poate și din această cauză ”paralelismul” încă mai constituie o problemă sistemică nerezolvată, dincolo de relațiile neajustate cu celelalte profesii juridice, existând reale dificultăți de comunicare chiar între avocații ”tradiționali” asupra acestei teme. Mai apoi, cu toată zarva preliminară, nu am putut să nu constat aceeași inerție – aspru criticată când se fac referiri la sistemul judecătoresc – cu prilejul congreselor/adunărilor statutare de desemnare a liderilor baroului și UNBR.

    Câtă vreme unii avocați își poartă frustrările profesionale pe la diferite televiziuni, neprecupețind nici prefața DEX-ului de a aduce reproșuri agresive judelui de caz, chiar în cursul judecății, ori juzi ce-și revarsă frustrările personale prin exprimări sarcastice la adresa colegilor avocați, tot în cursul judecății, ori în genere conduite profesionale lipsite de orice urmă de respect și curtoazie reciprocă, compatibilitatea necesară dintre cele două profesii rămâne negreșit la stadiul de deziderat.

    Acestea ar fi, așadar, considerentele pentru care socotesc că o astfel de măsură este la acest moment, dar și multă vreme încolo, una pripită, ea putând deveni viabilă doar atunci când toate profesiile juridice se vor așeza temeinic și se vor exprima consecvent pentru atingerea unor deziderate generoase toate țintite către valori perene, cu excluderea oricăror interese meschine individuale ori de grup și, numaidecât, să privească toate aceste profesii juridice.

    N-aș vrea să las impresia pe care din păcate o lasă cu destulă ușurință protestul colegilor judecători că aș nesocoti, chiar și doar într-o măsură oarecare, profesia avocaturii, ba dimpotrivă. Așa cum nu o dată m-am exprimat, privesc avocatul nu ca un apendice decorativ al actului de justiție, ci un veritabil partener prin rolul pe care și l-a asumat, o instituție indispensabilă prin care judele e provocat și obligat a da o socoteală deplină și înafara oricăror îndoieli pricinilor ce i se înfățișează, poate cea mai importantă garanție pusă la îndemâna celui care, nicio clipă nu trebuie dat uitării, este singurul beneficiar al unui astfel de serviciu public.
    Ca individ, chiar dacă ar nutri sentimente nu tocmai potrivite față de persoana avocatului, judele în niciun chip nu trebuie să uite că funcția sa jurisdicțională pretinde a da uitare sinelui, persoana sa nefiind nici sacrosantă și nici de interes în această geneză sublimă a facerii dreptății. În același timp, aidoma socotesc și în privința persoanei avocatului.

    2. Deși prolegomenic protestul colegilor judecători aduce reproș schimbării modalității de susținere a examenului de promovare în funcții de execuție, strict prin augmentarea concursului respectiv cu o nouă sarcină, nemulțumirile pe care le exhibă sunt mult mai consistente și, în mod suspicios sunt dezavuate doar în expozițiunea protestului, fiindu-mi destul de clar că nu agrează în niciun chip majorarea termenelor actuale pentru accesarea gradelor profesionale superioare.

    Dintr-un început țin să reamintesc că actualele termene – nefirești de mici – au fost stabilite la un moment dat (2004) cu un scop nerostit, însă evident, de a igieniza implicit corpul judecătoresc la acea vreme cangrenat de elemente nocive aflate, oarecum firesc, în vârful ierarhiei profesionale. S-a urmărit așadar propulsarea judecătorilor tineri – inocenți și străini de filierele infracționale ce parazitau corpul judecătoresc – care să izoleze prin prestația lor profesională neviciată tumorile ce amenințau să metastazeze.
    O atare măsură persuasivă socotesc că și-a îndeplinit pe deplin menirea, nu doar percepția publică, ci și cea din interiorul corpului judecătoresc fiind aceea că, negreșit, corpul judecătoresc pare mai vrednic, chiar dacă nu este deplin însănătoșit, măcar este apt a-și îndeplini menirea, tarele de care mai suferă putând fi controlate și chiar, cu luarea unor măsuri adecvate, stârpite în bună măsură.

    Însă ca orice medicament prescris pentru o stare acută, respectiva măsură a condus și la oarece stări nepotrivite, provocând o falie nefirească între judecătorii ce au avut neșansa de a face parte din corpul judecătoresc la momentul luării respectivei măsuri, de cei ce au acces și cu un vădit scop terapeutic de autoimunizare.
    Aidoma unor afecțiuni ale sistemului sanguin când leucocitele-s în exces, acestea nu se îndreaptă doar asupra factorilor de risc, ci, în lipsa sau insuficiența acestora, fagocitează celulele sănătoase, tot astfel și tânăra generație de judecători am percepția că tinde a vedea în judecătorii intrați în profesie anterior ei doar elemente lipsite de verticalitate și profesionalism, încurajați poate în acest sens de perioada de formare, cu nesocotirea principiului ”bona fides” ce ar trebui să fie așezat la temelia conștiinței oricărui jurist. Cum, din păcate vanitatea și orgoliile se găsesc într-un nefericit exces și în această profesie, o astfel de stare tinde la crearea unor schisme nefirești și dăunătoare pentru ceeea ce ar trebui să constituie, în cele din dintâi, singurul reper călăuzitoriu al judelui – înfăptuirea actului de justiție.

    Toate aceste divergențe se pare că și-au găsit spațiul de descongestionare și exprimare pe tema examenului de promovare în funcții de execuție.

    Ceea ce mi se pare evident este că actualul sistem este croit până la identitate cu cel de admitere la INM-ul reformat (institutul fiind creat cu mult înainte, însă de o manieră ineficientă, asemenea de cujusului PNA, raportat la DNA), nefiind nicio mirare că judecătorii ce au absolvit INM-ul reformat au deja un oarecare ascendent în raport cu cei care au accesat în profesie în formele arhaice, având exercițiul și rutina unui astfel de format de concurs, însă asta nu este ceea ce poate deranja, devreme ce acesta oferă de departe marja cea mai ridicată de obiectivitate.

    Neajunsurile nu le pot nicicum reţine la formatul abstract al examenului, ci la implementarea în concret a acestuia, de fiece dată suspicios de defectuoasă, apt a-l deturna într-un spațiu al hazardului.
    Hilar îmi apare că printre protestarii de azi se pot regăsi cu uşurinţă şi critici vehemenţi în urma ultimelor concursuri de promovare în funcţie de execuţie, cel puţin ultimul fiind la limita ridicolului când, la o anumită probă, subiectele au fost modificate chiar în timpul desfăşurării ei de trei ori cu vădite consecinţe negative pentru candidaţii respectivi, nu doar prin diminuarea timpului efectiv şi concret avut la îndemână, ci mai ales prin prisma secvenţializării nefireşti a proceselor cognitive ale acestora, fiind dezavantajaţi în raport cu alţi candidaţi la aceleaşi funcţii, dar care au optat pentru o probă echivalentă. Oricum, dintr-un început cele două probe doar formal şi cu multă îngăduinţă puteau fi echivalente, tematica şi bibliografia uneia – celei dezavantajate şi pe parcursul concursului – fiind aproape dublă ca şi consistenţă.

    Socotesc că organizarea acestuia nu se cade a fi monopolizat excesiv de INM, ci ar trebui pus sub tutela ICCJ care, potrivit dispozițiunilor art.126 alin.1 din Constituția României este comitentul puterii judecătorești, trebuind a fi – împreună cu CSM – singurele autorități îndrituite a dirigui prin măsuri administrative actul de judecată (ICCJ), respectiv cariera judecătorului (CSM), şi, pe cale de consecinţă, cele dintâi care să vegheze şi să ordoneze aceste momente profesionale cu o oarecare însemnătate, INM-ului râmânându-i a-i fi rezervată doar funcţia de asigurare a suportului logistic necesar unor astfel de evenimente, adică cea de asistenţă tehnică.

    Un alt aspect sesizat la astfel de concursuri este mimetismul, păstrându-se aceeaşi manieră de a concepe subiectele cu un pronunţat caracter teoretic chiar şi în privinţa probei denumită pompos ca fiind „practică”.
    Acesta este și motivul pentru care nu puțini colegi judecători au participat la două concursuri succesive, stingând în acest fel două etape profesionale într-un interval de timp foarte scurt, cu avantajul la al doilea concurs rezultat din experiența dobândită la cel dintâi. Nu voiesc a fi înțeles greșit în sensul că aș aduce acestora un reproș, ba dimpotrivă, chiar apreciez potențialul lor individual.

    Cu toate acestea nu pot să nu remarc faptul că aceste etape profesionale își au un rost temeinic pentru pregătirea completă a judelui – atât pe plan teoretic, cât și practic – pentru etapa profesională următoare. În lipsa concretă a unei astfel de etape, neajunsurile se vor revărsa, până la asimilarea noilor reflexe potrivite cu complexitatea pricinilor de la acel nivel, fie pe seama colegilor judecători de la curtea superioară, fie chiar asupra actului de justiție, ceea ce nu aș mai putea socoti acceptabil, nicicând interesele individuale, chiar și legitime, neputând a prevala unora de interes public, mai cu seamă în ceea ce ține de calitatea actului de justiție.

    Exprimarea concretă a unor atari neajunsuri se realizează prin formalismul nu de puține ori rigid și excesiv adoptat de respectivii colegi judecători, în acest fel acoperind aparent vulnerabilitățile personale generate de neparcurgerea efectivă a unei etape profesionale, aspect care se pare că a fost sesizat de colegii avocați ori părtași ai unor judecăți într-o manieră, uneori, vehementă.
    Or, regulile de procedură eu le văd precum indicatoarele și semnele rutiere ce îți sunt puse la îndemână pentru a te deplasa în siguranță de la învestirea cu o anumită pricină la destinația finală a actului de justiție, adicătelea dezlegarea temeinică și deplină a acelei pricini. Așadar, regulile de procedură nu sunt nici pe departe un scop în sine – aceasta neînsemnând că ar putea fi ignorate – ci rolul lor concret este de a îndruma pricinașii și judele deopotrivă către unica destinație – aflarea adevărului juridic și facerea dreptății.
    Doar în situații de excepție, cauzate din neîndeplinirea sarcinilor procesuale de către beneficiarul judecății – acesta ignorând instrucțiunile procesuale și ieșind în decorul judecății, deplasându-se cu nonșalanță pe arătură, chiar legiuitorul prezumă că judele va fi pus în imposibilitate de a da o dezlegare satisfăcătoare pricinii respective. Însă o astfel de împiedicare nu poate proveni în niciun chip din culpa ori ignoranța autorității judiciare cauzată de focalizarea exclusivă a indicatoarelor cu consecința eșuării în parapetul procesual.

    Dacă la admiterea la INM nu se poate pretinde unui candidat să prezinte portofoliul de realizări profesionale pentru motive facil de înțeles, nu ar exista nicio scuză pentru care o atare componentă să nu fie în mod real și eficient evaluată cu ocazia promovării.
    Într-adevăr, din documentele CSM-ului atât de hulite nu se desprinde cu suficientă limpezime cum ar urma a fi efectuată o astfel de evaluare, pârghiile utilizate în acest scop trebuind să nu afecteze în niciun fel obiectivitatea concursului cu pricina, însă mi se pare stringent ca o astfel de evaluare să fie avută în vedere într-o măsură mai consistentă.

    De asemenea socotesc că cerința de a petrece un anumit timp efectiv într-o etapă profesională este de asemenea deplin pertinentă, fiind mijlocul prin care se asigură succesivitatea pregătirii profesionale, obligație ce revine instituțional chiar CSM-lui, dar și fiecărui jude individual.
    Nu trebuie omis că activitatatea de judecată este una vocațională, fixată temporal cel puțin într-o marjă de 25 de ani. Socotind absolut cele 4 etape profesionale (judecătorie, tribunal, curte și ICCJ), matematic ar putea fi rezervată echitabil fiecarei etape o durată de 6 ani. Or, termenul minim stabilit este de doar 2 ani, rămânând fiecăruia ca individual să-și organizeze cariera după cum poftește și în raport cu propriile năzuințe.
    În raport de considerațiunile ce preced, justificarea colegilor judecători privitoare la înlăturarea motivației profesionale pentru implementarea unor astfel de măsuri mi se pare cel puțin fluidă, fără a mai lua în considerare că scopul covârșitor al oricărui jude ar trebui să constea în îndeplinirea actului de justiție la nivelul maxim al exigențelor solicitate și doar marginal și pur personal atingerea unor năzuințe infantile de a atinge un anumit grad profesional la ”excepțional” raportat la vârsta biologică.

    Mai apoi, care ar fi explicațiile pe tarâmul motivației profesionale dacă respectivul jude accesează etapa supremă după intervalul minimal acum prescris, ipotetic vârsta bilogică putând fi 33 de ani, până la finalul carierei de cel puțin 25 de ani, la vârsta bilogică de 48 de ani, adică pentru intervalul minim rămas de 15 ani?

    3. Cu privire la cea de a treia măsură criticată ce tinde a crea premisele reinserției unor foști judecători socotesc că protestul ar fi justificat.

    Așa cum am arătat anterior, activitatea de judecător trebuie să presupună o uitare de sine și, implicit, lipsa oportunismului profesional. Mai este și una vocațională într-o marjă temporală consistentă, rigorile profesionale fiind corespunzător ridicate.

    Nu voi putea accepta teza potrivit căreia renunțarea la activitatea de judecător ar fi de principiu justificată de acoperirea unor neajunsuri grave profesionale, numai și pentru că o astfel de teză pornește de la premise ce nesocotesc același principiu ”bona fides”, veghea pentru sesizarea și sancționarea unor conduite profesionale viciate căzând exclusiv pe seama unor autorități publice cu prerogative tocmai în acest scop (astfel că și în cazul în care s-ar verifica premisa, oprobriul comunității și eventualele consecințe nu vor putea cădea pe seama respectivului fost judecător, ci exclusiv pe cea a autorităților publice).

    Totuși, părăsind sistemul judecătoresc pentru un interval de timp, prezumția de menținere a rigorilor speciale profesionale cerute de activitatea de judecător se poate rispi firesc, impunându-se cu necesitate o examinare riguroasă a respectivului fost judecător interesat de reinserție pentru a verifica dacă acesta satisface exigențele ridicate impuse de activitatea de judecător.
    Pentru aceasta nu ar trebui însă ignorate activitățile desfășurate înafara sistemului judecătoresc pentru că una este să fi condus o întreprindere lucrativă (e.g.: procurarea gladiolelor și lalelelor din Insulele Virgine) și alta ar fi valorificarea unei oportunități profesionale de a accesa o funcție similară în sistemul judecătoresc al unui stat membru al UE ori în organisme europene ori internaționale cu un pronunțat specific juridic când, prin reinserție, sistemul judiciar autohton ar putea profita de experiența acumulată de acesta.

    Fără parametri suplimentari limpede explicitați, reproșurile aduse unei astfel de măsuri de reinserție mi se par deplin justificate.

    V.B.

    • Valentin BULIGA spune:

      Poate nu e destul de nimerit să amintesc în contextul actualei dezbateri, însă nu-mi pot înfrâna nicicum pornirea de a dezvălui o năzuință ce mă însoțește de ceva vreme și care, doar într-o oarecare măsură, ar putea fi de interes pentru aspectele avute în vedere, respectiv pentru dibuirea modalităților oportune de acces în sistemul judecătoresc.

      Această vrere ar consta în crearea pârghiilor legale pentru ca, eminenți dascăli din mediul academic ce se bucură de o reputație notorie neștirbită și prestigiu de netăgăduit – de altfel constant fiindu-le sunt menționate contribuțiile doctrinare în bibliografia tuturor concursurilor profesionale avute în vedere de dezbatere – să devină judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție la un moment profesional de domniile lor socotit potrivit, chiar și fără îndeplinirea vreunei alte formalități.

      Beneficiile pentru actul de justiție ar fi de prisos a le mai enunța, doar pentru a-mi satisface păcatul rostirii de vorbe-n van: – comitentul puterii judecătorești ar împrumuta fără nicio speză din prestigiul câștigat cu trudă și timp de acești dascăli; – presupun că nu ar exista nicio dificultate de comunicare profesională între aceștia și judecătorii de carieră, atâta vreme cât majoritatea acestora din urmă s-a format profesional pe temelia ridicată chiar de cei dintâi, putând constitui și o provocare neaparentă a celor din urmă de a nu se lăsa pradă unei comodități profesionale; – s-ar realiza implicit și o consistentă punte între mediul academic juridic și cel al profesioniștilor dreptului; – actele de justiție în casație la care aceștia își vor aduce contribuția vor fi mai firesc acceptate de către ceilalți profesioniști indiferent dacă i-am socoti judecători ori avocați ori procurori ori executori judecătorești; – având conexiuni și cu alte medii (academice ori judiciare), acestea vor putea fi facil utilizate întru lărgirea propriilor conexiuni ale ICCJ.
      Înafara acestor beneficii, negreșit, vor fi fiind și multe altele gândite și nerostite ori negândite.

      Propunerea mea concretă ar fi de modificare a legislației specifice în așa fel încât un anumit număr de posturi arondate ICCJ (partajate pe secții – de ex.câte 2-3-5 în funcție de dimensiunea secției) să fie rezervate în acest scop. În caz de ar exista mai multe intenții decât posturi vacante se va impune, după caz, chibzuirea și a unei forme de selecție cu implicarea decisivă a președintelui ICCJ, a CSM, cu avizul de conformitate din partea Președintelui României și un aviz de prestigiu din partea Academiei Române.
      Ar putea fi avută în vedere și posibilitatea invitării într-un cadru public, protocolar – cu format prestabilit, pentru ca prestigiosul dascăl să-și dezvăluie propriile sale intenții profesionale în calitate de potențial judecător al ICCJ.

      În fine, dorința mea ar putea arăta că accesul în profesie s-ar putea realiza și în modalități diferite față de cele astăzi cunoscute, agreate ori mai puțin agreate, încrâncenarea habotnică de a nu lua măcar la socoată și alte modalități putându-se dovedi nespornică și păgubitoare. V.B.

  9. Constantin STANCU spune:

    O dezbatere utilă. Sunt câteva aspecte:
    1. Dacă absolvi o facultate, faci practică, nu reprezinţi nimic pentru sistem. Se pune întrebarea dacă profesorii care au dat undă verde absolventului au ştiut ce fac!
    2. Profesori universitari au lucrat la noile coduri: CCR a declarat multe articole neconstituţionale, ICCJ a adus corecturi. Se pune întrebarea: cine cunoaşte cu adevărat sistemul, noţiunile de drept în mod viabil şi util pentru societate?
    3. Între CSM, Ministerul Justiţiei, ICCJ, CCR, comisiile juridice din parlament, etc. există serioase opinii divergente, care este direcţia corectă şi viabilă pentru un sistem performant?
    4. România a fost condamnată la CEDO pentru practică inconstantă şi pentru legislaţie fragilă, care este direcţia corectă şi viabilă pentru sistem? Cine are dreptate?
    5. În economia reală funcţionează peste 600.000 de operatori economici, mulţi sunt implicaţi în procese, administratorii, asociaţii, etc. au investit în afacerea lor, se trezesc că un magistrat are o altă viziune decât avocatul, expertul contabil, auditorul care i-au spus altceva zi de zi, că e pe drumul bun. Acei oameni nu vor şti niciodată de ce este aşa, de ce un magistrat vede altfel lucrurile. Magistratul face parte dintr-un corp de elită, cine poate anticipa ce va decide el?
    6. Multe instituţii din România aşteaptă ca practica judiciară să se consolideze pentru a lua decizii în zona administraţiei. Apare un impediment pentru puterea executivă în ce priveşte viaţa socială.
    7. Dreptul de proprietate nu este consolidat în România, deciziile instanţelor sunt diferite, care este direcţia viabilă şi corectă pentru a decide cine are dreptate?
    8. Peste 60% din economie activează în zona gri-neagră a veniturilor şi profitului, lucrează în afara unui sistem previzibil. Puterea judecătorească nu va lua decizii legat de acest palier ar societăţii, cum va acţiona un magistrat în societate ca factor activ? Etc.
    Practica este o latură importantă a activităţii umane, omul învaţă cel mai mult din greşeli, practica nu exclude partea teoretică, o presupune. Magistratul nu se poate închide în turnul de aur al democraţiei, este mai mult decât util societăţii, este factor dinamic al societăţii! Pe viitor, oamenii vor plăti cel mai mult pentru adevăr, au nevoie să nu repete greşelile din trecut. Adevărul are un preţ aşa de mare, el nu va putea fi cuantificat niciodată. Deciziile magistraţilor vor trebui să tindă spre adevăr… Cine cunoaşte adevărul se va putea considera liber!

  10. Darius MARCU spune:

    Daca tot se vorbeste de calitatea actualei proceduri de admitere in magistratura, ar fi interesant de stiut si cine intra in magistratura.

    Intr-un interviu, prim-adjunctul procurorului general al României, fost vicepreședinte CSM în perioada 2009-2010 declara:”„În plus, O TREIME dintre cei care intră în magistratură provin de la Academia de Poliție“
    Sursa: http://www.romanialibera.ro/politica/institutii/magistrati-si-sefi-de-institutii-au-fost-facuti-doctori-de-generalul-politician-gabriel-oprea-388840

    O fi adevarat?
    Este un procent foarte mare. Daca le place atat de mult magistratura, de ce acei absolventi de academie de politie nu au dat examen direct la o facultate de drept?
    Toti celalti absolventi de facultati de drept din tara sunt atat de tampiti, incat sa nu reprezinte decat 2/3 din cei care intra in magistratura?
    Academia de Politie isi ia „partea leului”?
    De ce este necesara „anticamera militarizata” pentru a intra in magistratura?
    Se stie ca militaria presupune in principal un puternic aspect de subordonare, ceea ce nu prea este compatibil cu independenta magistratului.
    Un avocat sesiza la un moment dat faptul ca au intrat in magistratura, in ultimii ani, mai multi judecatori, fosti politisti, si considera ca motivul ar fi tocmai existenta reflexului de subordonare, care este apreciat.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Newsletter
Publicitate
Corporate
Membership