Secăiuni » Arii de practică » Business » Proprietate intelectuală
Proprietate intelectuală
DezbateriCărţiProfesionişti

Official partner: Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci
 1 comentariu

Întrebare preliminară cu privire la compensația rezonabilă din domeniul protecției mărcii comunitare


29 iulie 2015 | Mihaela MAZILU-BABEL

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

Judecătorul estonian se întreabă, în principal, cu privire la compensația rezonabilă din domeniul protecției mărcii comunitare [unionale]. (C-280/15)

Situația de fapt:
1. posibilitatea ca o instanță competentă în domeniul mărcii comunitare să aibă obligația să dea o ordonanță, inclusiv în cazul în care:
1.1. reclamantul nu a solicitat acest lucru în cadrul cererilor sale, iar
1.2. părțile nu afirmă că pârâtul a contrafăcut sau riscă să contrafacă o marcă comunitară, după o anumită dată din trecut
2. posibilitatea ca faptul că nu se invocă nicio pretenție având un astfel de conținut, și că nu se face referire la această circumstanță, să constituie un „motiv temeinic” în sensul regulamentului incident;
3. posibilitatea ca titularul unei mărci comunitare să aibă dreptul de a solicita unui terț doar o compensație rezonabilă – fără să poată solicita însă și despăgubiri pentru prejudiciul suferit și pentru valoarea uzuală a beneficiilor obținute ca urmare a contrafacerii – pentru utilizarea unui semn identic cu marca, pentru perioada cuprinsă între data publicării cererii de înregistrare a mărcii și data publicării înregistrării mărcii;
4. aflarea dacă pentru perioada anterioară publicării cererii de înregistrare a mărcii nu există vreun drept la o compensație rezonabilă;
5. aflarea tipurilor de costuri și a altor compensații pe care le include compensația rezonabilă – și mai precis, aflarea dacă repararea prejudiciului moral suferit de titularul mărcii face parte din rândul unei astfel de compensații ce trebuie acordată.

Dispoziții incidente: articolul 102 alineatul (1) și articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009

Articolul 102
Sancțiuni

(1) Atunci când o instanță competentă în domeniul mărcilor comunitare constată că pârâtul a contrafăcut sau există riscul să contrafacă o marcă comunitară, aceasta dispune, cu excepția cazului în care există motive temeinice care o determină să nu acționeze astfel, printr-o ordonanță prin care i se interzice pârâtului să-și continue actele de contrafacere sau actele care prezintă riscul de contrafacere. De asemenea, în conformitate cu legislația internă, ia măsurile necesare pentru a garanta respectarea acestei interdicții.
(2) Pe de altă parte, instanța competentă în domeniul mărcilor comunitare aplică legislația statului membru, inclusiv dreptul internațional privat, în care au fost comise actele de contrafacere sau actele care prezintă riscul de contrafacere.

Articolul 9
Dreptul conferit de marca comunitară

(1) O marcă comunitară conferă titularului său un drept exclusiv. Titularul este îndreptățit să interzică oricărui terț să folosească, fără acordul său, în comerț:
(a) un semn identic cu marca comunitară pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care este înregistrată;
(b) un semn pentru care, din cauza identității sau similitudinii sale cu marca comunitară și din cauza identității sau similitudinii produselor sau serviciilor acoperite de marca comunitară și de semn, există un risc de confuzie pentru public; riscul de confuzie cuprinde riscul de asociere între semn și marcă;
(c)un semn identic sau similar cu marca comunitară pentru produse sau servicii care nu sunt similare cu cele pentru care este înregistrată marca comunitară, atunci când aceasta este de notorietate în Comunitate și când folosirea semnului fără motiv întemeiat generează un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii comunitare sau aduce atingere acestora.
(2) În temeiul alineatului (1) pot fi interzise, printre altele, următoarele:
(a) aplicarea semnului pe produse sau pe ambalajul acestora;
(b) oferirea produselor, introducerea lor pe piață sau deținerea lor în aceste scopuri, ori oferirea sau asigurarea de servicii sub semnul respectiv;
(c) importul sau exportul de produse sub acest semn;
(d) utilizarea semnului în documentele de afaceri și publicitate.
(3) Dreptul conferit de o marcă comunitară nu este opozabil terților decât de la data publicării înregistrării mărcii. Cu toate acestea, poate fi solicitată o compensație rezonabilă cu privire la fapte, săvârșite după data publicării înregistrării mărcii, care ar fi interzise în temeiul acesteia. Instanța sesizată nu se poate pronunța asupra fondului până la publicarea înregistrării.

Mihaela Mazilu-Babel
Doctorand, Facultatea de Drept și Ştiințe Sociale, Universitatea din Craiova

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii