Întrebare preliminară cu privire la vârsta maximă pentru a fi recrutat ca agent de poliție. UPDATE: hotărâre Marea Cameră
22 iulie 2016 | Mihaela MAZILU-BABEL
Mihaela Mazilu-Babel
16 noiembrie 2016: Curtea de Justiție, Marea Cameră declară:
Articolul 2 alineatul (2) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă coroborat cu articolul 4 alineatul (1) din aceasta trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări precum cea în discuție în litigiul principal, potrivit căreia candidații la posturile de agenți ai unui corp de poliție care asigură ansamblul funcțiilor operaționale sau executive care revin acestuia trebuie să nu fi împlinit vârsta de 35 de ani. (s.n.-M.M.-B.)
:: decizia
***
22 iulie 2016: Avocatul general propune:
„Articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale, precum cea în discuție în litigiul principal, care stabilește la 35 de ani vârstă maximă de recrutare a agenților de poliție ai Comunității Autonome a Țării Bascilor, în măsura în care această limită este strict necesară pentru restabilirea unei structuri a vârstelor care nu mai amenință caracterul operațional și buna funcționare a serviciilor acestei poliții.”
:: concluzii
***
3 august 2015:Judecătorul spaniol se întreabă cu privire la vârsta maximă pentru a fi recrutat ca agent de poliție. (C-258/15)
Situația de fapt:
1. stabilirea vârstei maxime de 35 de ani drept condiție pentru participarea la o procedură de selecție pentru încadrarea în funcția de agent în Poliția Comunității autonome a Țării Bascilor
2. conformitatea cu dreptul UE a unei astfel de cerințe.
Dispoziții incidente: articolul 2 alineatul (2), articolul 4 alineatul (1) și articolul 6 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2000/78/CE:
Articolul 2 (extras)
Conceptul de discriminare
(2) În sensul alineatului (1):
(a) o discriminare directă se produce atunci când o persoană este tratată într-un mod mai puțin favorabil decât este, a fost sau va fi tratată într-o situație asemănătoare o altă persoană, pe baza unuia dintre motivele menționate la articolul 1;
(b) o discriminare indirectă se produce atunci când o dispoziție, un criteriu sau o practică aparent neutră poate avea drept consecință un dezavantaj special pentru persoane de o anumită religie sau cu anumite convingeri, cu un anumit handicap, de o anumită vârstă sau de o anumită orientare sexuală, în raport cu altă persoană, cu excepția cazului în care:
(i) această dispoziție, acest criteriu sau această practică este obiectiv justificată de un obiectiv legitim, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv nu sunt adecvate și necesare sau [NB- traducerea este greșită, acel „nu” neexistând în alte versiuni oficiale ale directivei, MMB]
(ii) în cazul persoanelor cu un anumit handicap, angajatorul sau oricare persoană sau organizație care intră sub incidența prezentei directive, are obligația, în temeiul legislației naționale, să ia măsuri adecvate în conformitate cu principiile prevăzute la articolul 5, cu scopul de a elimina dezavantajele care rezultă din această dispoziție, acest criteriu sau această practică.
(3) Hărțuirea este considerată o formă de discriminare, în sensul alineatului (1), atunci când se manifestă un comportament indezirabil legat de unul din motivele prevăzute la articolul 1, care are ca obiectiv sau ca efect lezarea demnității unei persoane și crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau ofensator. În acest context, noțiunea de hărțuire poate fi definită în conformitate cu legislațiile și practicile naționale ale statelor membre.
(4) Orice comportament constând în a ordona cuiva să practice o discriminare împotriva unor persoane pentru unul din motivele prevăzute în articolul 1 este considerat discriminare în sensul alineatului (1).
(5) Prezenta directivă nu aduce atingere măsurilor prevăzute de legislația națională care, într-o societate democratică, sunt necesare pentru securitatea publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor penale, protecția sănătății publice și protecția drepturilor și libertăților semenilor.
Articolul 4 (extras)
Cerințe profesionale
(1) Fără a aduce atingere articolului 2 alineatele (1) și (2), statele membre pot să prevadă că un tratament diferențiat bazat pe o caracteristică legată de unul dintre motivele prevăzute la articolul 1 nu constituie o discriminare atunci când, având în vedere natura unei activități profesionale sau condițiile de exercitare a acesteia, caracteristica în cauză constituie o cerință profesională esențială și determinantă, astfel încât obiectivul să fie legitim, iar cerința să fie proporțională.
Articolul 6 (extras)
Justificarea unui tratament diferențiat pe motive de vârstă
(1) Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 2 alineatul (2), statele membre pot prevedea că un tratament diferențiat pe motive de vârstă nu constituie o discriminare atunci când este justificat în mod obiectiv și rezonabil, în cadrul dreptului național, de un obiectiv legitim, în special de obiective legitime de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt corespunzătoare și necesare.
Tratamentul diferențiat se poate referi în special la:
(c) stabilirea unei vârste maxime pentru încadrare, bazată pe formarea necesară pentru postul respectiv sau pe necesitatea unei perioade de încadrare rezonabile înaintea pensionării.
Mihaela Mazilu-Babel
Doctorand, Facultatea de Drept și Ştiințe Sociale, Universitatea din Craiova
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
