Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
D&B DAVID SI BAIAS
 
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Dobânzi și penalități datorate pentru anumite creanțe fiscale. Constituționalitate
12.08.2015 | Anda-Laura TĂNASE

JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial al României nr. 589 din data de 5 august 2015 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 344/2015 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 39/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Deko Rame – SRL într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Sibiu – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 39/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 46/2011, având următorul conţinut: ”Pentru creanţele fiscale care au scadenţa anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, începând cu data intrării în vigoare a acesteia se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere. În acest caz, termenele în funcţie de care se stabileşte nivelul penalităţii de întârziere prevăzute la art. 120^1 încep să curgă de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.”

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2), care consacră principiul neretroactivităţii legii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că art. 120^1, la care face trimitere textul criticat, a fost introdus în Codul de procedură fiscală prin art. I pct. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 39/2010, şi prevedea că ”plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale se sancţionează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale principale, iar nivelul penalităţii de întârziere se stabileşte astfel: a) dacă stingerea se realizează în primele 30 de zile de la scadenţă, nu se datorează şi nu se calculează penalităţi de întârziere pentru obligaţiile fiscale principale stinse; b) dacă stingerea se realizează în următoarele 60 de zile, nivelul penalităţii de întârziere este de 5% din obligaţiile fiscale principale stinse; c) după împlinirea termenului prevăzut la lit. b), nivelul penalităţii de întârziere este de 15% din obligaţiile fiscale principale rămase nestinse. Penalitatea de întârziere nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor.”

Curtea observă că, ulterior, Codul de procedură fiscală a fost modificat şi completat prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscale, aprobată prin Legea nr. 267/2013, în sensul că dobânzile ”reprezintă echivalentul prejudiciului creat titularului creanţei fiscale”, ca urmare a neachitării de către debitor a obligaţiilor de plată la scadenţă, şi se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă, şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Penalităţile de întârziere ”reprezintă sancţiunea pentru neîndeplinirea obligaţiilor de plată la scadenţă” şi se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

Referitor la natura juridică a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 22 din Codul de procedură fiscală, acestea reprezintă obligaţii de plată accesorii.

Cu privire la critica referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa, un act normativ nu este retroactiv atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că, în aceste cazuri, legea nouă nu face altceva decât să reglementeze pentru perioada ulterioară intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 39/2010, a stabilit penalităţile de întârziere şi dobânzile ca două instrumente separate. Până la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2010, pentru neachitarea la termenul scadent a obligaţiilor de plată fiscale se datorau majorări de întârziere în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, până la data stingerii sumei datorate (36,5% pe an). Acest sistem sancţionatoriu bazat pe majorări de întârziere avea în conţinutul său atât componenta recuperatorie – dobânda, cât şi componenta sancţionatorie – penalitatea. Astfel, înglobând într-un singur concept cele două componente, sistemul era unul netransparent şi confuz cu privire la ponderea fiecăreia din aceste componente.

Curtea reţine că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 39/2010, legiuitorul delegat, urmărind asigurarea unei transparenţe în ceea ce priveşte perceperea obligaţiilor de plată accesorii, a înlocuit sistemul bazat pe majorări de întârziere cu unul mai flexibil, bazat pe dobânzi şi penalităţi de întârziere, astfel: dobânzi de 0,05% pe zi de întârziere, care se datorează începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă până la data stingerii sumei datorate; penalităţi de întârziere, în cuantum de 5% sau 15%, în funcţie de perioada de întârziere.

Curtea observă că, întrucât modul de calcul al dobânzilor, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2010, era similar modului de calcul al majorărilor de întârziere, nu a fost necesară introducerea unei norme tranzitorii. Însă, referitor la penalităţile de întârziere, modul de calcul era diferit de cel al majorărilor de întârziere şi a fost necesară introducerea unei norme tranzitorii, şi anume art. II.

Aşadar, Curtea constată că, în concordanţă cu principiul neretroactivităţii legii, consfinţit de art. 15 alin. (2) din Constituţie, la art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 39/2010 s-a introdus o normă tranzitorie în ceea ce priveşte creanţele fiscale care aveau scadenţa anterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat, şi nu erau achitate la data intrării în vigoare a acestuia, respectiv la 1 iulie 2010. Ca urmare, prin norma tranzitorie s-a reglementat situaţia raporturilor juridice născute sub imperiul vechii reglementări şi care continuă să producă efecte juridice şi sub imperiul noilor reglementări, respectiv situaţia obligaţiilor fiscale scadente anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2010, nestinse la data intrării în vigoare a acestui act normativ.

Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate – fiind norme imperative, nu permisive – sunt de imediată aplicare, nu au caracter retroactiv, aplicându-se exclusiv de la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2010, respectiv data de 1 iulie 2010, şi modifică pentru viitor efectele unei situaţii juridice născute anterior, fără a contraveni astfel prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), potrivit cărora legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Astfel, Curtea decide:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 39/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Anda-Laura Tănase

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!









JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.