BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul munciiCyberlaw
 
Banking
DezbateriCărţiProfesionişti
CMS CMK
 
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Întrebare preliminară cu privire la buna-credință în materia protecției consumatorului de credit
12.08.2015 | Mihaela MAZILU-BABEL

 
Competition Law

a se vedea și dezbaterile juridice din 15 februarie 2015, Clauze abuzive, franci elvețieni și altele asemenea, respectiv din 12 mai 2014, Clauzele abuzive, un teren pe care consumatorii câștigă (încă prea puțin?) teren


Judecătorul spaniol se întreabă, printre altele, cu privire la buna-credință în materia protecției consumatorului de credit. (C-308/15, dar și C-307/15)

Situația de fapt:
1. efectele restitutorii rezultate din decizia de constatare a nulității unei clauze abuzive nu retroactivează de la momentul încheierii contractului, ci de la o dată ulterioară
2. compatibilitatea cu dreptul UE a acestui fapt
3. criteriul bunei-credințe a celor interesați servește drept temei pentru limitarea efectului retroactiv – posibilitatea ca buna credință să reprezinte o noțiune autonomă a dreptului Uniunii ce trebuie interpretată uniform în toate statele membre ale Uniunii Europene
4. criteriile ce trebuie avute în vedere pentru a determina sensul autonom al existenței bunei-credințe
5. conformitatea cu buna-credință a comportamentului unui profesionist care, la întocmirea contractului, a cauzat lipsa de transparență care a determinat caracterul abuziv al clauzei
6. posibilitatea ca riscul unor consecințe grave, care servește drept temei pentru limitarea efectului retroactiv ce rezultă dintr-o clauză abuzivă, să reprezintă o noțiune autonomă a dreptului Uniunii care trebuie interpretată în mod uniform
8. criteriile ce trebuie luate în considerare pentru a se stabili de către instanță existența sau nu a riscului unor consecințe grave asupra profesionistului
9. posibilitatea ca riscul unor consecințe grave să fie evaluat luându-se în considerare doar acel risc care se poate produce pentru profesionist
10. posibilitatea de a trebui să se ia în considerare și prejudiciul ocazionat consumatorilor, ca urmare a nerestituirii integrale a sumelor plătite în temeiul respective clauze
11. compatibilitatea cu dreptul UE a extinderii automate a limitării efectelor restitutorii rezultate din nulitatea unei clauze și constatată în cadrul unei proceduri inițiate de o asociație de consumatori împotriva a trei instituții financiare, și asupra acțiunilor individuale exercitate de clienții-consumatori care au încheiat contracte cu alte instituții financiare în afara celor trei.
12. clauză-prag.

Norme și principii incidente: principiul neobligativității de la articolul 6 alin. (1) din Directiva 93/13/CEE citit în lumina dreptului la o cale de atac eficientă consacrat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene cu explicațiile aferente:

Articolul 6 din Directiva 93/13/CEE

(1) Statele membre stabilesc că clauzele abuzive utilizate într-un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor, în conformitate cu legislația internă, nu creează obligații pentru consumator, iar contractul continuă să angajeze părțile prin aceste clauze, în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive. (s.n.-M.M.-B.)

Articolul 47 din Carta DFUE
Dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil

Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu condițiile stabilite de prezentul articol.
Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public și într-un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege. Orice persoană are posibilitatea de a fi consiliată, apărată și reprezentată.
Asistența juridică gratuită se acordă celor care nu dispun de resurse suficiente, în măsura în care aceasta este necesară pentru a-i asigura accesul efectiv la justiție.(s.n.-M.M.-B.)

Explicaţie cu privire la articolul 47 – Dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil

Primul paragraf se întemeiază pe articolul 13 din CEDO:
„Orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie sunt încălcate are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale”.
Cu toate acestea, protecţia din dreptul Uniunii este mai extinsă, deoarece aceasta garantează dreptul de a apela efectiv la un judecător. Curtea de Justiţie a consacrat acest drept, ca principiu general de drept al Uniunii, prin hotărârea din 15 mai 1986 (cauza 222/84, Johnston, Rec. 1986, p. 1651; a se vedea şi hotărârea din 15 octombrie 1987, cauza 222/86, Heylens, Rec. 1987, p. 4097 şi hotărârea din 3 decembrie 1992, C-97/91, Borelli, Rec. 1992, p. I-6313). Potrivit Curţii, acest principiu general de drept al Uniunii se aplică şi statelor membre în cazul în care acestea aplică dreptul Uniunii. Menţionarea acestei jurisprudenţe în cartă nu avea ca obiect modificarea sistemului de control jurisdicţional prevăzut în tratate şi, în special, a normelor privind admisibilitatea acţiunilor formulate direct în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Convenţia Europeană a examinat sistemul de control jurisdicţional al Uniunii, inclusiv normele privind admisibilitatea, şi l-a confirmat, modificând însă anumite aspecte, după cum se arată la articolele 251-281 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi, în special, la articolul 263 alineatul (4). Articolul 47 se aplică instituţiilor Uniunii şi ale statelor membre în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii pentru toate drepturile garantate de dreptul Uniunii.

Al doilea paragraf corespunde articolului 6 alineatul (1) din CEDO, cu următorul text:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi a obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.
Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă, atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei”.
În dreptul Uniunii, dreptul de a se adresa unei instanţe nu se aplică numai pentru plângerile privind drepturile şi obligaţiile cu caracter civil. Aceasta este una dintre consecinţele faptului că Uniunea este o comunitate de drept, după cum a constatat Curtea de Justiţie în cauza 294/83, „Verzii”/Parlamentul European (hotărârea din 23 aprilie 1986, Rec. 1986, p. 1339). Cu toate acestea, cu excepţia domeniului lor de aplicare, garanţiile oferite de CEDO se aplică în mod similar în Uniune.

În ceea ce priveşte paragraful al treilea, trebuie observat faptul că, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, trebuie acordată asistenţă juridică în cazurile în care absenţa acesteia ar face ineficientă garantarea accesului efectiv la justiţie (hotărârea CEDO din 9 octombrie 1979, Airey, seria A, volumul 32, p. 11). Există, de asemenea, şi un sistem de asistenţă judiciară pentru cazurile de la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Mihaela Mazilu-Babel
Doctorand, Facultatea de Drept și Ştiințe Sociale, Universitatea din Craiova


Aflaţi mai mult despre , , , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Întrebare preliminară cu privire la buna-credință în materia protecției consumatorului de credit”

  1. A se vedea și cauza pendinte C-1/16:

    Articolele 6 și 7 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii1 pot fi interpretate în sensul că obligația de restituire rezultată din decizia de constatare a nulității, ca urmare a caracterului său abuziv, a unei clauze-prag incluse într-un contract de credit nu produce efecte retroactive de la momentul încheierii contractului, ci de la o dată ulterioară?

    Criteriul bunei-credințe a celor interesați, care servește drept temei pentru limitarea efectului retroactiv ce rezultă din decizia de constatare a nulității, ca urmare a caracterului său abuziv, a unei clauze-prag, reprezintă o noțiune autonomă a dreptului Uniunii, care trebuie interpretată în mod uniform de toate statele membre?

    În cazul unui răspuns afirmativ, ce criterii trebuie avute în vedere pentru a determina existența bunei-credințe a celor interesați?

    În orice caz, interpretarea noțiunii „buna-credință a celor interesați” în sensul că poate exista bună-credință în ceea ce privește comportamentul unui profesionist care, la întocmirea contractului, a cauzat lipsa de transparență care a determinat caracterul abuziv al clauzei, este conformă cu articolele 6 și 7 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993?

    În orice caz, interpretarea noțiunii „buna-credință a celor interesați” în sensul că poate exista bună-credință în ceea ce privește comportamentul unui profesionist care, la întocmirea contractului, a cauzat lipsa de transparență care a determinat caracterul abuziv al clauzei, este conformă cu articolele 6 și 7 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993?

    Riscul unor consecințe grave, care servește drept temei pentru limitarea efectului retroactiv ce rezultă dintr-o clauză abuzivă, reprezintă o noțiune autonomă a dreptului Uniunii care trebuie interpretată în mod uniform de toate statele membre?

    În cazul unui răspuns afirmativ, ce criterii trebuie luate în considerare?

    În orice caz, evaluarea riscului unor consecințe grave luându-se în considerare doar acel risc care se poate produce pentru profesionist este conformă cu articolele 6 și 7 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 2013 sau trebuie avut în vedere și prejudiciul ocazionat consumatorilor ca urmare a nerestituirii integrale a sumelor plătite în temeiul clauzei-prag?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.