BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
MARES DANILESCU MARES
 
14 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Medicul: funcționar care nu poate primi cadouri

18.08.2015 | Cristi DANILEȚ
Abonare newsletter

În săptămâna care s-a încheiat au fost date publicităţii mai multe informaţii şi mesaje în legătură cu o decizie recentă a justiţiei potrivit căreia medicii nu ar mai avea voie să primească cadouri. Încerc prin prezenta postare să aduc câteva clarificări cu privire la statutul medicilor şi posibilitatea lor de a primi plăţi sau donaţii în legătură cu actul medical:

1. Sunt două decizii relevante, pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept penal. Aceasta pentru că au fost instanţe care au cerut curţii supreme interpretarea oficială şi obligatorie a unor dispoziţii din noul Cod penal, întrucât în legătură cu aceste dispoziţii ar fi existat posibilitatea unor interpretări eronate şi, deci, a pronunţării unor soluţii nelegale de speţă.

2. Ambele decizii au plecat de la cazuri în care medicii fuseseră trimişi în judecată pentru comiterea unor infracţiuni de corupţie, constând în faptul că fie au primit bani înainte de efectuarea actului medical, fie au primit bani – fără să îi ceară – după efectuarea actului medical. În primul caz este vorba de un medic chirurg încadrat pe durată nedeterminată la un spital din reţeaua publică, în al doilea caz de un medic militar.

3. Prima decizie este adoptată de ICCJ în data de 3 decembrie 2014 şi publicată în M. Of. din data de 13 ianuarie 2015. Dilema care a generat-o a fost provocată de faptul că, pe de o parte, art. 375 din Legea privind reforma în domeniul sănătăţii din 2006 prevede că profesia de medic este una liberală şi că ”având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său, medicul nu este funcţionar public”, iar pe de altă parte că art. 289 Codul penal prevede că infracţiunea de luare de mită se comite de un funcţionar public. Prin această decizie s-a stabilit că medicul îşi desfăşoară activitatea în realizarea unui serviciu de interes public şi că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public încadrându-se în categoria celor care ”exercită o funcţie publică de orice natură” la care face referire art. 175 alin. 1 lit. b teza a doua Cod penal.

4. Fac precizarea că opiniile şi/sau practica instanţelor, în majoritatea lor, atât pe vechiul Cod cât şi pe noul Cod sunt conforme cu decizia menţionată mai sus; de asemenea, Curtea Constituţională s-a pronunţat în acelaşi sens prin pct. 4.1 din Decizia nr. 2/2014. Mai fac precizarea că în noţiunea de ”funcţionar public” în sensul legii penale intră şi expertul tehnic judiciar (ICCJ-CDCDP, Decizia nr. 20/2014), notar public şi executor judecătoresc (Expunere de motive Codul penal, p.33) – şi aceste profesii sunt liberale, potrivit legislaţiei proprii.

5. A doua decizie este adoptată de ICCJ în data de 4 iunie 2015 şi publicată în M. Of. din data de 5 august 2015. Dilema care a generat-o a fost provocată, pe de o parte, de faptul că art. 34 din Legea drepturilor pacientului prevede că ”personalul medical sau nemedical din unităţile sanitare nu are dreptul să supună pacientul niciunei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta să îl recompenseze altfel decât prevăd reglementările de plată legale din cadrul unităţii respective”, dar că ”pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii”; iar pe de altă parte că în art. 289 Codul penal se incriminează primirea de bani sau alte foloase care nu i se cuvin inclusiv după îndeplinirea unei îndatoriri de serviciu. Prin această decizie s-a stabilit că fapta medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi nu este legală.

6. Nici sub vechiul Cod penal, valabil în perioada 1969-2014, medicii nu aveau voie să pretindă sau să primească bani sau alte foloase înainte de efectuarea actului medical (fapta era luare de mită) şi nici să primească bani sau alte foloase după efectuarea actului medical fără a-i fi cerut înainte (fapta era primire de foloase necuvenite). Aceasta deşi existau şi atunci dispoziţii potrivit căruia medicul nu era funcţionar public şi nici nu putea fi asimilat acestuia (a se vedea art. 6 alin. 2 din Legea nr. 306/2004, mai înainte art. 3 alin. 2 din Legea nr. 74/1995, iar mai înainte art. 1 pct. 3 din HG nr. 220/1992).

7. După cum se vede, dilemele de la care au plecat cele două decizii au legătură cu prevederi aparent contradictorii între legislaţia proprie medicilor şi legislaţia penală. Instanţa supremă însă a lămurit că, prin legislaţia proprie medicilor, sunt reflectate doar aspectele administrative şi civile ale relaţiilor de serviciu sau relaţiile medic-pacient, pe când legislaţia penală vizează relaţii de drept penal substanţial. Aşadar, noţiunea de funcţionar public din dreptul penal are un înţeles propriu şi nu se suprapune cu definiţia din Statutul funcţionarilor publici.

8. Instanţa supremă nu s-a pronunţat cu privire la medicii din reţeaua privată de sănătate, dacă ar avea voie sau nu să primeasă plăţi suplimentare, cadouri, donaţii de la pacienţi fără a răspunde penal. Mi-e greu să înţeleg de ce ar apela un pacient la un spital privat unde va plăti taxe reprezentând costul spitalizării şi al intervenţiei ca mai apoi să plătească ceva în plus, fără a i se tăia chitanţă. Oricum, atrag atenţia asupra conţinutului art. 308 din Codul penal potrivit căruia dispoziţia din art. 289 se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în cadrul oricărei persoane juridice, limitele speciale ale pedepsei reducându-se cu o treime. Potrivit acestei reglementări, chiar şi un portar de la un spital privat poate fi infractor dacă primeşte bani să lase un aparţinător, în afara orelor de vizită, la un pacient internat.

În concluzie: ICCJ nu stabileşte nimic în plus faţă de ce era până acum în legislaţia noastră: medicul nu a avut şi nu are voie să primească niciun fel de plăţi, donaţii, cadouri în legătură cu îndeplinirea profesiei sale. Statutul profesional al medicului rămâne acelaşi ca până acum şi acesta este cel prevăzut de Legea sănătăţii: medicul îndeplineşte în mod independent o profesie liberală; de aceea toate aspectele adminstrative ale carierei sale sunt reglementate de legea proprie. Dar răspunde la fel ca un funcţionar public dacă comite infracţiuni de corupţie: dacă medicul pretinde sau primeşte foloase înainte sau după îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, indiferent că iniţiativa oferirii aparţine lui sau pacientului, fapta constituie infracţiunea de luare de mită sancţionată cu închisoare 3-10 ani şi interdicţia de a mai profesa ca medic pentru 1-5 ani.

Jud. dr. Cristi Danileț
Membru CSM

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 14 de comentarii cu privire la articolul “Medicul: funcționar care nu poate primi cadouri”

  1. Victor CALIANU spune:

    Domnule Danilet,

    Din pacate pentru ei, medicii cel mai probabil nu sunt in acelasi timp si judecatori ICCJ, membri CSM sau macar absolventi de drept. Drept urmare, este rezonabil sa consideram ca ei, in afara obligatiei de a cunoaste legea, au putut intui solutiile RIL si DCD in domeniu?

    Altfel spus, cu titlu generic, ce se intampla cand un cetatean nu poate dibui sensul abscons al unei legi penale (sau al mai multor legi care intra in concurs)si, ulterior faptei pe care a considerat-o legala, elita juridica a tarii dezleaga misterul in sensul incriminarii faptei? Daca il consideram raspunzator, inseamna ca impunem oricarui membru al comunitatii sa aiba o gandire juridica cel putin egala cu a membrilor Inaltei Curti. Dar ce tragedie s-ar intampla oare daca am atribui faptelor savarsite anterior RIL-ului si DCD-ului interpretarea cea mai favorabila faptuitorului? Nu este cumva o solutie mai echitabila si lipsita de implicatii absurde?

    Pana una alta, traim in sistemul in care daca un cetatean a citit legea si a actionat cu buna-credinta, atunci el a comis infractiunea de a nu putea intui rationamentul juridic dintr-un viitor RIL al Inaltei Curti.

    • Mihail EMINOVICI spune:

      Este rezonabil sa nu ne intoarcem la perioada de inainte de 1989 cand Pile Cunostinte si Relatii guvernau cu intermedierea ,,cadourilor”.
      Din pacate multi romani inca au ciuma rosie in sange si din cauza asemanarii de culoare nu isi dau seama.

  2. Codul etic al medicilor, privaţi sau salariaţi bugetari niciodată nu a permis primirea de cadouri (dincolo de flori sau ciocolată), niciodată nu a permis primirea de bani în legătură cu exercitarea profesiei şi a prohibit strict orice interese financiare private derivate din exercitarea profesiei de medic. Mai mult, la nivel popular, aceste sume au fost întotdeauna denumite „şpagă”, „mită”, deci nu a existat niciodată confuzie că banii primiţi de medici să fi fost vreodată o operaţiune legitimă. Nu era nevoie de nicio sentinţă a ICCJ pentru a clarifica o problemă care nu a existat niciodată.

    • Victor CALIANU spune:

      Puteti sa imi indicati, va rog, articolele din „codul etic” care interzic „orice interese financiare” derivate din exercitarea profesiei de medic?

      • Mihai VITMAN spune:

        Pana la codul etic, il avem pe cel penal, care cred ca este destul de clar in privinta asta…

      • Izvoarele principiilor etice ale medicilor români
        împreună cu întreaga cazuistică disciplinară.
        Primirea de „atenţii” „cadouri” „venituri suplimentare” reprezintă o încălcare este definită ca „exploatare a pacienţilor”
        Iar Codul etic al funcţionarului public interzice folosirea „funcţiei publice”, a dregătoriei pentru obţinerea de „interese personale”.
        Ca să nu mai vorbim de evaziune fiscală.
        – Codul Deontologic al Medicilor
        – Codul International al Eticii Medicale
        – Declaratia de la Geneva, 1948
        – Codul de la Nuremberg, 1949
        – Codul International al Eticii Medicale, 1949
        – Declaratia de la Helsinki, 1964 cu privire la cercetarea pe subiecti umani
        – Declaratia de la Madrid cu privire la Eutanasie , 1987
        – Declaratia cu privire la drepturile pacientului Lisabona, 1981, etc.
        Toate aceste acte normative fac parte din dreptul intern şi din regulile etice ale profesiei de medic.
        ICCJ confirmă o regulă veche, nu rezolvă vreo jurisprudenţă inconstantă de actualitate. Medicii şpăgari au fost întotdeauna catalogaţi ca infractori în cultura populară. Îngeri infractori care nu te vindecă dacă nu plăteşti.
        Medicul din sistemul public de sănătate este funcţionar public şi nu poate folosi funcţia publică pentru a-şi burduşi buzunarele: conflict de interese, corupţie, abuz, etc., dublate de încălcarea eticii profesionale.
        Practica însă este veche în România, Polonia, Grecia, Ucraina, Bulgaria, Rusia şi este justificată de sărăcie şi dorinţa de înavuţire. Face parte dintr-o veche practică devenită celebră în vremea fanarioţilor de cumpărare a dregătoriilor, pentru a le folosi pentru înavuţire. Este inexistentă în celelalte ţări europene. Este o subcultură a infracţiunii şi venalităţii asociate cu funcţia publică.

        • Victor CALIANU spune:

          Sa inteleg ca de la „codul etic al medicilor” ajungem la „codul etic al functionarului public”. N-am auzit de niciunul din ele. Sa fie oare vorba de Statutul functionarului public (L 188/1999) sau de Codul de conduita al functionarului public (L 7/2004)?

          In orice caz, aceste doua acte normative nu se aplica medicilor – va reamintesc ca e vorba de incadrarea medicilor in categoria functionarilor publici in acceptiunea legii penale, nu in ceea ce priveste aspectele civile si administrative transate de cele doua legi amintite mai sus. Ca sa fie mai simplu, avem definitia penala a functionarului public si definitia generica a functionarului public, iar medicii sunt functionari publici doar in lumina legii penale. Asta a zis Inalta Curte. Drept urmare, e inutila cautarea articole in norme care privesc drepturile si obligatiile functionarilor publici in general, pentru ca in continuare nu se vor aplica medicilor.

          Revenind la Codul Deontologic al Medicilor si la insiruirea de declaratii si tratate internationale, imi reiterez intrebarea initiala: puteti indica, va rog, articolele prin care se interzice gratificarea medicilor? Vad ca tot evitati intrebarea.

          • Încerc eu să răspund.
            Căutai în Codul deontologic al medicilor și putui să găsesc doar asta:

            e) primirea unor donaţii sub formă de cadouri în bani sau în natură ori alte avantaje, a căror valoare le face să îşi piardă caracterul simbolic şi care influenţează actul medical, de la una dintre entităţile prevăzute la lit. a)-c).

            Pentru a-c -> :

            ART. 23
            Atingeri ale independenţei profesionale Constituie o atingere gravă adusă caracterului independent al profesiei medicale următoarele acte:
            a) cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege şi cu anunţarea prealabilă a organelor profesiei, asocierea sau colaborarea, sub orice formă şi orice modalitate, directă ori indirectă, dintre un medic şi o persoană care produce sau distribuie medicamente;
            b) reclama, în orice mod, la medicamente, aparatură medicală sau
            alte produse de uz medical;
            c) implicarea, direct sau indirect, în distribuţia de medicamente,
            dispozitive medicale, aparatură medicală sau de alte produse de uz
            medical;

            Acesta este singurul articol din Codul deontologic al medicilor care să atingă chestiunea donațiilor. https://www.cmb.ro/legislatie/codulDeontologic/cod.pdf

            Deci gratificarea medicilor este interzisă doar dacă este făcută de entitățile de la lit. a)-c) ale articolului 23.

            Aștept cu interes să fiu – totuși – contrazisă.

          • Victor CALIANU spune:

            Exact, doamna Mazilu-Babel, aceea este singura referire pe care am gasit-o si eu si, din pacate, este inaplicabila spetei de fata. Inca astept un raspuns de la dl. Kurtyan legat de presupusele prevederi pe care le invoca mai sus. Nu-i problema, asteptam.

  3. Există o veche normă morală în profesia medicală care obligă medicii să păstreze o relaţie profesională cu pacienţii. Având în vedere vulnerabilitatea şi dependenţa pacienţilor, anumite relaţii sunt strict interzise. In special medicii nu trebuie să exploateze pacienţii pentru a obţine avantaje sexuale, câştiguri financiare personale sau alte interese private rezultate din exercitarea profesiei.

  4. Nu e vina mea ca legea nu e clara. Iata, ICCJ o explica. Eu traduc ce spune ICCJ. Dar sunt sigur ca nu este un singur medic in Romania de dupa 1969 care sa fi crezut ca are dreptul sa primeasca legal un plic cu bani pentru ce face la serviciu. Iar daca exista…poftim, de saptamana trecuta nu mai are nicio scuza.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate