Pentru comunicare profesională JURIDICE.ro recomandă Infinit PR
TOP LEGAL
55 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Dreptul acționarilor la informare nu este un moft

21.08.2015 | Petre PIPEREA, Ramona ANDRIȚOIU
Abonare newsletter

Tribunalul București a reținut, prin sentința nr. 729/2015 (nepublicată), că refuzul de a prezenta informații cu privire la motivele (previziuni, fezabilitate, rentabilitate) care au determinat propunerea/adoptarea unei anumite operațiuni nu poate conduce la anularea hotărârii AGA de vreme ce acționarii prejudiciați au posibilitatea să voteze împotriva măsurii respective:

„În ceea ce privește motivul de nulitate referitor la încălcarea dreptului la informare, instanța reține că acest drept, care nu are o reglementare generală în cuprinsul Legii nr. 31/1990, permite accesul acționarilor la informațiile cuprinse în documentele care vor fi prezentate în adunarea generală, contribuind astfel la o informare completă, promptă și adecvată cu privire la situația economică, financiară și juridică a societății. Unul dintre mijloacele de realizare a acestui drept este punerea la dispoziția acționarilor a materialelor informative la sediul societății la data convocării. […]

În speță, nu se invocă însă neîndeplinirea de către societate a obligației de a publica documentele sau informațiile vizând problemele înscrise pe ordinea de zi pe website-ul propriu, ci aspecte care țin de lipsa unor informații complete, care să justifice punctele supuse dezbaterii pe ordinea de zi, inclusiv inexistența unor documente în acest sens.

Instanța reține însă că acționarii nu se pot prevala de lipsa unor asemenea informații invocând dreptul la informare, în condițiile în care nicio prevedere legală nu fixează o atare obligație – de a fi prezentate materiale informative privind oportunitatea și necesitatea adoptării unei hotărâri – în sarcina societății, fiecare acționar fiind liber a-și exprima un vot negativ în condițiile în care apreciază că o anume operațiune nu este conformă interesului societății, în baza materialelor și documentelor pentru care legea prevede obligația de a fi emise/ținute de către societate, precum situații financiare, rapoartele administratorilor, rapoartele cenzorilor. […]

De asemenea, lipsa unor note de fundamentare pentru luarea deciziilor de către adunarea generală nu afectează legalitatea hotărârii, după cum s-a reținut și anterior, acționarii având posibilitatea să dezbată în cadrul ședinței inclusiv aspectele vizând oportunitatea acestor decizii. Pentru a se invoca cu succes încălcarea dreptului la informare, acționarul lezat trebuie să-și motiveze susținerea pe una dintre dispozițiile legale care reglementează modalitățile de exercitare a acestui drept, cu privire la – fără ca enumerarea să fie exhaustivă – cerințele de publicare a convocatorului cuprinzând ordinea de zi (art. 117), lipsa punerii la dispoziție a situațiilor financiare, a raportului anual al consiliului de administrație (art. 1172), a raportului cenzorilor sau al auditorilor financiari (art. 184), respectiv a documentelor prevăzute în mod expres de lege ca intrând în conținutul dreptului la informare.

Cu alte cuvinte, este necesar a se invoca nerespectarea unei prevederi legale care să stabilească în sarcina societății o obligație corelativă dreptului la informare a acționarilor, motive precum cele invocate în cauză, referitoare la prezentarea unor materiale informative succinte ori lipsa unor materiale de fundamentare a deciziilor, nefiind apte să atragă sancțiunea nulității hotărârii adunării generale, care poate fi constată numai dacă hotărârea este contrară prevederilor legale sau actului constitutiv”.

Scurt istoric al speței 

Societatea S. O. este acționar minoritar în cadrul societății P. I., deținând o participație de aproximativ 32% din capitalul social al societății.

În august 2014, în cadrul societății P. I. a avut loc ședința adunării generale extraordinare a acționarilor P. I.

Pe ordinea de zi a ședinței AGEA s-au aflat puncte precum: majorare de capital social, emitere de obligațiuni, înființarea unei societăți de proiect – SPV – controlate de acționarii majoritari prin administratorii numiți discreționar, transferul celui mai important activ al P. I. către acest SPV, transferul unui proiect imobiliar de la societatea-mamă la SPV, transferul sumelor de bani obținute din majorarea de capital și din prețul obligațiunilor subscrise tot către SPV și accesarea unui credit bancar în beneficiul societății nou înființate, credit ce urma a fi garantat de către societatea P. I.

Așadar, toate aceste măsuri aflate pe ordinea de zi a ședinței AGEA a societății P. I. aveau un rol decisiv pentru viața economică a societății (un efort financiar cumulat de aproximativ 90.000.000 Euro), întrucât aveau ca rezultat supraîndatorarea societății și externalizarea celor mai importante active ale acesteia.

Societatea S. O., în calitate de acționar al societății P. I., a solicitat consiliului de administrație al societății P. I. o serie de înscrisuri și explicații referitoare la punctele aflate pe ordinea de zi a ședinței AGEA.

Aceste informații ar fi avut rolul de a lămuri acționarii cu privire la circumstanțele inițierii acestor demersuri, la scopul urmărit, la justificarea și rentabilitatea măsurilor propuse etc.

Prezentarea informațiilor complete se impunea mai ales din perspectiva faptului că operațiunile fuseseră propuse fără a exista un motiv rezonabil care să justifice de plano adoptarea lor, ca sa nu mai vorbim despre o justificare pentru adoptarea lor de urgență.

Așadar, solicitarea acționarului S. O. nu viza o informație oarecare, ci viza însăși existența sau caracterul licit al cauzei actului juridic propus spre adoptare.

Este important de menționat faptul că societatea P. I. fusese înființată tocmai cu scopul de a dezvolta și implementa proiectul imobiliar ce tocmai ce urma a fi transferat către SPV-ul nou înființat.

Societatea P. I. a răspuns societății S. O. evaziv, comunicându-i fie documente ce nu aveau legătură cu ședința AGEA din august 2014, fie documente care reluau conținutul punctelor aflate pe ordinea de zi publicate în convocatorul aferent ședinței AGEA.

În acest context, au fost adoptate toate măsurile aflate pe ordinea de zi a ședinței AGEA, iar planul de externalizare a activelor societății P. I. a fost pus în aplicare.

Societatea S. O. a formulat acțiune în anularea hotărârii AGEA din august 2014, solicitând Tribunalului București să constate nulitatea absolută a hotărârilor adoptate.

În susținerea cererii de chemare în judecată, societatea S. O. a criticat hotărârile adoptate prin prisma mai multor motive de nulitate absolută, printre care încălcarea dreptului la informare și abuzul de majoritate.

Notă critică

Este evident că nu putem fi de acord cu hotărârea menționată, apreciind că motivarea hotărârii este rezultatul unei analize superficiale a speței.

Tendința umanității de a asculta cu preponderență vocea personajului dominant în detrimentul personajului dominat conduce de cele mai multe ori la decizii pripite, nefondate, lipsite de logică etc.

Practic, prin hotărârea supusă analizei, Tribunalul București a apreciat că drepturile conferite acționarilor pot fi exercitate doar de cei care dețin participația majoritară într-o societate, pe când acționarii minoritari fie se supun vocii dominante, fie rămân cu satisfacția că au avut prilejul de a vota împotriva curentului majoritar.

Astfel, concluzia la care ajunge Tribunalul București este aceea că nu ar exista un drept al acționarului de a fi informat despre motivele, justificările și necesitățile care au condus la adoptarea unor măsuri esențiale pentru societate de vreme ce există posibilitatea de a vota negativ.

Această concluzie încalcă în mod vădit dreptul acționarului la vot, astfel cum este acesta reglementat de dispozițiile art. 120 din Legea nr. 31/1990 și art. 224 alin. 2 și 3 din Legea nr. 297/2004 și, de asemenea, deschide acționarilor majoritari calea abuzurilor de drept.

1. Dreptul la informare a fost încălcat

1.1. Contrar celor reținute de Tribunalul București, dreptul la informare trebuie să-i permită acționarului accesul la informațiile cuprinse în documentele ce vor fi prezentate în adunarea generală, contribuind astfel la o informare completă, promptă și adecvată cu privire la situația economică, financiară și juridică a societății.

1.2. Astfel, pe lângă prevederile exprese ale art. 1172, trebuie să avem în vedere și art. 120 din Legea nr. 31/1990, conform căruia „acționarii exercită dreptul lor de vot în adunarea generală, proporțional cu numărul acțiunilor pe care le posedă”.

1.3. Literatura de specialitate a definit dreptul de a vota în cadrul adunării generale a acționarilor ca fiind „prerogativa de care se bucură o persoană, denumită acționar (sau asociat), de a-și manifesta opțiunea în privința problemelor analizate în cadrul ședinței adunării generale, prin aprobarea sau respingerea chestiunilor supuse dezbaterii (acestora) ori prin exprimarea abținerii” (C. Duțescu, Dreptul acționarilor, Ediția a 2-a, Editura C. H. Beck, p. 269).

1.4. Mergând mai departe, autorul mai sus citat apreciază că dreptul de vot este unul „nepatrimonial, inviolabil, personal, subiectiv absolut, accesoriu dreptului de proprietate asupra acțiunilor, afectat de condiția organizării unei întruniri AGA, drept care nu poate fi cesionat decât odată cu vânzarea acțiunilor și este o componentă fie a dreptului de uz, fie a celui de dispoziție (C. Duțescu, Dreptul acționarilor, Ediția a 2-a, Editura C. H. Beck, p. 269).

1.5. Pe de altă parte, dreptul la informare este indispensabil dreptului la vot, întrucât în lipsa unei informări complete și exacte asupra punctelor aflate pe ordinea de zi, acționarul nu își poate exercita dreptul de vot.

1.6. În realitate, conform doctrinei (C. Duțescu, Dreptul acționarilor, Ediția a 2-a, Editura C. H. Beck, p. 132), dreptul la informare este o condiție sine qua non a exercitării dreptului de control asupra societății, drept ce aparține în mod egal fiecăruia dintre acționarii societății, indiferent de numărul acțiunilor deținute în cadrul societăților.

1.7. Dispozițiile legale mai sus invocate trebuie coroborate cu dispozițiile art. 1172 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, care reglementează posibilitatea interpelării consiliului de administrație anterior ținerii ședinței AGEA cu privire la punctele aflate pe ordinea de zi: „fiecare acționar poate adresa consiliului de administrație, respectiv directoratului, întrebări în scris referitoare la activitatea societății, înaintea datei de desfășurare a adunării generale, urmând a i se răspunde în cadrul adunării. În cazul în care societatea deține o pagină de internet proprie, în lipsa unei dispoziții contrare în actul constitutiv, răspunsul se consideră dat dacă informația solicitată este publicată pe pagina de internet a societății, la secțiunea ”întrebări frecvente”.”

1.8. O interpretare ad litteram a textului de lege ar putea conduce la concluzia reținută de Tribunalul București în sentința criticată: informarea acționarilor este considerată realizată prin punerea la dispoziția lor a ”materialelor informative” considerate de consiliul de administrație a fi suficiente.

1.9. În opinia noastră, această interpretare este total eronată în raport de circumstanțele speței și nu face decât să ”garanteze” acționarilor majoritari animați de intenții mai puțin oneste posibilitatea de a adopta discreționar hotărâri AGA în detrimentul societății/celorlalți acționari.

Subliniem încă o dată că informațiile solicitate nu vizau aspecte oarecare, ci vizau însăși existența cauzei sau caracterul licit al actului juridic propus spre adoptare, nefiind incidentă ipoteza avută în vedere de profesorul Sorin David în Legea societăților, Ediția a 5-a, Editura C. H. Beck, 2014, pag. 394.

1.10. În privința caracterului superficial al informațiilor cuprinse în documentele puse la dispoziția acționarilor minoritari în vederea studierii, în jurisprudență[1] s-a reținut că „simpla cunoaștere a unui bilanț prescurtat (situații financiare prescurtate) nu face posibilă cunoașterea modului în care s-a ajuns la elementele de pasiv/activ din respectivul plan, nici la situația financiară prezentată.
Or, în aceste condiții, este evident că se solicită un vot ”în orb”, fără cunoașterea propriu-zisă a aspectelor esențiale ce au condus la situația financiară prezentată”.

1.11. Realizarea dreptului la informare ar trebui să confere acționarului posibilitatea reală de a aprecia corectitudinea și eficiența modului în care se realizează gestiunea societății și, totodată, să poată identifica plusul de valoare adus investiției sale prin implementarea măsurilor propuse a fi adoptate.

1.12. Realizarea dreptului la informare țintește respectarea unui principiu esențial, respectiv protecția investitorului.

1.13. Informarea completă a acționarului asigură tocmai transparența pieței despre care face vorbire Directiva MiFID (Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004).

Potrivit reglementării europene, emitenții au obligația de a furniza informații complete, relevante, clare, corecte și în timp util.

1.14. Totodată, interpretarea eronată a Tribunalului București contravine dispozițiilor art. 209 din Legea nr. 297/2004, potrivit cărora „emitenții de valori mobiliare vor asigura un tratament egal pentru toți deținătorii de valori mobiliare, de același tip și clasă, și vor pune la dispoziția acestora toate informațiile necesare, pentru ca aceștia sa-și poată exercita drepturile”.

Trebuie reținut că dispozițiile precitate se aplică tuturor emitenților de valori mobiliare, indiferent de piața pe care sunt tranzacționate acțiunile societății (piață reglementată, ATS etc.).

1.15. Nu în ultimul rând, dreptul la informare al acționarului este reglementat de dispozițiile art. 1918 alin. (2) NCPC, care reprezintă dreptul comun pentru orice tip de societate, iar „dacă legea nu prevede altfel”, deci în lipsa unei prevederi speciale contrare, asociatul are dreptul de a fi informat în condițiile precizate.

1.16. Cu titlu de exemplu, menționăm o decizie a Curții de Apel București, care a reținut că „este eronată susținerea intimatei în sensul că art. 1918 alin. 2 NCPC, ce garantează dreptul la informare a asociatului, nu s-ar aplica în speță; respectiva secțiune reprezintă dreptul comun pentru orice tip de societate, iar „dacă legea nu prevede altfel”, deci în lipsa unei prevederi speciale contrare, asociatul are dreptul de a fi informat în condițiile precizate. Legea societăților nu prevede expres o astfel de excepție în cazul societăților cu răspundere limitată întrucât este logic ca dreptul asociatului, ce a subscris capitalul social și deține părți sociale, de a participa la beneficii să fie însoțit de posibilitatea de a cunoaște evoluția economică a societății.

Încălcarea acestui drept neagă orice posibilitate de participare efectivă la viața socială și face ca părțile sociale să devină total neimportante sub aspect decizional, infirmând orice affectio societatis” (Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă, Decizia civilă nr. 1292/2014).

1.17. Este important de menționat și faptul că dreptul la informare, prin natura sa, reprezintă un principiu aplicabil oricărei forme de societate, în lipsa căruia nu se poate concepe executarea contractului de societate, acesta existând atât sub imperiul C. Civ. din 1865, cât și al C. Civ. din 2011.

2. Dreptul de control a fost definit în doctrină ca fiind „prerogativa de a cenzura actele organelor de conducere și reprezentare ale societății în cazul în care aceste acte îi lezează drepturile sau interesele ocrotite de lege, de a obține anularea actelor juridice nelegale sau nestatutare și de a trage la răspundere membrii organelor de conducere și reprezentare în cazul în care aceștia aduc prejudicii societății.” (C. Duțescu, Dreptul acționarilor, Ediția a 2-a, Editura C. H. Beck, p. 359)

2.1. Or, în concepția Tribunalului București, acționarul minoritar are doar două opțiuni:
– să exprime un vot pozitiv în necunoștință de cauză și să spere ”în mod ușuratic” că aceia care au inițiat măsurile vor acționa în spiritul affectio societatis și că scopul urmărit este unul licit;
– să voteze negativ și să rămână cu satisfacția morală că nu s-a lăsat indus în eroare de manevrele acționarului majoritar.

2.2. Nu putem fi de acord cu raționamentul Tribunalului București, întrucât „dreptul la vot este un drept esențial de natură socială, în absența căruia acționarul nu își poate apăra interesele proprii” (St. D. Cărpenaru, Gh. Piperea, S. David, Legea societăților, Comentariu pe articole, Ediția a 5-a, Editura C. H. Beck, pag. 328) și „singurul instrument prin intermediul căruia se formează valabil voința socială în cadrul adunării generale”.

2.3. În definitiv, posibilitatea acționarului de a analiza și dezbate chestiunea supusă aprobării și de a exprima un vot care, cel puțin pentru sine, este justificat reprezintă o recunoaștere a dreptului său de proprietate asupra acțiunilor sale.

Or, jurisprudența CEDO a stabilit „o limită jurisprudențială, dată de atingerea substanței dreptului”, subliniindu-se teza fundamentală, potrivit căreia „nu trebuie să se ajungă la golirea de conținut a dreptului” (C. Bîrsan, Convenţia europeană a drepturilor omului, Comentariu pe articole, vol. I, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2005, p. 1003).

3. Tribunalul București a ”uitat” o noțiune elementară – cauza actului juridic

3.1. Orice act juridic trebuie să aibă o cauză licită și morală, iar, potrivit dispozițiilor art. 1236 alin. (2) din NCC, „cauza este ilicită când este contrară legii și ordinii publice.”

3.2. Așadar, o ”altă dispoziție legală” care impune existența unei justificări, a unui scop al actului juridic, este chiar art. 1236 alin. (2) din NCC, numai că Tribunalul București a ales să ignore aceste prevederi legale.

3.3. În speță, lipsa cauzei/cauza ilicită a hotărârilor atacate rezultă tocmai din lipsa unei justificări a demersurilor aprobate de acționarii majoritari, fapt care trebuie coroborat cu încălcarea dreptului la informare al acționarilor minoritari.

3.4. Constatarea primei instanțe în sensul că „scopul ilicit ori contrarietatea cu interesul societar al deciziilor luate nu pot fi deduse din adoptarea deciziei privind constituirea unei alte societăți, o asemenea operațiune nefiind interzisă de lege și nici luarea deciziei privind majorarea capitalului social ori emiterea de obligațiuni, în condițiile legii, având în vedere lipsa oricăror probe care să ateste „caracterul ruinător” al hotărârilor adoptate” este invalidată de condițiile concrete în care au fost adoptate aceste hotărâri AGEA, mai ales în contextul manifestării refuzului vehement de a furniza orice informații cu privire la fezabilitatea și rentabilitatea măsurilor propuse.

4. Art. 1361 din Legea nr. 31/1990 este un alt text de lege care impune analiza scopului hotărârii AGA

4.1. În privința sancțiunii incidente ca urmare a constatării abuzului de majoritate, în doctrină[2] s-a apreciat că „odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, art. 1361 devine o aplicare particulară a interdicției abuzului de drept consacrată cu titlu de principiu de art. 15 NCC. Cu titlu general, credem că sancțiunea exercitării abuzive a oricărui drept subiectiv civil și încălcarea astfel a art. 15 NCC nu poate fi limitată la antrenarea răspunderii civile delictuale”.

Astfel, în măsura în care unii acționari dovedesc că hotărârea adunării generale încalcă interesele legitime ale societății, ale unora dintre acționari și/ sau este luată cu rea-credință, instanța de judecată ar trebui să pronunțe nulitatea absolută a hotărârii adunării generale. Aceasta, deoarece hotărârea adunării generale încalcă o prevedere imperativă a legii, fiind astfel întrunite condițiile art. 132 alin. (2) pentru introducerea acțiunii în anulare”.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 1386 din Noul Cod Civil, repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situației anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putință ori dacă victima nu este interesată de reparația în natură, prin plata unei despăgubiri, stabilită prin acordul părților sau, în lipsa, prin hotărâre judecătorească.”

Or, în speța de față, este evident că prejudiciul putea fi înlăturat integral doar prin restabilirea situației anterioare, respectiv anularea hotărârii AGEA.

4.2. Mai trebuie observat că, în prezenta speță, ne aflăm în situația unei filializări active, situație întâlnită atunci când acționarii majoritari hotărăsc constituirea de către societate a unei filiale, indiferent dacă aceasta este una comună cu terții participanți sau o societate unipersonală cu asociat unic.

Cu privire la această ipoteză, s-a statuat în doctrină că „inegalitatea dintre asociați este evidentăActivitatea filialei scapă în mod absolut influenței minoritarilor din societatea-mamă, întrucât orice decizie referitoare la filială este atributul adunării generale ordinare a societății-mamă.

Pe de altă parte, majoritarii au posibilitatea de a-și valorifica titlurile pe care le dețin în societatea-mamă la un preț sensibil mai mare decât minoritarii, ca urmare a controlului pe care îl dețin asupra filialei. În fine, principalul avantaj pecuniar al majoritarilor rezultă din indemnizațiile pe care aceștia le primesc în calitatea, pe care aproape invariabil o dețin, de administratori ai filialei[3].

O precizare esențială vine din partea aceluiași autor, care arată în mod just și elocvent următoarele: criteriul jurisprudențial și doctrinar utilizat pentru a verifica legitimitatea unor astfel de operațiuni care grevează patrimoniul societății-mamă sau, după caz, al filialei și interesul comun al asociaților acesteia este existența unei contrapartide rezonabile din partea celeilalte societăți. Aceasta se verifică nu în mod izolat, ci prin luarea în considerare a ansamblului și a succesiunii transferurilor de fonduri și a relațiilor comerciale dintre cele două societăți[4].

Așadar, instanța era obligată și din perspectiva abuzului de majoritate săvârșit să analizeze scopul urmărit de acționarul majoritar prin adoptarea hotărârii, precum și rentabilitatea operațiunii din perspectiva acționarului minoritar.

4.3. Instanța supremă a constatat nulitatea absolută a unei hotărâri AGA de divizare adoptată printr-un vădit abuz de majoritate, hotărâre de divizare prin care s-au transmis cele mai importante active ale societății către o societate nou-înființată, controlată de soția acționarului majoritar, iar acționarilor minoritari, rămași în societatea inițială, le-a fost atribuit un patrimoniu vădit disproporționat cu cota lor de participare inițială la societate.

ÎCCJ a observat în mod corect și a descris remarcabil abuzul de majoritate comis, însă nu a considerat aplicabilă sancțiunea nulității relative, ci a calificat actul atacat ca având cauză ilicită și, drept urmare, a apreciat că este lovit de nulitate absolută.

Concluzii

Hotărârea Tribunalului București conform căreia acționarul neinformat este liber „a-și exprima un vot negativ în condițiile în care apreciază că o anume operațiune nu este conformă interesului societății” este de o superficialitate cinică.

Un astfel de ”raționament” va fi speculat cu siguranță de către acționarii majoritari animați de intenții necinstite, care vor adopta orice decizie vor crede de cuviință, fiind scutiți de obligația de a oferi minime explicații celorlalți acționari…

Deținerea unei participații minoritare într-o societate devine în acest context o investiție total nerecomandabilă, întrucât societatea poate fi oricând devalizată de acționarul majoritar prin diverse tertipuri lăsate nesancționate de instanțe.

Date fiind circumstanțele prezentate, ne permitem un sfat pentru potențialii investitori: Get 51% or die trying!


[1] Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, Decizia civilă nr. 1292/2014.
[2] St. D. Cărpenaru. Gh. Piperea. S. David, Legea societăților, Comentariu pe articole. Ediția a 5-a, Editura C. H. Beck, p. 460.
[3] Radu Catană, Dreptul societăților actuale, Sfera Juridică, 2007, pag. 139.
[4] Radu Catană, Dreptul societăților actuale, Sfera Juridică, 2007, pag. 140.


Av. Petre Piperea
Partener, PIPEREA & ASOCIAȚII
Av. Ramona Andrițoiu
PIPEREA & ASOCIAȚII

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Au fost scrise până acum 55 de comentarii cu privire la articolul “Dreptul acționarilor la informare nu este un moft”

  1. Petre PIPEREA spune:

    Urmare a exprimării absconse a unor ”critici la nota noastră critică”, apreciez că se impun câteva precizări care lămuresc situația chiar și pentru cei care nu vor s-o înțeleagă:

    1. Abuzul de majoritate – circumstanțele detaliate în materialul inițial ne conduc la concluzia că abuzul de majoritate săvârșit în speță este subiacent încălcării dreptului la informare.

    Astfel, acționarul minoritar a solicitat informații referitoare la motivele adoptării hotărârii AGEA, informații privind rentabilitatea măsurilor propuse, notele de fundamentare etc.

    Toate aceste informații erau strict necesare pentru crearea unui cadru adecvat dezbaterilor, adică pentru exprimarea unui vot în deplină cunoștință de cauză.

    Refuzul categoric de a furniza informațiile solicitate reprezintă, în primul rând, o încălcare a dreptului la informare, iar, în al doilea rând, demonstrează premeditarea săvârșirii unui abuz de majoritate.

    Mutatis mutandis, precizările făcute în doctrină (Gheorghe Piperea, Petre Piperea în Legea societăților, comentariu pe articole, CH Beck, 2014, pag. 675) sunt valabile și în acest context: ”plecând de la rațiunea textului, respectiv aceea de a încunoștința pe asociați cu privire la desfășurarea adunării și hotărârile ce urmează a fi luate de aceasta într-un termen util, astfel încât să își poată forma un punct de vedere în cunoștință de cauză, în scopul protejării intereselor fiecărui asociat și, în cele din urmă, ale societății înseși, ajungem la concluzia că o adunare neconvocată în conformitate cu legea și actul constitutiv nu poate avea valoarea și puterea unei adunări și, deci, nu poate fi învestită cu puterile pe care legea le conferă adunări, respectiv puterea de a delibera și de a hotărî cu privire la ordinea de zi”.

    Mai mult, doctrina (Sorin David în Legea societăților, comentariu pe articole, CH Beck, 2014, pag. 346) a statuat că natura deliberativă a voinței sociale impune concluzia că voința societății se naște numai din dezbaterile care au loc într-o adunare și sub anumite forme.

    Așadar, hotărârea AGEA nu reprezintă doar un cumul aritmetic al voturilor exprimate, ci trebuie să promoveze interesul social și să respecte affectio societatis.

    ,,Nu este suficient ca adunarea generală să se prevaleze de caracterul de organ suprem de decizie, ci justificarea hotărârilor luate trebuie să se regăsească într-un scop ce poate fi probat, scop care, de altfel, trebuie să existe și să fie prezentat adunării generale” (Lucian Săuleanu, Societăți Comerciale, Studii, ed. Universul Juridic, 2012).

    În cazul în care nu am fost destul de clar: acționarul majoritar nu poate vota o măsură doar pentru că așa vrea el, ci, dacă acționează realmente în interesul societății, trebuie să asigure un cadru adecvat dezbaterilor și să țină cont de punctele de vedere argumentate/justificate ale acționarilor minoritari, indiferent de procentul deținut de aceștia.

    2. Corelația dintre art. 136-1 din Legea 31/190 și art. 210 din Legea nr. 297/2004
    Este evident că dispozițiile Legii nr. 31/1990 reprezintă dreptul comun, urmând ca art. 210 din Legea nr. 297/2004, în calitate de normă specială, se completează cu norma generală.

    Mai mult, art. 210 reprezintă o aplicație a art. 136-1 în domeniul reglementat, ceea ce înseamnă că doctrina și jurisprudența aferentă acestui din urmă articol trebuie valorificată și în ceea ce privește art. 210.

    De altfel, doctrina a acceptat fără rezerve aplicabilitatea art. 136-1 ca normă generală: ”în art. 136-1 din Legea nr. 31/1990, introdus prin Legea nr. 441/2006, se prevede că acționarii trebuie să își exercite drepturile cu bună-credință, cu respectarea drepturilor și a intereselor legitime ale societății și ale celorlalți acționari” (C. Duțescu, Legea privind piața de capital. Comentariu pe articole, Editura CH Beck, București, 2009, p. 510).

    3. Cauza hotărârii AGEA – regimul juridic aplicabil societăților este un regim juridic mixt, fiind instituit prin reglementări speciale și prin preluarea unor instituții clasice din dreptul civil.

    ”Cauza este motivul determinant al încheierii actului juridic. Cauza este o condiție de fond, esențială, de validitate și generală a actului juridic civil” (Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil, partea generală, Hamangiu, 2011, pag. 160).

    Având în vedere că nu există nicio derogare de la regula privind întrunirea condițiilor actului juridic civil, rezultă că hotărârea AGEA trebuie să fie fondată pe o cauză licită.

    Or, în cazul de faţă, motivul adoptării hotărârii AGEA nu a vizat niciun moment rațiuni de ordin managerial, organizatoric sau orice alte motive licite și bine intenționate, ci s-a urmărit exclusiv externalizarea activelor societății și derularea proiectelor societății prin intermediul unui SPV controlat de acționarul majoritar prin administratorii numiți discreționar.

    4. Sancțiunea prevăzută de art. 1386 NCC

    ”Cu titlu general, credem că sancțiunea exercitării abuzive a oricărui drept subiectiv civil nu poate fi limitată la antrenarea răspunderii civile delictuale. În cazurile în care exercițiul abuziv are loc cu ocazia încheierii actului juridic și în acest fel este viciată chiar încheierea actului, instanța poate pronunța și încetarea actului prin anularea lui” (Sorin David în Legea societăților, comentariu pe articole, CH Beck, 2014, pag. 460).

    5. Respingerea cererii ca nefiind probată

    În ceea ce privește probațiunea, trebuie menționat că am solicitat instanței să oblige pârâta să depună la dosar înscrisurile aflate în legătură indisolubilă cu AGEA, printre care notele de fundamentare, studiul de fezabilitate, estimările privind randamentul ”investiției”, dar instanța a considerat că este mai comod să respingă această cerere.

    De asemenea, am solicitat instanței să facă aplicarea art. 22 NCPC – aflarea adevărului – și să ceară lămuriri asupra scopului urmărit prin adoptarea hotărârii AGEA, dar și această cerere a fost respinsă.

    Or, așa cum s-a arătat în doctrină (Drept procesual civil, curs selectiv, Viorel Mihai Ciobanu, Gabriel Boroi, Traian Cornel Briciu, CH Beck, București, ediția 5, pag. 23-24), ”având în vedere îndatorirea judecătorului de a afla adevărul, iar, pentru îndeplinirea acestuia, de a ordona probe chiar și din oficiu, rezultă că, în sistemul nostru procesual, cererea de chemare în judecată nu poate fi respinsă ca nedovedită, ci, eventual, ca neîntemeiată sau nedovedită”.

    Așadar, însuși faptul respingerii cererii ca ”neprobată” demonstrează irefutabil greșeala gravă a instanței de judecată.

    În încheiere, criticile parvenite pe diferite căi (critici care afirmă implicit că acționarul majoritar poate adopta orice măsură doar pentru că așa vrea el) îmi demonstrează că am avut dreptate când am afirmat că dobândirea unei participații de minim 51% din capitalul social al unei societăți este singura garanție eficientă pentru protejarea investiției acționarului.

    O participație mai mică riscă să aducă acționarul în fața unor mentalități reticente la noțiuni precum dreptul la informare, protecția acționarului minoritar, abuz de majoritate etc.

    • Unde putem citi acea exprimare absconsă?

      Sper că nu se procedează ca pe vremea schimbului de replici dintre Kelsen și Schmitt, francezii traducând doar replica lui Kelsen la critica lui Schmitt, dar nu și critica lui Schmitt.

      • Mulțumesc pentru publicarea exprimării absconse.

        Dacă nu mă înșeală memoria, această problemă era tare prezentă în dreptul societar din Luxembourg. Recomand să se verifice site-urile oficiale din Luxembourg ( http://www.legilux.public.lu )care conțin legislație adnotată cu jurisprudența aplicabilă pentru fiecare problemă în parte.

        E tare interesantă speța și evident că nu pare just să se permită un astfel de abuz al majorității, și asta indiferent că legea ar interzice sau nu. Până la urmă, legea trebuie să respecte drepturi fundamentale. Iar o lege ce nu permite, trebuie atacată ca fiind neconstituțională.

      • Petre PIPEREA spune:

        Epitetul „abscons” se refera la identitatea comentatorului, iar nu la „observatiile” sale, intrucat acestea au fost trimise la toate site-urile dispuse sa le publice :)))
        Intuitia imi spune ca pseudonimul „Dana Dumitrescu” a fost creat pentru a evita prezumtivele interdictii impuse de un cod deontologic. Metoda combaterii materialelor noastre sub diverse pseudonime a fost patentata de un domn judecator de la Tribunalul Brasov.
        Eu zic ca este pacat de tot acest efort depus daca persoana respectiva nu-si asuma opiniile exprimate.

        • Eu prefer o combatere anonimă, decât niciuna – de teama unui cod deontologic. Până la urmă, este doar o critică a unor idei, și nu un atac la persoană.

          Apoi, cunosc persoane care și-au asumat opiniile exprimate și care totuși au fost cenzurate chiar la un articol scris de către dumneavoastră. Persoana respectivă sunt eu.

  2. Dana DUMITRESCU spune:

    So, daca va „critica” cineva nu face altceva decat sa va dea dreptate! Hi, hi, hi! Atunci ar trebui sa acceptati mai des „criricile”.

  3. Dana DUMITRESCU spune:

    I. Ce se critica, de fapt: 1. solutia instantei prin raportare la invocarea motivului de nulitate legat de pretinsa incalcare a dreptului la informare sau 2. si solutia instantei prin raportare la invocarea motivului de nulitate legat de pretinsul abuz de majoritate?
    Se exemplifica in articol doar prin citarea din hotararea instantei a motivelor referitoare la dreptul la informare (toate pasajele citate, cu exceptia celui de la pct. 3.4, vorbesc doar despre dreptul la informare), iar titlul notei critice face trimitere doar la dreptul la informare.
    Din cuprinsul pct. 4 reiese totusi ca se critica solutia instantei si prin prisma solutiei referitoare la abuzul de majoritate.
    Daca se critica solutia si sub aspectul al doilea, de ce nu este redata in nota critica motivarea solutiei de respingere pronuntata de instanta din perspectiva abuzului de majoritate despre care reclamantul afirma ca l-ar fi invocat si motivat?
    In nota critica este data o legatura (link) unde se poate regasi o parte a hotararii, insa se sare de la pagina 1 la pagina 11, omitandu-se inclusiv redarea starii de fapt retinuta de instanta!
    Hotararea e redata incomplet.

    II. La pct. 1.14 din nota critica se precizeaza ca interpretarea eronată a Tribunalului București contravine dispozițiilor art. 209 din Legea nr. 297/2004 si ca art. 209 din Legea nr. 297/2004, precitat, se aplică tuturor emitenților de valori mobiliare, indiferent de piața pe care sunt tranzacționate acțiunile societății (piață reglementată, ATS etc.).
    Asta ar insemna si ca, in privinta abuzului de majoritate, societatii din speta ii era aplicabil art. 210 din Legea nr. 297/2004.
    Cu privire la abuzul de majoritate, art. 210 din Legea nr. 297/2004 dispune: (1) Sunt interzise folosirea in mod abuziv a pozitiei detinute de actionari sau a calitatii de administrator ori de angajat al societatii, prin recurgerea la fapte neloiale sau frauduloase, care au ca obiect sau ca efect lezarea drepturilor privind valorile mobiliare si a altor instrumente financiare detinute, precum si prejudicierea detinatorilor acestora.
    (2) Detinatorii valorilor mobiliare trebuie sa isi exercite drepturile conferite de acestea cu buna-credinta, cu respectarea drepturilor si a intereselor legitime ale celorlalti detinatori si a interesului prioritar al societatii comerciale, in caz contrar fiind raspunzatori pentru daunele provocate.
    Exista, asadar, o norma speciala, art. 1386 din noul Cod Civil (la care pct. 4.1 din nota critica face referire) reprezentand o norma generala inaplicabila spetei.
    Raspundere pentru daune vs. anulare hotarare AGA!
    Or, fiind incident art. 210 din Legea nr. 297/2004, nu este vorba despre posibilitatea instantei de a dispune orice masura adecvata pentru remedierea situatiei (ca in dreptul britanic)!
    Doctrina a preciza ca, atunci cand hotararea adunarii generale a fost luata de adunarea generala a unei societati deschise cu incalcarea art. 210 din Legea nr. 297/2004, art. 1361 din Legea nr. 31/1990 nu mai este aplicabil (a se vedea S. David în Legea societăților, Ediția a 5-a, Editura C. H. Beck, 2014, p. 462)!!!
    Atunci trimiterile la art. 1361 din Legea nr. 31/1990, la art. 15 NCC si la art. 1386 din noul Cod Civil, de la pct. 4.1 din nota critica nu justifica anularea AGEA pentru abuz de majoritate, chiar dovedit fiind acesta, putand fi vorba doar despre repararea daunelor provocate.
    Deci, hotararea AGEA nu se putea anula chiar daca se retinea abuzul de majoritate invocat si indicat in preambulul articolului si la pct. 4 din nota critica.

    III. a) Abuzul de majoritate:
    Drepturile si interesele celorlalti actionari minoritari pretins incalcate sunt legitime in masura in care sunt subsumate lui affectio societatis. Chiar daca un actionar are motive sa considere ca interesele sale legitime au fost incalcate prin modul in care ceilalti actionari si-au exercitat drepturile societare, el nu va putea invoca art. 1361 din Legea nr. 31/1990 atata timp cat interesele legitime ale societatii nu au fost incalcate (S. David în Legea societăților, Ediția a 5-a, Editura C. H. Beck, 2014, p. 460).
    Abuzul nu poate fi constatat de fiecare data cand o decizie a majoritatii provoaca nemultumirea minoritatilor. Elementul intentional al actionarilor majoritari (reaua-credinta), adica unicul scop al favorizarii actionarilor majoritari, este singurul care permite distinctia dintre exercitarea abuziva a dreptului de vot de catre actionarii majoritari si eroarea de gestiune. O hotarare nu poate fi considerata abuziva prin simplul fapt ca aplicarea ei dezavantajeaza societatea sau chiar ameninta prosperitatea intreprinderii. Trebuie evitat a se deturna controlul judiciar al hotararii actionarilor de la constatarea abuzului de drept, la verificarea oportunitatii hotararii actionarilor sau conformitatii acesteia cu situatia societatii. In lipsa dovedirii intentiei de violare a interesului comun din partea actionarilor majoritari sau minoritari, s-ar ajunge la inlocuirea guvernarii societatii prin organele statutare, cu o guvernare judecatoreasca, la initiativa oricaruia dintre actionarii al caror interes s-ar considera lezat prin decizia organului statutar. Intentia de a dauna celorlalti actionari, ca orice element subiectiv, implica dificultati in ceea ce priveste probatiunea. (Radu Catană, Dreptul societăților comerciale, Sfera Juridică, 2007, p. 120).
    Este deci vorba despre aspecte ce tin de administrarea și aprecierea probatoriului.

    b) La pct. 4.2 din nota critica, vorbindu-se despre filializarea activa (hotararea – p. 11 alin. ultim – nu vorbeste de filiala), ca ipoteza de manifestare a abuzului de majoritate, se indica (drept criteriu ce permite a se cerceta daca este sau nu incident abuzul de majoritate) faptul ca “legitimitatea unor astfel de operațiuni care grevează patrimoniul societății-mamă sau, după caz, al filialei și interesul comun al asociaților acesteia este dat de existența unei contrapartide rezonabile din partea celeilalte societăți, verificare care nu se face in mod izolat, ci prin luarea în considerare a ansamblului și a succesiunii transferurilor de fonduri și a relațiilor comerciale dintre cele două societăți”.
    Aceasta verificare se poate face prin administrarea unui probatoriu adecvat, fiind o chestiune ce tine de aprecierea acestuia (trebuie dovedit ca filializarea societatii aduce actionarilor majoritari avantaje in detrimentul actionarilor minoritari si ca filializarea este lezionara pentru societate, careia nu ii aduce niciun avantaj, fiind lipsita de orice justificare economica; a se vedea Radu Catană, Dreptul societăților comerciale, Sfera Juridică, 2007, p. 141).

    c) Abuzul de minoritate: actionarul minoritar se opune la luarea unei decizii esentiale pentru viata societatii, deturnand prerogativa de vigilenta acordata de lege de la scopul pentru care a fost acordata (interesul social, comun tuturor asociatilor)
    Problema ține, de asemenea, de administrarea și aprecierea probatoriului, fiind vizată importanța și finalitatea deciziei blocate de actionarul minoritar.
    În doctrină se face distincție între, pe de o parte, abuzul de vot propriu-zis, exprimat prin impotrivirea la vot fata de hotararile sociale proiectate sau prin absenta nejustificata la adoptarea deciziilor si, pe de alta parte, abuzul de control si supraveghere (abuzul pozitiv), exprimat prin hartuirea sistematica si nejustificata a puterii societare, utilizarea art. 132 din Legea nr. 31/1990 fiind una dintre formele de manifestare a abuzului pozitiv. Hartuirea judiciara destabilizeaza managementul, dauneaza imaginii societatii si poate provoca atat seisme bursiere, cat, mai ales suparatoare consecinte in termeni de politica generala si de forta de munca (a se vedea Radu Catană, Dreptul societăților comerciale, Sfera Juridică, 2007, p. 147-148 si 153-154 si ICCJ, s. com., dec. nr. 4199/2010 si nr. 868/2011).

    d) Asadar, sustinerile referitoare la abuzul de majoritate ori de minoritate trebuiesc probate si nu doar afirmate.
    Sustinerile referitoare la cauza ilicita nu pot fi disociate de sustinerile referitoare la abuzul de majoritate, ale carui conditii trebuie probate (cele de la litera a), dupa cum lipsa informarii, luata in mod izolat, nu constituie un caz de abuz de majoritate, neputand fi sanctionata ca abuz de majoritate, ci conform celor rezultate din art. 1172 alin. 2 si 3 din Legea nr. 31/1990.
    Avand in vedere cele de mai sus referitoare la abuzul de majoritate, ar trebui reprodusa si interpretata probațiunea administrata in speta pentru a se putea face aprecieri cu privire la corectitudinea soluției pronuntate de instanta sub aspectul inexistentei abuzului de majoritate (si aceasta chiar daca nu ar fi incidenta sanctiunea prevazuta de art. 210 din Legea nr. 297/2004, text care exclude aplicarea soluției de la art. 1361 din Legea nr. 31/1990).

    e) Hotararea arata expres urmatoarele:
    “In afara de sustinerea de ordin speculativ potrivit careia prin hotararile adoptate s-a realizat o preluare ostila a societatii de catre un grup de interese, reclamanta nu a indicat modalitatea in care adoptarea hotararilor in cauza a constituit un mijloc pentru eludarea unor norme legale imperative, nerezultand din probele administrate nici imprejurarea ca adoptarea hotararilor a avut drept unic scop eludarea unor asemenea norme” – p. 13;
    “In realitate societatea reclamanta este nemultumita de deciziile luate in cadrul adunarii, fara a proba insa…” – p. 14;
    “Atat existenta unei cauze valabile a actului juridic, cat si buna-credinta, se prezuma conform art. 1239 alin. 2 si art. 14 alin. 2 din Codul civil, simpla sustinere in sens contrar nefiind suficienta pentru rasturnarea celor doua prezumtii. Instanta mai retine, din perspectiva abuzului de majoritate, ca reclamanta nu a aratat modalitatea in care hotararile adoptate in adunarea generala afecteaza exclusiv pe actionarii minoritari. Dimpotriva, instanta constata ca masurile adoptate, in raport de obiectul lor, ii vizeaza pe toti actionarii, indiferent de participarea detibuta de acestia la capitalul social, fara a favoriza direct sau indirect anumite categorii de actionari ” – p. 14;
    “Reclamanta nu a probat ca … sunt vatamate exclusiv interesele sale, nu si ale celorlalti actionari, pentru a se considera ca hotararea luata cu votul actionarilor majoritari are ca scop lezarea drepturilor sale, conform art. 1361 din Legea nr. 31/1990” – p. 14;
    “Instanța reține totodată că majorările de capital, instrainarea de active si constituirea unei alte societati, desi pot constitui manifestari ale abuzului de majoritate, simpla efectuare a acestor operatiuni nu este suficienta, fiind necesara si indeplinirea cerintelor prevazute de art. 15 din Codul civil, inclusiv prin incalcarea obligatiilor impuse actionarilor de catre art. 1361 din Legea nr. 31/1990” – p. 14-15;
    “Referitor la vadita intentie a actionarilor majoritari de a obtine avantaje in dauna actionarilor minoritari, prin controlul managerial al societatii nou constituite, aceasta se reduce la simpla afirmatie a reclamantei, fara a se invedera care ar fi metodele concrete prin care lichiditatile firmei ar fi scoase din patrimoniul acesteia, pentru a fi folosite in interesul exclusiv al actionarilor majoritari” – p. 15;
    “Nici invocarea dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 297/2010 privind piata de capital nu sunt incidente in cauza, cat timp din probatoriul administrat nu rezulta ca actionarii ce si-au exercitat dreptul de vot in adunarea generala s-au folosit in mod abuziv de pozitia detinuta prin recurgerea la fapte neloiale sau frauduloase care au ca obiect sau ca efect lezarea drepturilor privind valorile mobiliare si a altor instrumente financiare detinute, precum si prejudicierea detinatorilor acestora: – p. 15.
    Citind in continuarea hotararea, se vede clar ca instanta face repetat trimitere la “lipsa de suport probator” ori “neprobarea” unor alte aspecte.
    Susținerile actionarilor privind pretinse drepturi incalcate sunt mofturi daca nu sunt probate, ci doar afirmate.

    IV. Daca se are in vedere opinia din nota critica referitoare la fundamentare ca o componenta a dreptului la informare, inseamna ca, in legatura cu orice problema ce figureaza in convocator si este supusa ulterior dezbaterii in adunarea generala, se poate invoca intr-o actiune in anulare imprejurarea ca, desi exista o informare realizata, ea nu a fost suficient de bine documentata si fundamentata.
    Dupa ce criterii s-ar realiza o astfel de apreciere?
    Una este prezentarea unor materiale succinte si alta este neprezentarea unor note de fundamentare (care presupun o detaliere de amanuntita).
    Nu se pune semnul egal intre informarea succinta si informarea pentru care nu s-a intocmit nota de fundamentare.
    Prezentarea unor materiale succinte poate fi apreciata ca insuficienta (nerespectand cerinta de informare), dar nu inseamna automat ca ar exista obligatia de a fi prezentate materiale ce cuprind detalii amanuntite si ca o altfel de prezentare trebuie considerata incompleta, conducand in mod necesar la anularea hotararii AGA pentru nerespectarea dreptului la informare.
    O astfel de interpretare nu ar face altceva decât să ”garanteze” acționarilor minoritari animați de intenții mai puțin oneste posibilitatea de a ataca și anula discreționar hotărâri AGA în detrimentul societății/celorlalți acționari.
    Deci trebuie prezentate doar aspectele esențiale (a se vedea Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, Decizia civilă nr. 1292/2014 citata in nota critica), informații complete, relevante, clare, corecte ce au condus la includerea propunerii pe ordinea de zi a AGA si nu intocmita obligatoriu o nota de fundamentare care sa includa informatii amanuntite, care, de cele mai multe ori, sunt tehnice.
    Dupa ce criterii se apreciaza daca anumite materiale sunt sau nu suficiente? Caci administratorii le considera mereu suficiente iar cei ce urmaresc si doresc anularea AGA le vor considera intotdeauna insuficiente si incomplete.
    Ar trebui apreciat daca dreptul la informare a fost sau nu respectat in functie de verificarea si aprecierea de catre instanta a operatiei concrete ce a fost ulterior adoptata in AGA?
    Nu este, in acest fel, extrem de fluctuanta si nesigura limita dintre controlul de legalitate si controlul de oportunitate nepermis instantei? Nu devine, astfel, acest aspect unul care tine de oportunitate?
    Este motivul pentru care, reglementand dreptul la informare al actionarilor, art. 1172 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 indică in mod expres materialele esentiale ce este obligatoriu a fi puse la dispoziția actionarilor la sediul societatii, de la data convocarii AGA si dupa care, la cerere, actionarilor li se vor elibera copii contra cost.
    Textul nu vorbeste despre obligatia de a pune la dispozitia actionarilor materiale care “vizeaza însăși existența cauzei sau caracterul licit al actului juridic propus spre adoptare”.
    Este motivul pentru care in hotarare s-a retinut ca “pentru a se invoca cu succes încălcarea dreptului la informare, acționarul lezat trebuie să-și motiveze susținerea pe una dintre dispozițiile legale care reglementează modalitățile de exercitare a acestui drept, cu privire la – fără ca enumerarea să fie exhaustivă – cerințele de publicare a convocatorului cuprinzând ordinea de zi (art. 117), lipsa punerii la dispoziție a situațiilor financiare, a raportului anual al consiliului de administrație (art. 1172), a raportului cenzorilor sau al auditorilor financiari (art. 184), respectiv a documentelor prevăzute în mod expres de lege ca intrând în conținutul dreptului la informare”.
    Argumentatia instantei este in acord cu precizarile din doctrina referitoare la art. 1172 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, unde se arata ca, in privinta oricaror altfel de informatii de tip diferit fata de cele indicate la alin. 1 al art. 1172 (care sunt situaţiile financiare anuale, raportul anual al consiliului de administraţie, respectiv raportul directoratului şi cel al consiliului de supraveghere, precum şi propunerea cu privire la distribuirea de dividende), daca actionarii nu primesc raspunsuri sau nu sunt multumiti cu raspunsurile primite, ei se pot abtine de la vot sau chiar pot vota impotriva la punctele respective de pe ordinea de zi, neputand exista o sanctiune sub forma dreptului actionarilor de a ataca hotararea adunarii generale daca ei nu primesc raspunsuri la intrebarile lor, chiar daca au repetat aceste intrebari in timpul sedintei adunarii (a se vedea S. David în Legea societăților, Ediția a 5-a, Editura C. H. Beck, 2014, p. 394 si C. Dutescu, Drepturile sctionarilor, p. 249).

    V. Art. 1918 alin. 2 din NCC și nu din NCPC: Dacă legea nu prevede altfel, oricare dintre asociaţi are dreptul de a consulta registrele şi situaţiile financiare ale societăţii, de a lua cunoştinţă de operaţiunile acesteia şi de a consulta orice document al societăţii, fără a stânjeni operaţiunile societăţii şi a afecta drepturile celorlalţi asociaţi.
    Doctrina a aratat ca la art. 1918 alin. 2 teza a II-a din NCC sunt vizate operatiunile si documentele care au stat sau ar trebui sa stea la baza inregistrarilor in registrele financiare (a se vedea S. David în Legea societăților, Ediția a 5-a, Editura C. H. Beck, 2014, p. 263).
    S-a aratat ca, aparent nu exista nicio reglementare in Legea nr. 31/1990 care sa interzica sau sa permita accesul actionarilor la registrele financiare, ceea ce ar putea duce la concluzia ca in acest caz se aplica dreptul comun si fiecare actionar neadministrator are acces la asemenea documente oricand, cu observarea restrictiilor din art. 1918 alin. 2 NCC. O asemenea interpretare nu este corecta. In realitate, dreptul la informare al actionarilor in legatura cu alte documente decat situatiile financiare este reglementat de art. 136 si 1641 din Legea nr. 31/1990. Ambele articole reflecta o regula de baza in ce priveste functionarea sociatatilor pe actiuni, respectiv controlul activitatii acestora se face de catre un organ specializat – cenzorii sau auditorii financiari – care raporteaza rezultatele controlului adunarii generale a actionarilor. Actionarii pot doar sa sesizeze acestui organ faptele si operatiunile societatii asupra carora au un dubiu (in cazul prevazut la art. 136 legea impune un numar minim de actionari), nu pot insa avea acces direct la registrele societatii. Pentru identitate de ratiune, aceasta solutie se aplica ori de cate ori societatea este obligata, conform legii, sa numeasca un organ de control sub forma cenzorilor sau auditorilor financiari, respectiv in cazul societatilor pe actiuni. A interpreta art. 1918 Cod civil ca aplicandu-se si acestor societati ar insemna sa lipsim de efecte institutia controlului societatii printr-un organ specializat. Considerentele în legătură cu limitarea accesului actionarului la informatiile societatii atunci cand legea impune existenta unui organ de control societar sunt aplicabile si cazului de la teza a II-a a art. 1918 alin. 2 NCC, referitor la dreptul de a lua cunoştinţă de operaţiunile acesteia şi de a consulta orice document al societăţii. În limitele arătate mai sus pentru sfera de aplicare a dreptului la informare, prevederile art. 1918 alin. 2 NCC sunt imperative (a se vedea S. David în Legea societăților, Ediția a 5-a, Editura C. H. Beck, 2014, p. 263-264).
    Avand in vedere prevederile art. 1918 alin. 2 si 3 NCC, ca drept comun pentru toate societatile, dreptul la informare directa a asociatilor a cunoscut o extindere spectaculoasa a continutului si intinderii sale pentru societatile care nu au obligatia legala de a avea un organ de control, autorul facand trimitere la comentariile indicate mai sus cu privire la societatile pe actiuni si limitele aplicarii art. 1918 alin. 2 NCC (a se vedea S. David în Legea societăților, Ediția a 5-a, Editura C. H. Beck, 2014, p. 391).
    Nu exista o sanctiune pentru nerespectarea dreptului la informare ca atare, exista insa sanctiuni pentru nerespectarea unor componente ale sale, dupa cum se arata in cuprinsul acestei lucrari (a se vedea S. David în Legea societăților, Ediția a 5-a, Editura C. H. Beck, 2014, p. 391). Este vorba despre sanctiunile specifice care intervin in cazul nerespectarii dispozitiilor art. 1172 alin. 2 din Legea nr. 31/1990.
    Art. 1918 alin. 2 din NCC, care prevede inclusiv dreptul oricarui asociat de a lua cunostinta de operatiunile societatii si de a consulta orice document al societăţii, nu infirma dispozitiile art. 1172 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 si nici nu impune in mod expres sanctiunea nulitatii AGA in caz de nerespectare, ci pot fi avute in vedere eventual trimiterile de mai sus referitoare la aspectele esențiale ce trebuiesc prezentate si la distinctia dintre prezentarea de informatii succinte si prezentarea unor note de fundamentare.

    • Petre PIPEREA spune:

      Comentariile dvs. ignoră cu desăvârșire o întrebare de bun-simț:
      Acceptați cu nonșalanță că este normal ca acționarul majoritar să stabilească strategii, să cunoască notele de fundamentare, randamentul estimat al măsurilor propuse etc., pe când acționarul minoritar nu este îndreptățit nici măcar să întrebe care este scopul punctelor aflate pe ordinea de zi pentru că se face vinovat de ”abuz de minoritate”.
      Cum se conciliază o astfel de afirmație cu principiul egalității în drepturi a acționarilor ?
      Păi nu se conciliază.
      Este evident că ați căzut în aceeași capcană în care a căzut și instanța de judecată.

      Simpla ipoteză pe care ați ratificat-o – în sensul că acționarul majoritar poate avea mai multe informații decât acționarul minoritar – demonstrează o discriminare vădită, adică încălcarea regulii imperative prevăzute de art. 94 din Legea 31/1990.

      ”Principiul de guvernare majoritară, chiar și atunci când legea permite anumite limitări în exercitarea unor drepturi, trebuie să folosească interesului tuturor acționarilor și în nici un caz să fie folosit în scopul de a-l favoriza pe acționarul majoritar” (decizia ÎCCJ nr. 778/09.03.2009 citată de profesorul Sorin David în Legea societăților, comentariu pe articole, ediția 5, CH Beck, București, 2014, pag. 316).

  4. Dana DUMITRESCU spune:

    Paginile 2-10 din hotarare clarifica totul dar lipsesc nejustificat din ce s-a postat la link. Ar trebui postate.
    Hotararea a retinut ca reclamanta nu si-a probat sustinerile privind abuzul de majoritate: „reclamanta nu a probat insa in argumentarea motivelor de nulitate, ca societatea ar fi dispus, si in lipsa masurilor luate de adunarea generala, de fondurile necesare dezvoltarii proiectului imobiliar in discutie. Contrarietatea cu interesul societar a deciziilor luate nu poate fi dedusa din adoptarea deciziei privind constituirea unei alte societati, o asemenea operatiune nefiind interzisa de lege si nici din luarea deciziilor privind majorarea capitalului social ori emiterea de obligatiuni, in conditiile legii, avand in vedere lipsa oricaror probe care sa ateste “caracterul ruinator” al hotararilor adoptate” – pagina 14.
    Jurisprudenta a decis, iar doctrina a confirmat: contrarietatea cu interesul societar a deciziilor luate de actionarii majoritari trebuie dovedita de actionarii minoritari care cer nulitatea, alaturi de elementul intentional cu care au actionat actionarii majoritari (reaua-credinta), adica unicul scop al favorizarii actionarilor majoritari.
    Daca afirmi “caracterul ruinator” al hotararilor adoptate trebuie sa il dovedesti, nu doar sa sustii ca acesta ar reiesi din simpla lipsa a notelor de fundamentare.
    Daca afirmi ca societatea ar fi dispus, si in lipsa masurilor luate de adunarea generala, de fondurile necesare dezvoltarii proiectului imobiliar in discutie, trebuie sa si dovedesti.

    • Petre PIPEREA spune:

      Afirmația din prima frază este falsă, dar poate ne și explicați cum ați intrat în posesia filelor 2-10 din hotărâre …

      • Fără textul complet al hotărârii judecătoreşti, toată argumentaţia este doar o comunicare ex parte afectată de o relevanţă şi coerenţă limitate. Una din regulile esenţiale ale cercetării juridice este: „contextul”. Fără context, conturul acestei controverse juridice nu poate fi cunoscut şi deci articolul nu poate profita juriştilor deoarece nu descrie o situaţie reală juridică, ci este o prezentare fragmentară unilaterală. Opiniile juridice pentru a fi convingătoare trebuie să conţină trimiteri la surse verificabile.

      • Petre PIPEREA spune:

        Încă așteptăm răspunsul…

    • Petre PIPEREA spune:

      Încă nu ne-ați lămurit cum ați intrat în posesia hotărârii… Acest lucru, coroborat cu ascunderea identității, demonstrează că intențiile dvs. nu sunt chiar pur teoretice :))

      PS: decizia noastră de a nu publica filele 2-10 a avut în vedere doar intenția de a nu crea prejudicii prin expunerea unor aspecte ce ar putea fi considerate ”sensibile”, iar nu vreo intenție de a ascunde presupuse constatări ale instanței.
      În concepția noastră, problemele analizate în nota critică au foste expuse complet.
      Nu ne opunem însă ca paginile respective să fie publicate de dvs. Ba chiar vă rugăm să o faceți!

  5. Dana DUMITRESCU spune:

    Abuzul de majoritate = exercitarea abuziva a dreptului de vot al actionarilor majoritari. Deci abuzul de majoritate se manifesta prin exercitarea votului de catre actionarii majoritari in cadrul AGA.
    Furnizarea informatiilor catre actionari pentru a cunoaste ce se se va dezbate in AGA se face de catre administratori (este o obligatie ce revine acestora).
    Citii ca se sustine: “Refuzul categoric de a furniza informațiile solicitate reprezintă, în primul rând, o încălcare a dreptului la informare, iar, în al doilea rând, demonstrează premeditarea săvârșirii unui abuz de majoritate.”
    Adica: in intelegere cu actionarii majoritari, administratorii ar fi refuzat sa furnizeze informatiile pentru AGA minoritarilor, premeditandu-se astfel de catre administratori si actionarii majoritari exercitarea abuziva a dreptului de vot de acestia din urma in AGA (abuzul de majoritate).
    Aceasta intelegere frauduloasa trebuie insa dovedita.
    Doar lipsa (refuzul) furnizarii de catre administratori a unor informatii pentru AGA (catre minoritari) nu presupune in mod automat si exercitarea abuziva a dreptului de vot de acestia din urma (adica abuzul de majoritate ce se manifesta in cadrul AGA). Ea poate constitui, la fel de bine, doar o fapta a administratorilor, fara legatura cu actionarii majoritari.
    Am aratat ca: “lipsa informarii, luata in mod izolat, nu constituie un caz de abuz de majoritate, neputand fi sanctionata ca abuz de majoritate, ci conform celor rezultate din art. 1172 alin. 2 si 3 din Legea nr. 31/1990”.
    Contrar, ar insemna ca nerespectarea dreptului la informare de catre administratori sa presupuna, sa premediteze si sa constitituie tot timpul un abuz de majoritate al actionarilor majoritari, desi abuzul de majoritate se manifesta prin exercitarea de catre actionarii majoritari a votului in AGA si nu prin nerespectarea dreptului la informare, aceasta din urma fapta fiind savarsita de administratori, in afara exercitiului votului si nu de actionari.
    In doctrina nerespectarea dreptului la informare nici nu este enumerata (nu avea cum sa fie, deoarece nu este savarsita de majoritari) printre ipotezele de manifestare ale abuzului de majoritate (indicate ca fiind: constituirea de rezerve excesive, filializarea abuziva a societatii, majorari abuzive de capital, golirea de substanta a capitalului social, excese de putere ale actionarilor in relatia cu administratia, adica stabilirea de catre majoritari a unor remuneratii exagerate ale managementului, precum si revocarea abuziva a administratorilor si directorilor – Radu Catană, Dreptul societăților comerciale, Sfera Juridică, 2007, p. 136-146).
    Numirea anterioara a administratorilor de catre actionarii majoritari nu implica neaparat o coniventa frauduloasa ulterioara intre acestia, mai ales ca numirea administratorilor s-ar fi putut face si cu votul favorabil al minoritarilor sau chiar la propunerea acestor din urma actionari (persoana administratorului a fost propusa de actionarii minoritari).
    Deci: refuzul categoric al administratorilor de a furniza informațiile solicitate nu demonstrează în mod automat premeditarea săvârșirii unui abuz de majoritate de catre actionarii majoritari in intelegere frauduloasa cu administratorii. Aceasta trebuie probata.

    • Eu nu mă pricep la drept societar, în ultimii 4 ani citind doar drept UE și drept CEDO și drept constituțional.

      Dar, doamna Dumitrescu, dacă abuzul există – fie doar al administratorilor, fie doar al majorității, fie împreună – al celor două grupuri, nu vi se pare cam ciudat să se impună sarcina probei tot în cârca celui slab – i.e. minoritatea?

      Nu ar trebui oare ca sarcina probei – în cazul LIPSEI acelor documente – să aparțină celor aflați în majoritate/administratorilor, în sensul că ar trebui să existe o prezumție de rea intenție din moment ce acele documente clar lipsesc și este clar că nu minoritatea putea controla faptul că ele lipsesc, având influența cea mai mică asupra administrație – în comparație cu majoritatea?

      Și totuși, dacă acele documentele lipsesc, și fiind clar că nu trebuiau să lipsească, care ar trebui să fie sancțiunea concretă? Că îmi dau seama că vă puneți de acord cu domnul Piperea dar spuneți că nu s-ar încadra acolo, și nici în partea cealaltă. Dar pe fond, care ar trebui totuși să fie sancțiunea ATUNCI CÂND SE votează ceva iar minoritatea nu a fost informată în prealabil?

      Să nu susținem totuși o probatio diabolica.

      Mulțumesc mult că mă ajutați să înțeleg un domeniu atât de interesant,

  6. Dana DUMITRESCU spune:

    Doar aparent este vorba despre probatio diabolica. Trebuie intelese si diferentiate notiunile de “nerespectare a dreptului la informare” si de “abuz de majoritate”. De altfel, ceea ce am incercat sa redau se regaseste pe larg exprimat si in hotarare.
    Am redat, urmand jurisprudenta si doctrina in materie, urmatoarele:
    Nu se pune semnul egal intre nerespectarea dreptului la informare ce poate fi savarsit de administratori si abuzul de majoritate ce se poate savarsi de actionarii majoritari cu ocazia exercitarii votului in AGA si nu se deduce abuzul de majoritate savarsit de catre actionari cu ocazia votului din nerespectarea dreptului de informare al minoritarilor de catre administratori, caci altfel ar exista abuz de majoritate al actionarilor majoritari de fiecare data cand nu a fost respectat dreptul la informare de catre administratorii societatii, ceea ce nu este adevarat.
    Poate exista nerespectare a dreptului la informare din partea administratorilor fara a exista abuz de majoritate atunci cand majoritarii voteaza in AGA, dupa cum poate sa fie respectat dreptul la informare de catre administratori (acestia informeaza corect si concret asupra problemei ce urmeaza a se discuta in AGA) si sa existe abuz de majoritate savarsit de catre actionarii majoritari prin votul exprimat in cadrul AGA asupra unei probleme concrete, actionarii majoritari votand contrar intereselor legitime ale societatii, exercitand votul in acest fel cu intentie (rea-credinta), avand scopul de a favoriza membrii majoritatii in detrimentul membrilor minoritatii (in jurisprudenta si in doctrina se vorbeste chiar de “unicul” scop de a favoriza membrii majoritatii in detrimentul membrilor minoritatii).
    De asemenea, poate exista nerespectare a dreptului la informare de catre administratori urmat in mod distinct de abuz de majoritate savarsit de actionarii majoritari cu ocazia votului exprimat in AGA, dupa cum poate sa nu existe si sa nu fie vorba nici despre nerespectarea de informare si nici despre abuz de majoritate in cadrul AGA.
    Nerespectarea de catre administratori a dreptului la informare este sanctionata conform art. 117 indice 2 alin. 1 si 3 din Legea nr. 31/1990, dar nu ca reprezentand un abuz de majoritate, caci nu este savarsit prin votul actionarilor majoritari, ci prin fapta administratorilor.
    Nerespectarea dreptului la informare despre care face vorbire art. 117 indice 2 alin. 1 (care indică in mod expres materialele esentiale ce este obligatoriu a fi puse la dispoziția actionarilor la sediul societatii de la data convocarii AGA) se sanctioneaza cu nulitatea hotararii AGA. Nerespectarea dreptului la informare despre care face vorbire art. 117 indice 2 alin. 3 nu se sanctioneaza cu nulitatea hotararii AGA, doctrina (pe care am indicat-o, preluata in hotarare) precizand ca daca actionarii nu primesc raspunsuri sau nu sunt multumiti cu raspunsurile primite, ei se pot abtine de la vot sau chiar pot vota impotriva la punctele respective de pe ordinea de zi, neputand exista o sanctiune sub forma dreptului actionarilor de a ataca hotararea adunarii generale daca ei nu primesc raspunsuri la intrebarile lor, chiar daca au repetat aceste intrebari in timpul sedintei adunarii.
    Cele de mai sus au fost retinute, de altfel si in hotarare.
    Cat priveste probatiunea atunci cand se invoca nerespectarea dreptului la informare prevazut de art. 117 indice 2 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 de catre orice actionar (minoritar sau majoritar), este clar ca societatea, prin administratori, va trebui sa faca dovada respectarii articolului de mai sus, adica sa faca dovada punerii la dispozitia actionarilor a respectivelor documente, actionarii ce solicita nulitatea hotararii AGA fiind suficient sa invoce nerespectarea articolului de mai sus.
    In functie de problemele concrete ce urmeaza a fi dezbatute in AGA (si intrucat acestea pot varia), pe langa materialele indicate de art. 117 indice 2 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, se poate imagina ca ar mai trebui prezentate, in unele cazuri concrete, de catre administratori si alte materiale relevante, clare, corecte ce au condus la includerea propunerii pe ordinea de zi a AGA (adica aspectele esențiale). Nu inseamna insa ca aceasta echivaleaza cu prezentarea obligatorie a unei note de fundamentare (previziuni, fezabilitate, rentabilitate) care sa includa informatii amanuntite, tehnice.
    Instanta este cea care va aprecia cu privire la caracterul esential al materialelor solicitate de actionari a fi depuse in probatiune de administratori, respectiv despre care actionarii minoritari sustin ca ar fi trebuit a le fi prezentate pentru a putea fi considerat respectat dreptul lor la informare.
    In caz contrar, actionarii majoritari vor solicita sa fie depuse in probatiune, respectiv sa se faca de catre administratori dovada ca le-au pus la dispozitie, o sumedenie de informatii si date tehnice cat mai amanuntite.
    Instanta va aprecia deci daca cererea actionarilor minoritari ce invoca nulitatea, de a fi depuse la dosar de catre administratori, in numele societatii parate, anumite materiale, se incadreaza in categoria materialelor esentiale. Altfel, actionarii majoritari pot cere si luna de pe cer (si chiar o fac, pentru a “isca” motive de nulitate).
    Daca instanta admite cererea actionarilor minoritari cu privire la anumite materiale, societatea, prin administratori, este obligata sa depuna la dosar respectivele materiale informative si sa faca dovada punerii acestora la dispozitia actionarilor majoritari prealabil tinerii AGA.
    Abuzul de majoritate este reglementat de art. 136 indice 1 din Legea nr. 31/1990, fiind sanctionat cu nulitatea hotararii AGA (au existat solutii si de atragere a raspunderii civile a autorilor abuzului iar in doctrina s-a aratat ca atunci cand hotararea adunarii generale a fost luata de adunarea generala a unei societati deschise cu incalcarea art. 210 din Legea nr. 297/2004, art. 136 indice 1 din Legea nr. 31/1990 nu mai este aplicabil, ceea ce inseamna ca este aplicabil art. 210).
    Abuzul de majoritate trebuie dovedit de cel ce il invoca, adica trebuie dovedit ca in cadrul AGA, asupra unei probleme concrete, actionarii majoritari au votat contrar intereselor legitime ale societatii, exercitand votul in acest fel cu intentie (rea-credinta), in scopul de a favoriza membrii majoritatii in detrimentul membrilor minoritatii (pentru o analiza aprofundata, a se vedea R. Catana, lucrarea pe care am amintit-o deja si L. Bojin, Actiunea in anularea hotararii Adunarii Generale a Actionarilor, p. 265-305).
    Dovada abuzului de majoritate (a celor doua elemente ce o compun) savarsit de actionari cu ocazia exercitarii votului in AGA este mai dificil de facut decat in cazul in care se invoca nerespectarea dreptului la informare si implica o probatiune “activa” din partea actionarilor minoritari.
    Cand se invoca de minoritari nerespectarea dreptului la informare de catre administratori, societatea parata, prin administratori, trebuie sa depuna la dosar materialele informative indicate de art. 117 indice 2 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 ori cele apreciate de instanta (potrivit celor de mai sus) ca fiind esentiale, necesare, pentru a se putea considera realizat dreptul la informare. De asemenea, societatea, prin administratori, trebie sa faca dovada punerii la dispozitia actionarilor minoritari arespectivelor materiale anterior tinerii AGA.
    Sub aspectul probatiunii, pozitia actionarilor minoritari este evident mult mai simpla (mai pasiva as putea zice) atunci cand invoca nerespectarea dreptului la informare, decat atunci cand invoca abuzul de majoritate, unde trebuie sa aiba o pozitie activa in probatiune.
    In cazul invocarii nerespectarii dreptului la informare, actionarii minoritari nu vor urmari decat sa obtina ca instanta sa aprecieze ca materialele indicate si invocate de ei (despre care, evident, stiau inca dintr-un moment anterior solicitarii probatiunii ca nu le-au fost puse la dispozitie ori ca nu exista) erau esentiale, relevante pentru a fi considerat respectat dreptul la informare.
    Astfel, actionarii minoritari vor solicita instantei, in probatiune, sa admita cererea lor de a se depune la dosar de catre administratori materiale informative cat mai amanuntite si a se face dovada punerii acestora la dispozitia lor anterior tinerii AGA, chiar daca materialele nu se incadreaza in categoria materialelor informative indicate de art. 117 indice 2 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 si nici in cele esentiale si relevante in sensul indicat de doctrina si jurisprudenta (a se vedea Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, Decizia civilă nr. 1292/2014 citata in nota critica).
    Instanta va trebui insa sa isi exercite in mod corect si concret dreptul de apreciere atat in momentul discutarii si deciderii probatiunii (care anume materiale sunt esentiale pentru a putea fi considerat respectat dreptul la informare, astfel incat se impune ca acestea sa fie depuse la dosar de catre societatea parata, prin administratori si sa se faca dovada punerii lor la dispozitia minoritarilor anterior tinerii AGA), cat si in momentul deliberarii, cand va face o evaluare a probatiunii administrate in cauza.
    De accea am afirmat si afirm ca este vorba despre administrarea si aprecierea probatoriului, iar aceste aspecte nu pot fi discutate si evaluate fara a fi cunoscut dosarul, doar prin studierea unei hotarari postate incomplet.
    Deci, abuzul de majoritate savarsit de actionari nu se suprapune peste o eventuala nerespectare a dreptului la informare de catre administratori.
    De aceea si actionarii minoritari au invocat nerespectarea dreptului la informareca ca motiv de nulitate de sine statator, distinct de motivul ce se refera la abuzul de majoritate.
    Probatiunea ce revine actionarilor majoritari este mai dificila in cazul abuzului de majoritate decat in cazul invocarii nerespectarii dreptului la informare.
    Pentru acest motiv, este mai usor a se prezenta nerespectarea dreptului la informare ca o premisa ori o componenta a existentei abuzului de majoritate.
    Se doreste a se induce ideea ca abuzul de majoritate al actionarilor majoritari ar rezulta dintr-o pretinsa nerespectare a dreptului la informare al actionarilor minoritari de catre administratorii societatii, adica din inexistenta ori nepunerea la dispozitie a unei note de fundamentare (aceasta deoarece celelalte aspecte invocate in sustinerea abuzului de majoritate, adica “caracterul ruinator” pentru societate al hotararilor adoptatear si faptul ca societatea fi dispus, si in lipsa masurilor luate de adunarea generala, de fondurile necesare dezvoltarii proiectului imobiliar in discutie, trebuie probate in mod activ, neputand rezulta din faptul neintocmirii unei note de fundamantare).
    Probatiunea fiind mai usoara in cazul invocarii nerespectarii dreptului la informare, iata ca daca acesta este prezentat ca o componenta (sau premisa) a abuzului de majoritate, se ajunge la situatia ca si abuzul de majoritate sa poata fi probat doar prin invocarea lipsei notelor de fundamentare.
    Pe scurt:
    Nerespectarea dreptului la informare, adica faptul de a nu fi puse la dispozitia actionarilor minoritari de catre administratori materialele informative indicate de art. 117 indice 2 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 ori cele esentiale, necesare, pentru a se putea considera realizat dreptul la informare, ar conduce, in mod independent, la anularea hotararii AGA.
    Daca nota de fundamentare ar fi considerat material esential, s-ar ajunge, in lipsa acesteia, la anularea hotararii AGA pe motiv de nerespectare a dreptului la informare al actionarilor majoritari de catre administratori. Probatiunea ar fi foarte usor de realizat de catre actionarii minoritari.
    Invocarea abuzului de majoritate ce ar fi fost savarsit de actionarii majoritari in cadrul AGA ar deveni indiferent si nu ar mai exista ratiune pentru a fi invocat.
    Legatura abuzului de majoritate cu notele de fundamentare ar deveni indiferenta fata de legatura notelor de fundamentare cu nerespectarea dreptului la informare.
    Daca insa se apreciaza ca nota de fundamentare nu este material esential, lipsa acesteia nu poate atrage nulitatea hotararii AGA pe motiv de nerespectare a dreptului la informare a actionarilor minoritari.
    De aceea, lipsa notelor de fundamentare pretins a fi fost necesar sa se intocmeasca de catre administratori se incearca a fi folosita in probatiune in mod distinct si in raport de cel de-al doilea motiv de nulitate ce priveste abuzul de majoritate, ca o dovada a existentei unui astfel de abuz ce s-ar fi savarisit prin exercitarea votului in AGA de catre actionarii majoritari.
    Dar abuzul de majoritate nu poate fi probat doar prin invocarea si dovedirea inexistentei unor note de fundamentare.
    Luata in mod izolat, lipsa acestor “documente” nu poate dovedi existenta abuzului de majoritate.
    De asemenea, nu s-a stabilit ca este clar ca ele nu puteau sa lipseasca, ci dimpotriva. Iar aprecierea este de presupus ca a fost facuta in cunostinta de cauza de catre cineva impartial.
    Cine cunoaste drept societar isi poate da seama ca hotararea este foarte bine motivata si in acord cu interpretarile doctrinei.
    Eu va multumesc pentru sublinierile dumneavoastra!

    • Din cele de mai sus acum înțeleg că întreaga problemă este dată de întinderea dreptului la informare, adică de domeniul său de aplicare material. Cred că problema este că:

      1. părțile nu se pun de acord din cauza faptului că există următoarea noțiune vagă: materiale esențiale/materiale necesare/elemente esențiale/elemente necesare și

      2. părțile nu se pun de acord cu privire la ce reprezintă abuz de majoritate, arătându-se ca poate fi și abuz al administratorilor – independent de abuzul majorității, ca și cum administratorii ar fi așa o entitate total separată de majoritatea care – de altfel – i-a și ales, și din rândul căreia pot face chiar parte.

      Eu cred la prima vedere că din moment ce o notă se cheamă notă de fundamentare, atunci clar este necesară din chiar denumirea sa (am impresia că și Guvernul trebuie să aibă astfel de note de fundamentare înainte să voteze anumite proiecte de hotărâri de Guvern).

      Dar am înțeles acum. Instanța aplică o interpretare ad litteram, pe când minoritatea acționarilor aplică o interpretare sistematică și teleologică. De aci, rezultatele interpretării sunt diferite – iar jurisprudența ÎCCJ ar exista în ambele direcții.

      Ce nu-mi dau eu seama este:

      1. de ce dacă acea notă de fundamentare există, totuși, de ce nu se pune la dispoziția tuturor? Pentru că eu mă gândesc că un altfel de „tămbălău” poți să faci în cadrul unei AGA dacă ai acces la toate documentele pe care tu le consideri esențiale, încercând astfel să arăți că dacă se va vota acea măsură, e posibil să se ajungă în instanță deoarece A B și C, sau e posibil ca măsura ce urmează să se voteze să aibă un caracter penal (etc. etc.) deoarece A B și C, – decât dacă nu ai acces la un astfel de document.

      2. iar dacă nota de fundamentare nu există, eu la fel nu-mi dau seama dacă acest simplu fapt nu dovedește reaua-intenție. Adică de ce să nu ai notă de fundamentare? Mie mi se pare ciudat motivată decizia deoarece instanța tot zice că minoritatea nu a dovedit, iar dacă zice așa, înseamnă că sarcina probei era la minoritate, nu la majoritatea despre care spuneți dumneavoastră. Pentru că dacă sarcina probei era la majoritate, atunci instanța trebuia să spună: majoritatea acționarilor a dovedit CĂ nota de fundamentare solicitată și neoferită nu era un material esențial/necesar pentru că majoritatea a arătat că A B și C iar minoritatea nu a reușit să demonstreze faptul că motivele A B și C sunt false.

      Dar per total mă gândesc că noțiunea de abuz de majoritate trebuie să aibă o interpetare lato sensu, pe când cea de abuz de minoritate una stricto sensu – tocmai pentru că mai simplu și facil se întâmplă abuzul de majoritate, decât cel de minoritate – iar consecințele abuzului de majoritate sunt mult mai grave decât cele ale abuzului de minoritate. De aceea,interpretarea dispozițiilor ce consacră protecția împotriva acestor abuzuri ar trebui interpretate unele lato sensu/extensiv, iar altele stricto sensu/restrictiv.

      Mulțumesc pentru dezbatere și citind Legea 31/1990 realizai că, în comparația cu cea din Luxembourg, este tare vagă: http://www.legilux.public.lu/leg/textescoordonnes/recueils/recueil_societes/SOC_ASSOC.pdf

  7. „Așadar, solicitarea acționarului S. O. nu viza o informație oarecare, ci viza însăși existența sau caracterul licit al cauzei actului juridic propus spre adoptare.”
    Mi se pare mie sau scopul însuşi al cererii de informare era obţinerea de dovezi pentru un litigiu în instanţă?
    Acest motiv singur era suficient ca firma să refuze solicitarea de informaţii.
    Cererea de informare (pe L31/1990) nu trebuie confundată cu cererea de asigurare de dovezi (din codul civil).
    Reclamanta a încercat să obţină asigurarea de dovezi pe cale extrajudiciară.
    Regulile şi limitele de informare în cuprinsul L31 sunt total diferite de regulile de administrare a probelor în cadrul unui proces civil.

    • Ador procesele de intenție:

      „Îți dăm ceva doar dacă nu care cumva ne ceri pentru că simțim noi că ai avea intenția să ne dai eventual în judecată. Și cum noi simțim că tu ai avea intenția (tot timpul prezumată malefică), atunci nu-ți dăm. Deci avem tot dreptul să nu-ți dăm!”

      C’mon.

      • Nu-i chiar asa. Dreptul de acces la registrele societatii nu este absolut. Societatea are dreptul sa te intrebe „In ce scop doresti acele acte?” Si tu spui, „Vreau toate emailurile, actele, rapoartele, memorandum-urile interne ca sa te dau in judecata” Firma spune „pas”, actele solicitate nu sunt necesare si esentiale pentru a putea fi actionar corect informat si pentru a vota in Adunarea Generala. Scopul este inadecvat si neconform cu legea. Respins. Dreptul la informare din lege nu a fost conferit ca metoda de administrare de dovezi extrajudiciare, ci ca o informare economica pentru actionarii de buna credinta. Bineinteles, ramane in sarcina judecatorului sa decida limitele acestui drept. Actionarii majoritari nu au nicio datorie sa isi sacrifice profitabilitatea sau securitatea firmei sau valoarea propriilor actiuni pentru a face pe plac actionarilor minoritari. Abuzul de minoritate este uneori la fel de prezent ca abuzul de majoritate. Khanna v. Covad Commc’ns Group, Inc., 2004 WL 187274 (Del. Ch. Jan. 23, 2004)
        http://law.justia.com/cases/delaware/court-of-chancery/2004/47600-1.html

      • Nimeni nu are pretenția că este un drept absolut. De fapt, în ziua de astăzi de abia pot menționa repede câteva drepturi fundamentale care să fie absolute în adevăratul sens al cuvântului.

        Dar de la a nu fi absolut și până a spune că o societate are dreptul să refuze acționarilor minoritari să le dea documente pe motiv că-i suspectează că au de gând să-i dea în judecată, este cale lungă și înseamnă să refuzi un drept cuiva pe motiv că-i faci un proces de intenție. Plus că cei care fac procese de intenție riscă să fie considerați paranoici – pentru că niciodată nu suspectează intenții bune, ci doar rele. Nu mai spun că e o probatio diabolica să dovedești cuiva că nu ai o intenție rea atunci când ceri să fii doar lăsat să-ți exerciți dreptul la informare. Simpla cerere ca să fii lăsat să-ți exerciți un drept nu înseamnă că ai de gând să faci rele cu rezultatul exercitării acelui drept. (dar, dacă te știi cu musca pe căciulă, normal că devii paranoic și pretinzi chiar că ai dreptul să fii paranoic.)

        Nimeni nu zice că trebuie să ai acces la orice document care există, deși sincer să fiu – fiind vorba de ACȚIONARI… și în această eră a tehnologiei, – cu greu îmi pot explica vreun motiv plauzibil pentru a nu dobândi acces la documente, atunci când ele există și privesc compania la care ești acționar. Dar, reluând, nimeni nu cere acces la ABSOLUT toate documentele. Ci la cele pe care le consideră fundamentale, respectiv la nota de fundamentare.

        • Oricum, cauza prezentă privește acte ce pur și simplu cică nu existau (oricum, cam greu, din postura de minoritate să dovedești că ele nu existau – sau și din postura de majoritate – nu poți dovedi că ceva nu există, ci poți dovedi că ceva există – nu pot dovedi că nu am fost la Băilești azi la ora 9 seara, dar pot dovedi că am fost la Craiova la ora 9 seara – deci eu nu-mi dau seama de unde își dă seama instanța că actele nu existau [dar asta trec cu vederea]). Iar minoritatea pretinde că li s-a încălcat dreptul la informare tocmai pentru că nu a existat un astfel de act, i.e. o notă de fundamentare. Deci nu este vorba de refuzul de a pune la dispoziție un act, ci de refuzul de a crea un act pentru ca astfel să existe opțiunea apoi de a exercita un drept la informare
          în mod efectiv. Este vorba despre efectivitatea dreptului la informare. De aceea se solicită o interpretare teleologică, nefiind suficinetă doar una ad litteram.

          Acum, dacă avem o majoritate care pur și simplu este formată din rude îndrăgostite între ele, acea majoritate poate zice că nu are nevoie de niciun act de pregătire pentru a vota anumite decizii, pentru că ei votează în funcție de cum dorește iubitul sau iubita – și care formează majoritatea. Ar putea oare legea să permită așa ceva, spunând că dreptul la informare al minorității a fost respectat – din moment ce nu existau acte care să poată fi puse la dispoziție? Ba chiar să acuze minoritatea de abuz de minoritate că îndrăznește să ceară acte ce nici măcar nu au fost material realizate (și puse pe hârtie sau salvate într-un word sau pdf pe pc)? Adică să zică de fapt că minoritatea îi ia peste picior din moment ce este clar că nu exista – în sens material – vreun act.

          Eu văd aici iar un posibil abuz obiectiv de majoritate, independent de intenție. Pentru că este evident că majoritatea poate ocoli obligația de a pune la dispoziție documente, dacă pur și simplu nu produce niciun document.

          E absurd. Dar poate e absurd pentru că nu mă pricep la drept societar. 😀

        • Victor CALIANU spune:

          „Nimeni nu zice că trebuie să ai acces la orice document care există, deși sincer să fiu – fiind vorba de ACȚIONARI… și în această eră a tehnologiei, – cu greu îmi pot explica vreun motiv plauzibil pentru a nu dobândi acces la documente, atunci când ele există și privesc compania la care ești acționar.”

          Sa zicem ca sunteti CEO al unui gigant in domeniul energiei. Un actionar tip lista, cu participatie de 0.000(..)14% solicita un plan de fezabilitate al unui proiect de implementare al unor tehnologii revolutionare care se preconizeaza ca o sa „rupa gura targului”. De asemenea, el precizeaza ca sunt esentiale aceste documente pentru formularea unei decizii de vot – el crede ca mersul societatii este influentat hotarator de acest proiect.

          I-ati pune la dispozitie documentul? Ar fi nejustificata teama ca acest „actionar” sa sifoneze documentele concurentilor? Este condamnabil sa pleci la drum cu prezumtia de rea-credinta? Nici vorba. Nu are legatura buna-credinta cu masurile rezonabile de protectie a afacerii, ca altfel n-am mai avea nevoie de contracte si acorduri de confidentialitate.

  8. Dana DUMITRESCU spune:

    Concret, conteaza ce anume materiale au solicitat sa li se puna la dispozitie actionarii minoritari deoarece:
    Anterior acestei solicitari de punere la dispozitie a materialelor, actionarii minoritari luasera la cunostinta despre ordinea de zi si despre problemele ce urmau a fi dezbatute in AGA.
    Actionarii minoritari puteau astfel cunoaste inca din acel moment si aprecia, de principiu, daca o anumita problema (majorare de capital social, de exemplu) ce se va dezbate in cadrul AGA le convine sau nu, “intuind” precis daca urmeza sa atace cu cerere in anulare o hotarare pozitiva ce se va adopta cu privire la respectiva problema.
    De asemenea, actionarii minoritari (bine sfatuiti de un jurist) puteau cunoaste inca de la momentul luarii la cunostinta a problemelor de pe ordinea de zi, ca, cu titlu general si legat de probatiune, o cerere anterioara tinerii AGA, prin care ei solicita punerea la dispozitie de documente pretins a fi in legatura cu chestiunea de pe ordinea de zi (chestiune despre care intuiesc ca se va adopta in AGA), care nu a fost satisfacuta, ar putea induce (sugera) prezumtia unei intentii a actionarilor majoritari de a se favoriza ulterior, prin hotararea AGA, in detrimetul actionarilor minoritari.
    Actionarii minoritari ar crea astfel, in mod artificial, premisele invocarii ulterioare a abuzului de majoritate, ceea ce poate constitui un abuz de minoritate.
    De aceea are importanta daca cererea actionarilor minoritari de a li se pune la dispozitie materiale informative are un caracter rezonabil prin raportare la problemele de pe ordinea de zi.
    Daca solicitarea lor de punere la dispozitie a anumitor matariale a fost una rezonabila, vizand materialele informative indicate de art. 117 indice 2 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 ori cele ce pot fi apreciate ca esentiale in raport de problemele inscrise pe ordinea de zi ce urmeaza a se dezbate in AGA, nesatisfacerea respectivei cereri a minoritarilor poate fi avuta in vedere in probatiunea ce vizeaza abuzul de majoritate (pentru dovedirea elementului intentional, in sensul de a crea o eventuala prezumtie de intentie de abuz de majoritate), insa singur, acest aspect nu poate conduce la dovedirea abuzului de majoritate.
    Doar presupusa (prezumata) intentie, neurmata de un rezultat concret constand in dezavantajarea actionarilor minoritari (respectiv in faptul ca hotararea nu profita si acestor actionari, potrivit cotei lor de participare la capitalul social) nu poate conduce la retinerea abuzului de majoritate.
    Dezavantajarea actionarilor minoritari (faptul ca hotararea nu profita si acestor actionari, potrivit cotei lor de participare la capitalul social) trebuie probata distinct.
    In acest sens, se poate observa ca hotararea a retinut urmatoarele:
    “Instanta mai retine, din perspectiva abuzului de majoritate, ca reclamanta nu a aratat modalitatea in care hotararile adoptate in adunarea generala din 13.08.2014 ii afecteaza exclusiv pe actionarii minorotari. Dimpotriva, instanta constata ca masurile adoptate, in raport de obiectul lor, ii vizeaza pe toti actionarii, indiferent de participatia detinuta de acestia la capitalul social, fara a favoriza direct sau indirect o anumita categorie de actionari. In privinta majorarii de capital social, fixarea unei rate de subscriere pentru actionarii existenti este aplicabila tuturor actionarilor iar reclamanta nu a probat ca prin stabilirea respectivei rate de subscriere sunt vatamate exclusiv interesele sale, nu si ale celeolalti actionari, pentru a se considera ca hotararea luata cu votul actionarilor majoritari are drept scop lezarea drepturilor sale, conform art. 136 indice 1 din Legea nr. 31/1990” – pagina 14.
    “In speta insa, prin prisma argumentelor reclamantei, ar fi afectati toti actionarii, inclusiv cei majoritari, iar in ceea ce priveste interesul societar, astfel cum s-a retinut si anterior, nu s-a probat ca societatea parata dispunea, la momentul adoptarii hotararilor contestate, de resursele necesare pentru realizarea obiectului sau de activitate, pentru a se considera ca hotararile adoptate incalca interesele legitime ale societatii. In acest sens, se poate constata ca datele financiare ale societatii confirma pierderile financiare ale acesteia, ceea ce semnifica lipsa disponibilitatilor banesti pentru realizarea proiectului investitional. Ca atare, nu pot fi primite nici sustinerile reclamantei in sensul ca prin infiintarea noii societati s-a urmarit transferul lichiditatilor catre aceasta, retinandu-se si ca societatea nou infiintata este detinuta de catre societatea parata, astfel ca profiturile vor reveni acesteia din urma si nu actionarilor majoritari ori unor persoane straine de societate. Noua societate nu este controlata de actionarii majoritari, care nu detin parti sociale la aceasta, ci … are ca asociat unic societatea parata” – pagina 14.
    Daca insa cererea actionarilor minoritari lor a fost una care a vizat materiale cat mai “fistichii”, cat mai amanuntite, mai tehnice, despre care este limpede ca nu putea fi satisfacuta (si nici nu era necesar a fi satisfacuta), o astfel de solicitare de punere la dispozitie a asa ziselor “materiale informative”, nu a fost facuta decat pentru a se crea in mod artificial de catre actionarii minoritari premisele invocarii ulterioare a unui abuz de majoritate, ceea ce ar putea contura un abuz de minoritate.

  9. Dana DUMITRESCU spune:

    Atacand in mod efectiv cu cerere in nulitate hotararea AGA pe motiv de incalcare a dreptului la informare, actionarii (minoritari sau nu), vor sustine intotdeauna ca, pentru ceea ce s-a adoptat in AGA, ar mai fi fost necesar sa se intocmeasca anterior si un anume alt material (pe langa ce s-a intocmit concret), despre care, bineinteles, au cunostinta ca nu exista si nu a fost intocmit, neavand deci cum sa li se comunice.
    Vor sustine despre acel material (despre care stiu ca este inexistent) ca era indispensabil, ca trebuia in mod necesar a fi intocmit, pentru ca, altfel, ei nu puteau cunoaste ce si cum anume voteaza in AGA.
    Daca reusesc sa demonstreze ca materialul care nu s-a intocmit era esential, desigur ca vor proba si faptul ca le-a fost incalcat dreptul la informare (care nu presupune doar comunicarea materialelor intocmite efectiv, ci intocmirea materialelor esentiale pentru a se putea comunica si cunoaste ce se va dezbate in AGA).
    Asupra acestei aprecieri cu privire la ceea ce este esential (sa existe si sa fie comunicat) sau nu se poarta discutia atunci cand se apreciaza cu privire la incalcarea sau nu a dreptului la informare.
    In schimb, lipsa unui material (care, neexistand, nu putea fi nici comunicat), nu probeaza, luata in mod izolat, savarsirea unui abuz de majoritate in cadrul AGA (desi se poate sanctiona dintr-o alta perspectiva a incalcarii dreptului la informare, daca materialul este unul esential), de catre actionarii majoritari, prin votul acestora, in detrimentul minoritarilor, ci poate prezuma o eventuala intentie in acest sens a majoritarilor.
    Dar doar presupusa (prezumata) intentie, neurmata de un rezultat concret (rezultatul este ceea ce s-a adoptat de majoritari in AGA), constand in dezavantajarea actionarilor minoritari (respectiv in faptul ca hotararea nu profita si acestor actionari, potrivit cotei lor de participare la capitalul social) nu poate conduce la retinerea abuzului de majoritate.
    Daca ceea ce s-a adoptat in AGA nu ii dezavantajeaza pe actionarii minoritari (nu exista prejudiciu), abuzul de majoritate nu poate fi retinut (am tot reprodus ce a retinut in extenso hotararea sub acest aspect al inexistentei vreunui dezavantaj pentru actionarii minoritari).
    Criteriul “dezavantajarii” este conceptualizat, ruperea egalitatii dintre asociati fiind elementul obiectiv al abuzului (in plus, ruptura egalitatii trebuie sa fie intentionata, facuta cu intentia de a dauna, ceea ce consacra distinct elementul subiectiv al abuzului – R. Catana, lucrarea pe care am amintit-o deja, p. 119).
    E ca la lipsa unuia dintre elementele constitutive ale infractiunii. Trebuie sa existe toate elementele pentru a exista infractiunea respectiva.
    Dezavantajarea actionarilor minoritari (faptul ca hotararea nu profita si acestor actionari, potrivit cotei lor de participare la capitalul social) trebuie probata distinct de prezumata intentie.

    • Am înțeles acum datorită răbdării de care ați dat dovadă.
      Dar problema este că aici este vorba de o notă de fundamentare, deci nu de orice alt act.
      Acum, personal, mi se pare problematic faptul că nu există acea notă de fundamentare. De ce? Păi pentru că fără nota de fundamentare, devine mult mai greu pentru acționarii minoritari să probeze abuzul – respectiv faptul că ei pierd, pe când cei majoritari, nu (mai ales atunci când se constituie cică o nouă societate care este controlată de acționarii majoritari sau de rude ale lor/sau de iubiți/sau de pur și simplu niște persoane interpuse).

      Altfel spus, mi se pare tare bizar să se spună că:
      1. dacă nu s-a informat, și
      2. atât majoritatea, cât și minoritatea, pierd la fel de mult în urma acelei decizii luate, atunci
      3. nu avem abuz de majoritate pentru că … pentru a avea abuz de majoritate trebuie să avem acționarii minoritari mult mai pierzători decât cei majoritari.(fiind necesar să se rupă egalitatea obiectivă, deși negativă)

      Apoi, întrebare imediat următoare este: dezavantajarea acționarilor minoritari trebuie să fie una imediată, sau una mediată?

      Și sarcina probei pică evident, în ambele cazuri, la minoritate. Deci minoritatea trebuie să dovedească că DEȘI NU A FOST INFORMATĂ CORESPUNZĂTOR, ACEASTA A FOST ȘI DEZAVANTAJATĂ în comparație cu majoritatea.

      Adică, după ce că minoritatea nu a avut acces la documente precum nota de fundamentare, mai are și sarcina probei.

      Păi cum să probeze minoritatea dacă ea nu a avut acces la documente anterior, și dacă instanța nu admite administrarea de probe cerută de minoritate?

      Eu am o mare, dar mare problemă de principiu cu privire la o astfel de sarcină de probă în astfel de condiții. Tocmai de aceea ceream inversarea sarcinii probei, respectiv faptul că majoritatea trebuie să dovedească faptul că nu are vreo pierdere mai mică decât cei în minoritate (nu neapărat să dovedească faptul că nu au un câștig imediat sau mediat) – și asta pentru că observ că spuneți că dacă pierd în egală măsură, atunci nu este abuz.

      Iar analogia cu dreptul penal nu merge pentru că pur și simplu nu suntem în penal, iar în penal avem alte reguli tocmai pentru că există prezumția de nevinovăție. În dreptul societar nu avem prezumția de nevinovăție a acționarilor majoritari. De fapt, ar trebui să avem prezumția de nevinovăție a acționarilor minoritari – din cauza poziției lor neprivilegiate.

      Mulțumesc pentru răspuns,
      Cu stimă,
      Mihaela Mazilu-Babel

  10. Dana DUMITRESCU spune:

    Trimiterea la dreptul penal a fost facuta doar pentru a se intelege ca, pentru a exista abuz de drept, trebuie indeplinite mai multe cerinte, nefiind suficient doar elementul subiectiv (trebuie sa existe ambele elemente, subiectiv si obiectiv).
    In dreptul societar avem prezumtia de buna-credinta (pentru toti actionarii). Prezumtia de buna-credinta a fost retinuta si in hotarare.
    Sub aspect probator, nu e deloc putin lucru sa se admita a se prezuma judiciar existenta elementului subiectiv din faptul necomunicarii unor acte. Dimpotriva.
    Uneori, necesitatea infaptuirii anumitor lucruri este clara. Nu este nevoie de note de fundamentare (previziuni, fezabilitate, rentabilitate) pentru a rezulta aceasta. Pai de ce sa trebuiasca a fi intocmita nota de fundamentare (previziuni, fezabilitate, rentabilitate) daca nu se impune?! Doar pentru ca asa pretinde minoritatea care nu este de acord cu decizia majoritatii?!
    Deci nu e vorba despre lipsa de acces la documente (care e si fireasca intr-o anumita masura – dupa cum a aratat un domn ce a intervenit in dezbatere – caci nu minoritarii manageriaza afacerea; de aceea exista organe societare iar dreptul de control si supraveghere al actionarilor are anumite limite si poate fi exercitat in anumite conditii; administratorii au puteri proprii care nu apartin actionarilor), ci despre faptul ca nu se impunea intocmirea materialelor invocate de actionarii minoritari.
    Este o chestiune de apreciere in concreto (in paranteza fie spus, numai de actionari “iubiti” nu poate fi vorba in cadrul unei societati pe actiuni care mai e si listata).
    Viata fireasca a societatii, evolutia acesteia, ar fi deosebit de anevoioasa daca s-ar prezuma mereu abuzul de majoritate.
    Domnii care au intervenit in aceasta dezbatere juridica cu exemple au surprins foarte bine si pragmatic modul in care se pune problema.
    Iar conditiile impuse pentru a exista abuzul de majoritate nu sunt proprii dreptului nostru. Exista si in jurisprudenta si doctrina altor tari.
    Apoi, din hotarare se poate observa ca s-a retinut din probe ca nu exista dezavantajarea actionarilor minoritari, adica faptul ca hotararea nu profita si acestor actionari, potrivit cotei lor de participare la capitalul social. Deci nu e nimic bizar. Nu sunt doar simple constatari bazate numai pe faptul neadministrarii unor probe la propunerea minoritarilor sau pe imposibilitatea/dificultatea minoritarilor de a administra anumite probe (hotararea: “se poate constata ca datele financiare ale societatii confirma pierderile financiare ale acesteia, ceea ce semnifica lipsa disponibilitatilor banesti pentru realizarea proiectului investitional”; “instanta constata ca masurile adoptate, in raport de obiectul lor, ii vizeaza pe toti actionarii, indiferent de participatia detinuta de acestia la capitalul social, fara a favoriza direct sau indirect o anumita categorie de actionari. In privinta majorarii de capital social, fixarea unei rate de subscriere pentru actionarii existenti este aplicabila tuturor actionarilor iar reclamanta nu a probat ca prin stabilirea respectivei rate de subscriere sunt vatamate exclusiv interesele sale, nu si ale celeolalti actionari, pentru a se considera ca hotararea luata cu votul actionarilor majoritari are drept scop lezarea drepturilor sale, conform art. 136 indice 1 din Legea nr. 31/1990” – pagina 14).
    Deci este satisfacuta si cerinta dumneavoastra in sensul de a se dovedi concret ca majoritatea nu are niciun avantaj fata de minoritari (cat priveste chestiunea castigului/dezavantajului mediat sau imediat, imi vine in minte prezumtia deciziilor de afaceri rezonabile la momentul adoptarii lor, respectiv regula judecatii de afaceri, care, desi are legatura cu administratorii, vizeaza tocmai problema previzibilitatii efectelor actului de gestiune).
    Am tot spus ca este vorba despre probatiune (administrarea si aprecierea probelor) si ca este de presupus ca aceasta a fost facuta in cunostinta de cauza de catre cineva impartial si indreptatit sub aspectul competentelor profesionale in materie.
    “Democratizarea” care ar rezulta din modul in care puneti problema ar conduce, in fapt, la o “dictatura” a minoritarilor. Nu acesta este sensul “democratiei” societare.
    Drepturile si interesele celorlalti actionari minoritari pretins incalcate sunt legitime in masura in care sunt subsumate lui affectio societatis. Chiar daca un actionar are motive sa considere ca interesele sale legitime au fost incalcate prin modul in care ceilalti actionari si-au exercitat drepturile societare, el nu va putea invoca art. 1361 din Legea nr. 31/1990 atata timp cat interesele legitime ale societatii nu au fost incalcate (S. David în Legea societăților, Ediția a 5-a, Editura C. H. Beck, 2014, p. 460).
    Trebuie evitat a se deturna controlul judiciar al hotararii actionarilor de la constatarea abuzului de drept, la verificarea oportunitatii hotararii actionarilor sau conformitatii acesteia cu situatia societatii (Radu Catană, Dreptul societăților comerciale, Sfera Juridică, 2007, p. 120).
    Dar exista jurisprudenta si doctrina care poate fi citita si care sunt convins ca va va lamuri muuult mai bine.

  11. Dana DUMITRESCU spune:

    Am incercat sa fiu cat mai explicita. Eu zic ca am reusit.
    Am incercat sa explic teoria legata de dreptul la informare si abuzul de drept, incercand sa conturez conditiile de existenta ale acestora descrise de jurisprudenta si doctrina, precum si in ce masura interfereaza.
    In paranteza fie spus, daca este vorba despre lipsa notelor de fundamentare, strategii, etc. (adica inexistenta acestora), nu vad cum este incalcata mult invocata eglitate dintre actionari. Caci nu le au nici unii nici altii! In plus, de unde reiese ca, in cazul in care exista, actionarilor majoritari le-au fost prezentate de catre administratori aceste materiale? Este insa posibil ca ordinea de zi sa fi fost intocmita ca urmare a propunerilor acestora, ceea ce ar presupune ca, in cazul in care ar exista anumite materiale intocmite anteriror, majoritarii le-ar cunoaste.
    Nu am ratificat nimic referitor la acceptarea unei ruperi a echilibrului dintre asociati. Dimpotriva, am spus urmatoarele:
    Daca exista astfel de materiale, ele trebuie sa fie esentiale pentru a putea fi considerat, in caz de necomunicare a lor catre oricare dintre actionari, ca a fost incalcat dreptul la informare.
    “Uneori, necesitatea infaptuirii anumitor lucruri este clara. Nu este nevoie de note de fundamentare (previziuni, fezabilitate, rentabilitate) pentru a rezulta aceasta. Pai de ce sa trebuiasca a fi intocmita nota de fundamentare (previziuni, fezabilitate, rentabilitate) daca nu se impune?! Doar pentru ca asa pretinde minoritatea care nu este de acord cu decizia majoritatii?!
    Deci nu e vorba despre lipsa de acces la documente (care e si fireasca intr-o anumita masura – dupa cum a aratat un domn ce a intervenit in dezbatere – caci nu minoritarii manageriaza afacerea; de aceea exista organe societare iar dreptul de control si supraveghere al actionarilor are anumite limite si poate fi exercitat in anumite conditii; administratorii au puteri proprii care nu apartin actionarilor), ci despre faptul ca nu se impunea intocmirea materialelor invocate de actionarii minoritari”.
    Toata lumea stie ca dreptul de control si supraveghere al actionarilor are anumite limite si poate fi exercitat in anumite conditii, iar aceasta nu inseamna ruperea echilibrului dintre asociati, ci are legatura cu puterile conferite administratorilor.
    Am mai spus si care sunt conditiile ce trebuie retinute pentru a putea exista abuzul de majoritate.
    Deci am spus exact ce se citeaza din S. David, adica faptul ca hotararea AGA “trebuie să folosească interesului tuturor acționarilor și în nici un caz să fie folosit în scopul de a-l favoriza pe acționarul majoritar”, dar existenta unei astfel de favorizari a majoritarilor (abuzul de majoritate, cu cele doua elemente, subiectiv si obiectiv) trebuie dovedit concret.
    Astfel, trebuie dovedit si rezultatul concret prejudiciabil pentru minoritari, adica faptul ca ceea ce s-a votat in AGA ii dezavantajeaza pe actionarii minoritari, respectiv faptul ca hotararea nu profita si acestor actionari, potrivit cotei lor de participare la capitalul social, ci majoritarilor.
    O intentie prezumata, neurmata de un rezultat concret prejudiciabil nu atrage existenta abuzului de drept.
    Am mai observat ca, sub aspectul inexistentei unei defavorizari a minoritarilor realizata prin rezultatul votului majoritarilor in AGA, din hotarare reiese ca au fost analizate si probe concrete, inclusiv cele ce privesc datele financiare ale societatii, nefiind vorba doar despre un refuz de probatiune manifestat de instanta fata de minoritari.
    CAPCANA, de fapt, este urmatoarea (si am descris-o anterior pe larg): sa pui pe acelasi plan incalcarea dreptului la informare si probatiunea acestuia cu abuzul de majoritate si probatiunea acestuia.
    1. Atacand in mod efectiv cu cerere in nulitate hotararea AGA pe motiv de incalcare a dreptului la informare, actionarii (minoritari sau nu), vor sustine intotdeauna ca, pentru ceea ce s-a adoptat in AGA, ar mai fi fost necesar sa se intocmeasca anterior si un anume alt material (pe langa ce s-a intocmit concret), despre care, bineinteles, au cunostinta ca nu exista si nu a fost intocmit, neavand deci cum sa li se comunice.
    Vor sustine despre acel material (despre care stiu ca este inexistent) ca era indispensabil, ca trebuia in mod necesar a fi intocmit, pentru ca, altfel, ei nu puteau cunoaste ce si cum anume voteaza in AGA.
    Daca reusesc sa demonstreze ca materialul care nu s-a intocmit era esential, desigur ca vor proba si faptul ca le-a fost incalcat dreptul la informare (care nu presupune doar comunicarea materialelor intocmite efectiv, ci intocmirea materialelor esentiale pentru a se putea comunica si cunoaste ce se va dezbate in AGA).
    Apoi, este posibil ca anumite materiale sa existe, dar ele sa nu se impuna a fi comunicate pentru ca nu sunt esentiale, dreptul la informare nefiind incalcat intr-o astfel de situatie.
    Asupra acestei aprecieri cu privire la ceea ce este esential (sa existe si sa fie comunicat) sau nu se poarta discutia atunci cand se apreciaza cu privire la incalcarea sau nu a dreptului la informare.
    Aprecierea revine instantei.
    Dupa ce criterii se apreciaza daca anumite materiale sunt sau nu suficiente? Caci administratorii le considera mereu suficiente iar cei ce urmaresc si doresc anularea AGA le vor considera intotdeauna insuficiente si incomplete.
    Ar trebui apreciat daca dreptul la informare a fost sau nu respectat in functie de verificarea si aprecierea de catre instanta a operatiei concrete ce a fost ulterior adoptata in AGA?
    Nu este, in acest fel, extrem de fluctuanta si nesigura limita dintre controlul de legalitate si controlul de oportunitate nepermis instantei? Nu devine, astfel, acest aspect unul care tine de oportunitate?
    Este motivul pentru care, reglementand dreptul la informare al actionarilor, art. 1172 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 indică in mod expres materialele esentiale ce este obligatoriu a fi puse la dispoziția actionarilor la sediul societatii, de la data convocarii AGA si dupa care, la cerere, actionarilor li se vor elibera copii contra cost.
    Textul nu vorbeste despre obligatia de a pune la dispozitia actionarilor materiale care “vizeaza însăși existența cauzei sau caracterul licit al actului juridic propus spre adoptare”.
    2. In schimb, lipsa unui material (care, neexistand, nu putea fi nici comunicat) sau necomunicarea acestuia, nu probeaza, luate in mod izolat, savarsirea unui abuz de majoritate in cadrul AGA (desi se poate sanctiona dintr-o alta perspectiva a incalcarii dreptului la informare, daca materialul este unul esential), de catre actionarii majoritari, prin votul acestora, in detrimentul minoritarilor, ci poate prezuma o eventuala intentie in acest sens a majoritarilor.
    Dar doar presupusa (prezumata) intentie, neurmata de un rezultat concret (rezultatul este ceea ce s-a adoptat de majoritari in AGA), constand in dezavantajarea actionarilor minoritari (respectiv in faptul ca hotararea nu profita si acestor actionari, potrivit cotei lor de participare la capitalul social) nu poate conduce la retinerea abuzului de majoritate.
    Daca ceea ce s-a adoptat in AGA nu ii dezavantajeaza pe actionarii minoritari (nu exista prejudiciu), abuzul de majoritate nu poate fi retinut (am tot reprodus ce a retinut in extenso hotararea sub acest aspect al inexistentei vreunui dezavantaj pentru actionarii minoritari).
    Criteriul “dezavantajarii” este conceptualizat, ruperea egalitatii dintre asociati fiind elementul obiectiv al abuzului (in plus, ruptura egalitatii trebuie sa fie intentionata, facuta cu intentia de a dauna, ceea ce consacra distinct elementul subiectiv al abuzului – R. Catana, lucrarea pe care am amintit-o deja, p. 119).
    Lipsa notelor de fundamentare pretins a fi fost necesar sa se intocmeasca de catre administratori ori necomunicarea acestei note, daca ea exista, se incearca a fi folosita in probatiune in mod distinct si in raport de cel de-al doilea motiv de nulitate ce priveste abuzul de majoritate, ca o dovada a existentei unui astfel de abuz ce s-ar fi savarisit prin exercitarea votului in AGA de catre actionarii majoritari, deci pentru a se proba inclusiv elementul obiectiv cerut pentru existenta abuzului de majoritate, adica rezultatul concret votat in AGA care ar dezavantaja pe minoritari fata de majoritari.
    Elementul obiectiv al abuzului de majoritate nu poate fi probat doar prin invocarea si dovedirea inexistentei unor note de fundamentare.
    Luata in mod izolat, lipsa acestor “documente” nu poate dovedi existenta abuzului de majoritate, pentru ca nu dovedeste elementul obiectiv al acestuia.
    Principiul egalității în drepturi a acționarilor presupune si urmatoarele (sau, mai bine zis, nu intra in contradictie cu urmatoarele, ci dimpotriva):
    Drepturile si interesele celorlalti actionari minoritari pretins incalcate sunt legitime in masura in care sunt subsumate lui affectio societatis. Chiar daca un actionar are motive sa considere ca interesele sale legitime au fost incalcate prin modul in care ceilalti actionari si-au exercitat drepturile societare, el nu va putea invoca art. 1361 din Legea nr. 31/1990 atata timp cat interesele legitime ale societatii nu au fost incalcate (S. David în Legea societăților, Ediția a 5-a, Editura C. H. Beck, 2014, p. 460).
    Trebuie evitat a se deturna controlul judiciar al hotararii actionarilor de la constatarea abuzului de drept, la verificarea oportunitatii hotararii actionarilor sau conformitatii acesteia cu situatia societatii (Radu Catană, Dreptul societăților comerciale, Sfera Juridică, 2007, p. 120).
    Daca o hotarare AGA adoptata prin votul majoritarilor nu prejudiciaza (dezavantajeaza) pe minoritari, nefiind contrara interesului social, se mai impune anularea acesteia pe motiv ca nu au fost intocmite si comunicate anumite note de fundamentare (neesentiale, caci altfel a fost incalcat dreptul la informare), neintocmire care ar putea prezuma (relativ) existenta unei intentii anterioare a majoritarilor de a actiona ulterior in cadrul AGA, atunci cand exercita votul, pentru dezavantajarea minoritarilor? NU! Dezavantajul nu s-a produs, sa votat corect iar rezultatul este conform interesului social si corespunde respectarii drepturilor minoritarilor rezultand din cotele lor de participare la capitalul social.
    Daca existenta abuzului de majoritate ar fi conditionata doar de dovedirea elementului subiectiv (intentia majoritarilor), iar acesta ar fi prezumat ca rezulta din lipsa intocmirii sau comunicarii unor anumite materiale (neesentiale, caci altfel ar fi incalcat dreptul la informare), nemaifiind necesar a se dovedi si elementul obiectiv (rezultatul votului care dezavantajeaza pe majoritari si este contrar interesului social), prin simpla invocare de catre minoritari a neintocmirii ori necomunicarii unor materiale neesentiale, s-ar ajunge la dovedirea abuzului de majoritate, desi, in concret, un astfel de abuz nu a avut in concret loc, neexistand rezultatul care sa ii dezavantajeze pe minoritari si sa incalce interesul social.
    Neintocmirea unor materiale neesentiale ori necomunicarea acestora actionarilor nu are relevanta in raport de o pretinsa incalcare a dreptului la informare, neputand dovedi o astfel de incalcare.
    Ea ar putea prezuma elementul subiectiv al abuzului de majoritate, neputand proba insa elementul obiectiv, deci abuzul de majoritate in intregul sau.
    De aceea, pentru a exista abuzul de majoritate, este necasar SA EXISTE ADOPTATA constient o HOTARARE AGA care AVANTAJEAZA o categorie de asociati, in detrimentul celorlalti, fiind violat deliberat interesul comun al asociatilor, ceea ce inseamna si incalcarea interesului social (Radu Catană, Dreptul societăților comerciale, Sfera Juridică, 2007, p. 134).
    Deci este necesar sa fi adoptata o hotarare AGA in urma careia sa fie avantajata o categorie de asociati, in detrimentul celorlalti!!!
    Nu este suficient sa fie retinuta doar prezumtia relativa de intentie anterioara a majoritarilor de a savarsi ulterior, cu ocazia votului, un abuz de majoritate, (prezumtie trasa din neintocmirea ori necomunicarea unor materiale neesentiale), cat timp rezultatul (dezavantajul) nu s-a produs efectiv, neexistand deci nici abuz de majoritate.

    • Da, doamna Dumitrescu, excelent ați concluzionat:

      Nu este suficient sa fie retinuta doar prezumtia relativa de intentie anterioara a majoritarilor de a savarsi ulterior, cu ocazia votului, un abuz de majoritate, (prezumtie trasa din neintocmirea ori necomunicarea unor materiale neesentiale), cat timp rezultatul (dezavantajul) nu s-a produs efectiv, neexistand deci nici abuz de majoritate.

      Dar cum a ajuns instanța să constate că rezultatul dezavantajos nu s-a produs, din punct de vedere juridic?

      Răspuns: instanța a ajuns la concluzia că rezultatul nu s-a produs efectiv deoarece instanța arată că minoritatea nu a reușit să dovedească. E simplu să impui o probatio diabolica și apoi să zici că nedovedindu-se, totul este okey din punct de vedere juridic – chiar dacă de facto chiar o fi un dezavantaj – contând doar ce se poate proba.

      Să impui unei persoane să probeze ceva, atunci când șansele sunt extrem de mari să nu aibă acces la documentele cu care ar putea proba (și asta pentru că i s-a încălcat dreptul la informare, fiind și minoritate) și să spui că nu te pasă că i s-a încălcat dreptul la informare deoarece nu atrage nicio sancțiune acel simplu fapt până nu dovedește și dezavantajul (dezavantaj pe care îl poate dovedi doar dacă are acces la documentele la care nu avu acces din cauză că i s-a încălcat dreptul la informare), înseamnă să pici victimă argumentului circular – eroare logică și să impui probatio diabolica. Iar orice normă care impune o probatio diabolica este neconstituțională și neconvențională și contrară spiritului de justiție.

      pentru probatio diabolica citiți aici:https://en.wikipedia.org/wiki/Probatio_diabolica

      Vă pot apoi indica și niște cauze CJUE și CEDO despre probatio diabolica, dacă nu reușii să vă conving prin simpla definiție de pe wikipedia.

      • Pe scurt: dreptul la informare a fost creat tocmai pentru a nu permite nașterea unei probatio diabolica în sarcina acționarilor minoritari. Și tocmai pentru că acest drept la informare a fost încălcat, sarcina probei se schimbă, majoritatea având obligația să dovedească lipsa dezavantajului pentru minoritate – și dacă nu reușește, instanța să zică că a existat abuz.

        Deci tot ce trebuia să facă instanța era să citească dreptul la informare raportat la scopul urmărit a fi atins prin existența acestui drept – adică să aplice o interpretare teleologică. Dacă ar fi făcut asta, altfel s-ar fi motivat hotărârea și – probabil – altfel ar fi fost și rezultatul.

        Cred că asta dorea domnul Piperea să spună prin nota critică, deși nu se menționtează de probatio diabolica.

        Numai bine,
        Cu stimă,
        MMB

    • Petre PIPEREA spune:

      Iată cum v-ați împotmolit în propria plasă de argumente țesută în jurul unor fapte care demonstrează clar săvârșirea unui abuz de majoritate vizibil chiar și pentru profani în materie…

      Ați pornit permanent de la ipoteza conform căreia acționarii majoritari pot deține mai multe informații decât acționarii minoritari, dar ați renunțat la această ipoteză când am subliniat că astfel este încălcat principiul egalității acționarilor.

      Noua ipoteză lansată este în sensul că nici acționarul majoritar nu cunoștea motivele adoptării măsurilor propuse (ipoteză falsă), numai că și această ipoteză demonstrează la fel de bine abuzul de majoritate.

      Astfel:

      1. Dacă acționarul majoritar nu cunoștea motivele adoptării măsurilor propuse, adică nu a fost interesat să aprecieze corectitudinea, eficiența și, totodată, să poată identifica plusul de valoare adus investiției sale prin implementarea măsurilor propuse, este clar că acesta nu urmărea interesul social, ci urmărea cu totul altceva.

      Am arătat deja că punctele aflate pe ordinea de zi nu vizau achiziționarea unei trotinete, înființarea unui club de șah sau înființarea unei asociații de filateliști, ca să se poată susține întemeiat o atitudine de pasivitate a acționarului majoritar, ci au avut ca obiect externalizarea tuturor resurselor societății și contractarea unor împrumuturi ruinătoare, efort financiar estimat la o valoare colosală de 90.000.000 Euro (nouăzeci milioane Euro).

      Aceste resurse au fost transferate – cu prețul supraîndatorării societății – către un SPV controlat exclusiv de acționarul majoritar prin administratorii numiți discreționar de acesta.

      2. Ipoteza în care acționarul majoritar deținea informațiile pe care le-a solicitat și acționarul minoritar a fost deja analizată într-un comentariu anterior. Verdict: încălcarea principiului egalității acționarilor.

      2.1. Faptul că acționarul majoritar cunoștea informațiile respective rezultă în speță și din calitatea acestuia de membru în consiliul de administrație care a regizat ședința AGEA.

      2.2. Mai mult, instanța a refuzat să facă în speță aplicarea art. 22 NCPC – aflarea adevărului – și a respins cererea de a ordona probe prin care să se lămurească dacă există vreun acționar care să aibă cunoștință despre notele de fundamentare, planurile de afaceri etc.

      3. Oare cât de greu este să realizăm că externalizarea tuturor resurselor societății către o societate ai cărei administratori au fost și vor fi numiți permanent prin voința discreționară a acționarilor majoritari reprezintă un avantaj decisiv în favoarea acționarului majoritar? Acționarii minoritari rămân astfel prizonierii propriilor acțiuni.
      Exempli gratia, vă rog să verificați noțiunea de cash pooling.

      PS: Reiterez solicitarea de a posta dvs. pag. 2-10 din hotărâre, pagini pe care le tot vehiculați. De asemenea, nu uitați să menționați cum ați intrat în posesia lor și să vă declinați identitatea. Până atunci, intențiile dvs. rămân dubioase.

  12. Dana DUMITRESCU spune:

    Aprecierilor facute in nota critica pare-mi-se a li se potrivi spusa urmatoare: “In acest domeniu orice clasificare prea brutala este o nedelicatete teoretica”.

  13. Dana DUMITRESCU spune:

    „Faptul că acționarul majoritar cunoștea informațiile respective rezultă în speță și din calitatea acestuia de membru în consiliul de administrație care a regizat ședința AGEA”- pai nu ni s-a mai spus asta pana acum aici!!!
    Iar paginile 2-10 lipsesc sub diferite pretexte, dar se dau „verdicte”!!!
    Infiintarea unei societati de o alta societate este abuz de majoritate pe motiv de externalizare a resurselor societatii fondatoare?! Deci nu e voie sa fie infiintate societati de o alta societate. E abuz de majoritate. Asta doar daca e probat EFECTIV!!!
    „Este evident că nu putem fi de acord cu hotărârea menționată” – e din cauza partinirii.

    • Petre PIPEREA spune:

      Acest comentariu demonstrează ceea ce am știut de la bun început: perorațiile dvs. oțioase constituie o veritabilă farsă.

      Ați afirmat categoric că filele 2-10 vă confirmă indubitabil teoriile, iar acum afirmați nonșalant că nu cunoașteți filele respective și nici toate datele problemei.

      În plus, ați refuzat să explicați unele chestiuni elementare (cauza actului juridic, relevanța cunoașterii/necunoașterii notelor de fundamentare/planului de afaceri de către acționarul majoritar, cum ați intrat în posesia filelor 2-10, care sunt interesele dvs. în această speță etc.).

      Penibilul situației demonstrează că ați fost inspirată măcar atunci când ați ales să vă ascundeți identitatea.

  14. Dana DUMITRESCU spune:

    I.Daca minoritarii sustin caracterul ruinator al unei decizii luate in AGA trebuie sa se prezume ca respectiva decizie este ruinatoare?! In ce masura?! Pur si simplu?!
    Daca minoritarii sustin ceva diferit fata de majoritari, respectiv existenta abuzului, trebuie sa se prezume ca asa este?! Preumtia bunei-credinte nu functioneaza?!
    Atat elementul subiectiv, cat si obiectiv al abuzului de majoritate trebuie prezumate doar daca minoritarii afirma ca ceva este abuziv, inclusiv in situatia in care ar fi limpede ca nu era necesara intocmirea unei note de fundamentare?!
    Este vorba despre impunerea unei probatio diabolica daca afirmi ca o decizie AGA are caracter ruinator pentru societate si se considera necesar sa probezi asta?!
    Este vorba despre o probatio diabolica daca afirmi simplu ca o decizie AGA ii afecteaza exclusiv pe actionarii minoritari si ti se cere sa indici (sa motivezi, de fapt) in concret in ce fel sunt afectati exclusiv actionarii minoritari, respectiv care este modalitatea in care hotararile adoptate in adunarea generala ii afecteaza exclusiv pe actionarii minorotari?!
    Sau este suficient sa afirmi doar ca decizia AGA te afecteaza exclusiv, fara nimic in plus, pentru ca, altfel, este vorba despre o probatio diabolica?!
    Iar atunci cand minoritarii afirma ca societatea ar fi dispus si in lipsa masurilor luate de adunarea generala de fondurile necesare dezvoltarii proiectului imobiliar in discutie, iar in acest sens, in hotarare se retine ca, “datele financiare ale societatii confirma pierderile financiare ale acesteia, ceea ce semnifica lipsa disponibilitatilor banesti pentru realizarea proiectului investitional”, este vorba tot despre probatio diabolica si despre o eroare logica, putandu-se concluziona ca instanta nu a apreciat probe concrete administrate efectiv ci doar a preferat sa oblige minoritarii la a aduce probe?!
    Greu de crezut!
    Am tot spus ca paginile 2-10 din hotarare sunt relevante si ca s-a omis a fi postate.
    Asta legat de probatiune si pretinsa probatio diabolica.
    Tot pe scurt, fata de confuzia dintre incalcarea dreptului la informare (sub aspectul continutului si probatiunii acestuia) si abuzul de majoritate:
    Dreptul la informare in acceptiunea dreptului societar (Legii nr. 31/1990) nu inseamna obligatia intocmirii si comunicarii oricarui material despre care minoritarii afirma ca ar fi trebuit intocmit si comunicat.
    Deci (lasand la o parte discutia referitoare la fundamentul dreptului la informare), chiar daca ar fi fost creat dreptul la informare “tocmai pentru a nu permite nașterea unei probatio diabolica” în sarcina oricaruia dintre acționari (minoritari ori nu), el nu vizeaza si nu include orice material, ci doar pe cele apreciate a fi esentiale in raport cu chestiunea concreta ce se va discuta in AGA.
    Nu orice material care lipseste ori nu a fost comunicat poate atrage incalcarea dreptului la informare.
    Incalcarea dreptului la informare, ca notiune distincta de abuzul de majoritate, este sanctionata tot distinct, fara a se retine existenta si incidenta abuzului de majoritate.
    Lipsa intocmirii si comunicarii unor materiale neesentiale (care nu au deci legatura cu incalcarea dreptului la informare de mai sus si nu pot fi sanctionate prin retinerea incalcarii dreptului la informare) poate crea prezumtia unei intentii de savarsire ulterioare a unui abuz de majoritate realizat prin votul majoritarilor in AGA, respectiv sa prezume existenta elementului subiectiv al abuzului de majoritate si atat, fara a prezuma si elementul obiectiv al pretinsului abuz.
    Daca lipsa intocmirii si comunicarii unor materiale neesentiale ar prezuma atat elementul subiectiv, cat si elementul subiectiv al abuzului de majoritate, ar insemna ca lipsa intocmirii si comunicarii absolut a oricarui material pretins de catre minoritari a fi necesar sa fie sanctionata ca o incalcare a dreptului la informare (in acceptiunea acestuia din dreptul societar), notiunea de abuz de majoritate suprapunandu-se de fapt peste cea de incalcare a dreptului la informare.
    Aceasta nu ar insemna altceva decat ca lipsa intocmirii si comunicarii oricaror materiale, esentiale sau neesentiale, invocata de actionarii interesati (minoritari in dezbaterea de fata) sa fie sanctionata, de fapt, tot ca o nerespectare a dreptului la informare, desi materialele neesentiale nu au legatura si nu intra in sfera de actiune a “dreptului la informare” din dreptul societar.
    Este limpede care a fost motivul pentru care, in dreptul societar, in sfera notiunii de “drept la informare”, nu intra si materialele neesentiale (functionarea societatii ar fi mult prea grea, poate chiar paralizata), iar notiunea de abuz de majoritate si probatiunea acestuia nu este totuna si nu se suprapune peste cea referitoare la dreptul la informare din dreptul societar, la fel si probatiunea.
    De asemenea, este limpede motivul pentru care notiunea de abuz de majoritate si probatiunea acestuia nu se suprapune peste cea de incalcare a dreptului la informare si probatiunea acesteia.
    Dreptul societar are specificul si ratiunile lui.
    Deci instanta a “citit” in mod corect “dreptul la informare raportat la scopul urmărit a fi atins prin existența acestui drept”, adica l-a citit corect prin prisma reglementariilor si principiilor de drept societar.
    De altfel, in nota critica s-a facut sublinierea ca solicitarea acționarului minoritar nu viza o informație oarecare, ceea ce conduce la ideea ca aceasta are o importanta deosebita, iesita din sfera informatiilor obisnuite, normale.
    Se incearca astfel a se incadra mai intai aceasta informatie (neintocmita ori necomunicata), prin sustinerea in sensul ca nu este una oarecare, in sfera dreptului la informare din dreptul sociatar, astfel incat sa se retina incalcarea acestuia.
    Apoi, daca nu este atins telul de mai sus, se incearca a se suprapune aceasta neintocmire ori necomunicare a informatiei peste abuzul de majoritate (ceea ce nu este exact), pe care se doreste sa il probeze si in mod distinct (nu poate face, de sine statator aceasta probatiune), iar apoi peste o lipsa de cauza sau o cauza licita a actului juridic propus spre adoptare in AGA (ceea ce, de asemenea, evident nu poate prezuma).
    Se sustine instituirea unei prezumtii cu caracter general referitoare la rasturnarea sarcinii probatiunii, respectiv ca intotdeauna sarcina probei sa revina majoritarilor in toate cazurile in care acestia invoca abuzul de majoritate?!
    Deci, daca nu sunt intocmite materiale (ce nu erau esentiale) care sa poata fi comunicate minoritarilor, ori daca acestea exista si nu s-au comunicat si se adopta ulterior o hotarare AGA prin votul majoritarilor, invocandu-se apoi de care minoritari abuzul de majoritate, sustinandu-se caracterul ruinator al deciziei luate in AGA, ar trebui a se prezuma ca abuzul de majoritate, inclusiv caracterul ruinator al deciziei, exista cat timp actionarii majoritari nu dovedesc contrariul?!
    Nu cred ca este asa simplu a fi rezolvata problema existentei abuzului de majoritate prin invocarea de catre minoritari a probatio diabolica.
    Chestiunea continutului si limitelor dreptului la informare al actionarilor nu se rezolva prin invocarea probatio diabolica (in situatia dezbatuta, aprecierea asupra incidentei unei probatio diabolica este o problema ce tine de aprecierea suverana a instantei functie de elementele de fapt ale spetei, iar din hotarare lipsesc pagineile 2-10).
    Modul in care se incearca rezolvarea problemei, respectiv doar prin invocarea unei probatio diabolica, suprima limitele si diferentierile, legale, jurisprudentiale si doctrinare care exista intre dreptul la informare in materie societara si abuzul de majoritate, conducand la un amalgam nepermis.
    In plus, din hotararea partial postata rezulta ca nici nu este vorba despre asa ceva, reiesind ca au fost administrate si apreciate probe concrete referitoare la datele financiare ale societatii, care banuiesc ca au fost depuse tocmai de majoritari.
    Deci, pare-se ca majoritarii au dovedit in concret si efectiv contrariul sustinerilor minoritarilor referitoare la pretinsul caracter ruinator al deciziei adoptate in AGA si la faptul ca societatea ar fi dispus si in lipsa masurilor luate de adunarea generala de fondurile necesare dezvoltarii proiectului imobiliar in discutie.
    Am spus ca exista jurisprudenta si doctrina (suficienta si constanta as zice) referitoare la abuzul de majoritate care poate fi citita si care sunt convinsa ca va va lamuri mult mai bine inclusiv sub aspectul mentionatei probatio diabolica.
    Referitor la dreptul la informare, nu trebuie neglijat nici ca:
    Exista si o obligatie a actionarilor ca, luand cunostinta despre ordinea de zi, sa se documenteze, SA SE PREGATEASCA.
    De aceea legea prevede in mod expres faptul ca ordinea de zi trebuie sa cuprinda mentiuni clare cu privire la chestiunile supuse dezbaterii, pentru a se putea cunoaste de catre actionari respectivele chestiuni si pentru a se pregati si documenta.
    Doctrina a aratat ca art. 117 indice 2 din Legea nr. 31/1990 are in vedere facilitarea accesului actionarilor la informatii despre societate inainte de AGA, astfel incat acestia sa poata verifica activitatea societatii (dupa cum am mai precizat, autorul arata insa ca doar incalcarea alin. 1 atrage nulitatea AGA, nu si incalcarea alin. 3 – S. David, op. cit., p. 390 si 393-395).
    Administratorii nu pot explica actionarilor, in amanunt, orice problema tehnica ce vizeaza o chestiune ce urmeaza a se discuta in AGA. In cazul in care este vorba despre asa ceva, actionarii au obligatia de a se documenta si nu doar sa pretinda administratorilor sa explice in amanunt orice detaliu tehnic, mai ales ca nerespectarea art. 117 indice 2 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 nu sanctioneaza cu nulitatea hotararii AGA faptul ca administratorii nu raspund intrebarilor actionarilor.
    De aceea, ordinea de zi trebuie sa expliciteze chestiunile pe care le enumera si care se vor dezbate in AGA, insa explicitarea trebuie facuta in limite rezonabile, in functie de aceasta si de prevederile art. 117 indice 2 alin. 1 si 3 din Legea nr. 31/1990, trebuind a fi analizate problemele legate de materialele necesar a fi intocmite si comunicate.
    De asemenea, legat de intrebarile ce pot fi adresate de actionari anterior tinerii AGA conform art. 117 indice 2 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, trebuie avut in vedere si art. 144 indice 1 alin. 5 din Legea nr. 31/1990, care prevede ca administratorii sunt tinuti sa nu divulge informatile confidentiale si secretele comerciale ale societatii, la care au acces in virtutea calitatii de administratori (repet: incalcarea art. 117 indice 2 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 nu este sanctionata cu nulitatea hotararii AGA; de altfel, art. 117 indice 2 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 prevede ca la intrebarile adresate de actionari conform acestui text de lege urmeaza a se raspunde IN CADRUL ADUNARII).

    II.1. Minoritarii actioneaza in judecata pretinzand ca nu li s-au comunicat anumite materiale, nota de fundamentare, de exemplu.
    Invoca incalcarea dreptului la informare (sustinand ca este vorba despre materiale esentiale) si, ca motiv distinct, abuzul de majoritate.
    Invocarea acestui din urma motiv inseamna ca:
    – minoritarii invoca faptul ca, si in cazul in care nu ar fi vorba despre materiale esentiale a caror necomunicare sa conduca la retinerea incalcarii dreptului la informare, ar fi fost necesara comunicarea respectivelor materiale neesentiale, lipsa comunicarii prezumand o intentie a majoritarilor de a savarsi ulterior in AGA un abuz de majoritate;
    – se invoca de catre minoritari (pe langa elementul subiectiv legat de necomunicarea notei de fundamentare) si producerea unui prejudiciu (elementul obiectiv) cauzat prin decizia de infaptuire a unei anumite operatiuni, luata prin adoptarea hotararii AGA, constand in dezavantajarea minoritarilor (faptul ca hotararea nu profita si acestor actionari, potrivit cotei lor de participare la capitalul social, ci profita si majoritarilor).
    De retinut ca cele doua elemente ale abuzului de majoritate trebuind sa existe si sa fie probate distinct unul de celalalt.
    2. Sarcina depunerii respectivelor materiale la dosar revine majoritarilor (societatii), daca materialele exista (si daca se apreciaza in concret de instanta, la cererea minoritarilor, a majoritarilor sau chiar din oficiu, ca proba respectiva este pertinenta concludenta si utila cauzei).
    3. Majoritarii se apara insa in sensul ca, in raport de decizia ce urma a se adopta in AGA (si care s-a si adoptat), nu era nevoie si nu era necesara intocmirea unei note de fundamentare, deoarece operatiunea decisa in AGA era necesara si evidenta fara prezentarea altor detalii amanuntite (da, chiar poate exista asa ceva!), astfel incat nu s-a intocmit o astfel de nota de fundamentare pentru a putea fi fost comunicata minoritarilor anterior tinerii AGA si pentru a putea fi depusa la dosar. Sustin ca, neimpunandu-se intocmirea unei note de fundamentare, nu putea fi vorba nici de obligatia comunicarii acesteia (de retinut ca, daca este cum sustin majoritarii, inseamna ca nu exista prezumat nici macar elementul subiectiv al abuzului de majoritate si cu atat mai putin ar exista o incalcare a dreptului la informare).
    Asadar, pozitia majoritarilor a fost clar exprimata in sensul ca nota de fundamentare nu exista, neputand fi depusa la dosar majoritarii sustinand si ca nu se impunea intocmirea unei astfel de note fata de decizia concreta adoptata prin hotararea AGA.
    Va reveni in sarcina minoritarilor sa probeze contrariul sustinerilor majoritarilor, respectiv ca, in raport de operatiunea concreta decisa prin hotararea AGA, se impunea intocmirea unei note de fundamentare care sa fie necesar a le fi si comunicata.
    Nu este vorba despre nicio probatio diabolica.
    4. Discutia nu se poarta asupra a ceea ce li se cere majoritarilor a fi depus la dosar, caci nota de fundamentare nu exista, si nici asupra faptului ca minoritarii nu au cum sa depuna la dosar acte pe care nu le detin, ci asupra necesitatii intocmirii unei astfel de note de fundamentare:
    – daca nota de fundamentare este apreciata a fi fost esentiala, neintocmirea acesteia (la fel ca si lipsa de comunicare, in cazul in care ea ar exista) atrage incalcarea dreptului la informare; nu se mai pune problema necesitatii probarii elementului obiectiv al abuzului de majoritate, abuzul de majoritate fiind indiferent din moment ce s-a retinut incalcarea dreptului la informare, in acceptiunea pe care acesta o are in dreptul societar;
    – daca existenta notei de fundamentare nu este apreciata a fi fost esentiala, incalcarea dreptului la informare nu poate fi retinuta;
    – inexistenta notei de fundamentare (la fel ca si necomunicarea acesteia) poate avea importanta insa in probatiunea elementului subiectiv al abuzului de majoritate, in sensul ca ar putea prezuma elementul subiectiv al acestuia, respectiv intentia majoritarilor de savarsire ulterioara a abuzului de drept in AGA, chiar si in cazul in care se retine ca nota de fundamentare nu avea caracter esential dar ca exista o anumita relevanta a intocmirii ei;
    – dar se poate intampla sa nu fi fost deloc necesara intocmirea notei de fundamentare, ceea ce ar conduce la lipsa probarii elementului subiectiv al abuzului de majoritate, nemaiputandu-se retine prezumtia de mai sus;
    – daca se constata ca o nota de fundamentare nu era in mod obiectiv necesar a fi intocmita, nu se poatea prezuma intentia de savarsire a unui ulterior abuz de drept, caci lipsa a ceva ce nu este necesar a exista nu poate proba nimic;
    – e ca in cazul birocratiei de ghiseu in sensul ca se poatea intampla ca nu tot ceea ce solicita birocratul petentului sa fie necesar a exista.
    Trebuie deci apreciat daca se impunea existenta, respectiv intocmirea notei de fundamentare, iar aceasta apreciere se face in raport de operatiunea concreta decisa prin adoptarea hotararii AGA (aceasta apreciere are consecinte si cu privire la necesitatea comunicarii unui astfel de material catre minoritari, caci ceea ce nu se impune a exista, nu se impune nici a fi comunicat).
    5. Se poate intampla ca nota de fundamentare sa existe, insa sa se ajunga la concluzia ca aceasta nu este esentiala, astfel incat necomunicarea sa nu poate fi considerata incalcare a dreptului la informare.
    Intr-o astfel de situatie, necomunicarea respectivei note de fundamentare minoritarilor care au solicitat-o in mod expres poate prezuma relativ elementul subiectiv al abuzului de majoritate, adica intentia majoritarilor de a savarsi ulterior in AGA abuzul de majoritate.
    Insa majoritarii vor putea proba ca respectiva nota de fundamentare nu se impunea a fi comunicata, din diferite motive (pentru ca nu era chiar atat de importanta pri pentru ca se opunea art. 144 indice 1 al. 5 din Legea nr. 31/1990), ceea ce conduce la combaterea prezumtiei de mai sus, astfel incat elementul subiectiv al abuzului de majoritate nu poatea fi retinut doar din faptul necomunicarii notei de fundamentare.
    Dar chiar daca necomunicarea respectivei note de fundamentare minoritarilor care au solicitat-o in mod expres poate prezuma relativ elementul subiectiv al abuzului de majoritate, nu poatea proba si elementul obiectiv al acestuia.
    In opinia intemeiata pe probatio diabolica ar insemna ca majoritarii ar trebui sa fie cei care sa probeze ca hotararea AGA nu ii avantajeaza pe majoritari in detrimentul minoritarilor.
    Simpla invocarea a in justitie a abuzului de majoritate de catre minoritari ar conduce la prezumarea existentei elementului obiectiv al abuzului de majoritate (eventual si al celui subiectiv), pe motiv ca minoritarii sunt intr-o pozitie dezavantajoasa din punct de vedere al probatiunii.
    Lasand la o parte faptul ca aceasta contravine principiului bunei-credinte consacrat expres in lege, societatea ar ajunge sa trebuiasca sa isi justifice in justitie oportunitatea fiecarei decizii luate in AGA. Ceea ce e greu de conciliat (daca nu imposibil) cu viata societara.
    Este motivul pentru care in doctrina s-a aratat ca “trebuie evitat a se deturna controlul judiciar al hotararii actionarilor de la constatarea abuzului de drept, la verificarea oportunitatii hotararii actionarilor sau conformitatii acesteia cu situatia societatii”. Caci la o astfel de situatie s-ar ajunge prin prezumarea abuzului de majoritate in sensul discutat mai sus.
    Dreptul societar nu este acelasi cu dreptul muncii, angajatorul nu coincide cu majoritarii si nici angajatul cu minoritarii.
    Prezumtia de buna-credinta este consacrata legal. Daca este sau nu vorba despre o probatio diabolica implica o analiza de speta.
    Repet, din hotarare (asa cum a fost ea postata, fara paginile 2-10) rezulta ca instanta a analizat inclusiv datele financiare ale societatii (prezentate probabil de majoritari) si deci nu s-a multumit a impune o pretinsa probatio diabolica minoritarilor.

    • Reductio ad absurdum este o eroare logică doamna Dumitrescu. Scenariile apocaliptice ce iau naștere din această eroare logică nu justifică maniera prin care instanța a ales să plaseze sarcina probei în cârca minorității – atunci când ab initio dreptul la informare le-a fost totodată încălcat (că instanța nu a fost de acord și cu acest aspect, reprezintă tot o eroare din moment ce și pentru dovedirea acestui fapt a pus sarcina probei iar în cârca minorității, uitând să se întrebe care este scopul existenței dreptului la informare și/sau să citească niște jurisprudență CEDO pe art. 6 și probatio diabolica). Altfel spus, erorile logice și scenariile apocaliptice nu justifica dubla probatio diabolica astfel impusă.

      Cu stimă,

  15. Dana DUMITRESCU spune:

    Nota critica nu a fost lansata public aici pentru a fi dezbatuta la fel de public?! Eu asa gandii, dar mai stii…
    Eu mi-am spus parerea intr-o dezbatere juridica publica legata de teoria privitoare la dreptul la informare si la abuzul de majoritate. Ceea ce cred ca se face pe un site care cu asta se ocupa.

  16. Îmi poate explica şi mie cineva ce relevanţă poate avea un comentariu asupra unei sentinţe publicate incomplet? Facem comentariu pe fragment literar sau interpretare juridică a unei opinii de magistrat?

    • Eu răspundeam doar la argumentele doamnei Dumitrescu, pe care le iau de reale – chiar dacă sunt ipotetice.

      Apoi, am citit motivarea. O instanță trebuie să reușească să se explice prin motivare, pentru că în motivare se leagă situația de fapt cu cea de drept. Și din motivarea pe care o avem pusă la dispoziție reiese că sarcina probei e numai la minoritate, deși ar trebui să fie invers.

  17. Dana DUMITRESCU spune:

    Este o aparenta “reductio ad absurdum” (“de speta”). Nu este vorba nici despre scenarii apocaliptice, ci doar despre ipoteze neexagerate.
    Eu nu vad de unde se deduce “maniera in care a procedat instanta” in sensul deplasarii sarcinii probei, ci ca s-au analizat probe concrete legate de situatia financiara (asa scrie in hotarare!), probabil ca probe aduse de majoritari. Dar nu putem sti concret despre ce probatiune este vorba, cine,ce a propus si ce s-a admis si respins (paginile 2-10 ar fi ajutat).
    Nu cred ca este vorba despre faptul ca, ab initio dreptul la informare (in sensul specific avut in dreptul societar) al minoritarilor a fost încălcat, caci daca se aprecia ca este vorba despre materiale esentiale, ar fi fost pus in sarcina majoritarilor sa faca dovada intocmirii si comunicarii/punerii lor la dispozitia minoritarilor.
    Scopul dreptului la informare in dreptul societar nu este acela de a pune la dispozitia actionarilor absolut orice material sau de a fi necesar a se intocmi orice pretind acestia ca ar trebui intocmit.
    Iar incalcarea dreptului la informare si probatiunea acestuia nu este totuna cu abuzul de majoritate (nici macar cu elementul subiectiv al acestuia) si cu probatiunea acestuia.
    Jurisprudenta CEDO pe art. 6 ar fi extrem de interesanta in spete de drept societar ce implica abuzul de majoritate/minoritate, respectiv actionari majoritari vs minoritari.

  18. Dana DUMITRESCU spune:

    Sent. civ. nr. 729/16.02.2015 a Tribunalului București – Secția a VI-a Civilă a fost apelată de reclamanta și pârâta.
    Prin dec. nr. 1180/2015 Curtea de Apel București a dat următoarea soluție:
    Admite apelurile. Anulează în tot sentinţa apelată şi respinge cererea de chemare în judecată, în fond. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.09.2015.

    • Ce bine că s-a anulat în TOT sentința.

    • Petre PIPEREA spune:

      Decizia semnalată de dvs. nu a tranșat problema supusă analizei, întrucât a fost pronunțată în baza art. 408-409 din NCPC.

      • Avand in vedere ca s-a renuntat la dreptul pretins, se poate considera ca reclamanta a fost multumita de decizia primei instantei (si-a cantarit sansele) sau putem trage concluzia ca acest proces a avut o alta motivatie decat aceea trecuta in petitul actiunii.

      • Petre PIPEREA spune:

        Tranzacția presupune renunțări și concesii reciproce, deci suspiciunile univoce sunt puțin ilogice.
        Persoanele hârșite în malversațiuni pot specula lejer, dar nu ar strica puțină documentare prealabilă.
        În concluzie, argumentele prezentate în acest material sunt cele care trebuie ”cântărite” și analizate, nicidecum fantezistele intenții imputate de comentatori profesioniști.

        • Subiectul a fost dezbatut in 1905 (si chiar mai inainte) in jurisprudenta nord-americana. Dl. avocat descopera dreptul de informare cu o intarziere de 110 ani, dupa care face o cerere de renuntare la dreptul de a inspecta scriptele. De ce?
          Guthrie v. Harkness 199 U.S. 148 (1905) „cererea nu va fi admisa daca este justificata de interese speculative sau pentru curiozitate frivola sau pentru favorizarea unui santajist dar nici nu va respinge cererea unui actionar care solicita informatia pentru o cauza legitima.”

          • Petre PIPEREA spune:

            Recunosc și regret fapta și sper (în mod ușuratic) că mi se vor găsi circumstanțe atenuante (convins fiind că nu există justificări pentru întârzierea mai mare de un veac în documentarea privind dreptul la informare).
            Astfel, pârdalnica întârziere poate fi privită cu o mică îngăduință dacă avem în vedere că, la foarte multe decenii de la data atribuită citatului, mă complăceam într-o stare de lasitudine indeniabilă inexplicabilă și, în loc să fiu preocupat de cercetări aprofundate în domeniu, mă lăsam antrenat progresiv în preocupări mundane pe care eu le consideram reale provocări:
            îmi consumam conștiincios lăpticul, vizionam desene animate cu Miaunel și Bălănel, jucam leapșa la gârlă, îi invidiam pe băieții care aveau Pegas, strângeam frunze de dud pentru viermii de mătase, rezolvam ecuații cu două sau mai multe necunoscute …

  19. Ce este „dreptul la informare”? In cazul societatilor publice, cotate la bursa de valori, de regula, „dreptul la informare” al actionarilor (investitorilor) este limitat la rapoartele financiare publicate la BVB si hotararile AGA de la ORC.
    Asta e tot. De regula, actionarii nu au acces la celelalte informatii care stau la baza hotararilor AGA, note interne, note de fundamentare, rezultate, proiectii financiare, etc. Situatia este simpla.
    Daca ai investit intr-o firma si nu iti convine cum este condusa, iti poti vinde actiunile si poti investi in alta firma sau poti vota negativ in Adunarile Generale, dupa bunul plac.
    Societatea publica da socoteala in fata investitorilor doar respectand prevederile minime prevazute de Regulamentele CNVM si BVB. Nimic altceva.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week