Agenții de poliție cu studii juridice superioare și 5 ani vechime pot fi numiți în magistratură pe bază de concurs?
24.08.2015 | JURIDICE.ro

Comisia nr. 1 – Independența și responsabilizarea justiției, eficientizarea activității acesteia și creșterea performanței judiciare, integritatea și transparența sistemului judiciar a decis în ședința din 19 august 2015, cu privire la solicitarea lui Ioan Valentin Antache referitoare la modificarea art. 33 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 în sensul includerii printre categoriile profesionale enumerate și a agenților de poliție cu studii superioare juridice, că nu se impune promovarea propunerii de completare a art. 33 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, prin includerea între categoriile enumerate a agenților de poliție cu studii juridice superioare.
Art. 33 alin. (1) – ”Pot fi numiţi în magistratură, pe bază de concurs, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (2), foştii judecători şi procurori care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), avocaţii, notarii, asistenţii judiciari, consilierii juridici, personalul de probaţiune cu studii superioare juridice, ofiţerii de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, grefierii cu studii superioare juridice, persoanele care au îndeplinit funcţii de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, din Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române şi Institutul Român pentru Drepturile Omului, cadrele didactice din învăţământul juridic superior acreditat, precum şi magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu o vechime în specialitate de cel puţin 5 ani.”