Mugurel Marius Oprescu, Mihaela Adriana Oprescu: Considerații privind regimul separației de bunuri
24 august 2015 | Raluca-Andreea TRÎNCĂ-GĂVANJud. dr. Mugurel Marius Oprescu și av. Mihaela Adriana Oprescu au publicat în Revista Română de Jurisprudență nr.5/2014 articolul intitulat: „Considerații privind regimul separației de bunuri”.
Studiul reprezintă o analiză a regimului separației de bunuri, autorii tratând în prezentarea lor principalele problematici pe care acesta le suscită, precum: regimul bunurilor soților, independența patrimonială a acestora, folosința bunurilor celuilalt soț, răspunderea pentru obligațiile personale ș.a.
Regimul separației de bunuri, considerat a fi cel care conferă cea mai largă autonomie patrimonială soților, nu este tocmai o noutate adusă în peisajul legislativ autohton de către Noul Cod Civil, fiind prevăzut și de către Vechiul Cod Civil (până la intrarea în vigoare a Codului Familiei). Articolul semnalează atât avantajele (simplicitate, evitarea riscurilor financiare presupuse de profesia celuilalt soț) ce caracterizează acest regim, cât și eventualele incoveniente (necesitatea ținerii evidenței bunurilor achiziționate cu scopul de a se evita confuziunea celor două patrimonii, injustețea față de soțul care nu desfășoară o activitate profesională, dar care a contribuit la reușita celuilalt soț).
În ceea ce privește independența patrimonială, se arată că aceasta suferă limitări chiar și în cazul regimului separatist, datorită reglementărilor imperative aduse de regimul primar. Totodată, această independență patrimonială poate fi temperată de către soți prin introducerea în convenția matrimonială a clauzei privind lichidarea regimului în funcție de masa de bunuri achiziționate de fiecare dintre soți. Astfel, se va instala regimul participării la achiziții, care, în ciuda faptului că prezintă similitudini fie cu separația de bunuri, fie cu regimul comunității legale, este considerat a fi un regim sui generis, având o natură proprie.
Referitor la bunurile mobile, se subliniază încă o dată separația existentă între patrimoniile celor doi soți, prin prezumarea ca proprietar exclusiv al bunului pe cel care îl are în posesie. Soțul neproprietar poate folosi însă bunurile soțului proprietar, dacă acesta din urmă nu se împotrivește, însă va avea aceleași obligații ca un uzufructuar, după cum ne spune art. 363 alin. (1) C. civ.
Independența patrimonială este evidențiată și la nivel de pasiv, niciunul dintre soți neputând fi ținut de obligațiile personale ale celuilalt consort. În privința datoriilor pe care le au unul față de celălalt, Noul Cod Civil instituie un drept de retenție al soțului creditor asupra bunurilor soțului debitor. După cum bine observă autorii, acest drept de retenție se deosebește față de cel din dreptul comun (art. 2495–2499 C. civ.), nefiind nevoie să existe o legătură între creanță și bunul respectiv pentru ca soțul creditor să-și exercite dreptul de retenție asupra bunului consortului datornic.
