Executarea silită având ca obiect părțile sociale deținute de către debitor într-o societate cu răspundere limitată (I). Aspecte generale privind transferul voluntar de părți sociale
25 august 2015 | Gabriela FRĂȚILĂ
Interesul creditorilor pentru executarea silită având ca obiect părțile sociale deținute de un debitor într-o societate cu răspundere limitată, precum și dificultățile întâmpinate în cadrul executării, au născut opinii contrare, atât anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, cât și ulterior.
Desigur că pentru practicieni acest lucru este unul provocator, pentru că le pune la încercare raționamentul și creativitatea, însă, pentru procesul de justiție în sine, opiniile contradictorii atât de puternic conturate nu sunt neapărat un semn de bun augur.
Probabil că suntem deja cu toții de acord asupra unei chestiuni. Odată cu introducerea în cuprinsul procedurii de executare silită a art. 756 alin. 3 (art. 757 alin. 3 după republicare), întrebarea nu mai este dacă, ci cum se poate realiza executarea silită a părților sociale.
Alături de colegii care își dedică cu pasiune timpul lor cercetării și fundamentării unor raționamente juridice solide, voi expune și eu o opinie cu privire la această chestiune, care va fi structurată în trei părți: prima vizează regulile generale privind transferul voluntar de părți sociale, a doua va viza executarea părților sociale și dificultăți, mai mult sau mai puțin teoretice, în cadrul executării, iar a treia se va referi la aspecte particulare referitoare la constituirea ipotecii asupra părților sociale și executarea ipotecii.
1. Cu privire la transferul voluntar al părților sociale
Pentru început, trebuie arătat faptul că prin coroborarea art. 1887 din noul Cod Civil cu art. 138 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea sa în aplicare și art. 291 din Legea societăților nr. 31/1990 rezultă că dispozițiile Capitolului VII – Contractul de societate din NCC reprezintă dreptul comun în materia societăților, iar dispozițiile Legii societăților nr. 31/1990 reprezintă legea specială.
1.1. Dispozițiile de drept comun privind transmiterea părților sociale
Art. 1901 din noul Cod civil nu impune condiții speciale pentru transmiterea părților sociale între asociați, ci doar pentru transmiterea către terți, situație în care este necesar acordul tuturor asociaților (alin. 1 teza 2). În ipoteza cesiunii către terți, din perspectiva asociaților cedentului, contractul de cesiune încheiat de către acesta cu un terț fără consimțământul celorlalți asociați este lovit de nulitate. Este însă vorba despre o nulitate relativă (art. 1248 NCC), care poate fi invocată de către aceștia în termen de 60 de zile de la data la care au cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască cesiunea și numai cu condiția răscumpărării părților sociale cesionate, așa cum rezultă din art. 1908 alin. 2 cu trimitere la art. 1901 alin. 2 și 3.
Această soluție ar fi una firească, întrucât, în caz contrar, anularea cesiunii ar constitui doar o menținere a cedentului în asociere împotriva voinței sale. Cesiunea de părți sociale vizează patrimoniul personal al asociatului cedent (drepturile și obligațiile sale față de societate), fără să afecteze în mod direct patrimoniul și viața societății, întrucât cesionarul urmează să se subroge în toate drepturile și obligațiile cedentului. Astfel, independent, dar în egală măsură cu caracterul intuitu personae al asocierii, trebuie luată în considerare și libertatea cedentului de a dispune de patrimoniul său personal.
În consecință, consider că textul de lege nu lasă posibilitatea unui asociat al cedentului să solicite anularea unui contract de cesiune doar cu consecința restabilirii situației anterioare (i.e. întoarcerea părților sociale în patrimoniul cedentului), ci și cu consecința răscumpărării respectivelor părti sociale de către asociatul care solicită anularea. Apreciez că termenul de 60 de zile este unul de decădere, iar după împlinirea sa, cesiunea ar trebui considerată ca fiind acceptată în mod tacit.
1.2. Dispozițiile speciale privind transferul părților sociale, prevăzute de Legea societăților nr. 31/1990
Art. 192 alin. 2 din Legea societăților instituie regula unanimității potrivit căreia modificările de acte constitutive se aprobă cu unanimitate de voturi.
Pe de altă parte, art. 202 prevede că părţile sociale pot fi transmise între asociaţi fără îndeplinirea vreunor condiții speciale (alin. 1), iar către terți, numai dacă cesiunea a fost aprobată de asociaţi reprezentând cel puţin trei pătrimi din capitalul social (alin. 2).
Așadar, art. 202 din Legea nr. 31/1990 reprezintă o excepție de la regula unanimității instituită de art. 192 alin. 2 cu privire la modificările de acte constitutive[1], dar și de la regula unanimității instituită de art. 1091 alin. 1 teza a doua din NCC, cu privire la aprobarea cesiunii către terți.
S-a apreciat în literatura de specialitate[2] faptul că „în calculul acestei majorități (i.e. majoritate calificată de ¾ din capitalul social) nu trebuie inclusă și partea de capital social deținută de asociatul care dorește să-și cedeze părțile sociale, pentru că el se află în situația prevăzută de art. 79 alin. 1, având interese diferite față de interesele societății.”
În opinia mea, textul art. 202 alin. 2 nu poate fi interpretat în acest fel. Derogarea de la norma generală prevăzută de art. 1901 alin. 1 teza a doua din NCC vizează doar ponderea deținută în capitalul social de către asociații care aprobă cesiunea (¾ în loc de întreg) și nu calitatea sau numărul acestora. Totodată, consider că interesul diferit al asociatului cedent față de societate nu se prezumă într-o astfel de operațiune, ci ar trebui probat în raport de situația concretă de fapt.
1.3. Coroborarea textelor din legea specială cu cele de drept comun cu privire la cesiunea către terți
În privința societăților cu răspundere limitată prevăzute de Legea nr. 31/1990, încheierea unui contract de cesiune de părți sociale fără aprobarea asociaților deținând ¾ din capitalul social este lovit de nulitate absolută. Această soluție s-ar desprinde din coroborarea art. 192 alin. 2 și art. 202 alin. 2 și 21, care plasează încheierea contractului de cesiune ulterior momentului aprobării.
Rămâne, totuși, întrebarea ce se întâmplă atunci când asociații cedentului nu sunt de acord cu cesiunea, iar acesta nu dorește sub nicio formă să mai rămână în asociere. Consider că într-o atare situație, cedentul ar putea uza de dispozițiile de drept comun prevăzute de art. 1901 alin. 2 din NCC, oferind celorlalți asociați dreptul de a prelua cota sa de capital social, prețul cesiunii fiind suportat de către asociați din patrimoniul propriu și stabilit cu respectarea dispozițiilor art. 1901 alin. 3, coroborate cu cele ale art. 226 alin. 3 din Legea nr. 31/1990. Însă, refuzul co-asociaților de a prelua părțile sociale ale asociatului cedent nu va da dreptul acestuia din urmă de a perfecta contractul de cesiune cu un terț, pentru că dispozițiile art. 192 și art. 202 alin. 2 și 21 rămân în continuare aplicabile. În alte cuvinte, spre deosebire de situația reglementată în dreptul comun, dacă un asociat într-o societate cu răspundere limitată va cesiona totuși părțile sale sociale către un terț, această operațiune va fi una nulă chiar și dacă în termen de 60 de zile asociații cedentului nu iau nicio măsură în scopul anulării, întrucât cesiunea nu va putea fi înregistrată în registrul comerțului, deci nu va produce efecte. Însă, această situație îi va permite asociatului cedent să se retragă din societate în conformitate cu art. 226 alin. 1 lit. c (pentru motive temeinice), cu consecința plății – din patrimoniul societății de această dată – a drepturilor cuvenite pentru părțile sale sociale (art. 226 alin. 3) sau chiar să solicite dizolvarea societății (art. 227), dacă situația de fapt ar impune mai degrabă această soluție.
Concluzii cu privire la transferul voluntar al părților sociale deținute de un asociat într-o societate cu răspundere limitată în raport de dispozițiile legale, deci fără a avea în vedere posibile clauze derogatorii inserate în actele constitutive:
1. Cesiunea între asociați se poate face liber, fără acordul celorlalți asociați;
2. Cesiunea către terți se poate face doar cu acordul asociaților deținând ¾ din capitalul social, iar în cazul în care aceștia nu doresc preluarea părților sociale ale cedentului și nici nu aprobă cesiunea către terți, asociatul cedent se va putea retrage din societate în conformitate cu dispozițiile art. 226 din Legea nr. 31/1990 sau, după caz, poate cere dizolvarea societății în conformitate cu dispozițiile art. 227 din Legea 31/1990;
3. Într-o societate cu asociat unic, cesiunea către un terț se va face în baza deciziei asociatului unic, acesta deținând întregul capital social.
2. Executarea silită a unui debitor, având ca obiect părțile sociale deținute de acesta într-o societate cu răspundere limitată
2.1. Rolul executării silite
Pentru început, trebuie menționat faptul că rolul executării silite este acela de a suplini consimțământul debitorului în realizarea unor acte cu caracter patrimonial pe care acesta ar avea dreptul și posibilitatea să le facă voluntar, în scopul acoperirii datoriilor sale personale. În alte cuvinte, prin executare silită, creditorul urmăritor își va satisface creanța prin intermediul executorului judecătoresc, care va respecta însă toate celelalte dispoziții legale de drept material care devin incidente pe parcursul desfășurării procedurii de executare silită, deci inclusiv drepturile asociaților, ale societății sau ale creditorilor societății (art. 627 alin. 1 NCPC).
2.2. Revenind la tema acestui studiu, în cazul executării silite, toate regulile privind transferul voluntar de părți sociale rămân aplicabile, mai puțin voința asociatului debitor de a ceda, aceasta fiind înlocuită de forța coercitivă impusă prin procedura de executare silită.
De altfel, așa cum s-a arătat deja în literatura juridică[3] de după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, „art. 756 NCPC nu urmărește să aducă modificări regimului juridic al părților sociale și nici nu stabilește faptul că părțile sociale pot fi executate silit, ci reglementează doar modalitatea în care acestea pot fi executate dacă sunt îndeplinite condițiile”.
Aspectele particulare privind executarea silită a părților sociale și dificultăți în cadrul executării vor fi analizate și expuse în curând, în partea a doua a cestui studiu.
Până atunci, să gândim și să auzim de bine!
[1] Pentru mai multe detalii, a se vedea I. Shiau, T. Prescure, Legea societăților comerciale nr. 31/1990. Analize și comentarii pe articole, Ed. Hamangiu, 2007, pp. 600-601.
[2] St. D. Cărpenaru, Gh. Piperea, S. David, Legea societăților, Comentariu pe articole, Ediția a 5-a, Ed. C. H. Beck, 2014, p. 695.
[3] St. D. Cărpenaru, Gh. Piperea, S. David, Legea societăților, Comentariu pe articole, Ediția a 5-a, Ed. C. H. Beck, 2014, p. 699.
Avocat Gabriela Frățilă
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
