Mita în plic nu poate fi legală
27 august 2015 | Cristi DANILEȚ
În fiecare an avem în justiţie cazuri cu mită la medici, asistenţi medical, farmacişti care se soldează cu zeci de condamnări. În contextul recentelor decizii ale ICCJ, înţeleg că sunt persoane, inclusiv din sectorul medical, care cred că e ceva nou şi că anterior ar fi fost permis ”plicul la medic”. Prin cele ce urmează voi demonstra nu numai că acest lucru nu a fost permis niciodată, fiind considerat infracţiune, ci că există angajamente europene care împiedică legalizarea mitei la personalul sanitar.
1969: Intră în vigoare Codul penal. Mita cu privire la personalul medical este reglementată sub forma infracţiunilor de luare de mită, dare de mită şi primire de foloase necuvenite care se referă la orice angajat al statului (numit în Cod ”funcţionar public” – orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei autorităţi sau instituţii publice).
2002: Prin Legea nr. 27/2002, România ratifică Convenţia Penală privind corupţia, adoptată de Consiliul Europei. Potrivit art. 3, „Corupţia pasivă a agenţilor publici naţionali”: „Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, atunci când s-a săvârşit cu intenţie, fapta unuia dintre agenţii săi publici de a solicita sau de a primi, direct ori indirect, orice folos necuvenit pentru el sau pentru altcineva ori de a accepta oferta sau promisiunea cu scopul de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească un act în exercitarea funcţiilor sale”. Iar în art. 1 lit. a) defineşte ”agentul public” ca fiind cel care este cuprins în definiţia de funcţionar, funcţionar public, ministru, primar sau judecător în dreptul naţional al statului în care persoana în cauză exercită această funcţie, precum şi la modul în care aceasta este aplicată în dreptul său penal.
2006: Asociaţia Transparency International publică Raportul anual 2006 prin care atrage atenţia asupra corupţiei din sistemul de sănătate ca fiind o problemă larg răspândită în toată lumea.
2008: Domeniul sanitar de la noi a avut în perioada 2008-2010 primul Plan de acţiune sectorial de luptă împotriva corupţiei, elaborat în cadrul Strategiei naţionale anticorupţie privind sectoarele vulnerabile şi administraţia publică locală (2008-2010).
2011: Începând cu noiembrie 2011, pentru doi ani, Ministerul Sănătăţii a dezvoltat un program cu fonduri europene „Bună Guvernare prin Integritate şi Responsabilitate în Sistemul de Sănătate Românesc” cu un buget total de 7.011.560 lei.
Prin HG nr. 755/2011, în structura Ministerului Sănătăţii a fost inclus un Compartiment de Integritate, menţinut prin HG nr. 8/2012. Prin acest compartiment, ministerul trebuie să fi semnat, încă de acum doi ani, parteneriate cu SRI și DGA în domeniul prevenirii și combaterii corupției din sistemul medical (pag. 30 din Raportul SNA 2013).
2012: În Raportul MCV din iulie 2012, Comisia Europeană menţionează existenţa a numeroase cazuri de corupţie în sectorul sănătăţii (pag. 18). În Raportul tehnic MCV din iulie 2012 se arată că acest compartiment de integritate trebuie să se ocupe şi de chestiunea plăţilor informale (pag. 41).
2013: Comisia Europeană publică un Eurobarometru privind corupţia: percepţia corupţiei sub forma dării şi luării de mită în domeniul sănătăţii este în România de 67%, faţă de 33% media europeană; cât priveşte experienţa personală, 28% din respondenții români care au apelat la serviciile unor instituții medicale publice în anul precedent au trebuit să efectueze o plată suplimentară sau să ofere un cadou sau o donație pe lângă onorariile oficiale – acesta este cel mai ridicat procent din UE, cu mult peste media UE de 5%.
2014: În februarie 2014, intră în vigoare noul Cod penal. Mita cu privire la personalul medical este incriminată sub forma infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită care se referă la orice angajat din domeniul public (numit în Cod „funcţionar public” adică public official[1] – persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, exercită o funcţie publică de orice natură; a nu se confunda cu ”funcţionarul public” din sectorul administraţiei publice, adică public servant[2]).
Comisia Europeană publică primul Raport anticorupţie în UE, unde se arată că o serie de state membre continuă să se confrunte cu situații ce predispun la riscuri în sectorul sănătății, în care persistă incitarea la plata unei sume neoficiale pentru un tratament diferențiat (pag. 19). În anexa privind România se arată că trebuie pusă în aplicare o strategie eficace de reducere a nivelului plăților informale în sistemul public de sănătate, inclusiv prin luarea în considerare a îmbunătățirii remunerației și a condițiilor de lucru pentru personalul medical (pag. 17).
ICCJ adoptă Decizia 26/2014 prin care stabileşte că medicul îşi desfăşoară activitatea în realizarea unui serviciu de interes public şi că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public, astfel că este subiect activ al infracţiunii de luare de mită.
2015: În Raportul tehnic MCV din ianuarie 2015 se arată că în sectorul de sănătate corupţia este larg răspândită (pag. 39) şi că pentru a limita plăţile informale se va iniţa un sistem de feedback destinat pacienţilor şi se vor înfiinţa comisii de etică (pag. 40).
În baza Ordinului MS nr. 154/febr. 2015 avem consilii de etică în fiecare spital public din România şi prin Ordinul MS nr. 146/febr. 2015 avem Mecanism de feedback al pacientului în spitalele publice.
ICCJ adoptă Decizia nr. 19/2015 stabilind că fapta medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi nu este legală; chiar dacă banii sau foloasele se primesc după îndeplinirea îndatoririi de serviciu, fapta constituie luare de mită.
[1] „A public official is any natural person who performs a public function or provides a public service as defined in domestic law”. A se vedea UNODC, International Classification of Crime for Statistical Purposes, mart. 2015, pag. 100, nota subsol 171.
[2] Public servant: a person who holds a government position by election or appointment. A se vedea The Free Dictionary.
Jud. dr. Cristi Danileț
Membru CSM
Aveţi dreptate!! Doar moartea este legală…
Nu orice moarte este legală. Sunt cauze foarte multe la CEDO cu privire la acest aspect.
Dat fiind autorul, nu am citit articolul.
Banuiesc, insa, ca se refera la medici.
De ani de zile, dar mai ales acum, SISTEMUL din romania duce o campanie impotriva medicilor care „iau spaga”.
Cu precizarea ca sunt profund condamnabili medicii care conditioneaza actul medical de plata unei sume de bani, pun intrebarea: in conditiile in care salariile medicilor sunt atat de mici (iar un fost presedinte zicea ca medicii sunt liberi sa plece, ca de-aia e o tara libera), oare cine a atat de tembel sa isi puna viata in mainile unui om care se gandeste la ce pune pe masa a doua zi ?!
Tocmai de aceea, fapta medicilor de a primi bani la initiativa pacientilor, nu este condamnabila deloc. Medicul trebuie sa se gandeasca la actul medical, nu sa aiba grija zilei de maine.
Se pare că nu mai este legal să-și fie milă. Chiar nu cred că CEDO va accepta o astfel de interdicție, și asta dacă nu ne salvează Curtea Constituțională – mai întâi (că doar are competența să analizeze constituționalitatea deciziilor interpretative cu efect erga omnes ale ÎCCJ).
Nu se referă la medici, ci la legislaţie şi jurisprudenţă. PS: Autorul nu are o problemă cu medicii, ci cu necunoscătorii legislaţiei care din 1969 încoace este aceeaşi.
Aceeasi? Vechiul Cod Penal incadra la „primirea de foloase necuvenite”. Actualul Cod incadreaza la mita.
Domnule Florin Radu, faceti apologia infractiunii. Fapta medicului de a primi bani de la pacient drept „recunostinta” reprezinta incalcare grava a deontologiei profesionala in orice Cod deontologic din orice tara, precum si la nivel de Cod deontologic mondial al medicilor. Sanctiunea este eliminarea din profesie a medicilor corupti. Nu mai vorbesc de faptul ca este infractiune condamnata oriunde. Faptul ca raspandirea coruptie in sistemul medical a ajuns la stadiul de boala incurabila cronica nu inseamna ca starea de corupţie este legala, acceptabila sau justificată în vreun fel. Averile obţinute din şpagă sunt ilicite şi singurul remediu legal este confiscarea. Medicina a devenit un templu al venalităţii, din păcate. Integritatea în sistemul funcţiei publice nu este subiect de negociere şi nici tocmeală cu medicii sau orice alte categorii de funcţionari publici. Susţinerea că mita ar fi legalizabilă pentru medici este echivalentă cu susţinerea că mita (eufemizată: cadou, atenţie, plic) poate fi legală şi pentru magistraţi sau poliţişti sau funcţionari din educaţie.
Venalitatea este un viciu vechi franţuzesc medieval de pe vremea regilor, familia de Valois şi Burbonilor, în care dregătoriile (funcţiile publice) erau de vânzare. Fanarioţii au cumpărat principatele româneşti de la turci mult mai târziu întrebuinţând aceleaşi principii ale venalităţii. Cumpărătorii deveneau aristocraţi, bani, logofeţi, paharnici, etc. Sistemul devenise atât de împământenit încât funcţia publică se transmitea ereditar, în familie. Boierii mai vechi deja se credeau „boieri născuţi” şi se uitau cu dispreţ la noii boieri numindu-i „boieri făcuţi”. Desigur, în retrospectivă, erau toţi de aceeaşi înălţime morală. Aşa şi medicina în România, mizeria economică a dat o ocazie unică acestor persoane – medicii – să construiască un sistem de utilizare a funcţiei publice medicale bazat pe o venalitate pură franţuzească. Utilizarea minciunii, necinstei, şantajului şi a furtului pentru avantajul personal, de la infirmieră la director de spital. Medicii se duc la muncă nu pentru salariu, ci pentru mită (cu excepţii, desigur). Toţi medicii care lucrează în sistemul public sunt medici funcţionari publici.
În aceeasi perioada aristocratica franceza magistratura şi administraţia publică erau negociate la tarabă precum şi funcţiile militare, dând naştere la „nobilimea în robă” şi „nobilimea de spadă”. Bineînţeles, toate aceste nobilimi au urmaşi în prezent în România, în funcţii de stat, mai mari sau mai mici, profesionişti sau aleşi, care fac parte din noua aristocraţie denumită „nobilimea de şpagă”. Şi cum istoria românilor este un lung şir de falsuri şi mituri comuniste, suntem condamnaţi să repetăm istorii vechi şi metehne vechi de acum sute de ani.
Unii istorici mediavalisti romani spun ca practica cumpararii functiilor, mita are un model de inspiratie mai vechi, in biserica ortodoxa greaca din Constantinopole, practica preluata si de otomani, nu doar de romanasi.