Secţiuni » JURIDICE NEXT » Universitaria
Universitaria
GrileDezbateriCărţiStudenţi

Dreptul absolvenților de studii neautorizate de a beneficia de diplome recunoscute de stat


2 septembrie 2015 | Corina CIOROABĂ

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 659 din data de 31 august 2015 a fost publicată Ordonanța Guvernului nr. 42/2015 privind dreptul absolvenţilor de a beneficia de acte de studii recunoscute la finalizarea unor studii neautorizate şi sancţionarea instituţiilor de învăţământ care şcolarizează fără autorizare.

Potrivit Ordonanței Guvernului, absolvenții care au fost înscriși înainte de anul 2011 la programe neautorizate au dreptul să beneficieze de acte de studii, recunoscute de către stat.

Astfel, au dreptul de a beneficia de acte de studii recunoscute de către stat, care atestă finalizarea studiilor, absolvenţii înmatriculaţi anterior începerii anului universitar 2011-2012, care au promovat examene de finalizare a studiilor conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, la instituţii de învăţământ superior acreditate şi care au fost înmatriculaţi:
– la programe de studii organizate la forme de învăţământ sau în locaţii geografice neautorizate;
– la programe de studii organizate în limbă de predare neautorizată;
– peste capacitatea maximă de şcolarizare aprobată;
– la programe de studii aflate în curs de autorizare, la data înmatriculării;
– la programe autorizate/acreditate, cu nerespectarea condiţiilor de înmatriculare sau mobilitate;
– la programe de studii autorizate/acreditate organizate la forma de învăţământ la distanţă şi care au parcurs, cu aprobare, 2 ani de studii într-un singur an.

Actul normativ stabilește că o diplomă eliberată, în condiţiile legii, de către o instituţie de învăţământ superior acreditată atestă finalizarea studiilor, este recunoscută de stat şi reprezintă un înscris oficial.

În termen de 30 de zile de la solicitarea instituţiei de învăţământ superior acreditate, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice aprobă numărul de formulare tipizate necesare pentru beneficiarii prevăzuţi mai sus.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice poate recunoaşte, prin ordin al ministrului, studiile şi pentru alţi beneficiari care au fost vătămaţi în drepturile lor, dacă se face dovada că s-au aflat într-o eroare comună şi invincibilă.

Actul normativ introduce sancțiuni foarte drastice pentru instituțiile de învățământ superior care înmatriculează studenți la programe de studii neautorizate, începând cu anul universitar 2015-2016.
Astfel, se sancţionează cu amendă al cărei cuantum este de 10 ori valoarea taxelor de şcolarizare încasate, pentru numărul de studenţi înmatriculaţi peste capacitatea maximă de şcolarizare aprobată pentru respectivul program de studii, instituţiile de învăţământ superior care înmatriculează studenţi peste această capacitate maximă de şcolarizare.
De asemenea, se sancţionează cu amendă, al cărei cuantum este egal cu de 10 ori valoarea taxelor de şcolarizare încasate, instituţiile de învăţământ superior care au şcolarizat la un program de studii organizat ca neautorizat.

Actul normativ mai stabilește că nerecunoaşterea validităţii diplomelor eliberate de către instituţiile de învăţământ superior acreditate, de către orice persoană fizică sau juridică în procesul de angajare sau pentru continuarea studiilor se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei.

Școlarizarea şi înmatricularea studenţilor cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare se sancţionează astfel:
– programul de studii respectiv intră în lichidare, în cazul în care încălcarea dispoziţiilor legale se referă la un singur an universitar şi la un singur program de studii;
universitatea intră în lichidare şi se efectuează demersurile legale pentru desfiinţare, în cazul în care se constată încălcarea dispoziţiilor legale la două sau mai multe programe de studii universitare ori încălcarea prevederilor legale se constată pe parcursul a cel puţin 2 ani universitari consecutivi.

Corina Cioroabă

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii