Gheorghe Piperea: Timp de 10 ani, am construit ceva care să îmi placă
4 septembrie 2015 | Alina MATEI
Alina Matei: Bună ziua, domnule profesor. Suntem într-o zi de luni, frumoasă zi de august, sfârşit de august 2015. Birou spaţios, luminos. Zumzet de voci de avocați, de dosare răsfoite, de discuţii juridice aude urechea mea dreaptă. Dar în 2005, acum 10 ani, cum era?
Gheorghe Piperea: Bună ziua. Eram mult mai puțini, nu eram într-un birou așa de mare și de open-space, eram undeva pe str. Pictor Constantin Stahi. Eram, hai să-i zicem, după o încercare nereușită de fuziune cu o firmă mare de avocatură; aș zice că aici, în domeniul acesta, se demonstrează veridicitatea acelui proverb românesc „Tot răul spre bine”. E bine că nu am făcut acea fuziune, pentru că, după aceea ne-am creat propriul brand, am făcut un adevărat tur de forță pe care lumea nu l-a văzut decât de prin 2010-2011, când am început să devenim un adevărat brand, un nume pe piața de avocatură.
Dar, a fost perioada cea mai interesantă, pentru că, pe de o parte, era în 2005, momentul în care îmi luam eu titlul de doctor în Drept, la București și la Paris, și probabil că acest lucru a creat o anumită emulație, oamenii au început să se gândească la avocatura de tip business altfel. În același timp, au început să vină copii de la facultate pe care i-am tot recrutat an de an. De fapt, nu am oprit acest lucru nici măcar pentru un singur an în acești 10 ani și cei care veneau din anii 2 sau 3 de facultate rămâneau aici în firmă și rămâneau după ce, bineînțeles, erau verificați ca fiind și foarte buni și fideli. Am ajuns în felul acesta să practicăm o avocatură de calitate care pornește de la principii și se duce către practică și care a inovat întotdeauna, asta pentru că ne-am bazat pe persoane care s-au născut, ca avocați, cu smartphone-ul în mână, cu internetul la dispoziție și care au văzut lumea altfel și ne-au obligat și pe noi, ăștia mai în vârstă, născuți înainte de 1970, înaintea erei noastre, să ne adaptăm acestui trend. N-aș putea spune că era ceva neplăcut în situația aceea în care eram 7-8 inși înghesuiți în 150 mp, a fost o perioadă frumoasă, romantică a începuturilor noastre, în care au apărut dificultăți inerente. Până la urmă, business-ul de avocatură are riscurile sale, pentru că, dacă ai clienți, lucrezi, dacă nu ai clienți, nu lucrezi, plus că dacă mai câștigi câte un proces și îți spune ulterior clientul: „Mulțumesc, ne mai vedem peste 3.000 de ani la ora 3:00”, poți să rămâi doar cu satisfacția lucrului bine făcut, că tot e la modă această formulă.
Alina Matei: Firma se cheamă PIPEREA & ASOCIAȚII. În mod cert PIPEREA & ASOCIAȚII este brand, asa cum aţi spuns. Să îndrăznesc să vă întreb dacă s-ar putea numi PIPEREA & PIPEREA, având în vedere statornicia manifestată de domnul avocat Petre Piperea, fratele dumneavoastră? E cazul, e momentul?
Gheorghe Piperea: Am să răspund nu neapărat tăios, ci ferm. În mod evident, PIPEREA ȘI ASOCIAȚII înseamnă și ceilalți doi Piperea din societate. Mie nu îmi place repetarea aceasta, PIPEREA & PIPEREA, deoarece s-ar putea traduce printr-o enervantă repetare a unui nume care sună ca aliterațiile acelea din versurile lui Mihai Eminescu. Dincolo de asta, consider că este deranjant auzului să vorbești despre Smith, Smith și Smith. PIPEREA & ASOCIAȚII îi cuprinde și pe ei, așa cum îi cuprinde și pe ceilalți parteneri. Să nu îi uităm pe domnul av. Cătălin Antonache și pe cei trei noi parteneri: av. Mirela Piperea, av. Irina Sorescu și av. Alexandru Dimitriu.
Alina Matei: Am înţeles. În mai 2015, când am vorbit ultima oară pe acest subiect, spuneaţi că nu doriţi să schimbaţi nimic din stilul consacrat în aceşti 10 ani de funcţionare a firmei de avocatură PIPEREA & ASOCIAȚII. Dar unde aţi mai avea de lucrat, de îmbunătăţit?
Gheorghe Piperea: Cred că rămân la aceeași părere, doar că față de discuția de acum câteva luni s-a mai adăugat puțină mândrie, de patină a vremii. Cred că 10 ani în plus față de 2005 nu înseamnă învechire, ci înseamnă îmbunătățire, la fel ca vinul, o afacere care își dovedește statornicia este mai bună pe măsură ce se învechește, asemănător picturilor.
Dacă ar fi ceva de îmbunătățit, cred că este un moment în care se depășește stadiul acela de avocatură de tip-boutique, făcută de prieteni care se cunosc între ei, își cunosc și defectele și calitățile și care împart și bucuriile și tristețea acestei meserii. Am ajuns momentul pe care nu mi l-am dorit, dar acesta este probabil un trend natural, la momentul în care suntem o firmă medie ca număr, suntem peste 20 de avocați în momentul de față, și inevitabil o parte din colegi nu mai sunt, atât de direct, colaboratori ai fiecăruia dintre parteneri. Eu, spre exemplu, am ușa deschisă întotdeauna pentru colaboratori, fie că sunt juniori, fie că sunt parteneri, dar nu întotdeauna reușesc să lucrez direct cu ei. Aceasta este una dintre chestiunile de îmbunătățit, mi-aș dori ca în procesul decizional lucrurile să curgă mai coerent, dar nu este mereu așa, mai ales că sunt perioade și periaode. Spre exemplu, luna septembrie este o nebunie de perioadă.
În al doilea rând, probabil că ar trebui să fim puțin mai atenți la modul în care lansăm mesajele, pentru a se fixa în mintea celor cărora ne adresăm, și mă refer chiar la PR, Public Relations. Avem o pagină de Facebook, care are în jur de 3.000 de like-uri, dar nu funcționează foarte bine, și aici pot să spun că am niște reproșuri la adresa unor oameni din firma mea, avem, de asemenea, un web site care este destul de urmărit, dar nu foarte pus la punct din punct de vedere al informațiilor, al modului în care funcționează și avem o prezență în presă care este sporadică. Nu știu dacă lumea nu ar ajunge la un sentiment de redundanță, trebuie să fim atenți și la acest aspect. Dacă toată lumea vede că se vorbește de două-trei ori pe zi de o anumită firmă sau de un anumit avocat, s-ar putea ca lumea să mute canalul, așa cum faci, de exemplu, când dai peste o reclamă la detergent, și din cauza asta cred că aici trebuie să fim mai coereneți, adică un mesaj să fie lansat astfel încât să nu deranjeze omul, dar în același timp să fie complet, să arate ceea ce se întâmplă, pentru că, așa cum îmi place să spun, noi suntem o școală de Drept, întrucât, în afară de faptul că am creat modele de acțiune, trenduri – procesele colective fiind cel mai bun exemplu – avem cărți pe care le scriem în interiorul acestui colectiv, cum ar fi comentariile la Codul de procedură civilă sau la Codul civil și preconizatul comentariu la Legea insolvenței, plus că, la ora actuală, mulți dintre colegii mei, în afară de mine, care scriu în permanență, cititorii JURIDICE.ro știu acest lucru, au început să scrie nu numai pe site-urile de specialitate, dar și pe site-uri de socializare online și chiar și prin publicațiile mainstream. Din acest punct de vedere stăm bine, dar numai din perspectiva volumului, din perspectiva selecției pe care trebuie să o facem, încă mai este de lucrat. Acesta este singurul aspect pe care cred că l-aș corecta din mers, dar este ca și cum ai face un fine-tunning.
Alina Matei: Bătăi de cap, domnule profesor, cine v-au dat: colegii din firmă sau clienţii?
Gheorghe Piperea: Clienții, evident. Clienții și adversarii, cărora cred că le suntem ca un ghimpe în coaste sau ca o oglindă pe care nu vrei să o vezi, pentru că nu reflectă o imagine plăcută. În mod normal, nu ar trebui să te superi pe oglindă, ci ar trebui să umbli la aspectul propriu. Sunt uneori și situații neplăcute care provin de la foștii colegi, avocați care au plecat din firmă, aceasta fiind decizia lor, așa cum se spune, nici măcar căsătoria nu este pentru totdeauna, dar ce mă deranjează este că dintr-un mediu atât de prietenesc, colegial, așa cum v-am mai spus, eu nefiind un șef care să controleze totul, care să verifice e-mailurile oamenilor, sunt, mai degrabă, ca un frate mai mare, un prieten, un aliat la nevoie pentru cei din firmă. Însă, unii care pleacă ajung să devină un fel de dușmani ai noștri, nu doar simpli adversari, așa cum se întâlnesc avocații la masă în calitate de adversari. O astfel de situație este de neînțeles pentru mine, întrucât se alătură acelei categorii pe care eu am numit-o ”hateri”. Există această categorie, din păcate, și cei mai mulți dintre ei sunt anonimi. Aceștia comentează, înjură, în instanță, fac atacuri la persoană care nu își găsesc rostul. Este ceva în neregulă cu caracterul acestor persoane, pentru că, atunci când nu mai ai argumente, te cobori la nivelul de atacuri personale. În rest, nu am de ce să mă plâng, pentru că, timp de 10 ani, am construit ceva care să îmi placă, probabil după chipul și asemănarea mea. Nu întotdeauna, însă, oamenii sunt superîncântați de ceea ce se construiește și unii dintre ei mai și pleacă, mai ales că există și această mobilitate în interiorul firmelor mari, când ajungi la un nivel de 20-25 de avocați, unii dintre ei încep să mai plece și se creează ca la fotbal, un adevărat intermercato, adică sunt unii care își descoperă în timp, deși nu a-i avea impresia asta despre ai, vocația aceasta de mercenar, Ubi patria, ibi bene. Asta este, probabil că este o parte urâtă a lumii în care trăim.
Alina Matei: Cui aţi da nota 10 pentru implicare, susţinere şi treabă bine făcută în firmă cum spuneaţi adineaori?
Gheorghe Piperea: În primul rând, celor doi vechi parteneri ai mei și prieteni, pentru că nu sunt numai parteneri, unul dintre ei fiind și fratele meu, sunt și foarte buni prieteni ai mei, cu care am împărțit și bune și rele, mai mult rele, întrucât partea vizibilă e spectaculoasă, lucioasă, sclipicioasă, dar sunt lucruri complicate într-o firmă de avocatură, și pe acestea le-am împărțit cu ei. Din acest punct de vedere, le dau nu 10, ci le dau 10 cu plus, și nu numai pentru fidelitate, ci pentru faptul că, trecând peste complicația de a fi partener într-o firmă de avocatură și a împărți mai mult costurile decât profiturile, ei au și scris cărți, au adoptat stilul meu ca fiind propriul lor stil, sunt foarte atenți și riguroși la calitate, la ceea ce spunem publicului.
De asemenea, dau nota 10, 10 cu plus chiar, unui număr de doi dintre colaboratorii mei, unul devenind deja parteneri și unul pe cale de a deveni, mă refer la Alex Dimitriu, care, spre exemplu, a și fost doctorandul meu, acum fiind doctor în Drept. Cred că toată lumea știe că nu devine oricine doctor în Drept la Piperea.
Alina Matei: Se știe…
Gheorghe Piperea: De asemenea, Alex Rățoi, care este doctorandul meu și care, sunt convins, va face o teză de doctorat extraordinară, mai ales că face în co-tutelă cu Franța. Și, bineînțeles, dau 10 și celor două femei care lucrează cu noi și care sunt partenere, Mirela Piperea și Irina Sorescu, atât pentru conștiinciozitate, cât și pentru implicare, pentru că, într-o anumită măsură, noi ne organizăn nu neapărat ca o piramidă, pentru că nu-mi placea ideea, ci ca niște celule, ca fagurii unui stup. Fagurii aceștia sunt conduși de acești oameni și modul în care au condus mă îndreptățește să spun că le dau 10 fără discuții.
Alina Matei: Dar dumneavoastră ce notă v-aţi da?
Gheorghe Piperea: Cred că mi-aș da 9 cu plus sau poate chiar 9, pentru că, probabil, din punctul de vedere al acestei firme ar trebui să fiu mai prezent ori eu sunt cu mintea în toate colțurile planetei. Mai și scriu cărți, nu neapărat de Drept. Scriu mult, îmi ocup mult timp cu Facebook-ul, nu scriu numai despre chestiuni de Drept, ci scriu despre chestiuni care nu au nicio legătură cu Dreptul, politică, spre exemplu. Sunt un cetățean informat care vrea să spună ceea ce știe și celorlalți. Din punctul acesta de vedere, probabil că cei din firmă ar spune că e cazul să fiu mai prezent, dar, pe de altă parte, cred că activitatea aceasta, pe care mulți dintre ei au și preluat-o ca fiind un stil și pentru ei, este ceea ce dă mirodenia acestui grup, PIPEREA & ASOCIAȚII. The spicy.
Alina Matei: De la nume vi se trage… E o modă printre firmele mari de avocatură să sărbătorească împlinirea a unui număr semnificativ de ani? Vă alăturaţi trendului sau vi s-a părut că este catchy 10?
Gheorghe Piperea: E posibil să fie o modă, am văzut că sunt și alte firme care aniversează 10 ani sau 25 de ani, dar, după cum știți, eu nu mă introduc în trendurile declanșate de alții și, în orice caz, nu în astea de tip mainstream, dar cred că 10 ani este un număr de ani care merită să fie sărbătorit. Așa cum am spus și la început, senzația mea, dar și a noastră în general, este că e un volum I pe care l-am terminat. Urmează un volum II peste încă 10 ani și cred că suntem, la 10 ani distanță, un vin mai bun decât în 2005, pentru că am căpătat experiență, ceea ce reprezintă un motiv de sărbătorire.
Alina Matei: O ultimă întrebare: Sunteți happy, domnule profesor?
Gheorghe Piperea: Din puncte de vedere personal, aș putea să spun că în momentul de față sunt mulțumit, în armonie cu mine însumi. Nu au fost în ultimii 10 ani de zile decât rare momente în care am fost dărâmat din punct de vedere emoțional. Pe mine succesul mă face să continui, eșecurile, mai ales când e vorba de foarte mulți oameni care așteaptă de la mine succes, mă dărâmă emoțional, dar îmi revin imediat. Per total, pesemne că sunt mulțumit, dar mulțumit nu în sensul de fericit, ci în sensul de armonios, adică sunt exact ceea ce sunt, un om de 45 de ani, un om care la 45 de ani a făcut aproape tot ceea ce a visat, inclusiv un copil care este cât se poate de reușit.
Alina Matei: Să vă trăiască!
Gheorghe Piperea: Mulţumesc. Ce este, însă, de spus în momentul de față este că, din punct de vedere al prezenței noastre în timp, în societate, al situației actuale, sunt un pic cam înspăimântat pentru viitor. Nu văd un viitor foarte calm, foarte liniștit, mai ales că, din păcate, cei care conduc destinele acestei țări și, în general, destinele acestei lumi sunt atât de neatenți, de puțin inteligenți, ca să nu folosesc alt cuvânt, încât au creat o dezordine totală, un adevărat haos, și sunt oameni, culmea ridicolului, care spun că singura soluție este un nou război. Uitați-vă pe străzi, la televizor și vedeți că râuri de oameni vin de prin țări din Africa, Asia Mică, acolo unde s-au declanșat primăveri arabe, când, în realitate, au fost niște tulburări profunde ale acestor societăți, și cineva le-a dat impresia că în Europa curge lapte și miere, ceea ce nu este adevărat. Sunt lucruri care sunt din ce în ce mai grave, așadar, ca să fiu mai concis, sunt, din punctul acesta de vedere, mai puțin fericit, pentru că sufăr de o angoasă care probabil că este inexplicabilă la un om ajuns în postura în care mă aflu, dar care, dacă te uiți cu atenție, are niște motivații. Nu văd un viitor foarte roz, văd un viitor sumbru și pentru această țară și pentru acest continent. Sper ca al meu copil să nu trăiască acele vremuri pe care le văd în coșmarurile mele.
Alina Matei: Aşa îmi doresc şi eu. Vă mulțumesc foarte mult. A fost o bucurie și o onoare.
Gheorghe Piperea: Și eu vă mulțumesc.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
