Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Banking
DezbateriCărţiProfesionişti
CMS CMK
 
6 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

ICCJ. Dovada caracterului negociat al unui contract de credit
15.09.2015 | Corina CIOROABĂ

A se vedea și dezbaterile juridice Clauze abuzive, franci elvețieni și altele asemenea, din 15 februarie 2015, respectiv Clauzele abuzive, un teren pe care consumatorii câștigă (încă prea puțin?) teren, din 10 noiembrie 2014 [DEZBATERI.JURIDICE].


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori instituie o prezumție relativă a caracterului abuziv al clauzelor în cazul contractelor prestabilite ce conțin clauze standard, preformulate, prezumție ce poate fi înlăturată doar prin dovada scrisă, făcută de profesionist, a caracterului negociat al contractului ori a unor clauze ale acestuia. De asemenea, art. 3 din Directiva nr. 93/13 atribuie acest caracter clauzelor contractuale care nu s-au negociat individual și, în contradicție cu buna-credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului. (Decizia nr. 992 din 13 martie 2014 pronunţată în recurs de Secţia II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect constatare clauze abuzive)

Corina Cioroabă


Aflaţi mai mult despre , , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Au fost scrise până acum 6 de comentarii cu privire la articolul “ICCJ. Dovada caracterului negociat al unui contract de credit”

  1. Mi-a plăcut motivarea în întregime. Scurt și la obiect.

    • Adrian Mircea BURU spune:

      As spune un singur lucru: ce bafta (pe noi practicienii dreptului) ca suntem in Uniunea Europeana!
      Prima piesa a dominoului a cazut in data de 12.07.2012 (C-602/10)

      • @domnul Călianu,

        Nu-mi dau seama de unde ajungeți dumneavoastră la concluzia că ÎCCJ ar fi zis că o clauză nenegociată este prezumată abuzivă.

        Sunt convinsă că știți să vă motivați argumentele. Altfel, „how convenient” să criticați, fără sa indicați mai precis paragraful din decizia ÎCCJ.

        • Victor CALIANU spune:

          Cititi articolul de sus.

          Sau direct decizia sursa.

          Sau, pentru usurinta, citatul:

          „Critica privind interpretarea și aplicarea greșită a Legii nr. 193/2000 nu poate fi primită, deoarece alin. (3) al art. 4 din actul normativ anterior menționat instituie o prezumție relativă a caracterului abuziv al clauzelor în cazul contractelor prestabilite ce conțin clauze standard, preformulate, prezumție ce poate fi înlăturată doar prin dovada scrisă, făcută de profesionist, a caracterului negociat al contractului”

          Daca as avea marker as sublinia „instituie o prezumtie relativa a caracterului abuziv” si „poate fi inlaturata doar prin dovada scrisa (…) a caracterului negociat al contractului”.

        • Aveți dreptate domnule Călianu!

          Eu citisem sursa, și doar partea în care analizează dacă un comision de risc este abuziv, adică imediat după acel obiter dicta eronat pe care l-ați copiat. De altfel, cele afirmate în acel paragraf sunt contrazise în următorul. Vă mulțumesc și retrag cele spuse în legătură cu întreaga decizie ÎCCJ, păstrând doar pentru această parte din decizie, pe care o redau:

          În ce privește noțiunea de „clauză abuzivă”, art. 3 din Directiva nr. 93/13 atribuie acest caracter clauzelor contractuale care nu s-au negociat individual și, în contradicție cu exigența de bună-credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.

          În acest sens se reține că, în ambele reglementări, atât în dreptul intern, art. 4 alin. (1) din Lege, cât și în legislația comunitară se pot distinge aceleași condiții care imprimă unei clauze contractuale caracter abuziv.

          De asemenea, alin. (3) al art. 4 din lege instituie o prezumție relativă a caracterului abuziv al clauzelor în cazul contractelor prestabilite ce conțin clauze standard, preformulate, prezumție ce poate fi înlăturată doar prin dovada scrisă, făcută de profesionist, a caracterului negociat al contractului ori a unor clauze ale acestuia, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății.

          De altfel, nici legea națională și nici Directiva nr. 93/13 nu exclud, de principiu, posibilitatea existenței unor clauze abuzive în ipoteza în care anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una din clauze a fost negociată direct cu consumatorul.

          În acest sens, se constată că banca nu a probat că a negociat efectiv și direct cu consumatorul clauzele a căror nulitate s-a solicitat, deși această probă îi incumba, conform art. 4 alin. (3) din Lege, prezumția relativă instituită de lege nefiind răsturnată.

          În aceste condiții, în mod corect s-a reținut că este vorba de un contract de credit preformulat de bancă, standardizat, în care consumatorul nu are posibilitatea să intervină, putând doar să adere sau nu la el, consumatorul fiind privat de o informare corectă și completă asupra tuturor condițiilor de creditare.

          Același este și sensul art. 3 pct. 2 din Directiva nr. 93/13 prin care se prevede că „se consideră întotdeauna că o clauza nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul cauzei, în special în cazul contractelor de adeziune așa cum este și contractul de credit din cauză.

          Referitor la rațiunea perceperii comisionului de risc, în mod corect a reținut instanța de apel că, atâta timp cât riscul contractului este acoperit prin constituirea unei garanții reale ce poate fi suplimentată în anumite condiții reglementate prin contract, cât și prin încheierea unei polițe de asigurare cesionată în favoarea băncii este evident că prin introducerea comisionului de risc, fără reglementarea unei obligații corelative, se creează un dezechilibru între contraprestațiile părților, contrar bunei-credințe, situație ce contravine caracterului sinalagmatic al convenției de credit.

          Consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, astfel încât, în mod corect, instanța de fond a dat eficiență principiului potrivit căruia quod nullum est, nullum producit effectum, dispunând just restituirea prestațiilor/ sumelor încasate cu titlu de comision de risc.

          Nefondat este și motivul de recurs privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în condițiile în care recurenta a căzut în pretenții, iar cheltuielile de judecată au fost dovedite de intimați cu documente justificative, instanța având facultatea și nu obligația cenzurării cuantumului acestora.

          Reținând că instanța de apel a interpretat corect dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC V.R. SA București împotriva Deciziei nr. 151 din 25 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

          În temeiul art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea pârâtei SC V.R. SA la plata sumei de 2.260 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamanții S.V. și S.C..

          Nu cunosc nicio dispoziție de drept din România care să instituie o prezumție relativă de clauză abuzivă pentru orice clauză nenegociată.

    • Victor CALIANU spune:

      Mi-a displacut motivarea in intregime. Scurt si gresit.

      Art. 4 alin (3) din Legea 193/2000 instituie prezumtia relativa de nenegociere, care trebuie rasturnata de catre creditor, nu prezumtia caracterului abuziv!

      Altminteri, intregul contract cu fiecare clauza si subclauza este abuziv pana la proba contrarie, si nici nu mai trebuie sa aplicam art. 4 alin (1) pentru a arata dezechilibrul semnificativ. How convenient!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.