« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Contencios administrativ
DezbateriCărţiProfesionişti

Obligatia statului de a executa din oficiu intr-un termen rezonabil hotararile judecatoresti pronuntate impotriva sa si de a crea un remediu efectiv in caz contrar. Principii generale
22.04.2009 | , Dragos Bogdan, Mihai Selegean

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Burdov vs. Rusia (nr. 2)

Cauza 33509/04

Hotararea din 15 ianuarie 2009

Hotararea este importanta atat pentru ca expune cu claritate obligatia statului de a executa din oficiu, intr-un termen rezonabil, hotararile pronuntate impotriva sa dar, mai ales, pentru ca extinde aplicarea principiilor din cauza Scordino vs. Italia, privind remediul efectiv pentru durata proceselor (asa-numitele „legi Pinto”) si la cazurile privind durata procedurii de executare de catre stat a hotararilor prin care este condamnat la executarea unor creante.

FAPTE

Reclamantul participase la operatiunile de urgenta in urma accidentului nuclear de la Cernobil. In urma acestei participari, suferise o expunere extensiva la radiatii si suferea de mai multe boli grave. De asemenea, avea dreptul la diverse beneficii sociale pe care insa autoritatile ruse nu le executau. In consecinta, introdusese mai multe actiuni in instanta si obtinuse castig de cauza, statul fiind obligat la plata a diverse sume de bani. Executarea hotararilor se facuse cu intarzieri considerabile. Reclamantul se plangea la Curte pe de o parte de neexecutarea sau executarea cu intarziere de catre stat a hotararilor judecatoresti favorabile si, pe de alta parte, de lipsa unui remediu efectiv, in sensul articolului 13 al Conventiei, pentru neexecutarile repetate ale hotararilor respective.

SOLUTIA CURTII


I) Incalcarea articolului 6 din pricina neexecutarii de catre stat, intr-un interval rezonabil, a unor hotarari judecatoresti prin care fusese condamnat la plata unei sume de bani

A) Principii generale

Dreptul la o instanta ar fi iluzoriu daca ordinea juridica a unui stat contractant ar permite ca o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila sa ramana inoperanta in detrimentul unei parti. Executarea unei hotarari judecatoresti, de la orice instanta ar proveni, trebuie considerata ca facand parte integranta din „proces” in sensul articolului 6. Un interval nerezonabil de mare in executarea unei hotarari judecatoresti poate, de aceea, sa incalce articolul 6 al Conventiei. Caracterul rezonabil al unui asemenea interval trebuie determinat in functie de complexitatea procedurilor de executare, de comportamentul reclamantului si cel al autoritatilor competente precum si in functie de natura si cuantumul creantei stabilite in hotarare.

O anumita perioada de timp pentru punerea in executare a unei hotarari defavorabile administratiei poate fi acceptata in circumstantele specifice ale unei cauze, cu conditia ca amanarea rezultata sa nu aduca atingere chiar substantei dreptului protejat de articolul 6 al Conventiei. Astfel, Curtea a considerat, spre exemplu, intr-un caz recent impotriva Rusiei (Moroko vs Rusia, no. 20937/07, § 27, din 12 iunie 2008) ca un interval total de 9 luni in care autoritatile au executat o hotarare judecatoreasca nu era, prima facie, nerezonabil din punctul de vedere al Conventiei. Totusi, o asemenea prezumtie nu inlatura, totusi, nevoia unei examinari a cauzei in lumina criteriilor mentionate anterior si tinand seama de alte circumstante relevante.

O persoana ce a obtinut o hotarare judecatoreasca impotriva statului nu are obligatia de a incepe o procedura de executare silita. In asemenea cazuri, autoritatea de stat parata, prin forta lucrurilor, are cunostinta de hotarare si este, de aceea, bine plasata pentru a lua toate masurile necesare pentru a executa hotararea sau pentru a o transmite la autoritatea de stat competenta responsabila de executare. Acest lucru este relevant intr-o situatie in care, din pricina complexitatii si a posibilelor suprapuneri a procedurilor de executare si de executare silita, un reclamant ar putea sa aiba indoieli rezonabile cu privire la autoritatea responsabila pentru executarea sau executarea silita a hotararii.

Un justitiabil ce a castigat un proces impotriva statului poate avea obligatia de a lua cateva masuri procedurale pentru a-si vedea executata hotararea favorabila, fie in mod voluntar, fie printr-o procedura de executare silita. In consecinta, nu este nerezonabil ca autoritatile sa ceara reclamantului sa infatiseze documente suplimentare cum ar fi coordonatele bancare, pentru a permite sau a grabi executarea hotararii. Cerinta cooperarii reclamantului nu trebuie, totusi, sa depaseasca strictul necesar si, in orice caz, nu elibereaza autoritatile de obligatia lor in baza Conventiei de a lua masurile corespunzatoare, din timp, din proprie initiativa, pe baza informatiei disponibile, pentru a onora hotararea judecatoreasca pronuntata impotriva statului. De aceea, Curtea considera ca sarcina de a asigura executarea unei hotarari judecatoresti impotriva statului revine in primul rand autoritatilor de stat incepand din momentul in care hotararea respectiva devine definitiva si executorie.

Complexitatea procedurii interne de executare silita sau a sistemului bugetar al statului nu poate scuti statul de obligatia sa, in baza Conventiei, de a garanta fiecarei persoane dreptul la executarea unei hotarari judecatoresti definitive si executorii intr-un interval rezonabil. De asemenea, autoritatile nu pot invoca lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei hotarari judecatoresti. Revine statelor obligatia de a-si organiza sistemul legal intr-o asemenea maniera incat autoritatile sa isi poata indeplini obligatia lor in aceasta privinta.

B) Aplicare la speta

Reclamantul se plangea de neexecutarea mai multor hotarari judecatoresti.

1) Hotararea din 17 aprilie 2003

Punctul de plecare al duratei de executare (dies a quo) a fost momentul la care hotararea respectiva a devenit definitiva si executorie conform dreptului intern, adica pe 9 iulie 2003.

Faptul ca reclamantul depusese titlul executoriu la autoritatea competenta numai dupa o luna era irelevant, neafectand cu nimic momentul de la care incepea sa curga termenul, dat fiind faptul ca reclamantul nu avea obligatia de a porni executarea silita sau alte proceduri asemanatoare. Incepand de la acest moment, autoritatea parata avea obligatia de a lua toate masurile necesare, fie singura, fie in cooperare cu alte autoritati responsabile federale sau locale pentru a se asigura ca fondurile necesare erau disponibile in vederea executarii obligatiei Statului. Se pare, din datele spetei, ca intr-adevar autoritatea parata avea la dispozitie toate elementele necesare – cum ar fi adresa sau detaliile contului reclamantului – pentru a efectua plata in orice moment.

Momentul final al termenului a fost cel al executarii, 19 august 2005. Durata totala pana la executare a fost asadar de 2 ani si o luna.  Curtea a considerat ca un asemenea interval este, in sine, incompatibil cu exigentele Conventiei si Curtea nu a gasit nicio circumstanta pentru a-l justifica: procedura de executare nu era una complexa (plata unei sume de bani), reclamantul nu impiedicase executarea. In plus, titlul executoriu statuse lungi perioade pe la diverse autoritati, iar complexitatea unui sistem bugetar pe mai multe nivele nu poate justifica lipsa coordonarii adecvate intre autoritati si inactiunile lor in cursul perioadelor mentionate anterior. In consecinta, articolul 6 a fost incalcat pentru durata nerezonabila a fazei de executare.

2) Hotararea din 24 martie 2006

Aceasta hotarare devenise definitiva si executorie in 22 mai 2006 si fusese executata partial in 2 noiembrie 2006 si total in 17 august 2007.

Daca momentul de la care curgea termenul nu era contestat, in ceea ce priveste momentul final – dies ad quem – Curtea a considerat ca articolul 6 implica obligatia executarii in intregime a unei hotarari si, de aceea, a calculat termenul pana la 17 august 2007. Durata totala a fost asadar de 1 an si 3 luni.

Guvernul justifica aceasta durata prin faptul ca nu existau norme si proceduri corespunzatoare la nivel federal. Curtea a observat ca nu exista nici un motiv care sa justifice o intarziere mai mare de 1 an in adoptarea de catre Ministerul de Finante a unei noi proceduri. Intarzierea in executare nu rezulta asadar din dificultati obiective, problema fiind sub controlul unic al Guvernului. In orice caz, lipsa normelor generale sau a procedurilor corespunzatoare la nivel federal nu poate, in sine, sa justifice un interval atat de mare in executarea unei hotarari judecatoresti definitive si executorii. Din punctul de vedere al Curtii, dreptul de acces la justitie nu ar fi efectiv daca executarea unei hotarari  intr-un caz particular ar fi conditionata de adoptarea de catre administratie a unor proceduri generale sau norme generale in domeniul respectiv.

Avand in vedere si natura creantei – despagubiri pentru deteriorarea sanatatii reclamantului ca urmare a interventiei acestuia in operatiunile ce au avut loc in urma accidentului de la Cernobil – Curtea a considerat ca un interval de 1 an si aproape 3 luni in executarea hotararii incalcase articolul 6.

3) Alte hotarari

Reclamantul se plangea de neexecutarea altor trei hotarari judecatoresti favorabile. Curtea a constatat ca acestea fusesera executate de catre autoritati, dupa comunicarea cererii la Guvern in vederea formularii observatiilor, la intervale scurte, cuprinse intre 3 si 6 luni. Aceste perioade nu pareau sa fie nerezonabile si nu exista nicio circumstanta particulara care sa indice ca aceste intarzieri incalcasera substanta dreptului de acces la justitie.

II) Incalcarea articolului 13 din pricina lipsei unui remediu efectiv impotriva neexecutarii hotararilor

A) Principii generale

Articolul 13 este expresia directa a obligatiei statului, prevazuta in articolul 1 al Conventiei, de a proteja drepturile omului in primul rand in propriul sistem de drept. De aceea, acest articol impune ca statele sa implementeze remedii interne efective, care sa permita analizarea pe fond a unei afirmatii cu aparenta de temeinicie, in sensul Conventiei, de incalcare a unui asemenea drept si sa se repare prejudiciul in mod corespunzator, daca este cazul.

Curtea a decis deja, in cazurile privind lungimea proceselor, ca un remediu prin care se urgenteaza solutionarea dosarelor pentru a preveni o durata excesiv de lunga, este solutia cea mai eficienta. Asemanator, in cazurile privind neexecutarea hotararilor judecatoresti, orice mijloc intern prin care se previne incalcarea articolului 6 prin asigurarea unei executari intr-un interval rezonabil este, in principiu, de preferat. Totusi, cand o hotarare judecatoreasca este pronuntata in favoarea unei persoane si impotriva statului, justitiabilul respectiv nu ar trebui, in principiu, sa fie obligat sa foloseasca asemenea mijloace: sarcina de a executa o asemenea hotarare revine, in primul rand, autoritatilor statului care ar trebui sa utilizeze toate mijloacele disponibile in sistemul intern pentru a urgenta executarea hotararii, prevenind astfel o incalcare a Conventiei.

Statele pot, de asemenea, sa aleaga sa creeze numai un remediu de natura compensatorie; un astfel de remediu va fi considerat efectiv in sensul art. 13 din Conventie. Atunci cand un asemenea remediu de natura compensatorie este disponibil in sistemul intern, Curtea va lasa o marja de apreciere mai mare statului pentru a-si organiza procedurile intr-o maniera concordanta cu propriul sistem legal si traditiile sale si corespunzator standardului de viata din tara respectiva. Curtea este totusi obligata sa verifice daca modul in care legea interna este interpretata si aplicata produce consecinte conforme principiilor Conventiei, astfel cum sunt acestea interpretate in jurisprudenta Curtii.

Curtea a stabilit un set de criterii pentru a verifica efectivitatea unui remediu de natura compensatorie cu privire la lungimea excesiva a proceselor. Aceste criterii, care sunt aplicabile si in cazurile privind neexecutarea hotararilor judecatoresti, sunt urmatoarele:
– o actiune in despagubiri trebuie solutionata intr-un termen rezonabil;
– despagubirea trebuie platita prompt si, in general, nu mai tarziu de 6 luni de la data la care decizia prin care s-a acordat compensatia a devenit executorie;
– regulile procedurale ce reglementeaza actiunea in compensare trebuie sa fie conforme principiului echitatii garantat de articolul 6;
– costurile legale nu trebuie sa constituie o sarcina excesiva pentru justitiabili atunci cand actiunea lor este justificata;
– nivelul compensatiei nu trebuie sa fie nerezonabil in comparatie cu despagubirile acordate de Curte in cazuri similare.

Cu privire la acest ultim criteriu, Curtea a indicat ca, in ceea ce priveste prejudiciul material, instantele interne sunt in mod clar mai bine pozitionate pentru a-i determina existenta si cuantumul. Situatia este, totusi, diferita cu privire la prejudiciul moral. Exista o prezumtie puternica, dar relativa ca procese excesiv de lungi dau nastere la prejudicii morale. Curtea considera ca aceasta prezumtie este deosebit de puternica in cazul unei durate excesive in indeplinirea de catre stat a obligatiei sale de a executa creanta rezultata dintr-o hotarare judecatoreasca pronuntata impotriva sa, data fiind frustrarea inevitabila rezultand din nerespectarea de catre stat a obligatiei sale de a-si executa obligatiile si faptul ca reclamantul a trecut deja printr-un proces impotriva statului, proces pe care l-a si castigat.

B) Aplicare la cauza

Curtea a analizat daca sistemul rus oferea asemenea remedii. Avand in vedere particularitatile sistemului respectiv, nu vom reda decat acele aspecte care pot prezenta interes date fiind asemanarile, mai mici sau mai mari, cu sistemul roman actual.

1) Remedii preventive

Asa cum constatase Curtea in mai multe hotarari anterioare, sistemul rus nu oferea un remediu de natura preventiva care sa fi urgentat executarea hotararii pronuntate impotriva statului, In special, executorii judecatoresti nu aveau nicio putere pentru a obliga statul sa plateasca respectiva creanta, avand in vedere faptul ca nu puteau popri contul bancar principal al autoritati parate, iar contul privind tranzactiile – pe care executorii il puteau popri – era gol.

2) Remedii compensatorii

a) Prejudiciul material
Diferitele cai indicate de Guvernul parat prin care reclamantul ar fi putut obtine compensarea prejudiciului material rezultat din executarea cu intarziere a hotararilor nu erau efective in special pentru ca acordarea despagubirilor depindea de stabilirea raspunderii civile delictuale a statului (the debtor’s fault). Or, asa cum Curtea hotarase anterior, un remediu care depinde de stabilirea raspunderii civile delictuale a debitorului este impracticabil in cazurile de ne-executare a hotararilor judecatoresti de catre stat.

b) Prejudiciul moral
Caile indicate de Guvern prin care reclamantul ar fi putut obtine repararea prejudiciului moral nu ofereau sanse rezonabile de succes deoarece depindeau de stabilirea raspunderii civile delictuale a autoritatilor. Curtea a reiterat ca exista o prezumtie foarte puternica, desi relativa, ca o intarziere excesiva in executare va da nastere unui prejudiciu moral. Or, faptul ca acoperirea prejudiciului este conditionata de raspunderea civila delictuala a autoritatii este dificil de reconciliat cu aceasta prezumtie. Intarzierile in executare in cazurile judecate de Curte nu rezulta in mod necesar din fapte ilicite ale autoritatilor, ci pot rezulta si din mecanisme deficiente la nivel federal sau local, complexitate excesiva si formalism al procedurilor bugetare si financiare ceea ce conduce la intarzieri considerabile in transferul fondurilor intre diversele autoritati responsabile si plata lor subsecventa catre beneficiari finali. In plus, cele cateva hotarari judecatoresti indicate de Guvern ca exemple de jurisprudenta in sensul ca instantele acordau despagubiri morale, pareau a fi mai degraba niste cazuri izolate decat expresia unei practici judecatoresti constante. In sfarsit, daunele morale acordate (aprox 50 – 55 euro) aveau un cuantum evident nerezonabil fata de cuantumul acordat in jurisprudenta Curtii si, in plus, fusesera platite cu intarziere (incalcare a articolului 13).

Dragos Bogdan, Mihai Selegean

 
Secţiuni: C. administrativ, CEDO | Toate secţiunile
Cuvinte cheie:
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD