Radu A. Păun, Paul Prisecaru: Un instrument economic de evaluare a caracterului (pro)concurențial al industriilor: Indicele Agregat de Presiune Concurențială
18 septembrie 2015 | Alexandra-Adriana DOBRIȘAN
Inspectorul de concurență în cadrul Consiliului Concurenței, Radu A. Păun, și directorul adjunct al Consiliului Concurenței, Paul Prisecaru, au publicat, în Revista Română de Concurență nr. 2/2013, articolul intitulat: Un instrument economic de evaluare a caracterului (pro)concurențial al indistriilor: Indicele Agregat de Presiune Concurențială.
Autoritățile de concurență au dezvoltat, în timp, iar, în prezent, operează cu o serie de metode matematice sau economice, în vederea depistării posibilelor comprtamente anticoncurențiale. Acestea nu reprezintă neapărat date extrem de veridice cu privire la funcționarea efectivă a diverselor industrii sau întreprinderi. Tocmai de aceea, autoritățile de concurență sunt chemate ca, pe baza rezultatelor oferite de aceste metode, să întreprindă diverse controale. Cu toate acestea, există și metode cât se poate de fezabile și dinamice, în raport cu variațiile periodice ale indicatorilor analizați. Printre acestea se numără și așa-numitul indice agregat de presiune concurențială, a cărei modalitate de calcul constituie obiectul articolului citat.
Indicele agregat de presiune anticoncurențială (IAPC) este un instrument economic de măsurare a înclinării spre concurență a unor industrii din economia națională. Deci, așa cum reiese chiar din titlul lucării, acesta nu realizează o evaluare a gradului real de concurență. Printre beneficiile utilizării unei astfel de metode, se regăsește, în primul rând, funcția sa inhibitoare, întrucât, la baza acestui studiu, se află date reale, care nu pot fi trucate. În acest sens, întreprinderile care nu doresc să fie depistate au la dispoziție, în principiu, o singură modalitate, și anume, aceea de a adopta un comportament normal din punct de vedere concurențial. Practic, pentru a descrie modul în care IAPC operează, este nevoie de selectarea unei „baterii de indicatori primari” (20, în cazul nostru), care, bineînțeles, trebuie să aibă legătură cu relațiile concurențiale. Chiar și acești indicatori primari, la rândul lor, pot fi subclasificați în alte două categorii: cei foarte importanți intră în categoria A, în timp ce categoria B este rezervată pentru restul indicatorilor rămași. Astfel, se obține IAPC (două categorii), însă este posibil să se analizeze exclusiv IAPC (o categorie), deoarece s-a demonstrat faptul că nu există diferențe notabile între cele două modalități de calcul.
Pentru a se putea obține informații pertinente, care să poată fi interpretate și pe baza cărora să fie posibilă comparația între industrii, trebuie ca, pentru fiecare industrie în parte, să se aloce câte o valoare pentru fiecare dintre acești indicatori. Astfel, autorii studiului de față s-au orientat către o scală Likert în 7 puncte, care oferă un nivel de detaliu acceptabil. În funcție de importanța atribuită categoriei din care provin, A sau B, indicatorii pot lua valori, de pildă, în intervalele 0-4, respectiv, 0-6, limita minimă reprezentând gradul minim de concurență, iar limita maximă, cel mai mare nivel al concurenței care poate fi înregistrat. S-a optat pentru acest sistem, deoarece nu sunt disponibile valori numerice pentru toți indicatorii utilizați și, în plus, în acest mod, este mult mai facilă compararea diverselor industrii între ele, pe baza nivelului de concurență detectat. Tocmai pentru o mai bună comparație între industrii, este necesar să se aleagă acei indicatori care au relevanță în toate tipurile de industrii, fie că este vorba despre producție, fie despre servicii.
Următoarea întrebare care se pune se referă la cum este calculat, în mod efectiv, IAPC. Răspunsul este unul cât se poate de simplu, dacă se ia în considerare însăși denumirea acestuia, care conține termenul „agregat”. Astfel, se realizează o însumare a tuturor valorilor obținute conform tehnicii prezentate în paragraful anterior. Această valoare trebuie transformată în procente, prin raportare la valoarea maximă care s-ar fi putut obține. În acest mod, se va obține o serie de valori procentuale aferente fiecărei industrii în parte. Când vine vorba despre interpretarea rezultatelor procentuale, este utilizată metoda cuartilelor (fiind cuartila inferioară, iar cuartile superioară este ). Obținerea de valori ale IAPC peste 44% este echivalentă cu industriile înclinate către manifestarea liberă a concurenței, în timp ce grupul industriilor ce înregistrează valori sub 31% este cel mai problematic din acest punct de vedere.
De asemenea, în afară de varianta IAPC (două categorii), mai este posibilă o clasificare a indicatorilor în trei grupe. De această dată, toți factorii implicați fiind considerați a avea aceeași importanță. Astfel, grupa I face referire la condițiile structurale ale industriei, grupa II se formează în legătură cu similaritățile existente între concurenți, iar grupa III vizează comportamentul acestora.
În concluzie, deși, la o primă vedere, calculul indicatorului agregat de presiune concurențială, apare ca o metodă facilă de depistare a eventualelor probleme, autorii articolelor recomandă, totuși, coroborarea informațiilor astfel obținute cu alte aspecte referitoare la industriile vizate, inclusiv cu realizarea de controale la sediile diverselor întreprinderi. Mai mult, este indicat ca astfel de evaluări să fie repetate cu o anumită periodicitate, în vederea observării eventualelor ameliorări, respectiv denaturări ale gradului de concurență identificat în perioadele precedente.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
