CJUE. Comunicarea actelor judiciare și extrajudiciare. Refuzul primirii unui act
21 septembrie 2015 | JURIDICE.ro

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a dat publicității joi, 17 septembrie 2015, hotărârea pronunțată în cauza C‑519/13, Alpha Bank Cyprus Ltd cu privire la: Cooperare judiciară în materie civilă sau comercială ‒ Notificarea sau comunicarea actelor judiciare și extrajudiciare ‒ Refuzul primirii unui act ‒ Lipsa traducerii unuia dintre documentele transmise ‒ Lipsa formularului tip prevăzut în anexa II la regulamentul menționat ‒ Consecințe.
Cererea de decizie preliminară privește interpretarea Regulamentului (CE) nr. 1393/2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială. Această cerere a fost formulată de Curtea Supremă a Republicii Cipru în cadrul a șapte litigii între, pe de o parte, Alpha Bank Cipru, o instituție bancară ce are sediul în Cipru, și, pe de altă parte, mai multe persoane fizice („intimații din litigiile principale”), precum și Alpha Panareti Public Ltd, societate cipriotă care a garantat împrumuturile ipotecare încheiate de cei șapte intimați din litigiile principale, în legătură cu plata soldului acestor împrumuturi.
Prin intermediul întrebărilor preliminare adresate Curții de Justiție, Curtea Supremă a Republicii Cipru a solicitat să se stabilească, în esență, dacă Regulamentul nr. 1393/2007 trebuie interpretat în sensul că informarea, prin intermediul formularului tip prevăzut în anexa II la acest regulament, a destinatarului actului care trebuie notificat sau comunicat cu privire la dreptul său de a refuza primirea acestui act este necesară în toate împrejurările și, dacă este cazul, care sunt consecințele juridice care rezultă din omisiunea informării prin intermediul formularului amintit.
Curtea a declarat că Regulamentul nr. 1393/2007 trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce privește acest prim aspect invocat prin întrebările adresate, agenția de primire este ținută, în toate împrejurările și fără a dispune în această privință de o marjă de apreciere, să informeze destinatarul unui act despre dreptul său de a refuza primirea acestuia prin utilizarea sistematică în acest scop a formularului tip prevăzut în anexa II la Regulamentul menționat. În ceea ce privește al doilea aspect invocat prin întrebările preliminare, împrejurarea că această agenție, atunci când notifică sau comunică un act destinatarului acestuia, nu a atașat formularul tip prevăzut în anexa II la Regulamentul nr. 1393/2007 nu constituie un motiv de nulitate a procedurii, ci o omisiune care trebuie îndreptată în conformitate cu dispozițiile prevăzute de acest Regulament.