Secţiuni » Sistemul judiciar
Sistemul judiciar

Experții CE în vizită la Curtea de Apel Timișoara, în cadrul evaluării MCV


21 septembrie 2015 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat
JURIDICE gratuit pentru studenti

Secţiuni: Sistemul judiciar

Curtea de Apel Timişoara a dat publicității vineri, 18 septembrie 2015, un comunicat cu privire la vizita experților CE, în cadrul evaluării Mecanismului de Cooperare și Verificare în România.

Întâlnirea a avut loc la sediul Curţii de Apel Timişoara între conducerea şi alți judecători de la Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Timiş precum şi Judecătoria Timişoara şi experţii independenţi, Susette Schuster – judecător Germania, Denis Jardel – judecător Franta, Nico Tuijn – judecător Olanda si, respectiv, experţii Comisiei Europene, Jeanne de Jaegher şi Maria Arsene.

Discuţiile au vizat atât implementarea Noilor Coduri (Civil, Procedură Civilă, Penal, Procedură Penală), precum şi progresele înregistrate în acest context cu privire la accelerarea procedurilor judiciare, atât civile, cât şi penale, eficienţa mecanismului de unificare a practicii judiciare la nivel naţional, creşterea gradului de transparenţă şi eficientizarea activităţii instanţelor, inclusiv prin îmbunătăţirea sistemului ECRIS, aplicarea sistemului STATIS precum şi prezentarea produsul IT dezvoltat de către specialiştii din cadrul Tribunalului Arad, destinat arhivării electronice a dosarelor precum şi transmiterii de date, informaţii şi documente, de către părţile litigante şi/sau avocaţii acestora, exclusiv în format electronic, cu scopul trecerii în etapa de e-justice.

Dialogul dintre magistraţii Curţii şi experţi a mai vizat şi colaborarea instituţională dintre instanţele din jurisdicţia Curţii de Apel Timişoara cu Baroul Timiş privind programele comune de pregătire profesională comună ale judecătorilor şi avocaţilor, colaborarea cu şcolile gimnaziale şi liceele din Timişoara privind educaţia civilă-juridică, protocolul de colaborare cu Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara referitor la Programul de mentorat al studenţilor, precum şi protocolul de colaborare şi formare profesională comună cu experţii judiciari topografi, realizat cu Centrul PIFCA şi Asociaţia Experţilor Funciari precum şi cu Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, respectiv OCPI Timiş.

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică