Întrebare preliminară cu privire la domeniul material de cuprindere a noțiunii de serviciu universal poștal

Judecătorul finlandez se întreabă cu privire la domeniul material de cuprindere a noțiunii de serviciu universal poștal. (C-368/15)

Situația de fapt:
1. o întreprindere de servicii poștale convine condițiile de livrare cu clienții săi și facturează clienților o taxă convenită separat
2. posibilitatea ca livrarea de trimiteri poștale ale clienților contractuali să fie un serviciu din afara sferei serviciului universal
3. dacă posibilitatea de la punctul 2 se confirmă, atunci existența posibilității ca furnizarea unor asemenea servicii poștale să fie condiționată de existența unei licențe individuale, după cum prevede legea națională privind serviciul poștal
4. posibila obligație ca o autorizație referitoare la aceste servicii să respecte condiții legate de garantarea îndeplinirii cerințelor esențiale privind serviciile poștale
5. posibilitatea ca autorizațiile referitoare la aceste servicii să nu poată fi condiționate de îndeplinirea unor cerințe privind calitatea, disponibilitatea și realizarea serviciilor în cauză
6. autorizații care se referă la livrarea trimiterilor poștale ale clienților contractuali
7. posibilitatea ca niște condiții cum sunt cele în discuție în procedura principală, care se referă la condițiile de furnizare a serviciului poștal, la frecvența livrării de trimiteri, la serviciul de modificare a adresei și la întreruperea furnizării, la marcarea trimiterilor și la punctele de colectare – să îndeplinească cerințele esențiale impuse în sensul directivei aplicabile.

Dispoziții incidente: articolul 2 punctul 14 și punctul 19, precum și articolul 9 din Directiva 97/67/CE privind serviciile poștale, astfel cum a fost modificată prin Directivele 2002/39/CE și 2008/6/CE:

Articolul 2 (extras)

(14) „autorizații” înseamnă orice autorizație care stabilește drepturi și obligații specifice sectorului poștal și care permite întreprinderilor să furnizeze servicii poștale și, după caz, să instaleze și să opereze rețele proprii pentru furnizarea unor astfel de servicii, sub forma unei autorizații generale sau licențe individuale astfel cum sunt definite în continuare:
— „autorizație generală” înseamnă o autorizație, indiferent dacă este reglementată de o „licență pe categorii” sau de dreptul comun și indiferent dacă această reglementare impune proceduri de înregistrare sau de declarare, care nu solicită furnizorului de servicii poștale în cauză să obțină o decizie explicită a autorității naționale de reglementare înainte de a exercita drepturile ce rezultă din autorizație;
— „licență individuală” înseamnă o autorizație care este acordată de o autoritate națională de reglementare și care oferă unui furnizor de servicii poștale drepturi specifice sau care supune activitățile întreprinderii la obligații specifice suplimentare față de autorizația generală, după caz, dacă furnizorul de servicii poștale nu este abilitat să exercite drepturile în cauză până în momentul în care a primit decizia din partea autorității naționale de reglementare;

(19) „cerințe esențiale” îînseamnă motive generale fără caracter economic care pot determina un stat membru să impună condiții pentru furnizarea serviciilor poștale. Motivele sunt confidențialitatea corespondenței, securitatea rețelei în cazul transportului de bunuri periculoase, respectarea condițiilor de angajare, a sistemelor de securitate socială prevăzute de actele cu putere de lege sau de dispozițiile administrative și de reglementare și/sau de contractul colectiv negociat între partenerii sociali naționali, în conformitate cu legislația comunitară și națională și, după caz, protecția datelor, a mediului și normele de planificare a teritoriului. Protecția datelor poate să includă protecția datelor cu caracter personal, confidențialitatea informațiilor transmise sau stocate și protecția vieții private;

Articolul 9
(1) În ceea ce privește serviciile care sunt în afara sferei serviciului universal, statele membre pot introduce autorizații generale în măsura necesară pentru a garanta respectarea cerințelor esențiale.
(2) În ceea ce privește serviciile din sfera serviciului universal, statele membre pot introduce proceduri de autorizare, inclusiv licențe individuale, în măsura necesară pentru a garanta respectarea cerințelor esențiale și a asigura furnizarea serviciului universal.
Acordarea autorizațiilor poate:
— să fie supusă obligațiilor de serviciu universal;
— dacă este necesar și justificat, să impună cerințe privind calitatea; disponibilitatea și realizarea serviciilor în cauză;
— după caz, să fie supusă unei obligații de a efectua o contribuție financiară la mecanismele de compensare menționate la articolul 7, în cazul în care furnizarea serviciului universal atrage un cost net și reprezintă o sarcină injustă pentru furnizorul (furnizorii) de serviciu universal, desemnat (desemnați) în conformitate cu articolul 4;
— după caz, să fie supusă unei obligații de a contribui financiar la costurile operaționale ale autorității naționale de reglementare menționate la articolul 22;
— după caz, să fie supusă unei obligații de respectare a condițiilor de muncă stabilite de legislația națională sau să impună o asemenea obligație.
Obligațiile și cerințele enunțate la prima liniuță și la articolul 3 pot fi impuse numai furnizorilor de serviciu universal desemnați.
Cu excepția cazului în care întreprinderile au fost desemnate ca furnizori de serviciu universal în conformitate cu articolul 4, autorizațiile nu pot:
— să fie limitate ca număr;
— pentru aceleași elemente ale serviciului universal sau zone ale teritoriului național, să impună obligații de serviciu universal și, în același timp, contribuții financiare la un mecanism de compensare;
— să reia condițiile aplicabile întreprinderilor, în virtutea unei alte legislații naționale, care nu este specifică acestui sector;
— să impună alte condiții tehnice sau de funcționare, decât cele necesare pentru a îndeplini obligațiile prevăzute în prezenta directivă.
(3) Procedurile, obligațiile și cerințele prevăzute la alineatele (1) și (2) sunt transparente, accesibile, nediscriminatorii, proporționale, precise și lipsite de ambiguitate, făcute publice în prealabil și bazate pe criterii obiective. Statele membre se asigură că motivele de refuzare sau retragere a autorizației în totalitate sau parțial sunt comunicate solicitantului și stabilesc o procedură de recurs.

Mihaela Mazilu-Babel
Doctorand, Facultatea de Drept și Ştiințe Sociale, Universitatea din Craiova

Aveţi cont profesional JURIDICE.ro?