Secţiuni » Arii de practică » Business » Achiziţii publice
Achiziţii publice
DezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
Masterclass US Litigators
Achizitii publice Dreptul Uniunii Europene Studii

Perspective doctrinare cu privire la noul cadru legal european în materia concesiunii

23 septembrie 2015 | Cătălina Georgeta DINU

Introducere

Altădată preocupat doar de aspecte concurențiale, prin revizuirea directivelor achizițiilor publice și concesiunilor, dreptul european răspunde dorinței de consolidare a concurenței în sectorul marilor contracte publice odată cu delimitarea, într-un mod mai precis și mai bine orientat, a obiectivelor colaterale, cum ar fi eficacitate a cheltuielilor publice, acces facil la atribuirea contractelor, încredere durabilă[1].

În data de 28 martie 2014, au fost publicate trei directive de o semnificație aparte în dreptul european în materia contractelor de drept public, o veritabilă dovadă că perspectiva Uniunii Europene asupra acestora este într-o continuă evoluție.

Directiva 2014/23CE privind concesiunile[2], Directiva 2014/24/CE privind achizițiile publice[3], respectiv Directiva 2014/25/CE privind utilitățile[4] reprezintă chintesența unui lung drum jurisprudențial european și a unor îndelungi dezbateri și propuneri. Noua legislație europeană s-a întemeiat pe un proiect legislativ elaborat în anul 2011, în cadrul căruia au fost trasate anumite reguli directoare: dispoziții simplificate, un curs mai simplu al procedurii de atribuire, mai multe negocieri cu privire la achiziții, reguli simplificate de publicitate etc.

În lumina acestor reglementări, doctrina franceză a apreciat că este necesară o reformă a tipologiei contractelor administrative, inadaptată la summa divisio europeană și sursă de numeroase incertitudini, având în vedere multiplele categorii de contracte administrative din dreptul francez, și consideră că acestea nu ar trebui să subziste cadrului juridic născut prin directivele din 2014[5].

Elaborarea unor noi reglementări europene în domeniul achizițiilor publice și al concesiunilor a implicat o dublă capcană:
a) dacă regulile erau prea relaxate, atunci tot principiile fundamentale s-ar fi aplicat în viitor, iar securitatea juridică ar fi fost amenințată în continuare;
b) dacă regulile ar fi devenit prea aspre, atunci libertatea autorității contractante de atribuire a contractului – o tradiție a atribuirii contractelor de concesiune în Franța – ar fi fost amenințată.

De aceea, unul dintre obiectivele pe care și le-a fixat Comisia Europeană, la începutul elaborării acestor reglementări, a fost tocmai respectarea tradițiilor juridice naționale (propunerea Comisiei, COM 2011, 897 final, p. 7-8). Astfel, privind prima propunere a Comisiei, reprezentanții francezi din Parlamentul European și-au exprimat temerea că această încadrare atribuie contractului de concesiune un regim prea strict, bazându-se pe reglementările specifice achizițiilor publice.

Arbitraj comercial

Evenimente juridice

Servicii JURIDICE.ro

Odată cu dezvoltarea dreptului european al concesiunii de servicii și mai ales cu intrarea în vigoare a noii directive, este firesc că dreptul Uniunii Europene nu va mai fi în concordanță cu dreptul național al statelor membre[6].

În realitate, noua directivă privind concesiunile vine să acopere un unghi mort al dreptului european al contractelor publice de afaceri. Concesiunea este un contract care a fost neglijat de dreptul european, în special de directivele achizițiilor publice din 2004, care nu tratează decât marginal concesiunile de lucrări și nu supun concesiunile de servicii niciunei reguli specifice[7].

Singurele principii de drept european „regizau” a minima concesiunea serviciilor, rezultând din jurisprudența Telaustria: transparență și un grad ridicat de publicitate adecvată. Tendința noii legislații europene este însă cea de standardizare a regulilor aplicabile la nivel european în dreptul public[8].

Inițial, proiectul era fondat pe o ambiguitate, folosind noțiunea de „contract de achiziție publică privind concesiunea”, textul fiind inspirat de vechea directivă.

În proiectul din 2011[9] al directivei privind concesiunile, concesiunea de servicii este definită ca „acel contract cu titlu oneros încheiat în scris între unul sau mai mulți operatori economici și una sau mai multe puteri adjudecatoare, al cărui obiect constă în furnizarea de servicii, contrapartida acestor servicii fiind exclusiv dreptul de a exploata serviciile care formează obiectul contractului, fie acest drept acompaniat de o plată”.

Critica acestei propuneri de definire a concesiunii de servicii constă în lipsa unei diferențieri marcante între concesiuni și achiziții publice, menționarea naturii serviciilor prestate fiind considerată insuficientă, precum și în discrepanța față de dreptul francez în materie[10]. În acesta din urmă, achizițiile publice reprezintă o tehnică de cumpărare care permite puterii adjudecătoare dotarea cu mijloacele necesare gerării prin ea însăși a unei activități de interes general.

Contrar acestei păreri, un alt autor francez[11] a considerat că proiectul directivei clarifică, în primul rând, noțiunea de concesiune, integrând, în sfârșit, în definiția sa, noțiunea de risc operațional al exploatării pe care îl suportă concesionarul, așa cum jurisprudența europeană a consacrat[12]. Din acest punct de vedere, consecințele sunt neutre pentru dreptul francez care aplică de demult această linie de demarcație dintre contractele de plăți publice (achiziții publice și contracte de parteneriat, de exemplu) și contractele de exploatare (delegația de servicii publice sau concesiunea de lucrări publice, de exemplu). De asemenea, aspectele surprinse mai sus sunt consolidate și în legislația românească, așa cum am precizat în secțiunea destinată analizei riscului în cadrul concesiunii de servicii publice.

Directivele trebuie transpuse în dreptul național până în aprilie 2016, urmând ca aceste dispoziții să fie obligatorii pentru organismele centrale implicate, din aprilie 2017, iar în septembrie 2018 să devină general obligatorii.

Până atunci, odată cu intrarea în vigoare a directivelor în 28 martie 2014, apare problema obligativității instanțelor naționale de a analiza deja legislația europeană în vederea pronunțării, întrucât o instanță națională nu poate să contrazică o normă imperativă din dreptul intern, dar nici nu poate să nu aibă în vedere și directivele europene deși încă netranspuse[13].

Principiile reglementate de Directiva 2014/23/CE

Concesiunea serviciilor este considerată un suport al delegării gestiunii activităților de interes general, printr-o tehnică simplă de furnizare a mijloacelor. Raportul Juvin[14] critica, în iulie 2012, proiectul de directivă, cu observația că gestiunea serviciilor este delegată, așa cum rezultă din binecunoscută distincție din dreptul intern francez dintre puterea direcției și puterea gestiunii: concedentul rămâne responsabil pentru activitatea de interes general concedată, în primul caz, în timp ce, în cel de-al doilea, concesionarul preia riscul, iar concedentul are obligația de a controla delegația[15].

Există anumite principii generale ale dreptului concesiunilor reglementate cu insistență de către noua directivă, care manifestă echilibrul dintre libertatea gestiunii serviciilor publice, pe de o parte, și imperativele concurenței, pe de altă parte.

Raportul Juvin propune, în temeiul principiului liberei administrări a autorităților publice, introducerea în directivă a principiului conform căruia „directiva recunoaște și reafirmă dreptul statelor membre și al autorităților administrative de a decide asupra modalității de gestiune”, așa cum prevede art. L.-1411-1 din Codul general al colectivităților teritoriale. Observațiile se regăsesc, într-adevăr, în cuprinsul directivei[16].

Aceste aspecte se regăsesc în art. 2-4 din directivă, fiind enumerate înaintea oricăror definiții. E notabil acest fapt, având în vedere că acestea nu s-au regăsit în propunerea inițială a directivei, iar directiva achizițiilor publice 2004/18/CE nu conținea astfel de principii. Articolul 2 este intitulat „Principiul liberei administrări de către puterile publice”, iar art. 4 „Libertatea de a defini serviciile economice de interes general”[17].

Principiul liberei administrări se divide în alte două subprincipii: autoritățile naționale, regionale și locale sunt libere să decidă modul de gestiune pe care îl consideră a fi cel mai adecvat pentru executarea lucrărilor sau pentru prestarea serviciilor, „pentru a asigura un nivel înalt de calitate, securitate și accesibilitate, egalitate a tratamentului și promovarea libertății accesului și dreptul usagerilor în materia serviciilor publice”.

Mai mult, articolul 2 alin. (1) precizează: „autoritățile publice pot alege să execute misiunile lor de interes public utilizând propriile resurse sau în cooperare cu alte autorități, sau să delege aceste misiuni operatorului economic”.

Este lăsată la latitudinea statului libertatea de a alege ca furnizarea serviciului să se realizeze direct către public sau de a externaliza această prestație prin delegarea sa către terți. Ca urmare, inspirată din principiul neutralității privind dreptul de proprietate în statele membre, reglementat de art. 345 TFUE[18], Directiva 2014/23/CE prevede în art. 2 alin. (2) faptul că nu impune privatizarea întreprinderilor publice care gestionează activitățile privind serviciile de interes economic general.

Art. 2 alin. (2) din Directiva 2014/23/UE precizează că „prezenta directivă nu afectează regimurile proprietății statelor membre”, parafrazând art. 345 TFUE conform căruia „tratatele nu prejudiciază în niciun fel regimul proprietății în statele membre”.

Libertatea de a defini serviciile economice de interes general. Directiva nu are incidență asupra modului în care statele membre își organizează sistemul de securitate socială, deci exclude de la aplicarea acestui principiu serviciile non-economice de interes general. Această afirmație se referă la statele care au ales să acorde organismelor de drept privat anumite misiuni de serviciu public în regim de securitate socială[19]. Acest aspect, conform căruia serviciile sociale nu sunt considerate activități economice, este reliefat de jurisprudența europeană (CJUE, cauzele reunite C-159/91 și C-160/91, Christian Poucet v Assurances Générales de France and Caisse Mutuelle Régionale du Languedoc-Roussillon, hotărârea din 17 februarie 1993, ECR I-00637).

Principiul prinde contur dacă ținem cont de caracterul lăsat incomplet într-un mod voluntar și lejer al procedurii de atribuire a concesiunilor, în particular în comparație cu regimul inițial prevăzut de Comisia Europeană, o mare libertate fiind lăsată autorităților naționale și dreptului național. Însă, acest principiu trebuie respectat, conform obligațiilor asumate în Uniunea Europeană. Este adăugat principiul bunei-credințe sau interdicția de fraudare, potrivit căruia procedura de atribuire a concesiunii, inclusiv evaluarea sa, nu trebuie concepută în intenția de a se sustrage prezentei directive sau de a favoriza sau defavoriza „anumite operațiuni economice sau anumite servicii sau lucrări” (art. 3, Directiva 2014/23/UE).

Riscul operațional

Riscul este central în cazul delegării serviciului public și reprezintă criteriul de demarcație între contractul de concesiune și alte contracte publice sau modalități de intervenție publică. În dreptul francez, legea Murce nr. 2001-1168 din 11 decembrie 2001[20] a definit delegarea serviciului public ca fiind „acel contract prin intermediul căruia o persoană morală de drept public conferă gestiunea serviciului public a cărui responsabilitate o are unui delegatar public sau privat, a cărui remunerare este substanțial legată de rezultatele exploatării serviciului”, de unde rezultă că delegatarul trebuie să-și asume riscul[21].

Acest fapt a fost confirmat de CJUE, în sensul conform căruia concesiunea de servicii implică faptul că riscul exploatării serviciilor este preluat de către concesionar. Sub aspectul raportului dintre remunerarea pe care concesionarul o efectuează față de concedent și risc, pornind de la ipoteza potrivit căreia remunerarea este unul dintre elementele determinante pentru estimarea riscului în cazul concesiunii de servicii, precizăm că nu originea remunerării contează sub aspectul riscului (subvenție sau tariful plătit de utilizator), ci incertitudinea cuantumului remunerației, care derivă din fluctuația cu care este frecventat serviciul public delegat[22].

Potrivit jurisprudenței europene, riscul exploatării economice a serviciului trebuie înțeles ca risc de expunere la natura aleatorie a pieței și poate fi tradus prin: riscul concurenței din partea altor operatori, riscul unei inadvertențe ofertă/cerere a serviciului, riscul insolvabilității debitorului, riscul responsabilității unui prejudiciu sau al lipsei acoperirii complete a cheltuielilor de exploatare[23].

Potrivit Raportului Juvin, definiția riscului operațional în directiva concesiunilor este vagă: riscul care rezidă în cererea furnizării serviciului sau riscul care rezidă în disponibilitatea infrastructurii utilizate pentru furnizarea serviciului către utilizatori.

Raportul Juvin a propus simplificarea acestuia, ca fiind un risc de exploatare conform căruia concesionarul, în condiții normale de exploatare, nu este cert că își va amortiza investițiile efectuate sau cheltuielile efectuate cu exploatarea serviciului care formează obiectul concesiunii.

Dreptul de exploatare a lucrării rezultate sau a serviciului implică întotdeauna transferul către concesionar a riscului de exploatare de natura economică, potrivit art. 5 alin. (2) din Directiva 2014/23/CE. Astfel, cocontractantul puterii adjudecătoare trebuie să fie expus unui risc de exploatare de natură economică, chiar minim, așa cum rezultă din considerentul nr. 20 al directivei.

Riscul exploatării are o dublă semnificație:
1) Acest risc se distinge de alte tipuri de risc, inerente tuturor contractelor și exterioare pieței și care nu poate fi considerat ca un risc operaţional de exploatare. Este cazul unei gestiuni defectuoase de către operatorul economic, a activității sale, de lipsuri ale obligației sale contractuale sau chiar de forță majoră. Aceste riscuri sunt, în final, în mod direct reținute de către un contract.
2) Concesionarul este obligat a-și asuma riscul exploatării în timp ce operează în condiții normale, nu este certă amortizarea investițiilor pe care le-a efectuat sau costurile pe care le-a suportat cu exploatarea lucrării sau serviciului care formează obiectul concesiunii. Transferul riscului către concesionar nu trebuie să fie integral. Însă, partea de risc transferată trebuie să implice o ”reală expunere pericolelor pieței, potrivit art. 5.1 alin. (2) al Directivei 2014/23/CE, și să fie semnificativ, potrivit jurisprundenței europene[24].

Directiva concesiunilor confirmă clar că transferul riscului și nu riscul însuși este semnificativ pentru a antrena calificarea de concesiune a unui contract[25].

În funcție de existența riscului și a transferului său, un contract de parteneriat public-privat poate fi la rândul său clasificat ca o concesiune sau ca o achiziție publică, care, în opinia autorului, este subsumat uneia dintre cele două categorii mari de contracte[26].

Concluzii

În ceea ce privește legislația specifică delegării serviciului public, aceasta trebuie modificată și adaptată, în special sub aspectul obligației de publicitate la nivel european a avizului de concesiune și de atribuire. În dreptul francez, va fi necesară modificarea Legii „Sapin”, a consacrării obligației de ierarhizare a criteriilor de atribuire, pe care, până în prezent, judecătorul administrativ le-a respins[27]. Aceste adaptări sunt însă marginale, considerate că nu bulversează marele echilibru al dreptului francez al concesiunilor, fondat pe o sumă triptică simplă: o definiție ancorată în noțiunea de risc al exploatării, o procedură de atribuire garantată de libera negociere și libera alegere a titularului, reguli de executare care respectă caracterul evolutiv și incomplet al concesiunilor.

În Franța, primul pas în scopul transpunerii directivelor Uniunii Europene îl reprezintă Decretul nr. 2014-1314 din 31 octombrie 2014 privind simplificarea regimului lucrărilor efectuate asupra imobilelor cu destinația afectațiunii monumentelor istorice sau aflate în domeniul lor de vizibilitate, precum și cu privire la adaptarea organizării administrative în domeniul patrimonial (Décret n° 2014-1314 du 31 octobre 2014 portant simplification du régime des travaux sur les immeubles adossés aux monuments historiques ou situés dans leur champ de visibilité et adaptation de l’organisation administrative dans le domaine du patrimoine)[28].

O importanță deosebită trebuie să fie acordată modalității de transpunere a directivelor. Din acest punct de vedere, ne întrebăm dacă este oare oportună implicarea guvernului prin emiterea unei ordonanțe de urgență – asemeni „modelului” OUG nr. 34/2006 și OUG nr. 54/2006 – sau ar fi indicată transpunerea prin elaborarea unei legi stricto sensu. Luând în considerare fragilitatea ordonanței de urgență, precum și a faptului că timpul acordat transpunerii – 2 ani – nu justifică urgența, considerăm că opțiunea pentru adoptarea unei legi ar trebui preferată. Pentru inspirarea în transpunerea Directivei 2014/23/CE și elaborarea noului cadru legislativ, considerăm că Legea nr. 219/1998 este cu mult mai valoroasă decât OUG nr. 34/2006, iar parcursul legislativ sinuos și confuz referitor inclusiv la parteneriatul public-privat va trebui evitat. Așa cum am mai precizat, OUG nr. 34/2006 reglementează concesiunea doar sub aspect secundar și consacră doar un capitol succint contractului de concesiune de lucrări publice și contractului de concesiune de servicii, în care se fac numeroase trimiteri la prevederi ale contractului de achiziție publică sau la normele de aplicare ce urmau a fi elaborate. O exprimare clară, prin folosirea unor termeni inteligibili și a unor expresii care să nu reprezinte o simplă preluare „copy-paste”, ad literam a directivei va conduce la elaborarea unui cadru normativ durabil și ușor aplicabil.

Cu toate acestea, interpretarea prevederilor noilor directive în dreptul intern nu poate fi una originală și nici aproximativă. Astfel, unii practicieni din domeniul dreptului s-au exprimat în sensul potrivit căruia succesiunea articolelor poate fi modificată, iar drepturile sau condițiile reglementate de noile directive vor putea fi restrânse sau aplicate prin analogie, dar nu vor putea fi mai relaxate decât ceea ce dreptul european permite aproximativă[29].


[1] Stéphane Braconnier, La typologie des contrats publics d`affaires, face á l`évolution du champ d`application des nouvelles directives, AJDA nr. 15/2014, p. 833.
[2] JO L 94, 28/03/2014, pp. 1-64.
[3] JO L 94, 28/03/2014, pp. 65-242.
[4] JO L 94, 28/03/2014, pp. 243-374.
[5] Stéphane Braconnier, loc. cit., în AJDA nr. 15/2014, p. 833.
[6] Sébastien Platon, Délégation de services publics et concession de services en droit de l`Union européene (Delegarea serviciilor publice și concesiunea serviciilor în dreptul Uniunii Europene), AJDA nr. 25/2013, p. 1449. Autorul precizează că abordarea va fi diferită, întrucât „pleacă de la moralizare publică și raționalizare a cheltuielilor publice în dreptul francez și ajunge la realizarea pieței interne și a liberei concurențe, precum și la o anumită presiune asupra autorității publice de a prevedea ca acest contract să nu promoveze afacerile locale sau naționale în dreptul european”.
[7] Stéphane Braconnier, La nouvelle directive communautaire sur les concessions, Bulletin Juridique des Contrats Publics, p. 1.
[8] Samuel Dyens, La Proposition de Directive „Concessions” et la loi „Sapin” sont-elles fondamentalement compatibles?, AJ Colectivités Territoriales, 2012, p. 604.
[9] COM (2011) 0897.
[10] Samuel Dyens, op.cit., p. 605. Din păcate, pct. 11 din preambulul Directivei 2014/23/CE apropie din nou noțiunea de concesiune de lucrări sau de servicii celei de achiziție publică, precizând că obiectul concesiunii îl constituie „achiziția de lucrări sau servicii prin intermediul unei concesiuni a cărei compensație constă în dreptul de exploatare a lucrărilor sau a serviciilor sau în dreptul de exploatare și o plată”. Doar în pct. 18 din aceeași directivă, distincția dintre achiziție publică și concesiune este clar precizată.
[11] Stéphane Braconnier, loc. cit., Bulletin Juridique des Contrats Publics, p. 2.
[12] CJUE, cauza C-274/09, Privater Rettungsdienst und Krankentransport Stadler, hotărâre din 10 martie 2011, ECR 2011, I-01335.
[13] Alexandru-Sorin Ciobanu, „Efectele directivelor privind achizițiile publice și concesiunile în dreptul național”, Conferința internațională „Reforma legislației europene a achizițiilor publice”, Ed. a-II-a, organizată de SCPA Ceparu și Irimia, București, 15 mai 2014.
[14] Raportul privind propunerea directivei Parlamentul European și al Consiliului cu privire la atribuirea contractului de concesiune, COM (2011) 0897 – C7-0004/2011 – 2011/0437 (COD).
[15] Samuel Dyens, op. cit., p. 605.
[16] Ibidem.
[17] Sébastien Platon, La passation des concessions: de l`eau du service public dans le vin de la concurrence?, AJDA nr. 15/2014, p. 842.
[18] Stéphane Braconnier, Nouvelles Directives Marchés Publics et concessions – Petite révolution et grandes évolutions, JurisClasseur Contrats et Marchés publics, 28 martie 2014, p. 7.
[19] Idem, p. 844; Guylan Clamour, Nouvelle directive concessions, premier panorama, Contrats et Marchés Publics nr. 3/2014, p. 2.
[20] Legea nr. 2001-1168 din 11 decembrie 2001.
[21] Samuel Dyens, op. cit., p. 607.
[22] Ibidem.
[23] Sébastien Platon, loc. cit., AJDA nr. 25/2013, p. 1452.
[24] A se vedea cauza C-274/09, precitată.
[25] Stéphane Braconnier, loc. cit., AJDA nr. 15/2014, p. 841.
[26] Idem, p. 833.
[27] Stéphane Braconnier, loc. cit., JurisClasseur Contrats et Marchés publics, 28 martie 2014, p. 7.
[28] JORF nr. 0255 din 4 noiembrie 2014.
[29] Gheorghe Cazan, „Adaptarea la specificul național în procesul de transpunere”, discurs susținut în cadrul dezbaterilor Conferinței „Reforma legislației europene a achizițiilor publice”, ed. a II-a, SCPA Ceparu și Irimia, București, 15 mai 2014.


Asist. univ. Cătălina Georgeta Dinu
Universitatea Transilvania din Brașov

*Articol publicat în Revista Afaceri Juridice Europene nr. 9/2015

Citeşte mai mult despre , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

Arii de practică
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Business
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Litigation
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protective
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică  Specialişti


JURIDICE.ro
Main page
Cariere
Evenimente ⁞ 
Dezbateri
Profesionişti
Lawyers Week
WinLaw.ro
VIDEO
Servicii
Flux noutăţi
Selected ⁞ 
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi / JURIDICE NEXT
RSS  Publicare comunicate profesionale
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note, studii şi opinii juridice
ISSN 2066-0944
       Studii şi note de studiu
Revista revistelor
Autori  Condiţii de publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
       Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
       Dezlegarea unor chestiuni de drept
       Recurs în interesul legii
Curţi de apel ⁞ 
Tribunale ⁞ 
Judecătorii

Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Proiecte speciale
Cărţi
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Mesaje de condoleanţe
Povestim cărţi
Războiul din Ucraina
Wisdom stories

Servicii J   Cont profesional [membership]   Catalog   Documentare   Comunicare   Revealing   Vizual   Website   Logo   Foto   Video   Talent Search   Recrutare   Evenimente   Directoare internaţionale