PT Brăila. Tentativă de omor. Arestare preventivă
26 septembrie 2015 | Georgiana-Camelia LUCIU, Mădălina MIHALCEA

PT Brăila. Tentativă de omor. Arestare preventivă.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul C. I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor.
La data de 25 septembrie 2015, inculpatul a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brăila, care a admis cererea şi a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.
Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, la data de 23 septembrie 2015, în jurul orei 16:30, pe raza oraşului Însurăţei, inculpatul C. I. i-a aplicat persoanei vătămate M. M. mai multe lovituri cu un cuţit, lovituri care i-au produs persoanei vătămate plăgi înjunghiate la nivelul axilei stângi, a abdomenului şi în partea superioară a coapsei stângi, cauzându-i leziuni ce necesită 35-40 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa persoanei vătămate.
Punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
:: sursa: www.mpublic.ro
Georgiana-Camelia Luciu
Mădălina Mihalcea