Soluționarea plângerilor de către judecătorul de cameră preliminară, fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor. Inadmisibilitate
28 septembrie 2015 | Anda-Laura DUȚESCU
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din data de 24 septembrie 2015 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 518/2015 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) şi (8) din Codul de procedură penală.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Filofteia Ciobanu într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Brașov – Secția penală.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (5) şi (8) cu denumirea marginală Soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:
„(5) Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor.[…]
(8) Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă.”
În opinia autoarei excepţiei, dispoziţiile art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi şi art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, iar cele ale art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (3) referitor la independenţa judecătorilor care se supun numai legii, precum şi prevederile art. 6 referitor la Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din perspectiva criticilor referitoare la soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii „fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor”, Curtea constată că, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, a statuat că aceasta este neconstituţională, deoarece contravine dreptului la un proces echitabil în componentele sale referitoare la contradictorialitate şi oralitate. Astfel, atât plângerea petentului, cât şi notele scrise ale procurorului şi ale intimaţilor sunt susceptibile de a influenţa soluţia privind litigiul ce face obiectul acelei proceduri, determinantă cu privire la confirmarea/infirmarea stingerii acţiunii penale. Drept urmare, procedura referitoare la soluţionarea plângerii formulate împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată dispuse de procuror va fi guvernată de principiile oralităţii şi contradictorialităţii, sens în care toate persoanele interesate vor fi citate în vederea susţinerii apărărilor în faţa judecătorului de cameră preliminară. Astfel fiind, cu privire la acest text legal sunt incidente prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, care prevăd că „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”, motiv pentru care excepţia de neconstituţionalitate va fi respinsă ca devenită inadmisibilă.
În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, Curtea s-a mai pronunţat în raport de critici formulate din perspectiva aceloraşi texte constituţionale invocate şi în prezenta cauză. Astfel, printr-o decizie anterioară precitată, Curtea Constituţională a statuat că stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la ”condiţiile legii” atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute ”numai prin lege”. Dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere accesului liber la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză.
Aspectele de noutate pe care autoarea excepţiei susţine că le-a adus în raport cu cauzele precedente şi criticile atunci examinate de Curte dau expresie unor suspiciuni ale acesteia cu privire la modul de înfăptuire a actului de justiţie, aspecte care vizează însă interpretarea şi aplicarea legii de către judecători şi, prin urmare, nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.
Astfel, Curtea decide:
– Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
