BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul munciiCyberlaw
 
Recuperare creanţe
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
Executor judecatoresc Florin Traian Copuzeanu
 
Print Friendly, PDF & Email

Trei probleme privind executarea cambiei sau a biletului la ordin
28.09.2015 | Traian-Cornel BRICIU


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

A se vedea dezbaterea juridică O scrisoare pierdută: biletul la ordin din data de 30 martie 2015 [DEZBATERI.JURIDICE].


I. Introducere

Cambia, dar mai ales biletul la ordin reprezintă titluri executorii des întâlnite în practică. Motivele frecvenței cu care se apelează la aceste instrumente au fost pe larg expuse în lucrările ce abordează problematica titlurilor de credit și nu este cazul să insistăm acum asupra acestor aspecte. Motivul ce a determinat prezenta analiză este unul de ordin practic. Am sesizat unele dificultăți în interpretarea și aplicarea textelor legale în materia executării titlurilor de credit și am considerat că o poziționare față de acestea, fără pretenția de a fi considerată doctrinară, ar putea fi utilă practicienilor cu activitate în materia executării silite.

Am identificat trei probleme care sperăm să prezinte interes. Nu avem pretenția că acestea prezintă calitatea noutății. Asupra unora dintre ele există deja o jurisprudență semnificativă. Cu alte ocazii am formulat puncte de vedere, exprimate în mod public, cu privire la două dintre temele respective[1]. Cu toate acestea, faptul că există încă în spațiul juridic opinii diferite asupra acestora[2], uneori concretizate chiar și în hotărâri judecătorești[3], ne îndeamnă să reconfirmăm argumentat pozițiile exprimate anterior. În plus, am descoperit și aspecte noi, care prezintă interes practic și în legătură cu care există o practică neunitară, fiind insuficient abordate în lucrările consacrate domeniului. Acestea din urmă se unesc cu o mai veche preocupare a noastră, respectiv analizarea și interpretarea legislației taxelor judiciare de timbru.

Motivele care au condus la existența unor controverse în aplicarea legii în legătură cu executarea cambială sunt: legislația specială insuficient înțeleasă de către unii practicieni, ideea greșită potrivit căreia noul Cod de procedură civilă ar reprezenta un moment de reevaluare pentru tot dreptul procesual civil (inclusiv cel preluat în noul Cod de procedură civilă din textele vechiului Cod, din jurisprudența constituită ori doctrina dezvoltată sub acesta din urmă), dar și tendința unor instanțe ca în materia taxelor judiciare de timbru să adopte interpretări rigide ale legii, îngrijorătoare prin dimensiunile efectelor lor asupra dreptului de acces la justiție. La acestea se mai adaugă o cauză specifică. Legea nr. 76/2012, în efortul de a unifica terminologic legislația conexă Codului de procedură civilă, a schimbat denumirea căii speciale prin care debitorul confruntat cu executarea unui titlu cambial poate invoca excepțiile cambiale, din „opoziție la executare” în „contestație la executare”. Modificarea în plan terminologic nu are însă acoperire în planul naturii juridice a mijlocului procesual prevăzut în art. 62 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin. Așa cum vom vedea, unificarea terminologică a dus uneori în practică la o nedorită și inoportună contopire” a contestaţiei la executare specială (fosta opoziţie) cu contestaţia la executare prevăzută în Codul de procedură civilă. Efectele sunt derutante pentru practicieni.

O precizare terminologică este necesară: deşi vom face referi la „executarea cambială”, noţiunea cuprinde și executarea biletului la ordin.

II. Obligativitatea somației prevăzute de art. 61 din Legea nr. 58/1934 privind cambia și biletul la ordin

Prima problemă pe care o vom aborda este cea a obligativității somației prevăzute în art. 61 alin. (5) din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, în contextul aplicării noului Cod de procedură civilă. Această problemă a fost ridicată în dialogul profesional și de Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, pozițiile exprimate de reprezentanții acesteia fiind bine argumentate și corecte sub aspect teoretic.

În această privință s-au exprimat două puncte de vedere pe care, pentru o bună circumstanțiere a discuției, le vom prezenta. Într-o primă opinie, s-a apreciat că nu mai există obligativitatea comunicării somației prevăzute de art. 61 alin. (5) din Legea nr. 58/1934. Această opinie se întemeiază, în principal, pe argumentul că somația este reglementată în noul Cod de procedură civilă sau că uneori acesta scutește de somație anumite modalități de executare (e.g. poprirea). Se mai susține adesea că noul Cod de procedură civilă, instituind somația în art. 668, face inaplicabile dispoziţiile relative la somație, prevăzute în legea specială a cambiei și biletului la ordin. În această opinie, comunicarea somației prevăzute de art. 61 alin. (5) din Legea nr. 58/1934 ar reprezenta un act inutil, în acele cazuri în care se procedează la comunicarea somației prevăzute de art. 668 NCPC. Tot în această opinie, comunicarea somației prevăzute de art. 61 alin. (5) din Legea nr. 58/1934 ar reprezenta un act care ar zădărnici rațiunile pe care legiuitorul noului Cod de procedură civilă le-a avut în vedere atunci când a stabilit că anumite modalități de executare silită pot fi urmate fără somație. În acest sens, se oferă exemplul popririi. În a doua opinie, somația prevăzută de art. 61 alin. (5) din Legea nr. 58/1934 este obligatorie și distinctă de somația prevăzută de art. 668 NCPC. În această opinie, somaţia cambială urmează să fie comunicată chiar și în acele cazuri în care noul Cod de procedură civilă prevede că executarea se face fără somație.

În opinia noastră, așa cum am mai arătat[4], toate argumentele de interpretare a legii conduc către concluzia potrivit căreia somația prevăzută de art. 61 alin. (5) din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin este în continuare obligatorie, inclusiv în cazurile în care noul Cod de procedură civilă a prevăzut că executarea silită poate fi făcută fără somație.

Înainte de orice argumentare, o prezentare din perspectivă istorică a problemei este utilă. Trebuie observat că problema concursului între somația cambială și somația efectuată în condițiile legislației de drept comun în materia executării silite s-a pus și sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă. Chiar dacă la un moment istoric, în materie de urmărire imobiliară, primul act de executare se numea comandament, acesta îndeplinea funcțiile pe care le îndeplinește astăzi somația prevăzută de art. 668 NCPC (comunicată debitorului în conformitate cu art. 820 NCPC)[5]. Văzând acestea, apreciem că în mare măsură opiniile exprimate în doctrină[6] și jurisprudență[7] în legătură cu concursul între somația din vechiul Cod de procedură civilă/comandament (în materia urmăririi silite imobiliare) și somația cambială rămân valabile și astăzi. Apariția noului Cod de procedură civilă nu a adus nimic nou în problema coexistenței celor două forme de somație. Nu putem accepta ideea că apariția unei legislații noi creează un fel de „resetare” a conceptelor juridice, a practicii și a doctrinei, inclusiv cu privire la aspectele preluate din vechea legislație sau concretizate în noua lege tocmai pentru că erau constante ale doctrinei sau jurisprudenței anterioare[8].

Înțelegerea coexistenței celor două somații sau a obligativității somației cambiale chiar și atunci când legislația de drept comun în materia executării silite permite executarea fără somație, implică, cu caracter premergător, o scurtă analiză terminologică a contestației la executare prevăzută în Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin. Contestația la executare prevăzută astăzi în art. 62 din Legea nr. 58/1934 se numea inițial opoziție la executare. De fapt, cum corect se menționează în doctrina de drept cambial, denumirea de opoziție la executare era greșită și s-a datorat în mare măsură confuziei la nivelul forumului legiuitor cu contestația la executare din materia dreptului comun al executării silite și a unei erori de redactare[9]. În realitate, așa cum s-a arătat, opoziția la executare este de fapt o opoziție la somația cambială. Chiar dacă aceasta ne spune mai multe despre natura opoziției cambiale, nu este lipsită de însemnătate pentru somația cambială. Legiuitorul a considerat somația cambială drept un mod de aducere la cunoștința debitorului a titlului cambial, o veritabilă punere în întârziere a acestuia, comunicată pentru a îi da posibilitatea celui căruia i se opune titlul cambial să își exprime poziția asupra valabilității acestuia pe calea opoziției cambiale. Numai după ce această posibilitate este oferită debitorului se poate trece la executarea silită. În acest sens, s-a reținut că somația (cambială) este indispensabilă pentru a se trece la urmărirea debitorului, nicio executare neputând începe înainte de notificarea somației[10]. Dacă somația cambială ar înceta să mai existe, nu ar avea cum să curgă termenul pentru opoziția cambială, ceea ce ar presupune grava vătămare a drepturilor debitorului, prin punerea sa în imposibilitatea de a se apăra pe calea invocării excepțiilor cambiale. Se pare că niciodată în dreptul cambial nu s-a vehiculat și cu atât mai puțin acceptat ideea că s-ar putea recurge la executarea titlului cambial fără ca acest lucru să fie mai întâi adus la cunoștința debitorului pe calea somației cambiale.

Cele două somații (cea cambială şi, atunci când este cazul, cea prevăzută în noul Cod de procedură civilă) trebuie să coexiste, iar atunci când somația prevăzută în noul Cod de procedură civilă este suprimată de legiuitor, somația cambială continuă să fie obligatorie. Rațiunile obligativității somației prevăzute de legea specială sunt diferite de cele pentru care s-a reglementat somația la executare în noul Codul de procedură civilă. Somația prevăzută de art. 61 din Legea nr. 58/1934 este precedentă oricărui act de executare, în timp ce somația prevăzută de art. 668 NCPC reprezintă un act începător de executare[11]. Somația prevăzută în legea cambiei și biletului la ordin, aşa cum deja am arătat, are natura unei puneri în întârziere, cu scopul de a da posibilitatea celui căruia i se opune titlul de credit să invoce excepțiile pe care i le permite legea specială. Această somație este făcută pentru a consolida titlul cambial prin neinvocarea de către cel căruia i se opune a excepțiilor cambiale[12]. Spre deosebire de aceasta, somația prevăzută în art. 668 NCPC are rolul de a da o ultimă șansă debitorului să execute de bună-voie obligația cuprinsă în titlul executoriu[13]. Prin urmare, faptul că în Codul de procedură civilă este reglementată somația la executare nu înlătură nici rațiunile și nici dispozițiile existente în legea specială cu privire la somația cambială.

Cuprinsul celor două somații este diferit. Așa cum vom dezvolta în continuare, mențiunile din somația cambială sunt axate pe grija de a conferi debitorului toate informațiile necesare pentru a recunoaște și a accepta caracterul valid și executoriu al cambiei, precum și stabilirea sumelor de datorate. Somația întemeiată pe dispozițiile art. 668 NCPC nu are un conținut stabilit de către legiuitor, dar este de principiu că ea ar trebui să cuprindă anunțarea debitorului că dacă nu se aduc la îndeplinire de bună-voie obligațiile reținute în seama sa în titlul executoriu, într-un termen care variază după modalitatea de executare, se va proceda la executarea silită.

Prin urmare, observând că natura, scopurile și funcțiile procesuale ale celor două acte procedurale sunt diferite, nu se poate accepta că somația cambială s-ar fi „topit” în somația prevăzută de art. 668 NCPC sau că dispozițiile art. 61 alin. (5) din legea cambiei și a biletului la ordin ar cădea sub incidența dispozițiilor art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012 privind punerea în aplicarea a noului Cod de procedură civilă[14].

Contraargumentul potrivit căruia, în cazul popririi sau altor cazuri în care Codul de procedură civilă admite executarea fără somație, scopurile urmărite de legiuitor, respectiv natura intempestivă a executării, ar fi înfrânte de somația prevăzută de legea cambiei și biletului la ordin, nu poate fi acceptat. Se exacerbează ideea că executarea silită ar trebui să fie suprinzătoare, să ia oarecum „nepregătit” pe debitor. Se pornește de la ideea că debitorul având cunoștință de iminenta executare va întreprinde măsuri de creare sau sporire a stării de insolvabilitate. Problema nu este deloc nouă. Și sub vechiul Cod de procedură civilă debitorul probabil avea aceleași porniri. Cu toate acestea, nu s-a pus problema înlăturării garanțiilor acestuia. Nici noul Cod nu pare să fi considerat excesiv ca debitorului cambial să i se prezinte titlul înainte de a se trece la executarea silită împotriva sa, deoarece a lăsat neatinse dispozițiile speciale relative la somația cambială. Nu se are în vedere situația practică. De cele mai multe ori, executarea cambială nu poate fi o surpriză, deoarece anterior cambia/biletul la ordin au parcurs un circuit juridic care nu poate scăpa celui căruia i se opune obligaţia înscrisă în titlu – a fost prezentată spre acceptare sau a fost prezentată la plată prin intermediul unei instituţii de credit, aspecte ce eliberează orice idee de „surprindere” cu privire la executarea silită. În plus, debitorul care cunoaște că împotriva lui există un titlu executoriu precum o cambie sau un bilet la ordin, dacă are intenția de a se sustrage de la executarea silită, are mijloace de a afla despre iminența executării prin simpla consultare a portalului instanțelor de judecată, unde sunt postate datele de identificare ale părților în cererile de învestire cu formulă executorie[15]. Însă, indiferent de tipul de abordare pe care una sau alta dintre instanțe îl are cu privire la anonimizarea debitorului, acesta este conștient de iminența unei executări din moment ce s-a obligat cambial și cunoaște ajungerea la scadență a obligației. Nu trebuie omis faptul că vorbim de titluri de credit ce au la bază raporturi între profesioniști, prin urmare, debitorii sunt din categoria celor avizați, inclusiv asupra procedurilor de executare.

Este total greșită și practica, acceptată cu o seninătate îngrijorătoare de către unele instanțe de executare, de a se comunica o singură somație care să satisfacă deopotrivă exigențele art. 61 alin. (5) din legea cambiei și biletului la ordin cât și ale art. 668 NCPC, urmând ca termenul pentru contestația la executare specială (fosta opoziție) să curgă de la comunicarea acesteia. Practica nu este conformă legii. Acceptând chiar că această somație „hibrid” ar satisface cerințele de conținut impuse de art. 61 alin. (5) și (6) din legea cambiei și biletului la ordin, legea tot nu este respectată. Somația cambială se face înainte de orice act de executare. Somația prevăzută de art. 668 NCPC reprezintă un act începător de executare. Prin urmare, cele două, fiind succesive, nu pot figura în cadrul aceluiași act procedural. Somația prevăzută de art. 668 NCPC se poate face numai după comunicarea somației cambiale.

În legătură cu somația cambială se ridică însă și alte probleme a căror abordare prezintă interes mai ales din punct de vedere practic:

a. Care este forma somației cambiale? Dispozițiile art. 61 din Legea nr. 58/1934 prevăd numai că „Somaţiunea de executare trebuie să cuprindă transcrierea exactă a cambiei sau a protestului, precum şi al celorlalte acte din care rezultă suma datorată”, precum și faptul că „pentru obligaţiunile cambiale subscrise prin procură, somaţiunea va face menţiune şi de actul din care rezultă mandatul”. Spre deosebire de dispozițiile dreptului comun în materie de somație, dispozițiile legii speciale ne oferă mai multe detalii despre cuprinsul somației cambiale. Chiar și așa se ridică unele probleme. Ce presupune „transcrierea exactă a cambiei sau a protestului”? Este clar că nu este suficientă indicarea titlului executoriu, ci este necesară inserarea în somație, în integralitate, a textului cambiei/biletului la ordin[16]. Dispoziția legală are suport logic. Așa cum am arătat anterior, somația cambială are scopul principal de a informa pe debitor cu privire la titlul cambial care îi este opus și reprezintă principalul mijloc legal prin care acesta poate controla forma cambiei/biletului la ordin pentru a decide cu privire la eventuala contestare a valabilității acestuia pe calea speciala, deschisă de legea cambiei și biletului la ordin[17]. Or, unele dintre excepțiile cambiale, care pot fi opuse pe calea contestației la executare speciale, sunt în legătură cu forma cambiei, o simplă indicare a titlului sau o reproducere selectivă ar fi de natură să conducă la vătămare a debitorului în dreptul său legal de a evalua și a decide invocarea excepțiilor cambiale.

În acest context, reamintim că în doctrina de drept cambial[18], dar și în jurisprudență[19], s-a reținut pe bună dreptate că atunci când cambia/biletul la ordin se comunică odată cu somația, nu mai este necesară transcrierea exactă a cuprinsului titlului în respectiva somație. În acest caz, drepturile debitorului sunt conservate, el putând examina titlul cambial în mod nemijlocit. De asemenea, s-a reținut că inexactitatea transcrierii acestor acte nu atrage nulitatea somației[20].

Deși textul legal folosește o formula alternativă – a cambiei sau a protestului” – nu există un drept de alegere. Semnificația formulării alternative este alta. În principiu, protestul nu este necesar, atunci când titlul cambial se pune în executare contra debitorilor direcți[21]. Dacă executarea se va face împotriva unui debitor de regres, somaţia va cuprinde transcrierea actului de protest[22]. Potrivit pct. 320 lit. h) din Normele nr. 6/1994, dacă somația cuprinde și transcrierea actului de protest, este inutilă transcrierea titlului, deoarece actul de protest cuprinde la rândul său transcrierea exactă a cambiei. Avem rezerve față de dreptul BNR de a stabili reguli de drept procesual și că acestea ar avea forță obligatorie pentru instanțele judecătorești, dar suntem pe deplin acord cu precizarea cuprinsă în norme[23]. De altfel, în acest caz, normele BNR nu au făcut altceva decât să pună în lumină o doctrină și jurisprudență existentă în dreptul cambial în perioada interbelică, valabilă și astăzi[24].

b. La ce anume se referă transcrierea celorlalte acte din care rezultă suma datorată”? Cambia are valoarea unui titlu executoriu pentru suma înscrisă pe titlu împreună cu dobânda (dacă aceasta a fost stipulată), pentru dobânda legală calculată cu începere de la data scadenţei, pentru cheltuielile de protest şi cheltuielile pentru încunoștințare (notificare), precum şi pentru alte cheltuieli justificate. Deci este vorba de documentele din care rezultă calculul dobânzii, cheltuielile făcute cu protestul, dacă este cazul, precum și documentele din care rezultă cheltuielile făcute pentru valorificarea cambiei/biletului la ordin[25]. Nu este vorba de obligația de a se transcrie sau menționa actul care constată raportul fundamental ce stă la baza cambiei/biletului la ordin. Dacă titlul cambial este emis în vederea garantării unui credit sau obligațiilor dintr-un contract de leasing, din formularea art. 61 nu trebuie înțeles faptul că ar fi necesară menționarea acestora, deoarece ele nu interesează executarea cambială. În cazul unei cambii emise în alb, ar trebui acceptat că trebuie menționată convenția de completare, deoarece debitorul poate invoca pe calea contestației (fosta opoziție) completarea abuzivă a cambiei date în alb. În doctrina mai veche, dar aplicabilă și astăzi, s-a reținut că spre deosebire de transcrierea cambiei sau a protestului, în ceea ce privește celelalte documente din care rezultă suma datorată, este suficientă transcrierea fidelă a acestora, fiind suficientă menționarea datelor esențiale (sume, felul actului, data actului etc.)[26]. Debitorul poate contesta pe calea contestației speciale (fosta opoziție) sumele pe care nu le recunoaște, iar creditorul va avea obligația să le dovedească în cadrul procedurii judiciare. În caz contrar, contestația se va admite în limita sumelor nedovedite.

c. Nulitatea ce decurge din transcrierea inexactă a cambiei, protestului, după caz, este una absolută sau relativă? Credem că este vorba de o nulitate relativă, deoarece scopul somației care cuprinde transcrierea exactă a cambiei/protestului este acela de a permite debitorului ca, examinând forma cambiei și a documentelor care conferă dreptul de a se recurge la executarea silită a acestui titlu, să formuleze excepțiile cambiale, pe calea contestației special prevăzute de art. 62 din lege. Nu există un interes public care să fie ocrotit prin comunicarea somației.

d. Nulitatea ce decurge din transcrierea inexactă a cambiei, protestului, după caz, este condiționată sau necondiționată de vătămare? Nulitățile necondiționate de vătămare sunt expres și limitative prevăzute în art. 176 NCPC. Dispozițiile legale din partea generală a Codului de procedură civilă se aplică și în materia executării silite, dacă nu există norme derogatorii. În raport cu acestea, suntem de părere că inexactitățile intervenite în legătură cu transcrierea exactă a cambiei vor determina nulitatea somației numai în măsura în care sunt esențiale pentru formularea de către debitor a unei anume excepții cambiale. Dacă omisiunea nu este de natură să ascundă debitorului un element care să îl conducă la conturarea unei excepții cambiale, nu există vătămare și nulitatea nu poate interveni. În același spirit, achiesăm la opinia exprimată deja, potrivit căreia, chiar dacă somația nu cuprinde transcrierea exactă a cambiei, dar cambia a fost comunicată odată cu somația, nu intervine nulitatea, deoarece debitorul a avut posibilitatea de a cunoaște cambia/biletul la ordin și să formuleze apărările ce îi sunt permise de sistemul cambial.

e. Unde se comunică somația prevăzută în legea specială? Răspunsul este aparent simplu: la domiciliul/sediul debitorului cambial împotriva căruia se urmărește executarea titlului cambial. Totuși, în practică apar probleme de interpretare în cazul în care cel obligat cambial și-a schimbat domiciliul/sediul înscris în cambie/bilet la ordin fără a anunța pe posesorul titlului. Într-o opinie, la care achiesăm, s-a apreciat că somația trebuie comunicată la domiciliul real al debitorului, chiar dacă acesta nu corespunde cu domiciliul/sediul înscris în cambie/bilet la ordin. Menționarea domiciliului/sediului în titlul cambial are alte funcții decât cea relativă la indicarea locului unde se va face comunicarea somației cambiale[27].

f. Care sunt modalitățile de comunicare a somației? Legea specială nu prevede o anumită modalitate de comunicare a somației cambiale. Cu toate acestea, în pct. 320 lit. j) din Normele BNR se stipulează că somaţia pentru executare se va comunica debitorului căruia îi este adresată conform normelor de procedură respective”. Cu aceeași rezervă față de valoarea juridică a normelor BNR în materie procesuală, apreciem în esență corecte aceste precizări, altfel concordante și cu doctrina de drept cambial. Prin urmare, somația cambială trebuie comunicată de către executorul judecătoresc, conform art. 672 NCPC[28].

g. Absența somației sau caracterul inexact al acesteia se invocă pe calea contestației prevăzute de art. 62 din Legea nr. 58/1934 sau pe calea contestației la executare prevăzută de art. 712 NCPC? Problema prezintă interes, deoarece, deşi poartă aceeaşi denumire, cele două mijloace procedurale de control judecătoresc sunt supuse unor condiţii diferite în ceea ce priveşte termenele de judecată[29]. O interpretare strict literală a dispozițiilor art. 62 din Legea nr. 58/1934 conduce la opinia conform căreia valorificarea de către debitor a absenței somației sau caracterului inform (inexact) ar urma calea contestației la executare din Codul de procedură civilă. Potrivit acestor dispoziții „în procesele cambiale pornite, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de opoziţie la somaţia de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepţiunile de nulitatea titlului, potrivit dispoziţiunilor art. 2,precum şi cele care nu sunt oprite de art. 19. Lipsa somaţiei nu se încadrează nici în excepţiile de nulitate a titlului și nici în excepţiile personale la care face referire art. 19 din lege. Normele BNR nr. 6/1994 prevăd, suplimentar legii, o categorie distinctă de excepţii ce pot fi opuse pe calea contestaţiei speciale – excepţiile procedurale – adică cele bazate pe lipsa condiţiilor necesare pentru exerciţiul acțiunii sau executării cambiale. Din enumerarea cuprinsă la pct. 330 din norme rezultă că nelegala comunicare a somaţiei sau caracterul inexact al acesteia nu este prevăzută în rândul excepțiilor procedurale. Desigur, normele BNR nu pot avea nicio putere de reglementare în domeniul contestaţiei la executare specială, dar noțiunea de excepţii procedurale în domeniul cambial nu este introdusă pentru întâia dată de aceste norme, fiind numai preluată din doctrina de drept cambial. S-a arătat[30] că pe lângă excepţiile privind nulitatea titlului și cele personale, decurgând din raporturile personale dintre posesorul şi debitorul cambiei, există și excepții procedurale, de care legea cambială nu se ocupă, dar care primează oricărei discuții cu privire la validitatea formală sau substanțială a raportului cambial. Acestea din urmă se invocă tot pe calea contestației speciale (fosta opoziție cambială). În cadrul acestor excepții sunt incluse deopotrivă lipsa învestirii, lipsa sau viciile de formă ale somației etc. Prin urmare, în virtutea unei doctrine constante și a jurisprudenței formate, trebuie acceptat faptul că domeniul contestației la executare de drept comun se limitează numai la actele de executare ulterioare somației cambiale. Viciile de formă ale titlului cambial, excepțiile bazate pe raporturile personale dintre posesorul cambiei și debitor, dar și cele procedurale legate de absența condițiilor pentru accederea la executarea cambială, pot fi invocate numai pe calea contestației speciale (fosta opoziție). Or, somația prevăzută la art. 62 din legea cambiei și biletului la ordin reprezintă o condiție obligatorie pentru a se trece la executarea cambială. Prin urmare, absența, nelegala comunicare ori forma inexactă a somației cambiale reprezintă un viciu constând în absența condițiilor necesare pentru trecerea la executarea cambială. Invocarea acestora de către debitor se face numai în limitele contestaţiei la executare speciale (fosta opoziţie), cu toate consecințele procedurale ce decurg de aici.

III. A doua problemă abordată o reprezintă cea relativă la natura juridică a termenului de 3 ani în care trebuie completată cambia/biletul la ordin emisă/emis în alb și im/posibilității modificării acestuia pe cale convențională

În art. 12 din Legea nr. 58/1934, care reglementează cambia în alb, se prevede că dacă o cambie, necompletată la emitere, a fost completată fără a se ține seamă de înțelegerile intervenite, neobservarea acestor înțelegeri nu va putea fi opusă, posesorului, afară numai dacă acesta a dobândit cambia cu rea credință sau dacă a săvârșit o greşală gravă în dobândirea ei.” Potrivit aceluiași text legal, posesorul decade din dreptul de a completa cambia în alb după trei ani de la data emisiunii cambiei. Decăderea nu este opozabilă posesorului de bună credință, căruia titlul i-a fost transmis completat.

Cambia/biletul la ordin în alb se deosebește de cambia informă prin faptul că, spre deosebire de aceasta din urmă, absența elementelor menționate la art. 1 din lege este intenționată iar nu rodul unei greșeli[31].

Cambia/biletul la ordin în alb are nevoie de un singur element pentru a exista valabil – semnătura celui care se obligă cambial. Completarea cambiei/biletului la ordin se face conform unei convenții de completare. Legea nu prevede o anumită formă pentru convenția de completare.

Cambia/biletul la ordin trebuie completată, sub sancțiunea decăderii, în termen de 3 ani de la emitere. S-a reținut că termenul de 3 ani, fiind de decădere, nu este susceptibil de suspendări și întreruperi[32].

În legătură cu cambia/biletul la ordin în alb există o controversă legată de posibilitatea ca părțile, printr-un act exterior cambiei/biletului la ordin, să prelungească termenul de 3 ani în care trebuie completat titlul.

În opinia noastră, acest lucru nu este posibil în mod legal. Aparent, problema ar trebui să nu fie susceptibilă de discuții deoarece, potrivit pct. 79 din Normele BNR nr. 6/1994, termenul de 3 ani nu poate fi prelungit prin convenția părților. Totuși, opinia contrară se întemeiază pe faptul că termenul de 3 ani este unul de ordine privată, că normele edictate de BNR nu pot adăuga la lege și că potrivit noului Cod civil termenele de decădere de ordine privată pot face obiectul modificării pe cale convențională. Această opinie este susținută, în principal, din motive de utilitate, atunci când cambia/biletul de ordin sunt folosite pentru a garanta o datorie a cărei scadență depășește termenul de 3 ani ori părțile consimt prelungirea datei scadenței datoriei garantate prin respectivele titluri de credit[33]. Nu putem fi de acord cu această opinie. Ea suferă prin aceea că ignoră efectele caracterului autonom al cambiei/biletului la ordin. Or, autonomia este de esența acestora.

Într-adevăr, în ceea ce privește caracterul de ordine publică al normei care reglementează termenul de decădere de 3 ani, discuția nu este chiar atât de simplă. În doctrina de drept cambial s-a susținut că termenul este unul de ordine publică[34], dar s-a avansat și teza conform căreia termenul de 3 ani ar fi de ordine privată[35]. Este adevărat că între timp au fost elaborate și publicate normele BNR nr. 6/1994. Acestea prevăd în mod clar și neechivoc că termenul de 3 ani nu poate fi prelungit. Este adevărat că normele BNR nu pot adăuga la lege. Prin urmare, dacă legea ar stabili o natură de ordine privată în ceea ce privește termenul de 3 ani, ar fi neîngăduit ca prin normele BNR să se stabilească o altă natură juridică a termenului. Totuși normele BNR în discuție nu au asemenea efect și sunt perfect valabile în limita domeniului lor de aplicare. Temeiul emiterii normelor pare a fi art. 26 din Legea nr. 34/1991, potrivit cărora „Banca Națională a României răspunde în exclusivitate pentru autorizarea şi supravegherea tuturor entităților care operează ca societăți bancare în România. În acest scop, Banca Națională a României este împuternicită (…) să emită reglementări şi să ia măsuri, în conformitate cu prevederile legii, pentru a asigura viabilitatea sistemului bancar”, dar și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 33/1991, potrivit căruia „Banca Națională a României este banca centrală a statului român, având personalitate juridică. Ea este organul unic de emisiune al statului şi stabilește reglementările în domeniile: monetar, de credit, valutar şi de plăti.” Din această perspectivă, dispozițiile de la pct. 79 din norme – „Termenul de trei ani nu poate fi prelungit prin convenția părților’’ – trebuie privite nu neapărat ca pe o calificare a naturii termenului de 3 ani, ci ca fiind o interdicție pentru societățile bancare și alte instituții bancare de a prelungi termenul de 3 ani pe cale convențională. Interdicția este posibilă în virtutea dreptului de reglementare și supraveghere pe care BNR îl are asupra instituțiilor respective.

Dincolo de discuția legată de legalitatea și actualitatea normelor BNR sub aspectul interdicției de prelungire pe cale convențională a termenului de 3 ani, credem că această prelungire nu ar putea fi făcută în mod valabil prin inserarea unei clauze în contractul de credit sau de leasing din care decurge datoria garantată prin emiterea cambiei/biletului la ordin în alb. Așa cum arăta un mare doctrinar în materia dreptului cambial, această practică (existentă se pare și la acea epocă) este inacceptabilă deoarece presupune recunoașterea implicită a dreptului de a renunța cu anticipație la efectele decăderii, ceea ce este de neconceput[36]. Acest lucru este inacceptabil și prin faptul că emitentul nu poate renunța anticipat la drepturile celorlalți ulteriori semnatari cambiali, căci le-ar agrava situația, prin prelungirea convențională a termenului făcută cu primul beneficiar, fără consimțământul lor[37].

Pentru a servi scopului de a garanta plata unor obligații a căror termen depășește limita celor 3 ani de la emiterea cambiei/biletului la ordin, există posibilitatea de a se solicita emiterea unui nou titlu de credit.

Completarea cambiei/biletului la ordin cu depășirea termenului de 3 ani de la data emiterii acestora determină nevalabilitatea titlului. Această nevalabilitate poate fi invocată de oricare dintre debitorii cambiali. Excepția poate fi opusă creditorului care a completat tardiv titlul, precum și posesorului care a primit titlul completat în cazul în care a fost de rea-credință ori a săvârșit o greșeală gravă în dobândirea acestuia. Prin urmare, este o excepție cambială personală (subiectivă) absolută, care poate fi valorificată pe calea contestației la executare speciale (fosta opoziție), prevăzută de art. 62 din legea cambiei și biletului la ordin. Admiterea contestației conduce la nulitatea titlului completat tardiv.

Nu credem că viciul completării tardive ar putea fi opus în cadrul cererii de învestire cu formulă executorie a cambiei/biletului la ordin. Este adevărat că tardivitatea completării presupune o problemă de formă a titlului, deoarece, prin efectul decăderii, respectiv lipsa dreptului de completare, și, pe cale derivată, nulitatea completării tardiv realizate se ajunge la concluzia informalității titlului cambial. Totuși, verificarea aspectelor precum data emiterii cambiei/biletului la ordin, dobândirea cu rea-credință sau bună-credință a titlului deja completat sunt aspecte ce nu sunt susceptibile de a fi statuate în cadrul unei proceduri necontencioase precum cea prevăzută de art. 641 NCPC. Din motive similare, completarea tardivă a cambiei/biletului la ordin nu poate fi opusă nici ca motiv de respingere de către executorul judecătoresc a cererii de încuviințare a executării silite a titlului de credit.

IV. A treia problemă pe care o vom aborda o reprezintă natura contestației la executare reglementată de art. 62 din Legea nr. 58/1934 și regimul juridic al taxei judiciare de timbru în cazul acesteia

Această problemă decurge din primele două, deși vom încerca tratarea acesteia într-o manieră care să o extindă și pentru alte ipoteze.

Înainte de intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, art. 62 din Legea nr. 58/1934 reglementa „opoziția la executare”. În legătură cu aceasta s-a reținut că are ca obiect constatarea invalidității titlului cambial din punct de vedere formal sau a inexistenței raportului cambial, pe calea excepțiilor cambiale pe care debitorul le poate invoca conform legii[38]. În mod constant s-a făcut deosebire între opoziția la executare și contestația la executare și s-a apreciat că existența celei dintâi nu exclude formularea celei de-a doua, motivele fiind diferite[39].

Așa cum arătam în partea introductivă a studiului, Legea nr. 76/2012 a încercat unificarea terminologiei, astfel că „opoziția la executare” prevăzută în art. 62 din legea specială a fost denumită „contestație la executare”. Deși a operat această modificare terminologică, legea nu a adus modificări sub aspectul domeniului de aplicare și condițiilor de exercitare a fostei „opoziții la executare”[40]. Întreaga doctrină și jurisprudență legată de „opoziția la executare” își păstrează valabilitatea.

În ceea ce privește domeniul de aplicare a contestației la executare prevăzute de Legea nr. 58/1934, generic el este compus din excepţiile de fond și de formă relative la cambie/bilet la ordin și somaţia cambială[41].

Este de observat că legea specială utilizează o clasificare proprie a excepțiilor cambiale. Din acestea unele excepții vizează numai forma cambiei/biletului la ordin sau condițiile procedurale pentru punerea în executare a acestora. Alte excepții cambiale presupun analizarea fondului raporturilor fundamentale ce stau la baza cambiei/biletului la ordin.

Prin urmare, se desprinde concluzia conform căreia contestația la executare specială nu reprezintă în toate cazurile o cale procedurală prin care se pune în discuție fondul raporturilor de drept cambial.

Această concluzie are însemnătate în planul stabilirii taxei judiciare de timbru datorate pentru formularea contestației la executare prevăzute de legea specială. În absența unor norme speciale, „contestația la executare” prevăzută de art. 62 din legea cambiei și biletului la ordin urmează regimul taxei judiciare de timbru instituit pentru contestația la executare în art. 10 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu toate că este mai mult decât evident că la adoptarea ordonanței nu s-a avut în vedere situația particulară a „contestației la executare”, convertită terminologic din „opoziție la executare”, avându-se în vedere numai contestația la executare prevăzută în noul Cod de procedură civilă. Este de dorit ca legiuitorul să intervină pentru a pune capăt improvizațiilor juridice, inerente în contextul unui vid de reglementare. Până la acel moment, însă, suntem obligați să ne raportăm la textele existente. În art. 10 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 80/2013 se reglementează taxa judiciară de timbru aferentă contestațiilor la executare într-o manieră diferențiată:
– în cazul contestaţiei la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestații nu poate depăși suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea contestată. În cazul în care obiectul executării silite nu este evaluabil în bani, contestația la executare se taxează cu 100 lei.
– în cazul în care prin contestația la executare silită se invocă, în condițiile art. 712 alin. (2) NCPC şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului, taxa de timbru se stabilește potrivit art. 3 alin. (1).

În practică, se ajunge prea ușor la soluția aplicării dispozițiilor art. 10 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013 și calculării unei taxe judiciare de timbru în cotă procentuală neplafonată, raportată la valoarea sumei înscrise în cambie/bilet la ordin, atunci când se formulează contestații la executare întemeiate pe legea specială[42].

Aceste soluții sunt susceptibile de rezerve și nuanțări.

În primul rând, este de observat că dispozițiile art. 10 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 80/2013 sunt dificil de aplicat întocmai în materia contestației la executare speciale (fosta opoziție), deoarece acestea pornesc de la o bază alternativă – valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Or, în cazul contestației la executare speciale, prin ipoteză, nu avem încă o executare silită în curs și, implicit, nu avem încă bunuri urmărite, astfel că baza alternativă la care face referire textul legal nu există. La momentul primirii somației cambiale, de regulă, este cunoscută numai valoarea debitului urmărit. Din fericire, în practică, problema nu se pune în mod serios, deoarece, potrivit celei de-a II-a teze a alin. (2) al art. 10 din O.U.G. nr. 80/2013, taxa judiciară de timbru este plafonată la suma de 1000 lei, ceea ce face ca interesul practic pentru cele discutate anterior să pălească, întrucât, indiferent de baza de calcul, în practică, valoarea fie a debitului, fie a bunurilor urmărite ar conduce la o valoare peste suma de 1000 lei.

În al doilea rând, aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013 în cazul tuturor contestaților la executare formulate în temeiul art. 62 din Legea nr. 58/1934 este tentantă, deoarece printr-o privire la definiția de manual a fostei opoziții la executare se poate citi că prin această cale procedurală oferă debitorului mijlocul de a deschide în fața instanței procesul cambial care se va desfășura în aceleași condiții ca și acțiunea cambială, de unde și ideea că se pun în discuție „motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului”, cu consecința imediată a aplicării unei taxe judiciare de timbru în cotă procentuală neplafonată, specifică art. 3 alin. (1) din ordonanță.

În realitate, o soluție de aplicare a taxei judiciare de timbru în cotă procentuală neplafonată la orice contestație la executare formulată împotriva somației, cu privire la plata unei cambii/bilet la ordin, întemeiată pe legea specială a cambiei și biletului la ordin, indiferent de motivele care se invocă, este fără suport legal.

Este adevărat că, uneori, dar nu în toate cazurile, pe calea contestației la executare speciale (fosta opoziție) se tinde la constatarea nevalabilității titlului cambial. Totuși, legea nu impune taxa judiciară de timbru în cotă procentuală neplafonată (art. 10 alin. 3 din ordonanță) ori de câte ori, pe calea contestației la executare s-ar ajunge la desființarea titlului executoriu, ci numai atunci când pe calea contestației la executare se invocă motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului”. Revenind la materia cambială, vom observa că multe dintre excepțiile cambiale, care pot fi puse în discuție pe calea contestației la executare speciale (fosta opoziție) și care conduc la desființarea titlului, nu pun în discuție cu nimic fondul dreptului.

Potrivit normelor BNR excepţiile pe care un debitor cambial le poate opune posesorului cambiei se împart în următoarele categorii:

a) excepţii privitoare la nulitatea titlului;

La rândul lor, excepţiile privitoare la nulitatea titlului sunt:
i. excepţii deduse din însăși forma cambiei (excepţii formale);
ii. excepţii bazate pe lipsa de valoare juridică a condiţiilor de formă numai aparent existente (incapacitatea, falsul, lipsa de mandat).

b) excepţii decurgând din raporturile personale dintre posesorul şi debitorul cambiei (excepţii personale);

Excepţiile personale derivă din raporturile juridice care intervin între părțile semnatare ale cambiei. Aceste raporturi constituie, de regulă, raportul fundamental al obligației cambiale abstracte.

Excepţiile personale sunt:
i. excepţii referitoare la raportul fundamental care a determinat crearea sau circulația cambiei;
ii. excepţii referitoare la viciile de consimțământ;
iii. excepţii izvorând din raporturi ulterioare creației cambiale.

c) excepţii privitoare la condițiile de exercitare a acțiunii sau execuției cambiale (excepţii procedurale).

Excepţiile bazate pe lipsa condiţiilor necesare pentru exerciţiul acțiunii sau executării cambiale sunt:
i. neposedarea cambiei în original (cu excepția cazului în care cambia a fost înlocuită printr-o hotărâre de amortizare şi această hotărâre ține locul titlului);
ii. lipsa de legitimare formală din partea posesorului, când acesta nu justifică posesiunea cambiei printr-o serie neîntreruptă de giruri;
iii. lipsa protestului sau nulitatea acestuia;
iv. prescripția acțiunii sau executării cambiale;
v. pierderea acțiunii în cazul prevăzut de art. 80 din Legea asupra cambiei şi biletului la ordin.

Clasificarea excepțiilor cambiale, făcută de BNR în cadrul normelor, nu poate avea decât, cel mult, valoarea unei opinii științifice, nicidecum vreo forță obligatorie pentru instanțele de judecată. Totuși, clasificarea excepțiilor făcută în cadrul normelor este inspirată din doctrina de drept cambial și, cu unele precizări, reprezintă un ghid util pentru practicieni.

În doctrină, excepţiile cambiale au fost împărțite, în principal, în excepții obiective (in rem) și excepții personale (in personam). Au fost denumite excepții obiective cele care pot fi opuse oricărui creditor cambial și excepții personale cele care pot fi opuse numai anumitor creditori cambiali (deci caracterul personal se referă la creditor sau nu la debitor). În ceea ce privește excepțiile obiective, s-au reținut, cu caracter exemplificativ, cele referitoare la regularitatea formală a titlului cambial, neposedarea originalului titlului, prescripția, plata cambiei/biletului la ordin, incapacitatea, falsitatea semnăturilor cambiale și alterarea conținutului titlului, semnătura neregulată, omonimia, lipsa de reprezentare, neîndeplinirea condițiilor și formelor legale pentru exercitarea acțiunilor cambiale sau a executării cambiale. S-a recunoscut că există și excepții procedurale, o categorie intermediară între excepțiile obiective și cele relative, aici fiind încadrate lipsa învestirii cu formulă executorie, necompetența instanței care a învestit cu formulă executorie titlul, absența ori neregularitatea somației. În ceea ce priveşte excepţiile subiective, o enumerare exemplificativă cuprinde în această categorie lipsa de legitimare, completarea abuzivă a cambiei în alb, completarea tardivă a cambiei în alb, excepţiile bazate pe viciile de consimțământ ale obligatului cambial, excepţiile ce rezultă din raportul fundamental care a dat naștere cambiei/biletului la ordin, precum și excepțiile care sunt bazate pe raporturi posterioare emisiunii cambiei sau pe stingerea raportului fundamental ori a obligației cambiale.

Clasificarea doctrinară nu are însă importanță decât în măsura în care slujește unor scopuri de ordin practic. Din acest punct de vedere se observă că singura importanță practică relevantă a clasificării excepţiilor cambiale în obiective și personale este dată de:
– excepţiile obiective formale pot fi invocate chiar și din oficiu, în procedura de învestire cu formulă executorie a cambiei/biletului la ordin,
– calitatea procesuală activă sau pasivă în raport cu calificarea excepţiilor cambiale ca fiind obiective sau personale,
– regimul probator diferit, deoarece în cazul excepțiilor cambiale personale este admisă numai proba prin înscrisuri [art. 63 alin. (2) din Legea nr. 58/1934].

Din varietatea de excepții cambiale ce pot fi opuse pe calea contestației la executare speciale (fosta opoziție) se poate observa că numai unele dintre acestea conduc la o analiză în fond a drepturilor cuprinse în cambie/bilet la ordin. Sunt astfel de excepţii cele personale, dar numai cele bazate pe viciile de consimţământ ale obligatului cambial, excepţiile ce rezultă din raportul fundamental care a determinat (care a dat naştere) cambia/biletul la ordin, precum și excepţiile care sunt bazate pe raporturi posterioare emisiunii cambiei. Nu reprezintă excepţii care pun în discuţie „motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului” cele deduse din forma cambiei/biletului la ordin, deoarece acestea implică numai analizarea condiţiilor formale ale titlului cambial, reţinute în art. 2 din lege, fără a se pune în discuție raportul dintre debitor și creditorul posesor al cambiei sau alt creditor cambial. Nici alte excepții obiective (indiferent de caracterul lor absolut sau relativ) – neposedarea originalului titlului, prescripția, plata cambiei/biletului la ordin, incapacitatea, falsitatea semnăturilor cambiale și alterarea conținutului titlului, semnătura neregulată, omonimia, lipsa de reprezentare, neîndeplinirea condițiilor și formelor legale pentru exercitarea acțiunilor cambiale sau a executării cambiale – nu implică analizarea unor „motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului”. Neposedarea titlului original se examinează prin simpla existenţă sau inexistenţă a acestuia în posesia creditorului, fără alte analize privind valabilitatea acestuia. Prescripţia este prin natura ei o apărare ce nu implică cercetări în fond, fiind unanim acceptată ca atare. Nici în materie cambială lucrurile nu pot fi diferite. Plata cambiei/biletului la ordin nu pune în discuţie analiza dreptului cuprins în cambie, ci numai a unui fapt care stinge dreptul creditorului. De altfel, chiar și într-o contestaţie la executare propriu-zisă se acceptă invocarea plăţii intervenite după emiterea titlului executoriu, ca fapt extinctiv al obligaţiei de plată, fără a susţine că este vorba de un motiv care pune în discuţie fondul dreptului. Falsitatea semnăturilor cambiale, alterarea conţinutului titlului, semnătura neregulată, omonimia, lipsa de reprezentare reprezintă excepţii bazate pe lipsa de valoare juridică a condiţiilor de formă numai aparent existente. Chiar dacă analizarea acestora implică uneori (cum este cazul falsităţii semnăturilor) a unor verificări de fapt, acestea nu privesc fondul dreptului, ci tot condiţiile formale ale titlului cambial, respectiv caracterul real al acestora. În cazul semnăturii neregulate se fac verificări în drept, respectiv cele cu privire la conformitatea semnăturii cu dispozițiile art. 8 (art. 104, ȋn cazul biletului la ordin) din Legea nr. 58/1934, dar nici acestea nu privesc fondul dreptului. În ceea ce priveşte excepţiile relative la neîndeplinirea condiţiilor și formelor legale pentru exercitarea acţiunilor cambiale sau a executării cambiale, acestea nu implică analiza nici în fapt și nici în drept a fondului dreptului, deoarece se rezumă la analizarea unor elemente exterioare titlului cambial, precum neprezentarea cambiei în termenele legale, neîntocmirea protestului sau efectuarea acestuia fără respectarea condiţiilor impuse de lege. Prin urmare, vorbim de o decădere din drepturile cambiale, iar decăderea nu a fost niciodată asimilată aspectelor de fond ale dreptului. Cu atât mai clară este situaţia excepţiilor de ordin procedural, precum lipsa învestirii cu formulă executorie, necompetenţa instanţei care a învestit cu formulă executorie titlul, absenţa ori neregularitatea somaţiei. În cazul acestora nu există nicio dezbatere cu privire la drepturile decurgând din titlul cambial, ci numai în legătură cu un aspect pur procedural prealabil și necesar trecerii la executarea silită.

În cazul excepţiilor cambiale subiective (personale), numai unele dintre acestea pun în discuţie motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului. Sunt dintre acestea excepţiile bazate pe viciile de consimţământ ale obligatului cambial, excepţiile ce rezultă din raportul fundamental care a determinat/care a dat naştere cambiei/biletului la ordin, precum și excepţiile care sunt bazate pe raporturi posterioare emisiunii cambiei sau pe stingerea raportului fundamental ori a obligaţiei cambiale. Spre exemplu, excepții cambiale care pun în discuție viciile de consimțământ implică analizarea eventualelor vicii de consimțământ în privința celui care s-a obligat cambial. Analizarea erorii, violenței etc. implică pe de o parte aspecte de fapt relative la latura subiectivă a viciului, dar și aspecte de drept relative la condițiile pe care trebuie să le întrunească eroarea sau alte vicii pentru a afecta consimțământul celui care se obligă. Cu atât mai mult, excepțiile rezultând din raportul fundamental ce a dat naștere obligației cambiale sunt prin excelență unele care implică analizarea în fapt sau în drept a fondului dreptului. Spre exemplu, dacă se invocă excepția de neexecutare a obligațiilor corelative celor pentru care debitorul s-a obligat cambial, fără a discuta acum admisibilitatea unui astfel de motiv, eventuala analiză implică verificarea obligației corelative a modului de aducere la îndeplinire, total/parțial, corespunzător/necorespunzător, toate acestea implicând analiza unor aspecte de fapt și de drept care vizează fondul dreptului.

Sunt și excepţii subiective (personale) care nu implică sub nicio formă analiza în fapt sau în drept a fondului dreptului. Avem în vedere cele care au la bază decăderea din termenul de completare a cambiei/biletului la ordin emis în alb (3 ani de la data emiterii), completarea abuzivă a cambiei/biletului la ordin emis în alb, lipsa de legitimare a posesorului cambiei. Acestea sunt numite și excepții subiective absolute, deoarece pot fi opuse de orice debitor cambial sau de unii dintre aceștia unui anumit creditor cambial, care exercită acțiunea sau pornește executarea silită.

În concluzie, apreciem că este necesar ca legiuitorul să intervină și se reglementeze taxa judiciară de timbru în cazul contestației la executare întemeiată pe legea cambiei și biletului la ordin. Aceasta se poate realiza cu ocazia mult așteptatei aprobări a O.U.G. nr. 80/2013. Reglementarea ar trebui să pornească de la realitatea conform căreia contestația la executare specială reprezintă un mijloc specific de apărare pus la dispoziția debitorului, acesta invocând „excepțiile cambiale”. Prin urmare, se impune aplicarea unei taxe judiciare de timbru în cuantum fix sau plafonat atunci când debitorul invocă excepții cambiale care nu au ca obiect raportul fundamental care a determinat crearea sau circulația cambiei sau viciile de consimțământ.


[1] Intervenţia din cadrul dezbaterii juridice, O scrisoare pierdută: biletul la ordin din data de 30 martie 2015, organizată de JURIDICE.ro.
[2] C. Samfira, Despre biletul la ordin în alb. Modificarea convenţională a termenului de completare, în RNSJ (format exclusive on-line), disponibilă pe JURIDICE.ro, postat la data de 7 aprilie 2015.
[3] Jud. Vaslui, sent. civ. nr. 14 din 16 iun 2008; CA Suceava, Sec. com şi cont. adm. şi fisc., dec. nr. 2116 din 3 decembrie 2009.
[4] Intervenţia din cadrul dezbaterii juridice O scrisoare pierdută: biletul la ordin din data de 30 martie 2015, organizată de JURIDICE.ro.
[5] În acest sens, a se vedea, S. Zilberstein, V. M. Ciobanu, Tratat de executare silită, Ed. Lumina Lex, București, 2001, p. 415.
[6] În sensul caracterului distinct al somației cambiale de comandamentul din materia urmăririi silite imobiliare, precum și a necesității îndeplinirii ambelor formalități, a se vedea E. Cristoforeanu, Tratat de drept cambial, Ed. Curierul Judiciar, vol. II, București, 1936, p. 213-217.
[7] Și sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă în practica instanțelor au existat hotărâri prin care s-a susținut, în mod greșit, că somația cambială (prevăzută în art. 61 din Legea nr. 58/1934) nu este necesară atunci când dispozițiile existente în dreptul comun al executării silite prevăd posibilitatea de a se recurge la executare silită fără o prealabilă somație. În acest sens, Jud. Vaslui, sent. civ. nr. 14 din 16 iunie 2008; CA Suceava, Sec. com și cont. adm. și fisc., dec. nr. 2116 din 3 decembrie 2009 – „Lipsa somaţiei în condiţiile în care creditoarea a apelat la forma de executare silită a popririi faţă de disp. art. 453 Cod proc. civ. stabileşte că poprirea se efectuează fără somaţie, astfel că critica recurentei sub acest aspect apare ca nefondată”. În sensul că somația cambială este distinctă de cea prevăzută în Codul de procedură civilă și are caracter obligatoriu chiar și atunci când normele generale în materie recunosc posibilitatea trecerii la executare silită fără somație (e.g. poprirea), a se vedea T. Gorj, Sec. a II-a civ., 8 din 16 ianuarie 2012, T. Dolj, Sec. com., dec. nr. 10 din 21 martie 2011, preluată din CAa Timișoara, Sec. com., dec. nr. 149/R din data de 29 ianuarie 2010.
[8] Într-un context similar, într-un articol dedicat memoriei profesorului I. Deleanu, alături de profesorul meu, V. M.Ciobanu, spuneam că „apariţia unor noi reglementări fundamentale precum codurile nu este de natură să genereze, per se, în absenţa unor intenţii novatoare ale legiuitorului, o reevaluare a întregii jurisprudenţe asupra interpretării unor probleme de drept. Noile coduri au şi dimensiunea continuităţii, iar nu numai pe aceea a schimbării.” – V. M. Ciobanu, Tr. C. Briciu, Câteva reflecţii cu privire la soluţiile din doctrină şi jurisprudenţă privind unele probleme ivite în aplicarea NCPC, în RRDP nr. 4/2014, p. 98.
[9] E. Cristoforeanu, op. cit., vol. II, p. 227. Autorul vorbeşte şi de o posibilă greșeală de traducere din legea italiană.
[10] Idem., p. 215.
[11] S. Zilberstein, V. M. Ciobanu, op. cit., p. 416.
[12] E. Cristoforeanu, op. cit., vol. II, p. 214.
[13] Ibidem.
[14] Potrivit art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012, „la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă se abrogă:… orice alte dispoziţii contrare, chiar dacă sunt cuprinse în legi speciale.”
[15] Dintr-o simplă examinare a site-ului www.portalulinstantelor.ro, am observat că unele instanțe (ex. Judecătoria Sectorului 1 București) dau publicității și numele debitorului, în timp ce alte instanțe (ex. Judecătoria Sectorului 5 București) fac public numai numele creditorului.
[16] În acest sens, a se vedea, E. Cristoforeanu, op. cit., vol. II, p. 220, D. Gălăşescu-Pyk, Cambia și biletul la ordin, Ed. Tiparul Românesc, București, 1947, vol. II, pp. 736-737.
[17] T. Vâlcea, Sec. com., dec. nr. 11 din 12 mai 2011, CA Timișoara, Sec. com., dec. nr. 149/R din data de 29 ianuarie 2010.
[18] A se vedea, E. Cristoforeanu, op. cit., vol. II, p. 221, D. Gălăşescu-Pyk, op. cit., vol. II, p. 741.
[19] Jud. Vaslui, sent. civ. nr. 14 din 16 iunie 2008.
[20] ICCJ, sec.com., dec. nr. 785 din 22 februarie 2006.
[21] Potrivit art. 47 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin „acţiunea cambială este directă sau de regres: directă contra acceptantului şi avaliştilor săi; de regres contra oricărui alt obligat”.
[22] În acest sens, a se vedea, E. Cristoforeanu, op. cit., vol. II, p. 218, D. Gălăşescu-Pyk, op. cit., vol. II, p. 736.
[23] În debutul pct. 320, normele recunosc caracterul orientativ și relativ al precizărilor – „În acţiunile lor cambiale Banca Naţională a României şi societăţile bancare se vor integra în procedurile de executare silită, ţinând seamă de următoarele elemente orientative…”.
[24] În acest sens, a se vedea, E. Cristoforeanu, op. cit., vol. II, p. 218, D. Gălăşescu-Pyk, op. cit., vol. II, p. 736.
[25] D. Gălăşescu-Pyk, op. cit., vol. II, p. 739.
[26] E. Cristoforeanu, vol. II, p. 219.
[27] E. Cristoforeanu, op. cit., vol. II, p. 224. În sensul că schimbarea de către debitor a domiciliului indicat în contractul de credit, fără a anunţa pe creditor, nu influenţează aspecte precum competenţa executorului, a se vedea Jud. Alexandria, sent. civ. nr. 4663 din 12 decembrie 2013, publicată în RRES nr. 2/2014, pp. 165-168.
[28] Pentru analiza dispoziţiilor art. 672 NCPC, astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 138/2014 a se vedea E. Oprina, I. Gârbuleț, Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, Ed. Universul Juridic, București, 2015, pp. 174-176.
[29] Pentru distincţia dintre fosta opoziţie la executare şi contestaţia la executare reglementată în Codul de procedură civilă, a se vedea Jud. Secorului 6 Bucureşti, sent. civ. nr. 1700 din 3 martie 2009, în RRES nr. 4/2009, pp. 260-266. Într-o opinie, pe care nu o împărtăşim, contestaţia la executare specială (fosta opoziţie), în calea de atac, ar trebui repartizată spre soluţionare secţiilor specializate ale tribunalului – T. Argeş, sect. civ., dec. nr. 1321/R din 13 octombrie 2009, cu notă de E. Oprina, în RRES nr. 1/2010, pp. 219-224.
[30] E. Cristoforeanu, op. cit., vol. II, p.252.
[31] În sensul că lipsa menţiunilor privind suma de plată şi data emiterii atrage nulitatea biletului la ordin dacă omisiunea este involuntară, a se vedea CA Cluj, sec. com. şi de cont. adm. și fisc., dec. nr. 4239 din 6 iulie 2004, în Gr. Fl. Popescu, Biletul la ordin, cecul și cambia, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2011, p. 30.
[32] Jud. Brasov, sent. civ. nr. 45 din 14 ianuarie 2011.
[33] C. Samfira, Despre biletul la ordin în alb. Modificarea convenţională a termenului de completare, în RNSJ (format exclusive on-line), disponibilă pe JURIDICE.ro, postat la data de 7 aprilie 2015.
[34] În acest sens, a se vedea, Al. Perju, Termenul de completare a cambiei în alb, termen ce poate fi prelungit convențional?!, pe JURIDICE.ro, în data de 8 aprilie 2015.
[35] Angeloni, apud. D. Gălăşescu-Pyk, op. cit., vol. I, p. 492.
[36] D. Gălăşescu-Pyk, op. cit., vol. I, p. 492.
[37] În acest sens, V. P. Pătrăşcanu, op. cit., p. 64, A. Vârgolici, Biletul la ordin în alb, avalul acestuia şi intrarea emitentului în insolvență în perioada de completare a biletului la ordin în alb, în Dreptul nr. 7/2015, p. 114 (disponibil şi pe JURIDICE.ro, în data de 1 aprilie 2015), Al. Perju, Termenul de completare a cambiei în alb, termen ce poate fi prelungit convențional?!, pe JURIDICE.ro, în data de 8 aprilie 2015.
[38] E. Cristoforeanu, op. cit., vol. II, p. 228.
[39] E. Cristoforeanu, op. cit., vol. II, p. 228, D. Gălăşescu-Pyk, op. cit., vol. II, p. 752.
[40] De fapt, nu este vorba de o contestație la executare, ci de o contestație la somația cambială, legiuitorul din 2012 preluând în bună măsură terminologia nepotrivită, prin referirea la procedura de executare iar nu la pretențiile înfățișate de creditor în somație, utilizată în Legea nr. 58/1934. De altfel, intervenția legiuitorului prin Legea nr. 76/2012 nu a fost completă, întrucât în art. 63 alin. (1) din Legea nr. 58/1934 a rămas încă o referire la „opoziţia la somaţia de executare”, fapt ce a făcut încă mult timp după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă instanţele judecătoreşti să utilizeze termenul de opoziţie la executare. Cel puţin, prin rămânerea, involuntară, în cuprinsul art. 63 alin. (1) din lege, a vechii terminologii se poate vedea că această cale specială este organizată împotriva pretenţiilor înfăţişate de creditor prin somaţie, iar nu împotriva executării silite, care, prin ipoteză, începe după comunicarea somaţiei.
[41] D. Gălăşescu-Pyk, op. cit., vol. II, p. 754.
[42] CA Bucureşti, Sec. com, dec. nr. 235/1999.


Conf. univ. dr. Traian-Cornel Briciu
Facultatea de Drept a Universității din București

*Articolul, într-o formă mai extinsă, va fi publicat în următorul număr al Revistei Române de Executare Silită (RRES)

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate