ICCJ. Lămurirea dispozitivului hotărârii
28 septembrie 2015 | Corina CIOROABĂ

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în conformitate cu prevederile art. 2811 alin. (1) C. proc. civ. (art. 443 NCPC), în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice. Înalta Curte a precizat că această procedură a fost pusă la dispoziția părții interesare atunci când, din culpa instanței, dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăți în executare. Prin lămurirea hotărârii nu poate fi însă modificat dispozitivul, ci se clarifică, se interpretează doar măsurile dispuse de instanță prin hotărârea a cărei lămurire se dorește. (Decizia nr. 529 din 13 februarie 2014 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect lămurire dispozitiv)