Judecător de serviciu (3). Camera 18 sau Celula judecătorului
30 septembrie 2015 | Gheorghe MOROȘANUAici este camera judecătorului de serviciu. Arată exact ca o celulă: cu un geam mic şi pătrat la înălţime – e drept că nu are gratii – cu pereţii goi, fără niciun însemn al puterii pe care eu o reprezint aici, o masă şi un scaun.
Caloriferul este spart – toată iarna, eu sau colegii mei am stat cu un radiator electric în coastă. O colegă l-a pus pe masă pentru a-şi încălzi mîinile cu care urma să scrie rezoluţia pe cereri.
Intră omul cu cererea – n-am un scaun să-l invit, o masă pe care să-şi scoată hîrtiile din paporniţă ori să-şi completeze jalba.
Vreau să cer o relaţie la arhivă sau la şef – n-am telefon, trebuie să scot omul afară, să-i împing pe cei de la uşă şi să merg la unul din birouri. Toţi se bulucesc după mine să mă întrebe cîte ceva, eu nu pot decît să-i asigur că mă întorc repede.
N-am alături o dactilografă la care să-şi bată cererile, nici un copiator pentru a-şi multiplica actele de depus la dosar.
Nu ştiu unde să-i trimit să-şi ia timbru judiciar, nu le pot primi cererea fără el – ar urma să-l plătesc eu. Știu un singur loc unde ar găsi – la păzitorul WC-ului din curte, care dă timbrul de 1500 cu 5000 lei, şi acolo nu-i îndrum.
Dacă vreunul trebuie să meargă la arhivă şi să revină la mine, urmează musai cearta cu cei de afară, că de ce nu stă la rînd. Atunci trebuie să ies şi să-i cuminţesc, altfel nu mă mai înţeleg cu cel dinăuntru.
Un aprod, un om de ordine care să ţină rînduiala celor de afară, să-i lămurească şi să-i introducă pe rînd? Aşa ceva nu avem nici la sala de judecată.
Ce voiam să spun, mai pe scurt? Că primul contact al justiţiabilului cu organele jurisdicţionale este lipsit de orice expresie a solemnităţii şi prestanţei acestei puteri în stat – halal putere.
Gheorghe Moroșanu
Judecător pensionar
*Însemnări din anii 1995-2005
