

Asociația Studenților în Drept a dat publicității un anunț cu privire la evenimentul organizat marți, 29 septembrie 2015, cu ocazia deschiderii noului an universitar, în cadrul căruia vor fi prezentate avantajele activității de voluntariat.
Evenimentul se desfășoară la Facultatea de Drept a Universității din București, în Amfiteatrul 4, începând cu ora 13:00, după următorul program:
– Prezentarea importanței activității de voluntariat în facultate
– Prezentarea Asociației Studenților în Drept, prin perspectiva unui partener ASD (avocat Ionela Cuciureanu)
– Prezentarea istoriei ASD, a organigramei, a perspectivei studenților din asociație
– Prezentarea tuturor departamentelor ASD, a modalității de intrare în ASD
– Prezentarea ELSA București
– Discuții despre reprezentare (șefi de an, de serie, Senatul Universității, Uniunea Studenților din România, Asociația Studenților din Universitatea din București)
– Conferință cu judecător Andrei-Radu Dincă, Judecătoria Alexandria, și cu avocat Radu Nemeș, managing partner la ONV LAW. Cei doi vor vorbi despre profesiile de judecător și de avocat și vor încerca să arate ce presupun acestea.
Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.