Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

DNA-Suceava. Abuz în serviciu. Cercetări
29.09.2015 | Georgiana-Camelia LUCIU, Camelia ENACHE

Secţiuni: Comunicate parchete, Drept penal
JURIDICE - In Law We Trust

DNA-Suceava. Abuz în serviciu. Cercetări.

Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări față de F. C. M., la data faptelor primar al municipiului Botoșani, pentru două infracțiuni de abuz în serviciu, având ca rezultat obținerea unui folos necuvenit.

În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
La data de 23 septembrie 2009, în calitate de reprezentant al Consiliului Local Botoșani, suspectul F. C. M. a concesionat unei societăți comerciale, până la data de 31 octombrie 2011, o suprafață de 130,01 m.p., teren amplasat în municipiul Botoșani, având destinația de alee pietonală, în scopul organizării șantierului aferent proiectului „Îmbunătățirea produsului turistic prin extinderea și modernizarea hotelului Belvedere”. Aceasta, contrar Hotărârii Consiliului Local Botoșani nr. 197/12 mai 2008 de aprobare a documentației Plan urbanistic de detaliu, în care se condiționa amenajarea parcării hotelului fără afectarea aleii pietonale limitrofe.
Prin această faptă au fost vătămate interesele legitime ale cetățenilor municipiului Botoșani afectați de desființarea unei căi de acces ce lega un bulevard de un cartier.
La data de 18 aprilie 2012, în calitate de reprezentant al Consiliului Local Botoșani, suspectul F. C. M., contrar dispozițiilor Hotărârii Consiliului locale anterior menționate, a concesionat aceleiași societăți comerciale, pe durata existenței construcției, terenul de 130,01 m.p, reprezentând aleea pietonală desființată ilegal în cadrul construcțiilor efectuate aferent proiectului „Îmbunătățirea produsului turistic prin extinderea și modernizarea hotelului Belvedere”.
Prin activitățile descrise au fost vătămate interesele legitime ale cetățenilor municipiului Botoșani afectați de desființarea unei căi de acces dintre un bulevard și un cartier, iar ulterior, începând cu luna mai 2012, au fost vătămate interesele legitime ale unui liceu, al cărui spațiu (teren de sport) a fost micșorat cu suprafața de teren aferentă construirii unei noi alei pietonale, pe un aliniament paralel cu cel al aleii desființate ilegal.

Prejudiciul în dauna Primăriei municipiului Botoșani este estimat la suma de 8.176,87 lei, reprezentând prețul achitat către pentru amenajarea noii alei pietonale.

La data de 28 septembrie 2015, suspectului i-au fost aduse la cunoștință faptele, încadrarea juridică, drepturile și obligațiile procesuale în cauză, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză se efectuează cercetări și față de alte persoane.

Efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un suspect este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul beneficiul prezumției de nevinovăție.

:: sursa: www.pna.ro

Georgiana-Camelia Luciu
Camelia Enache

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti