ICCJ. Înțelesul sintagmei ”frauda la lege”
30 septembrie 2015 | Corina CIOROABĂ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că frauda la lege reprezintă acea operațiune prin care, la întocmirea unui act juridic, în scopul eludării unor norme legale imperative, sunt uzitate alte norme legale, prin deturnarea acestora din urmă de la scopul în care au fost edictate de legiuitor. În acest sens, prin fraudarea legii nu este încălcată litera legii de ordine publică, dar este nesocotit spiritul acesteia. Înalta Curte a precizat că, structural, frauda la lege conține două elemente: un element obiectiv (exterior), constând în mijloacele aparent legale care sunt utilizate și un element subiectiv, constând în intenția de eludare ori de sustragere de la norma legală aplicabilă. Prin urmare, simpla încălcare a prevederilor legale nu reprezintă fraudă la lege, ci este necesar să se facă dovada faptului că părțile au acționat de conivență pentru a eluda prevederile legale, precum și dovada utilizării unui mijloc/mecanism fraudulos prin care au fost eludate prevederi legale imperative. Înalta Curte a mai menționat că, întrucât sarcina probei cu privire la existența unei fraude la lege îi revine reclamantului, acesta nu se poate baza pe simple afirmații, ci este necesar să facă dovada atât a intenției pârâtului de a frauda legea, cât și a procedeului fraudulos prin care au fost eludate prevederi imperative ale legii. (Decizia nr. 1386 din 4 aprilie 2014 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni la purtător)
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
