Studenţi la drept. Universitaria
GrileDezbateriCărţiStudenţi
 
Print Friendly, PDF & Email

Robert Cazanciuc a participat la deschiderea anului universitar de la Facultatea de Drept a Universităţii ”Al. I. Cuza” din Iaşi
01.10.2015 | JURIDICE.ro

 
Competition Law

Ministerul Justiției a dat publicității miercuri, 30 septembrie 2015, un comunicat cu privire la participarea ministrului Robert Cazanciuc la festivitatea de deschidere a anului universitar 2015-2016 de la Facultatea de Drept a Universităţii ”Al. I. Cuza” din Iaşi.

Robert Cazanciuc: „Mă bucur că sunt astăzi cu voi, mai ales se împlinesc 24 de ani de când am cântat și eu, ca și voi, în prima zi de student, Gaudeamus igitur. Este, de asemenea, un moment festiv pentru că se împlinește un an de când am inaugurat în Iași cel mai modern Palat de justiție din țară și vă urez ca după anii de facultate să aveți ocazia să vă începeți cariera în această clădire ultra-modernă. Acum două săptămâni am participat la deschiderea anului școlar la Craiova la un centru special al A.N.P., centru în care sunt școlarizați 120 de tineri condamnați de instanțe pentru diferite fapte. A fost, la modul foarte sincer, una dintre cele mai triste experiențe pe care le-am avut, să văd 120 de tineri, băieți și fete, care se aflau în spatele gratiilor, o parte pentru destul de mulți ani, pentru că încălcaseră legea. Cazul fiecăruia dintre acești tineri este diferit, fiecare are povestea lui, explicații și motivații, dar, până la urmă, eșecul lor trebuie să fie o lecție pentru fiecare dintre noi, pentru societate în ansamblu. Eu, cu mulți ani în urmă, am ales Facultatea de Drept pentru că m-a impresionat un roman, iar în facultate am descoperit frumusețea dreptului, justețea și morala principiilor fundamentale și mi-am făcut meseria cu pasiune, pentru că îmi plăcea ceea ce fac. Vă rog ca în cei patru ani să încercați să vă găsiți vocația, să mergeți în instanțe, să vedeți care dintre profesii vi se potrivește. De asemenea, am să vă rog ca în timpul liber ce vă rămâne să vă gândiți să vă implicați în acțiuni de voluntariat și, inspirat de un coleg de-al vostru, am să vă rog să vă gândiți cum puteți participa la Programul 100 de ani de România.


Aflaţi mai mult despre , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.