Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Concurenţă
DezbateriCărţiProfesionişti
 
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





De la drept public la drept privat in aplicarea eficienta a dreptului comunitar al concurentei
08.05.2009 | JURIDICE.ro, Diana Ungureanu

JURIDICE - In Law We Trust

1. Public enforcement vs. private enforcement

Rolul puterii publice in stabilirea politicii de concurenta este acela de a instaura conditiile si, odata ce piata functioneaza, de a le asigura functionarea. Cu toate acestea, „puterile publice nu pot face sa functioneze jocul concurentei daca operatorii refuza sa joace.” [1]

Realitatea a demonstrat ca nu este suficient sa aplici regulile jocului, de aceea dreptul concurentei nu se reduce doar la acest aspect, fiind dublat de o serie de actiuni coerente si coordonate care tin de ceea ce numim politica in domeniul concurentei. Gardianul politicii comunitare in domeniul concurentei este Comisia Europeana.

„Actiunile angajate de Comisia Europeana in cadrul politicii de concurenta au un impact direct asupra vietii cotidiene a cetatenilor din Uniunea Europeana. Scaderea tarifelor pentru servicii telefonice, accesul unui numar mai mare de persoane la transportul aerian si posibilitatea de a achizitiona o masina intr-o tara a UE care are cele mai mici preturi de pe piata sunt rezultate tangibile ale acestei actiuni”, asa cum sublinia Mario Monti, comisar responsabil cu politicile concurentiale.

Ca un corolar, esecul politicii concurentiale este resimtit de catre simplul particular, care trebuie sa plateasca mai mult pentru serviciul sau bunul al carui pret a fost fixat in mod concertat de catre principalii distribuitori, parte a unui cartel.

Regulamentul 1/2003 si pachetul de 6 note ale Comisiei Europene („the modernisation package”), date in aplicarea acestuia, in vigoare de la 1 mai 2004, au insemnat un pas important in eficientizarea politicii de concurenta, prin „descentralizarea” aplicarii art. 81 si 82 din Tratat, autoritatile nationale de concurenta si instantele nationale dobandind puterea, dar si obligatia de a aplica direct aceste prevederi.

Cu toate acestea, autoritatile din domeniul concurentei au competente si resurse limitate pentru a sanctiona numeroasele incalcari ale dreptului concurentei cu care sunt confruntate.

Aplicarea de catre autoritatile nationale de concurenta a regulilor de concurenta („public enforcement”), prin care se sanctioneaza incalcarile regulilor de concurenta, trebuie dublata obligatoriu de o aplicare eficienta a acelorasi reguli de catre instantele nationale chemate sa solutioneze litigiile prin care victimele incalcarilor regulilor de concurenta pot obtine despagubiri pentru prejudiciile create („private enforcement”).

Asa cum sublinia inca din 2006 Neeli Kroes, comisarul european pentru concurenta, „munca diligenta a Comisiei si a statelor membre in aplicarea Tratatului nu este un substitut pentru vigilenta particularilor in protejarea drepturilor lor (…) Nicio persoana vatamata printr-o actiune ilegala n-ar trebui sa astepte ca o autoritate publica sa intervina. Ar trebui ca acestia sa poata sa-si apere singuri drepturile.” [2]

In ultimii ani a devenit tot mai clar ca, fara un mecanism prin care victimele sa obtina reparatii, eficienta art. 81 si 82 din Tratat este amenintata.

„Fiecare cetatean are dreptul de a fi beneficiarul unui mediu economic bazat pe o concurenta efectiva. Atunci cand aceste reguli nu sunt respectate, persoanele fizice si juridice ar trebui sa poata cere despagubiri.” [3]

De aceea, Curtea de la Luxembourg a statuat ca: „…Aplicarea efectiva a art. 81 din Tratat si, in particular, efectul direct al interdictiei stabilite de art. 81 alin. 1 ar fi puse in pericol daca acest text nu ar deschide oricarui individ calea unei actiuni in daune pentru prejudiciul suferit ca urmare a unui contract sau a unei conduite de natura a restrange sau denatura concurenta.“ [4]

„Instantele nationale au un rol esential in aplicarea regulilor comunitare de concurenta. Atunci cand statueaza asupra litigiilor intre particulari, ele protejeaza drepturile subiective in acord cu dreptul comunitar, spre exemplu acordand despagubiri victimelor incalcarii.”

Instantele nationale sunt obligate in principiu, aplicand dreptul comunitar, sa acorde despagubiri pentru prejudiciile suferite ca efect al incalcarii unei reguli direct aplicabile de concurenta prevazute in TCE. [5]

Si totusi, in ciuda faptului ca jurisprudenta instantei comunitare a creat premisele admisibilitatii unor astfel de actiuni in despagubiri, comisarul european pentru concurenta se intreba, retoric: „unde sunt cauzele?”

2. Competition culture vs. litigation culture

Daca in teorie astfel de actiuni sunt perfect admisibile, in practica cazurile de concurenta necesita o analiza faptica si economica foarte complexa, de multe ori probele cruciale fiind inaccesibile sau ascunse de catre parati, ceea ce creeaza pentru reclamanti o balanta nefavorabila intre risc si despagubiri, iar cele mai afectate sunt grupurile de consumatori si intreprinderile mici si mijlocii.

In august 2004, un Studiu comparativ efectuat la solicitarea Comisiei Europene, constata ca aplicarea privata a regulilor comunitare de concurenta prin intermediul actiunilor in despagubiri in Europa este slab dezvoltata, iar victimele intalnesc obstacole substantiale atunci cand incearca sa obtina compensatii in instanta pentru incalcari ale acestor reguli.

Regulile si procedurile care reglementeaza raspunderea civila in fata instantelor nationale sunt inadecvate pentru despagubirea efectiva a persoanelor prejudiciate de incalcarile dreptului concurentei

Mecanismele juridice traditionale nu sunt foarte eficiente in contextul specific al actiunilor in despagubiri pentru prejudicii cauzate ca urmare a incalcarii regulilor de concurenta.

Potrivit sistemelor de drept actuale, este foarte dificil sa se exercite dreptul la despagubiri si foarte putine victime primesc compensari.

Aceasta este ideea care a determinat Comisia Europeana sa intreprinda demersuri care sa faciliteze aplicarea intre particulari a regulilor de concurenta (private enforcement), demersuri avand ca scop declarat facilitarea actiunilor in daune ale particularilor in fata instantelor nationale pentru incalcari ale dreptului comunitar al concurentei.

Cea mai eficienta cale de realizare a acestor obiective referitoare la actiunile in despagubire consta in combinarea masurilor la nivel comunitar si national.

In acest sens, in decembrie 2005, Comisia Europeana a publicat Cartea Verde [6] si Materialul de lucru privind actiunile in despagubire pentru incalcari ale regulilor comunitare de concurenta.

Cartea Verde privind actiunile in despagubire, un document de discutie prin care Comisia Europeana a urmarit sa identifice obstacolele in calea unui sistem eficient al actiunilor in despagubire si a propus diferite optiuni referitoare la inlaturarea acestora, in vederea crearii unui sistem eficient de aplicare privata in Comunitate, a constituit fundamentul pe care Comisia a pregatit, iar in decembrie 2006 a publicat un Studiu de impact pentru pregatirea Cartii Albe, in care au fost prezentate posibile masuri de adoptat de catre sistemele juridice nationale.

In aprilie 2008 a fost adoptata Cartea Alba privind actiunile in despagubire pentru incalcari ale regulilor comunitare de concurenta, avand ca scop a se obtine in fiecare stat membru o protectie eficienta minima a dreptului la despagubiri al persoanelor prejudiciate in temeiul art. 81 si 82, precum si conditii de egalitate si o mai mare certitudine juridica in cadrul Uniunii Europene.

Actiunile in daune pentru incalcari ale regulilor comunitare de concurenta, pot fi clasificate in: „follow-up damages actions” – actiuni subsecvente unei constatari prealabile a incalcarii de catre autoritatea de concurenta si „stand-alone damages actions” – actiuni care nu sunt precedate de o constatare prealabila a incalcarii de catre autoritatea de concurenta.

In solutionarea unor astfel de actiuni, instantele trebuie sa aiba in vedere functiile daunelor: compensatorie/reparatorie – de a repara o pierdere cauzata de o incalcare a regulilor de concurenta; preventiva – de a descuraja comportamentele anticoncurentiale, contribuind astfel in mod semnificativ la mentinerea unei concurente efective in comunitate; formativa – crearea unei culturi a concurentei, prin care consumatorii si companiile europene sunt adusi mai aproape de regulile de concurenta si vor fi mai activ implicati in aplicarea acestora.

Cu toate acestea, o cultura a concurentei (competition culture) nu trebuie sa insemne o supraincarcare a instantelor cu astfel de actiuni (litigation culture), iar mentinerea echilibrului intre cele doua trebuie sa fie o premisa a oricaror reglementari in acest domeniu.

Principalele chestiuni pe care un sistemele legislative nationale trebuie sa le transeze pentru a asigura eficienta unor astfel de actiuni in daune se refera la: accesul la probe, valoarea probatorie a deciziilor adoptate de alte autoritati nationale de concurenta, sarcina probei in dovedirea conditiilor raspunderii, in special a conditiei vinovatiei, modul de cuantificare al despagubirilor, apararea bazata pe „transferul suprapretului” de-a lungul lantului de distributie, protectia intereselor consumatorilor prin initierea unei actiuni colective, termenul de prescriptie, costurile actiunilor in instanta si, nu in ultimul rand, coordonarea aplicarii publice si private.

3. Asteptandu-l pe Godot

Observatiile si comentariile referitoare la masurile propuse prin Cartea Alba pot au putut fi transmise Comisiei Europene pana la 15 iulie 2008. Pe marginea analizei acestora, Comisia va decide cum va actiona in continuare.

Implementarea solutiilor propuse prin Cartea Alba, desi majoritatea sunt in spiritul dreptului romanesc, ar necesita consacrarea prin prevederi legislative exprese.

In special, regulile referitoare la cheltuielile de judecata joaca un rol important de stimulare sau de stopare a exercitiului actiunilor in despagubire, ele trebuind sa slujeasca principiile fundamentale ale liberului acces la justitie si obligatiei la reparatie a celui vinovat de cauzarea prejudiciului.

De asemenea, actiunile colective trebuie sa dobandeasca o consacrare legislativa eficienta. E foarte improbabil, daca nu imposibil, din ratiuni de ordin practic, ca micii consumatori, care au suferit prejudicii mici sa introduca actiuni in daune pentru incalcari ale dreptului concurentei. Interesele acestora, in special al celor cu cereri cu valori relativ mici, ar fi astfel mai bine protejate pe calea actiunilor colective, prezentand avantajul costurilor mai reduse si al timpului mai scurt in care se poate obtine o hotarare judecatoreasca.

Nu in ultimul rand, se impune coordonarea intre politica de clementa si actiunile in despagubiri, astfel incat cererile de clementa sa fie in continuare incurajate. Politica de clementa este un instrument de investigatie care are ca scop descoperirea cartelurilor si colectarea de probe menite sa inlesneasca sarcina probei autoritatii de concurenta. Tratamentul favorabil consta in imunitatea la amenda sau reducerea cuantumului acesteia, daca sunt indeplinite anumite conditii. Or, faptul ca beneficiarul politicii de clementa ar fi in continuare expus la riscul de a fi obligat solidar pe calea actiunilor in despagubiri ar putea constitui o descurajare pentru acesta, cu efecte nefaste asupra politicii de clementa.

Optiunile de politica generala prezentate in Cartea Alba urmaresc ameliorarea conditiilor juridice privind exercitarea actiunilor in despagubire, principiile directoare absolute fiind despagubirea integrala si aplicarea eficienta a normelor concurentei de catre Comisie si autoritatile nationale din domeniul concurentei .

Pentru a se asigura o eficienta deplina a aplicarii dreptului comunitar al concurentei pe calea actiunilor in despagubire, consacrarea unor prevederi speciale exprese intr-un instrument juridic obligatoriu la nivel comunitar ar putea reprezenta o solutie pentru Statele membre.

__________

[1] Dominique Brault, «Politique et pratique du droit de la concurrence en France», ed. L.G.D.J., 2004, p.7

[2] Neeli Kroes, More Private Antitrust Enforcement through Better Access to Damages: An Invitation for an open Debate, Era Forum, I/2006, p.10-11, http://ww.era.int…/documentation

[3] idem

[4] CEJ, Case C-453/99, Courage Ltd. v. Bernard Crehan, 2001 E.C.R., par. 26

[5] AG Van Gerven, Case C-128/92, Banks v. British Coal, 1994 E.C.R. I-1209

[6] Informatii detaliate despre acest document pot fi obtinute la adresele http://europa.eu.int….html si comp-damages-actions@cec.eu.int

jud. dr. Diana Ungureanu
director adjunct Institutul National al Magistraturii


Aflaţi mai mult despre

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]




Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.