Pentru comunicare profesională JURIDICE.ro recomandă Infinit PR
TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

Cauza Volintiru în rejudecare

02.10.2015 | Daniel UDRESCU

Dl Avocat Mateescu, specializat în cauze fiscale, mi-a adus la cunoştinţă soluţia pe care a obţinut-o în Dosarul Volintiru. Tribunalul Dolj a rejudecat Cauza Volintiru pronunţând Hotărârea nr. 1655/2015 din 29 septembrie 2015, hotărâre casată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 6587/63/2014*.

Iniţial, Curtea de Apel Craiova a admis recursul formulat de reclamant, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, având ca obiect anulare act administrativ-fiscal. În rejudecare, instanţa a dat câştig de cauză dlui Volintiru dispunând anularea Deciziei de impunere nr. 300461/21.012.2014, precum şi a Deciziei nr. 219/25.03.2014. În baza art. 453 alin. 1 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 451 alin. 2 C. proc. civ., instanţa a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 2.050 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

După cele două decizii ale Curţii Europene în cauza C-183/2014, Salomie şi Oltean şi cauzele conexate C-249/12 și C-250/12, Tulică și Plavoșin, practica din instanţele de contencios a virat spre o cale mai aproape de normalitate. Craiova pare a conduce acest nou val de tratare corectă a contribuabilului român. Pe rolul instanţelor au început să apară cauzele cu privire la TVA la imobiliare şi sunt de remarcat unele decizii:

1. Decizia ÎCCJ din Dosarul nr. 226/54/2012, prin care instanţa admite recursul declarat de C. N. şi C. S., împotriva Sentinţei nr. 470 din 11 decembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, apoi anulează în parte Decizia de impunere nr. 3537/31.03.2010 şi Decizia nr. 313/26.07.2011 de soluţionare a contestaţiei privind obligaţia de plată a accesoriilor, şi anume: majorări de întârziere în sumă de 1.893.276 lei şi penalităţi în sumă de 25.534 lei.

2. Decizia Curții de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 7456/85/2013 care a respins recursul ANAF. Iniţial, Tribunalul Sibiu a admis în parte acţiunea, în sensul în care a anulat decizia nr. 107/23.05.2013 privind soluţionarea contestaţiei, decizia de impunere nr. 3464/28.03.2013, raportul de inspecţie fiscală nr. 3463/28.03.2013 privind taxa pe valoare adăugată şi alte obligaţii fiscale, în ceea ce priveşte următoarele sume:
– 67.833 lei reprezentând TVA;
– 48.244 lei reprezentând majorări;
– 10.129 reprezentând penalităţi.

În aceste hotărâri s-au respins dobânzile şi penalităţile, un aspect care este relevant acestor dispute, pentru că întăreşte principiile pe care le-am subliniat în articole precedente. Trebuie văzute cererile pentru o analiză corectă a faptelor, pentru că este posibil ca dreptul de deducere să fi fost deja rezolvat, dar am amintit aceste decizii pentru că ele întregesc tot ceea ce am afirmat:
– Deductibilitatea costului unei construcţii
– TVA este inclus în preţ
– ANAF încalcă principiul proporţionalităţii, dobânzile şi penalităţile fiind excesive
– Posibilitatea instanţei să folosească expertiza contabilă şi/sau evaluatorie pentru determinarea TVA deductibil.

Din nou arăt că instanţele trebuie să sufle în pânzele legislaţiei fiscale şi aşteptăm ca la ANAF să sufle vântul schimbării şi să se aplice legislaţia europeană. Spun acest lucru pentru că modul în care Direcţiile Finanţelor Publice au judecat până acum contestaţiile nu face cinste nici dreptăţii şi nici unei atitudini corecte, fiind principii opace că ANAF nu greşeşte. Pentru mine a fost un şoc profesional să văd atitudini totalitariste, cu decizii, fără ca măcar să se ia în considerare jurisprudenţa europeană.

Ce apreciez în dosarul Volintiru este altceva. Înstanţele au recunoscut dreptul de deducere al cheltuielilor în baza unei expertize contabile, care are ca suport valorile folosite de Camera Notarilor Publici pentru calculul impozitului minim pe venit. Este un început care denotă un tratament egal al unor tipuri de taxe şi impozite.

Trebuie însă amintit că am avut numeroase discuţii cu privire la acest aspect şi avocaţi specialişti în aspecte fiscale precum dl Mateescu, dna şi dl Dobrinescu, dl Dumitru, dna Teodorescu, dar şi alţii, arătau că această secţiune din dreptul fiscal nu este reglementată suficient. Aspectele ţin de folosirea unei expertize ca probă, de existenţa unor valori minime ca principiu juridic, care pot să nu ia în calcul realitatea fiscală a existenţei unei facturi şi să trimită judecata în zona estimărilor situaţiei fiscale, apropiindu-se foarte mult de principiul neutralităţii fiscale. TVA solicitată la rambursare provine din operațiuni reale derulate conform tuturor prevederilor legale în materie, recunoscute fiscal prin valorile declarate pentru impozitul pe construcţii, pe baza valorilor din autorizaţia de construire şi procesul-verbal la terminarea lucrărilor, refuzul de a recunoaște dreptul de deducere a TVA intervenind în contradicţie atât cu prevederile naţionale, cât şi cu cele europene, fiind şi rezultatul unei analize a situaţiei de fapt în afara prevederilor art. 5 și 6 din Codul de procedură fiscală:
„Aplicarea unitară a legislaţiei. Organul fiscal este obligat să aplice unitar prevederile legislaţiei fiscale pe teritoriul României, urmărind stabilirea corectă a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat.
Exercitarea dreptului de apreciere. Organul fiscal este îndreptăţit să aprecieze, în limitele atribuţiilor şi competenţelor ce îi revin, relevanţa stărilor de fapt fiscale şi să adopte soluţia admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză.”

Din perspectiva dreptului Uniunii Europene, toate operațiunile de mai sus se încadrează perfect în prevederile articolului 168 litera (a) din Directiva 2006/112, care reia, în esență, cuprinsul articolului 17 alineatul (2) litera (a) din A șasea directivă:
„În măsura în care bunurile și serviciile sunt utilizate în scopul operațiunilor taxabile ale unei persoane impozabile, persoana impozabilă are dreptul, în statul membru în care efectuează operațiunile respective, de a deduce din valoarea TVA, pe care are obligația de a o plăti, următoarele sume:
(a) TVAul datorat sau achitat în statul membru în cauză pentru bunurile care îi sunt sau care urmează a-i fi livrate sau pentru serviciile care îi sunt sau urmează ai fi prestate de o altă persoană impozabilă”.

Articolul 178 din Directiva 2006/112, care figurează în capitolul 4, intitulat „Norme care reglementează exercitarea dreptului de deducere”, din titlul X prevede:
„Pentru exercitarea dreptului de deducere, o persoană impozabilă este necesar să îndeplinească următoarele condiții:
(a) pentru deducerile în temeiul articolului 168 litera (a), în ceea ce privește livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, aceasta are obligația de a deține o factură emisă în conformitate cu articolele 220236 și cu articolele 238, 239 și 240”.

Aduc aminte că această metodologie a fost atinsă de CJUE în cauza C-90/02, Bockemühl, punctele 51 și 52, şi elemente cu privire la faptul că autoritatea fiscală (în cazul nostru ANAF) nu poate impune cerinţa suplimentară a posesiei unei facturi originale pentru a permite deducerea, în conformitate cu art. 22 alin. (3) din A şasea directivă.

„În acest context, este adevărat că o factură are o funcţie documentară importantă, deoarece poate conţine date verificabile. Într-o situaţie de taxare inversă, cu toate acestea, este tocmai puterea de informaţii verificabile, astfel încât destinatarii de bunuri sau servicii vor fi traşi la răspundere pentru TVA, şi în ce cantitate. În cazul în care administraţia fiscală dispune de informaţiile necesare pentru a stabili că persoana impozabilă este, ca destinatar al ofertei în cauză, de natura TVA-ului, ea nu poate, în ceea ce priveşte dreptul persoanei impozabile de a deduce TVA-ul, să impună condiţii suplimentare care pot avea efect de acordare a acestui drept ineficienţei pentru scopuri practice. Prin urmare, în cazul în care o persoană impozabilă, în calitate de destinatar al serviciilor, este desemnat ca responsabil pentru TVA-ul aferent, administraţia fiscală nu poate impune ca o condiţie suplimentară pentru dreptul de a deduce ca această persoană să fie în posesia unei facturi întocmite în conformitate cu articolul 22 alineatul (3) din A şasea directivă. O astfel de cerinţă ar duce la o persoană impozabilă fiind, pe de o parte, destinatarul de servicii pentru TVA-ul în cauză, dar, pe de altă parte, riscând să nu fi capabil să deducă această taxă.”

Aşa cum aminteam într-un articol precedent, practica valorilor minime încalcă însă un aspect european, cel al valorii consideraţiei primite, fapt descris şi de articolul 1270 Cod civil: „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante”. Conform art. 1179 aliniat (1) Cod civil, condiţiile esenţiale pentru valabilitatea unui contract sunt: capacitatea părţilor de a contracta, consimţământul părţilor, obiect determinat şi licit, cauza morală şi licită. În baza aliniatului (2): „În măsura în care legea prevede o anumită formă a contractului, aceasta trebuie respectată, sub sancţiunea prevăzută de dispoziţiile legale aplicabile”. Ori Codul fiscal intră într-o coliziune directă cu Codul civil în acest aspect, pentru că ignoră valorile din contract şi estimează valorile dintr-o expertiză ca fiind cele reale, aplicând un impozit estimat împotriva consideraţiei primite efectiv.

Cauza este licită atunci când este în deplină concordanță cu legea, fiind ilicită atunci când contravine legii, iar condiția potrivit căreia cauza trebuie să fie și morală este subsumată condiției „de a fi licită”, adică pentru a fi licită, legea cere cauzei să fie nu numai în concordanță cu legea, dar și să nu fie contrară bunelor moravuri şi ordinii publice, în cazul vânzării-cumpărării, nelicit putând fi numai scopul mediat. În cele ce urmează prezint jurisprudenţa extensivă cu privire la speța considerată, mai ales pentru considerentul că prin Tratatul de Funcţionare a UE am cedat din suveranitate Comunităţii Europene şi avem astăzi obligaţia asumării jurisprudenţei europene cu privire la principiile de bază ale acesteia. Faptul că o tranzacție economică este realizată la un preț mai mare sau mai mic decât prețul de cost și, prin urmare, la un preț mai mare sau mai mic decât prețul de piață este fără relevanță în ceea ce privește această calificare. Valoarea impozabilă pentru livrarea de bunuri sau servicii cu titlu oneros este, de fapt, consideraţia primită pentru bunuri, de către persoana impozabilă. Această considerație este, așadar, valoarea subiectivă, și anume valoarea primită efectiv și nu o valoare estimată pe baza unor criterii obiective. Valoarea subiectivă ca definiţie are un caracter personal, părtinitor, lipsit de obiectivitate şi ia în considerare motivaţia de moment a vânzătorului sau a cumpărătorului, care este individuală, particulară, personală sau proprie la momentul tranzacţiei.

Este departe de mine a nu mă bucura pentru dreptul de deducere câştigat de Cauza Volintiru. Atrag însă atenţia asupra unei probleme fiscale existente, aceea că expertiza Camerei Notarilor Publici este folosită pentru a justifica o acţiune condamnată atât de practica instanţelor româneşti, cât şi de cea europeană – suma impozabilă este consideraţia primită efectiv.

Refuzul acordării drepului de deducere în inspecţia fiscală a ANAF, prevăzut de lege, nesocoteşte principiile generale din legislaţia europeană transpusă în Codul fiscal la art. 3, respectiv principiul neutralităţii, certitudinii, echităţii şi eficienţei impunerii, la care putem adăuga principiul proporţionalităţii şi principiul prevalenţei substanţei asupra formei.

Decizia a plecat de la răspunderea pentru controlul judiciar care trebuie să vizeze cauza sub toate aspectele dezlegate de judecătorul fondului, în raport de cadrul juridic stabilit conform cererii de chemare în judecată. Tratamentul contribuabilului cu privire la deductibilitate este clar aplicat de decizia nr. 537/2015 a CA Craiova, în sensul că deductibilitatea trebuie dată contribuabilului imediat.

Vreau să reiau o argumentare pe care am mai prezentat-o, tocmai ca să arăt corectitudinea deciziei nr. 537/2015 a CA Craiova. O autoritate publică locală, la emiterea unei autorizaţii, emite un calcul profesional, general acceptat, prin care stabileşte costul estimat al construcţiei, folosit la stabilirea unei taxe de construire. O altă autoritate publică, de data aceasta centrală – Inspecţia de Stat în Construcţii -, pe baza aceloraşi documente, stabileşte o altă taxă. La data procesului-verbal la terminarea lucrărilor, contribuabilul şi autoritatea publică locală, împreună, stabilesc costul lucrărilor executate, le consemnează şi apoi taxa se regularizează devenind DEFINITIVĂ pe baza unei situaţii prezentate când se diminuează, sau acceptate când rămâne cea stabilită legal de către autoritate. O altă autoritate, Camera Notarilor Publici, foloseşte EXPERTIZA TEHNICĂ pentru determinarea unor valori minime de tranzacţionare pentru calculul impozitului pe venitul din tranzacţii imobiliare din patrimoniul personal. Deci, taxe diferite sunt calculate prin metode alternative, care determină costul de construire sau de înstrăinare, metode care sunt cuprinse în lege şi sunt aprobate atât de instanţe, cât şi de Ministerul Finanţelor Publice.

Construcţia unui imobil are costuri care se pot determina foarte clar prin expertiză, costuri care au ataşat TVA. Este de neconceput ca un contribuabil să nu poată folosi aceste expertize, pentru a se determina un cost minim şi TVA-ul deductibil aferent, deja acceptat de ANAF prin lege. Ori Tribunalul Dolj tocmai acest aspect l-a atins, iar acordarea cheltuielilor de judecată arată tocmai nedreptatea procedurilor ANAF.

Daniel Udrescu


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


 Abonare newsletter | Corporate | Membership

.