Studii, opinii, interviuri ⁞⁞ RNSJ ⁞⁞ ESSENTIALS
 
 
Opinii
Transmisiunile live, înregistrarile video şi transcripturile conferinţelor şi dezbaterilor JURIDICE.ro sunt accesibile pentru membri şi parteneri. Cheltuială deductibilă fiscal.
Avocaţii din Baroul Bucureşti, Baroul Ilfov şi Baroul Dolj beneficiază de 40% reducere. UNBR încurajează extinderea la nivelul tuturor barourilor. Executorii Camerei Executorilor Bucureşti beneficiază de 20% reducere.
Print Friendly, PDF & Email

Cum se pot face referințe asupra unui caz. Rezumatul de caz

2 octombrie 2015 | Claudiu-Octavian ULICI
DREPT PENAL

A înțelege pe deplin legea presupune însușirea de cunoștințe juridice din cazurile anterioare, pentru care a fost deja pronunțată o soluție definitivă și cunoașterea standardelor de citare a hotărârilor judecătorești, așa cum am indicat în lucrarea ”Raport de Drept Ulici. Curtea de Apel Cluj trimestrul II 2015”. Pentru a face această sarcină mai ușoară, se poate folosi o metodă de analiză a fiecărui caz, ce poate fi numită și ”rezumat”. În Statele Unite există o procedură relativ standardizată, care poate fi urmată când se redactează un ”rezumat” pentru un caz, care a primit deja o soluție definitivă în instanța de judecată. Trebuie pentru început să fie parcursă cu atenție hotărârea pronunțată. Când considerați că ați înțeles cazul, puteți pregăti un scurt rezumat al acestuia. Deși formatul de ”rezumat” poate varia, de obicei, se vor prezenta elementele esențiale ale cazului, în rubrici, precum cele enumerate mai jos.

1. Citarea. Se formulează citatul complet pentru fiecare caz, care poate include numele părților, numărul hotărârii și data la care s-a decis, instanța de judecată care a luat hotărârea și referințele asupra sursei oficiale în care poate fi consultată decizia integrală. Citarea va include de asemenea și cuvinte cheie, pentru identificarea instituției juridice și argumentarea citării. Pentru referințe asupra modului de citare poate fi consultată lucrarea ”Forma citatului juridic”, Cluj-Napoca, 2014, ISBN 978-973-0-18097-8.

2. În fapt. Se indică pe scurt:
(a) cauza litigiului;
(b) identitatea și argumentele expuse de reclamant și pârât, respectiv
(c) hotărârea instanței inferioare.

3. Diferendul. Frază concisă sub forma unei întrebări ce expune problema esențială ridicată în fața instanței. În cazul în care sunt implicate mai multe probleme de drept, fiecare va fi evidențiată separat. Am folosit noțiunea de ”diferend” pentru a face o oarecare distincție de cea de litigiu, observând aici că litigiul ca atare este un termen mai complex și ar include orice referiri la toate excepțiile ridicate în cauză, situația personală a părților și altele asemenea, cu indicarea exactă a datelor de referință. Am înțeles, deci, prin ”diferend” numai acea parte a litigiului care pare a avea o mai mare relevanță practică și care a reieșit cu o certitudine rezonabilă din speța prezentată.

4. Soluția. Indicați aici cu un simplu ”da” sau ”nu”, dacă aceasta este posibil, răspunsul dat prin soluția instanței de judecată în litigiul, conform punctului anterior. Dacă sunt mai multe probleme de drept implicate, fiecare va fi evidențiată separat.

5. Motive. Se vor rezuma pe scurt motivele instanței de judecată pentru a pronunța decizia și normele invocate în motivare. În cazul în care sunt soluționate mai multe probleme de drept, fiecare va fi evidențiată separat.

Bibliografie: Kenneth W. Clarkson, Roger LeRoy Miller, Frank B. Cross, Herbert D. Kelleher, ”Business Law. Text and Cases”. Thirteenth Edition, 2015, Library of Congress, Control Number: 2013946695 ISBN-13: 978-1-285-18524-8, Stamford, CT 06902 USA, APENDIX A ”How to Brief Cases and Analyze Case Problems”.

Exemple de decizii citate în ”Raport de Drept Ulici. Curtea de Apel Cluj trimestrul II 2015”:

Daune morale. Evaluare persoană lipsită de libertate, 715R CCJ civ I 2015

ÎN FAPT
1. Reclamantul a solicitat obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor la plata sumei de 10.833,33 lei cu titlu de despăgubiri morale, pentru arestarea sa preventivă nelegală pe o perioadă de 30 de zile, din care a fost încarcerat efectiv două zile. Cu privire la prejudiciul suferit, reclamantul a invocat producerea unor daune morale pentru șocul resimțit ca urmare a arestării sale nelegale și abuzive.
2. Prin Sentință pronunțată de Tribunal, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și excepția inadmisibilității cererii, fiind admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul și în consecință a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 2.500 lei cu titlu de despăgubiri morale. 

Pentru a lua această decizie, Instanța a constatat că, prin Încheierea penală pronunțată de Tribunalul Alba, a fost admisă propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia și s-a dispus arestarea preventivă a reclamantului pe o perioadă de 30 de zile, fiind emis mandat de arestare preventivă. Reclamantul a fost depistat în Cluj-Napoca, ocazie cu care s-a întocmit procesul-verbal de depistare de către IPJ – Serviciul de Investigații Criminale și s-a pus în executare mandatul de arestare.

Printr-o nouă Încheierea penală pronunțată ulterior de Curtea de Apel Alba-Iulia, s-a admis recursul reclamantului, s-a dispus casarea în întregime a Încheierii penale a Tribunalului Alba, anularea mandatului de arestare preventivă și punerea de îndată în libertate a reclamantului, reținându-se că propunerea de arestare preventivă a reclamantului s-a soluționat în lipsa citării acestuia.

Potrivit prevederilor Articol 541 alin. (3) CPP, pentru obținerea reparării pagubei, reclamantul se poate adresa tribunalului în a cărei circumscripție domiciliază, chemând în judecată civilă statul, care este citat prin Ministerul Finanțelor Publice, prin urmare, calitatea procesuală a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice este conferită acestuia de lege, sens în care excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârât, a fost respinsă. În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, instanța a apreciat de asemenea ca fiind neîntemeiată, față de dispozițiile articol 539 CPP, are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate.

Tribunalul a mai reținut că Curtea Europeană s-a pronunțat în sensul că interpretarea termenului „potrivit căilor legale”, prevăzut de ARTICOL 5 alin. (1) din CONVENȚIE are în vedere obligația de respectare a normelor interne procedurale și de drept substanțial, ori la adoptarea măsurii arestării preventive în cazul reclamantului, dispozițiile 146, 149, 150 CPP nu au fost respectate cât timp în încheierea prin care s-a dispus această măsură nu a fost soluționată cu citarea legală a reclamantului.

Instanța a apreciat că prejudiciul moral este indiscutabil și el constă în atingerea adusă acelor valori care definesc personalitatea umană și se referă la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală, la cinste, la demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare. Sub aspectul cuantificării prejudiciului moral suferit, Tribunalul a reținut criteriile prevăzute de 540 alin. (1) CPP, reținând că o evaluare exactă a daunelor morale nu este posibilă, iar întinderea despăgubirilor se poate face ținând cont de criteriile legale și de elementele de fapt reținute, precum și de principiul reparării integrale a prejudiciului suferit raportat la dispozițiile art. 1349 CC. Acordarea acestor despăgubiri nu trebuie să reprezinte o sursă de îmbogățire fără just temei, dar în același timp să nu fie golite de conținut dispozițiile art. 540 CPP, și să se acorde o satisfacție morală reclamantului, motiv pentru care instanța a considerat că suma de 2.500 lei răspunde acestor cerințe.

3. Împotriva acestei sentințe ambele părți au declarat apel. Reclamantul a arătat că sentința este nedreaptă pentru că a acordat despăgubiri morale în cuantum mult mai redus, comparativ cu unele cazuri similare. Pârâtul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și, rejudecând, respingerea acțiunii reclamantului, în concret, respingerea petitului de acordare a unor daune morale pentru presupusa privare nelegală libertate invocată în cauză. În motivarea apelului s-a arătat și că sentința atacată este nelegală, pornind de la faptul că, pe de-o parte, acțiunea reclamantului este inadmisibilă, iar pe de altă parte, suma acordată cu titlu de despăgubiri morale, în primul rând, nu are la bază un suport probator (în cauză nu s-a administrat un minim de probe care să justifice susținerile reclamantului), iar în al doilea rând, pentru faptul că suma de 2.500 lei acordată pentru două zile de arest preventiv este prea mare prin raportare la realitățile prezentului, în sensul că această sumă reprezintă salariul minim pe economie a unei persoane pe aproximativ 3 luni.

DIFERENDUL

Dacă pentru arestarea reclamantului pentru o perioadă de două zile poate fi dispusă acordarea de daune morale. Dacă suma de 2.500 lei este una echitabilă.

SOLUȚIA 

DA. Reclamantul este îndreptățit la daune morale. Despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă și nu să reprezinte o sursă de îmbogățire injustă pentru cel ce le pretinde. Suma de 2.500 lei este una echitabilă.

MOTIVAREA

1. Curtea a stabilit că sentința instanței de fond este legală și temeinică. Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii formulate, Curtea reține că, în mod judicios, această excepție a fost respinsă de instanța de fond. Susținerile apelanților referitoarea la neîndeplinirea în cauză a condițiilor prevăzute de art. 539 alin. (2) CPP nu pot fi primite, în speță s-a stabilit în concret și în mod definitiv un eventual caracter nelegal al arestării preventive a reclamantului, prin încheierea ulterioară a Curții de Apel Alba-Iulia.

2. Curtea reține că este fundamental în stabilirea dreptului la despăgubiri a se verifica dacă măsura respectivă a fost constatată ca fiind nelegală pe parcursul procedurilor. Or, în cauza de față, mandatul de arestare emis pe seama reclamantului a fost anulat de către instanța de control judiciar, reținându-se faptul că propunerea de arestare preventivă s-a judecat la instanța de fond în lipsa reclamantului și în lipsa citării legale a acestuia, deși erau cunoscute organelor judiciare mai multe adrese de domiciliu și de reședință ale acestuia, atât în țară, cât și în străinătate. Este așadar pe deplin dovedit, în interpretarea dată de instanță, faptul că nelegalitatea măsurii privative de libertate a fost constatată prin hotărâre judecătorească.

3. Curtea reține că simpla constatare a privării nelegale de libertate atrage prezumția simplă a existenței unui prejudiciu moral. Dreptul la libertate este proclamat de Constituție ca fiind inviolabil, restrângerea sa putând fi făcută, pe cale de excepție, în condiții strict prevăzute de lege. Libertatea este intrinsecă ființei umane, un atribut esențial al demnității sale. Lipsirea de liberate, prin ea însăși, este o măsură de natură a crea un sentiment de disconfort, o suferință psihică; în cazul în care această măsură este nelegală, suferinței intrinseci i se adaugă un sentiment de nedreptate și frustrare ce determină un prejudiciu moral ce trebuie reparat.

4. Curtea amintește, raportat la problematica generală a stabilirii cuantumului daunelor morale, repere stabilite de jurisprudența Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, în cauza Tolstoy Miloslovsky v. Regatul Unit, aceasta a stabilit cu titlu de principiu că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora. Un cuantum exagerat al reparației în raport de gravitatea faptei și consecințele sale efective ar depăși funcția compensatorie a acestor daune, transformându-se ele însele într-o inechitate, furnizând o sursă de îmbogățire injustă pentru cel ce le pretinde.

Precedent CEDO așa cum a fost citat în cauză:

CREANGĂ v. ROMÂNIA (2003)

În ședința de Mare Cameră din 23 februarie 2012, a constatat două încălcări ale dreptului la libertate, una de doar câteva ore în 16 iulie 2003, de la ora 12:00 la ora 22:00, iar alta începând cu data de 25 iulie 2003, pentru care Statul Român a fost obligat la plata unor despăgubiri morale în valoare de 8.000 de euro.

SÂNCRĂIAN v. ROMÂNIA (2010)

În paragraful 95 din hotărâre, Curtea Europeană a Drepturilor a reținut următoarele: „În această privință, Curtea observă că, potrivit art. 504 C. proc. pen., orice reparație este condiționată de constatarea nelegalității detenției prin ordonanță a parchetului sau prin decizie a unei instanțe (supra, pct. 36). Or, din dosar reiese că autoritățile române nu au considerat niciun moment această măsură ca fiind ilegală sau contrară în alt mod art. 5 din Convenție. Teza Guvernului constă așadar în a afirma că detenția reclamantei s-a produs în conformitate cu dreptul intern. Prin urmare, Curtea concluzionează că reclamanta nu putea solicita nicio despăgubire în temeiul dispoziției sus-menționate pentru încălcarea art. 5 § 1, în lipsa unei recunoașteri a nelegalității detenției de către autoritățile naționale.

(…) la originea expresiei „potrivit căilor legale” se află conceptul de procedură echitabilă și corectă, ideea că orice măsură privativă de libertate ar trebui să fie emisă de o autoritate calificată, să fie efectuată de o astfel de autoritate și să nu aibă un caracter arbitrar (a se vedea în special hotărârea Winterwerp împotriva Țărilor de Jos, 24 octombrie 1979, pct. 45, seria A nr. 33).

În plus, Curtea a decis că obligația de a garanta acuzatului dreptul de a fi prezent în sala de judecată – fie în cursul primei proceduri inițiate împotriva sa, fie în cursul noului proces – reprezintă unul din elementele esențiale ale art. 6 (Stoichkov împotriva Bulgariei, nr. 9808/02, pct. 56, 24 martie 2005).”

TOLSTOY MILOSLOVSKY v. REGATUL UNIT

CEDO a stabilit cu titlu de principiu că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.

ZIELONKA v. POLONIA (2005)

CEDO a acordat 500 de euro reclamantului, pentru trei zile de detenție ilegală, situația fiind similară ca perioadă de timp – chiar mai mare – cu cea a reclamantului.

Dr. Claudiu-Octavian Ulici


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.