Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare

Respect pentru profesorii noștri, respect pentru profesia aleasă! Ediția a II-a
01.10.2015 | Nicolae CÎRSTEA

Secţiuni: Opinii, UNIVERSITARIA
JURIDICE - In Law We Trust

Anul 2014 a marcat prima ediție a campaniei derulate sub titlul pe care îl poartă acest editorial.

De când fenomenul fotocopierii cărților juridice a explodat, a fost prima dezbatere publică care s-a făcut în legătură cu această situație permanentizată în proximitatea facultăților de Drept, și nu numai, care încalcă dreptul de autor în domeniul juridic. Principalul canal care a promovat și s-a implicat susținut în derularea acestui proiect a fost JURIDICE.ro, care a constituit și „terenul” pe care s-a dezbătut intens, cu argumente de ambele părți; e vorba despre editori și profesori, pe de o parte, și  utilizatorii operelor elaborate în domeniul juridic, pe de altă parte. Discuțiile au fost deschise, colegiale, în cea mai mare parte. Au existat și victime colaterale, dar și accente mai mult sau mai puțin academice, dar, pentru acest prim pas care a pus în discuție publică această situație, demersul cred că a fost unul reușit.

Campania, derulată de colegii noștri de la JURIDICE.ro sub titlul STUDENȚII LA DREPT NU AU VOIE SĂ FURE are, după știința mea, una dintre cele mai vizualizate pagini ale site-ului.

Având în vedere că fenomenul s-a perpetuat, am decis să reluăm și anul acesta campania inițiată anul trecut sub același slogan, conștienți fiind că rezolvarea acestei probleme nu poate fi una imediată, ci, din contră, este una de durată. Numai conștientizând fiecare dintre noi, editori și autori, pe de o parte, și utilizatori ai operelor din domeniul juridic, pe de altă parte, amploarea fenomenului și situația în care ne regăsim, putem, încet-încet, să găsim soluțiile cele mai potrivite.

UJmag.ro, susținut de Editura Universul Juridic, și în parteneriat cu facultățile de Drept din Hexagon, și având ca principal partener media și susținător JURIDICE.ro, a decis să repună în dezbatere publică această situație și să sprijine achiziția operelor originale din domeniul juridic, punând la dispoziția cumpărătorilor noștri cărți gratuite din zona legilor și a codurilor adnotate care vor însoți achiziția de opere originale de pe ujmag.ro. Acestea din urmă vor avea, la rându-le, prețuri speciale, mai mici decât prețul de copertă.

Sperăm că acest sprijin pe care îl oferim cumpărătorilor de cărți/exemplare originale să fie un avantaj pentru această piață și să determine achiziția într-un număr mai mare a acestora. Nu trebuie uitat că în spatele unei cărți stau mulți ani de cercetare științifică, de studiu și aprofundare a materiei într-un domeniu – cel juridic – care este unul extrem de dinamic.

Mulțumesc pe această cale decanilor facultăților de Drept din Hexagon, JURIDICE.ro, autorilor de carte juridică pentru sprijinirea și susținerea acestui demers.

Nicolae Cîrstea

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti