Avocatul Poporului. Sesizare din oficiu ref. cazul unui minor
02.10.2015 | JURIDICE.ro

Avocatul Poporului a dat publicității joi, 1 octombrie 2015, un comunicat, semnat de Matei Vîrtosu – Purtător de cuvânt, cu privire la cazul minorului din Centrul de Plasament Huedin, judeţul Cluj, implicat într-un grav accident auto.
Ombudsman-ul României s-a sesizat din oficiu și a dispus efectuarea unei anchete cu privire la cazul minorului implicat în accidentul auto. Unul din martorii accidentului a declarat pentru o publicație locală: „Nimeni nu supraveghează acești copilași. Toți sunt împrăștiați în oraș, nimănui nu-i pasă de ei. Dacă se întâmplă ceva, ei imediat eliberează bilete de voie să se acopere. Un copil numai cu bilet de voie poate să plece din centrul de plasament. În situații de urgență, fac biletele de voie după un accident. Să fie clar, nu era supravegheat”.