Ion Deleanu: Convențiile judiciare în ambianța noului Cod de procedură civilă
6 octombrie 2015 | Ioana-Bianca TOFAN
Prof. univ. emerit. dr. Ion Deleanu a publicat, în Revista Română de Drept Privat nr. 6/2014, articolul intitulat „Convențiile judiciare în ambianța noului Cod de procedură civilă”.
Sintagma „convenție judiciară” cuprinde, într-o sferă mai largă, toate formele de „convenții” care pot interveni între părțile din proces, indiferent dacă chestiunea asupra căreia se convine are sau nu un caracter litigios, atât convențiile pentru buna administrarea a justiției, având ca obiect exclusiv procedura de judecată, cât și convențiile care au ca obiect rezolvarea amiabilă a unei chestiuni litigioase, de regulă, rezolvarea a însuși fondului litigiului.
Convenția judiciară este un acord admis părților, în cursul unui proces și în fața judecătorului. Este o înțelegere „judiciară” prin obiect și „convențională” prin sursă. Judecătorul, după caz, „constată”, „încuviințează” sau „verifică” acordul părților privind desfășurarea procesului în scopul soluționării litigiului sau acordul lor pentru soluționarea unei chestiuni litigioase ori virtual litigioase ivite în cursul procesului ori pentru a pune capăt procesului, în tot sau în parte.
Din punct de vedere al trăsăturilor convenției judiciare se disting următoarele: a) reprezintă produsul voințelor concordante ale părților într-un proces, b) are ca obiect adaptarea unora dintre regulile de desfășurare și/sau finalizare a procesului ori tranzacționarea unei probleme litigioase, c) părțile derogă de la normele legale privind desfășurarea procesului civil și finalizarea lui, d) părțile pot să deroge numai cu respectarea limitelor impuse de lege, de ordinea publică și de bunele moravuri, e) este admisă în acele materii în legătură cu care părțile pot tranzacționa, f) aceasta își produce efectele dacă, după caz, este încuviințată sau verificată și admisă de judecător, g) instanța care încuviințează, verifică și admite trebuie să fie competentă să judece ea însăși diferendul, h) între obiectul acțiunii și obiectul convenției judiciare trebuie să fie un raport de dependență sau chiar de conținut, i) actul instanței prin care acesta constată convenția este o „hotărâre”, un act jurisdicțional, susceptibil de atac în condițiile legii, dar și susceptibil de înzestrare cu autoritatea lucrului judecat, j) de regulă, convenția și „contractul judiciar” își produc efectele numai între părțile care le-au convenit, k) prin constatarea convenției de către instanță, aceasta dobândește semnificația unui act judiciar, cu toate consecințele ce decurg din această calificare, l) ofertantul și acceptantul pentru o convenție judiciară nu se suprapun, în mod necesar, cu reclamantul și pârâtul din procesul civil, oricare putând fi ofertant sau acceptant, m) convențiile judiciare, ca segment al convențiilor în general trebuie să îndeplinească condițiile de valabilitate ale acestora.
În principiu, convenția judiciară poate avea ca obiect orice problemă procedurală sau litigioasă, în cursul procesului, fără însă a se încălca normele imperative, ordinea publică și bunele moravuri.
În ceea ce privește categoriile de convenții judiciare, acestea se referă la convenții judiciare cu privire la procedura de judecată și contracte judiciare cu privire la fondul litigiului.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
