DNA. Infracțiuni asimilate celor de corupție, infracţiuni împotriva intereselor Uniunii Europene. Percheziții domiciliare
6 octombrie 2015 | Georgiana-Camelia LUCIU, Mădălina MIHALCEA

DNA. Infracțiuni asimilate celor de corupție, infracţiuni împotriva intereselor Uniunii Europene. Percheziții domiciliare.
Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și împotriva intereselor Uniunii Europene, comise în perioada 2012.
În cursul zilei de 5 octombrie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 18 locații situate în județele Dâmbovița, Ilfov, Giurgiu și municipiul București, dintre care trei în sedii ale unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
Procurorii au lucrat în strânsă cooperare cu reprezentanții Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) care au asigurat sprijin operațional pentru documentarea cauzei.
De asemenea, în cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, atunci când împrejurările vor permite, vor fi oferite detalii suplimentare.
:: sursa: www.pna.ro
Georgiana-Camelia Luciu
Mădălina Mihalcea